TRAIAN BASESCU SI GEORGE SOROS IN SPATELE PROTESTELOR „ANTI ROSIA MONTANA”DIN PIATA UNIVERSITATII,”SI PRO-ROSIA MONTANA”!

29 sept.

Traian Băsescu susține că protestul din Piața Universității este unul “curat”, în timp ce acela de la Roşia Montană este unul “fabricat”, și că a fost o ușurare pentru fostul premier Emil Boc faptul că a plecat din funcție fără să aprobe proiectul Roșia Montană.

basescu-soros1

Invitat, duminică, la emisiunea de duminică “După 20 de ani” de la Pro TV, președintele Traian Băsescu a vorbit și despre proiectul Roșia Montană. În pofida faptului că a punctat că dorește să stea “într-o poziţie neutră în această dezbatere pro şi contra” proiectului, șeful statului a susținut că “protestul din Piaţa Universităţii este unul curat, cel de la Roşia Montană este FABRICAT. Chiar dacă pe fond au dreptate: oamenii aceia vor locuri de muncă. Nu-mi place să ne facem că intrăm în galerii turistice şi să spunem că noi suntem minerii de subteran. Ce fac minerii din subteran este reabilitarea galeriilor”, a declarat președintele Băsescu.

Soros în spatele ONG-urilor, o minciună

Acesta a ținut să precizeze că nu a depistat forţe ostile care stau în spatele protestelor din Piaţa Universităţii, iar George Soros nu finanțează aceste proteste, deoarece și-a pierdut interesul pentru acest subiect “demult”.

“Sunt un om care citeşte informaţiile astea şi n-aş putea spune că am depistat forţe ostile în mod tranşant. Văd şi acuzaţia absolut, aş eticheta-o foarte dur, mincinoasă – Soros în spatele ONG-urilor. Nu e adevărat. Soros şi-a abandonat interesul pentru Roşia Montană demult. Ce pot spune cu certitudine este că, în momentul de faţă, Soros nu trimite ONG-urile în stradă”, a mai spus șeful statului.

Citește și EXCLUSIV: ONG-urile anti-Roșia Montană care au confirmat că sunt finanțate de Soros

În plus, Traian Băsescu a susținut și faptul că, din informațiile pe care le are, ”Roşia Montană este un subiect în atenţia structurilor de securitate exact datorită nivelului de risc”, precizând, de asemenea că există circa 480 de informări de la SRI – “informaţie seacă”.

Guvernul Ponta a greșit

Întrebat dacă ar putea cere o declasificare a acestor informări, preşedintele Băsescu a răspuns: “Cred că o cer degeaba. (…) În momentul de faţă, este o operaţiune în derulare”, a afirmat Traian Băsescu, atacând ulterior Guvernul Ponta că a greșit atunci când a încercat să transfere Parlamentului responsabilitatea de Executiv.

Pe de altă parte, șeful statului nu știe dacă, în guvernarea PDL, Emil Boc nu a luat o decizie fermă în privința proiectului Roșia Montană pentru a nu-și crea prejudicii de imagine, însă a menționat faptul că pentru fostul premier, “a fost o uşurare că a plecat de la Palatul Victoria fără să spună un “Da” hotărât pentru proiectul Roşia Montană”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: