BASESCU A CONFISCAT CU AJUTORUL BASISTILOR SPONSORIZATI DE AMICUL SAU GEORGE SOROS,PROTESTELE ANTI- ROSIA MONTANA!

19 sept.

Marea majoritate dintre așa-numiții lideri ai protestatarilor din Piața Universității este băsistă, a declarat Mugur Ciuvică la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3. Un lucru cel puțin bizar, din moment ce președintele Băsescu este un susținător al proiectului Roșia Montană și a criticat dur “ecologismul întârziat”.

basescu_soros_aur_rosia-montana

“După ce au fost facuți retardați de Băsescu, singurul lucru pe care l-au făcut cei din Piață a fost să stea acasă să admită că sunt retardați, ceea ce mi se pare bizar”, a declarat Mugur Ciuvică. Claudiu Craciun este un basist crescut de Alina Mungiu Pippidi,, domnul acela, Mircea Chivu, sociologul, e întotdeauna acolo, e băseală pură. Alina Mungiu-Pippidi , care zice că e creierul dumneavoastră, este băsistă, chiar dacă s-a mai certat ea și nu a apucat lista la europarlamentare din cauza lui EBa. Supărările trec, băseala rămâne. După aceea, cei de la Cațavencu, domnul Mircea Toma, care e mai băsist decât Elena Udrea. Cei care au ieșit în față ca creiere, sunt băsiști”, a adăugat analistul.
Traian Băsescu încearcă să exploateze politic mişcările de protest împotriva proiectului Roşia Montană şi speră ca, printr-un plan bine pus la punct, să răstoarne, sub presiunea străzii, guvernul Victor Ponta. Conform unor surse din Serviciile Secrete, Matrozul speră ca prin Roşia Montană să le plătească lui Victor Ponta şi USL-ului poliţele restante de la referendumul de suspendare. Sursele noastre spun că încercarea de confiscare a acestei mişcări are loc după un plan sinistru, iar el va încerca să se pună în fruntea nemulţumiţilor, dacă mişcarea contra Roşia Montană va atinge masa critică.

Organizarea acestei faze a mişcării de protest, ce are loc în aceste zile în Bucureşti, dar şi în alte centre din ţară, este misiunea unor agenţi de influenţă, plătiţi de Serviciile Secrete româneşti, precum SRI şi SIE, controlaţi de personaje loiale Palatului Cotroceni. Astfel, am aflat că, în Bucureşti, responsabili cu agitaţia din Piaţa Victoriei sînt doi indivizi care se erijează, de mai mulţi ani, în „elite“ intelectuale, respectiv Cristian Neagoe şi Corina Şuteu. Pentru cei ce nu îi cunosc pe aceşti doi „nimeni“, precizăm că Neagoe este aşa-zisul artist plastic, autorul operei „Poneiul Roz cu zvastica în dos“, iar Corina Şuteu e fosta şefă a Institutului Cultural Român, Filiala New York, apropiată a unui alt pretins elitist, ratatul Horia-Roman Patapievici, împreună cu care, ani de zile, a tocat milioanele de euro de la bugetul statutului. Conform surselor noastre, Patapievici, Neagoe şi Şuteu, aflaţi pe ştatele de plată ale SIE, plîngeau în ultima perioadă după bani, lingînd, zilnic, cîte o cafea şi o bere la terasele din Centrul Vechi al Capitalei, dar în urmă cu aproximativ două săptămîni, au primit telefoane de reactivare şi misiunea de a organiza protestele din Piaţa Universităţii. În celălalt capăt al ţării, la Cluj, grupul de organizare a protestelor publice este condus de nimeni alta decît de soţia lui Emil Boc, Oana, recunoscută în cercurile de specialitate ca fiind o veche colaboratoare a SRI în acea zonă a ţării. Sursele noastre spun că planurile celor care încearcă să confişte o mişcare de protest, de altfel îndreptăţită, le-au fost date, deocamdată, peste cap, pentru că, din cauza regretabilului eveniment, în care un copil a murit după ce a fost muşcat de cîinii comunitari, mişcarea anti-Roşia Montană a devenit un subiect secundar al mass-media.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: