Arhiva | 11:04 am

DEZBATEREA TELEVIZATA INTRE TRAIAN BASESCU vs.ALINA MUNGIU PIPPIDI SE AMANA!

5 oct.

Traian Băsescu a acceptat invitația președintelui Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi, la o dezbatere pe teme precum Roșia Montană sau anticorupția, după ce, în ultimele zile, șeful statului și editorialista și-au aruncat săgeți prin intermediul presei.

Băsescu-Alina-Mungiu-Pippidi-483x300

”Înţelegând din afirmaţiile doamnei Alina Mungiu-Pippidi că-şi asumă reprezentarea Societăţii civile şi a Pieţei Universităţii, domnul preşedinte Traian Băsescu a decis să accepte propunerea de a avea o întâlnire deschisă cu prezenţa liberă a presei. Temele dezbaterii vor fi chiar cele anunţate de domna Alina Mungiu-Pippidi : Roşia Montană, dezamăgirea tineretului din stradă, referendumul de anul trecut şi anticorupţia. Dezbaterea poate avea loc chiar într-una din sălile Palatului Cotroceni. Bineînţeles, doamna Mungiu-Pippidi poate fi însoţită la dezbatere şi de alţi reprezentanţi ai ONG-ului domniei sale, Societatea Academică din România”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Bogdan Oprea, pentru Adevărul.

Alina Mungiu-Pippidi l-a provocat pe șeful statului la o dezbatere după ce acesta a declarat într-un interviu televizat că președintele SAR ar trebui ”să lase demagogia” și să intre în politică, spunând, ironic, că editorialista ar fi un bun ministru de Finanțe.

”Mulţumesc şefului statului că mă citeşte atent în continuare şi presei că mă informează promt prin telefon despre ce mai spune preşedintele despre mine. Mărturisesc însă că acest dialog prin terţi, când el e acolo şi eu la Berlin, el e în studioul de televiziune, iar eu nu am nici măcar televizor, nu lămureşte lucrurile, şi s-a repetat deja de mai multe ori”, a spus, duminică, Mungiu-Pippidi.

Bogdan Oprea a precizat că întâlnirea va avea loc joi, 3 octombrie. Alina Mungiu-Pippidi nu se află însă în țară la acea dată, așa că dezbaterea va trebui reprogramată.

Reclame

TRAIAN BASESCU,NU VREA” O CONFRUNTARE”,CU ALINA MUNGIU PIPPIDI!

5 oct.

Dezbaterea președintelui Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu Pippidi, cu șeful statului, Traian Băsescu, a devenit improbabilă după ce, spun surse citate de Evz, ONG-urile anti-Roșia Montană nu o recunosc pe jurnalistă drept reprezentant al lor. La rândul său, Administrația Prezidențială infirmă pentru Adevărul că președintele are pe ordinea zilei de sâmbătă un astfel de eveniment. Amânarea sau anularea dezbaterii e în favoarea lui Băsescu, care nu și-o dorește în actualul moment politic.

basescu_2_ghimpele-600x362-300x181

Traian Băsescu nu are nevoie de o confruntare publică care să deturneze atenția de la conflictul intern din USL. Cu atât mai puțin de una care i-ar putea provoca pagube de imagine, deși există îndoieli că politologul va avea o abordare jurnalistică fermă în discuția cu președintele țării.

Iar faptul că informația cu privire la amânarea/anularea dezbaterii cu Pippidi e dată pe surse de un ziar apropiat președintelui, nu face decât să confirme că Băsescu fuge de reflectoare.

Tensiunile din USL îl alimentează politic pe Băsescu. După ieșirea acidă a lui Crin Antonescu pe subiectul declarațiilor lui Victor Ponta, USL fierbe din nou, pentru a doua oară în mai puțin de o lună. Dar în conferința de presă de vineri, liderul liberal l-a atacat în aceeași termeni și pe președintele Băsescu. Administrația Prezidențială nu a trimis nicio replică, așa cum obișnuiește când Antonescu lansează critici. De ce? Răspunsul stă în celelalte crize din USL. Băsescu a amuțit aproape de fiecare dată când în USL era ceartă.

Băsescu tace, în mod deloc nefiresc, pentru a lăsa Uniunea Social Liberală să se macine politic.

OPINIILE LUI ION ILIESCU SI CTP DESPRE INTERVIUL UASCERISTEI DE FRUNTE A CUPLULUI CEAUSESCU,ALINA MUNGIU PIPPIDI!

5 oct.

Liderul Societății Academice Române, Alina Mungiu-Pippidi, a solicitat o dezbatere cu ex- președintele Traian Băsescu. Principalele temele de discuţie ar fi fost: Roşia Montană, dezamăgirea tinerilor din stradă, referendumul de anul trecut şi anticorupţia. Cei doi au ajuns la un numitor comun în privința dezbaterii prin intermediul unor replici lansate în mass-media. Până la urmă, dezbaterea s-a amânat sine die. Interesantă ar fi fost atitudinea jurnalistei față de actualul șef al statului. La sfârșitul anilor ’90, Alina Mungiu-Pippidi, directoarea TVR la acea vreme, i-a luat un interviu lui Ion Iliescu. Ea nu s-a apropiat de rolul pe care îl avea, de directoare a Știrilor din Televiziunea publică. Potrivit comentariilor din presa vremii, a fost extrem de agresivă și de ostilă față de fostul șef de stat. Ion Iliescu și jurnalistul Cristian Tudor Popescu au vorbit pentru DC News despre interviul în care Mungiu-Pippidi s-a transformat din moderator echidistant în activistă împotriva lui Iliescu.

Băsescu-Alina-Mungiu-Pippidi-483x300

Iliescu: “A fost cam obraznică”

Contactat de DC News, Ion Iliescu a spus că directoarea TVR de atunci a fost cam obraznică, în cadrul acelei dezbateri. Fostul lider PSD nu a dorit să amintească exact la “ce răutăți” a apelat Alina Mungiu-Pippidi.Iliescu nu înțelege, însă, în ce calitate îi va lua președintele SAR un interviu șefului statului.

“Care e legătura Alinei Mungiu-Pippidi cu Piața Universității, în acest caz? Mă întreb în ce calitate îi va lua ea interviu lui Traian Băsescu, a spus Ion Iliescu. Ce, s-a întors în presă?”, a adăugat, ironic.

Cât despre calitatea de reprezentant al Societății Civile din Piața Universității, fostul președinte a declarat: “Rămâne de văzut ce competențe are. La ce se pricepe. Se pricepe la minerit? E inginer? E vreun expert în domeniu?”.

Vezi și: Dintr-un calcul politic simplu, Băsescu nu vrea dezbatere cu Pippidi

CTP: Îl întrerupea din secundă în secundă

Și jurnalistul Cristian Tudor Popescu și-a amintit despre interviul pe care Alina Mungiu-Pippidi i l-a luat lui Ion Iliescu:

“Îmi amintesc. Nu-l lăsa să vorbească, îl întrerupea din secundă în secundă”.

Întrebat de ce crede că liderul SAR a ales să fie agresiv cu Iliescu atunci, editorialistul ne-a răspuns:

“Așa a considerat că este bine jurnalistic să procedeze. A ales această formulă de agresivitate și fragmentare a discursului celui intervievat, care e o formulă de interviu. Firește, nu este cea mai recomandată, eu nu agreez așa ceva, dar poate fi utilizată. Pe asta a ales-o atunci, cu rezultatele mediatice pe care le-a avut”.

JURNALISTUL RADU TUDOR ,DESPRE REALITATEA TV:”OPRITI-VA! MAINE VA FI PREA TARZIU!”

5 oct.

Radu Tudor a comentat pe Facebook situația postului de televiziune Realitatea TV care se află în pericol de a se închide după ce Guvernul a adăugat la codul insolvenței un articol prin care instituțiilor media li se va ridica licența de emisie dacă se află în insolvență.

1338462926133758315913371804191337098082133701309913369253021336550599133502600113343991251333089984133240967784032-radu_tudor_jur

Radu Tudor susține pe blogul său că situația postului de televiziune ”nu face decât să consolideze senzația de control nepermis al puterii în spațiul libertății de exprimare”. Jurnalistul mai spune că sunt alte probleme de rezolvat în spațiul vizual și că această situație ”poate deveni explozivă”.

Ceea ce este pe cale sa se intample postului Realitatea tv e una din acele lovituri care te fac sa intelegi ca-n Romania nu avem parte de o democratie europeana in adevaratul sens al cuvintului. Si asta e imediat observat la Bruxelles si in alte capitale importante. Sa nu se mire cei de la putere ca astfel de comportamente genereaza reactii usturatoare din partea unor politicieni europeni, care vor continua sa aiba semne de intrebare in legatura cu Romania.

Am destule sa reprosez postului Realitatea tv si asta nu are legatura cu pozitia mea de realizator Antena 3 sau director in cadrul unui trust concurent. Dar nu e momentul acum sa-mi expun public nemultumirile. M-am declarat dezgustat de faptul ca un post de calitate precum Radio Guerrilla trebuie inchis. Simt ca e o nedreptate si o lucratura si in cazul Realitatea tv. Cit timp pe piata exista emisiuni ce folosesc limbaj si atitudine incalificabile pentru lumea civilizata, sunt tolerate si puse de CNA in must carry, cred ca eventuala insolventa pe mina politica a Realitatii tv nu face decit sa consolideze senzatia de control nepermis al puterii in spatiul libertatii de exprimare.

E nevoie de solidaritate umana in primul rind – acum mai mult ca oricind – si cred ca cineva se joaca intens cu focul intr-o societate tensionata, dispusa la proteste si gata de revolta. Cine vrea sa aprinda chibritul in depozitul de butelii?

Sunt de 23 de ani in presa scrisa si audio-vizuala. Am trecut prin multe experiente in relatia cu puterea politica, indiferent care a fost ea. Un lucru e cert si binecunoscut : nimeni, dar absolut nimeni, n-a castigat un razboin cu presa.

Lasati in pace Antena 3 si terminati cu mizeriile politice la adresa ei ! Lasati in pace Realitatea tv sa emita. Sunt multe alte nereguli grave in peisajul vizual pe care trebuie sa le rezolvati inaintea insolventei acestui post.

Opriti acum o situatie ce poate deveni exploziva. Daca nu o faceti, maine va fi prea tarziu.

Guvernul a adăugat la codul insolvenței un articol prin care instituțiilor media li se va ridica licența de emisie dacă se află în insolvență. În ședința de Guvern de miercuri, codul insolvenței a fost aprobat ca ordonanță de urgență, nu ca proiect de lege, așa cum era anunțat inițial de către Executiv. Jurnaliștii Realitatea Tv acuză Guvernul Ponta că actul normativ țintește spre închiderea televiziunii la care lucrează. Întrebat, joi, despre acest articol din codul insolvenței, prim-ministrul a răspuns: ”Nu ştiu că Realitatea TV se află în insolvenţă. Ştiu că vreau să îmi plătiţi taxele şi nu o faceţi”.

MINISTRUL DE EXTERNE TITUS CORLATEAN DESPRE MODUL CUM ESTE IMPIEDECATA ROMANIA SA ADERE LA SPATIUL SCHENGEN!

5 oct.

Ministrul Afacerilor Externe a declarat, vineri, că România a investit peste un miliard de euro pentru aderarea la Schengen. Titus Corlăţean a subliniat că ţara noastră îndeplineşte toate criteriile tehnice obiective pentru a intra în această zonă. Totuși, în ciuda investițiilor și a îndeplinirii tuturor criteriilor tehnice, României îi sunt puse bețe-n roate, după cum explică ministrul de Externe.

cache-images-stories-2011-permanente-400-Titus_Corlatean_APCE-150x132.375

“Pentru a adera la spaţiul Schengen, există criterii tehnice obiective pe care România le îndeplineşte, conform evaluărilor şi concluziilor Comisiei Europene aprobate de Consiliu în luna iunie 2011. România îndeplineşte deci aceste criterii. Pe de altă parte, au fost adăugate aşa-zise criterii care sunt politice, care nu sunt valabile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi care împiedică România să adere la acest spaţiu. Este o chestiune artificială. Este o chestiune de confuzie între două dosare diferite. România a investit peste un miliard de euro pentru a avea cea mai înaltă tehnologie în materie la frontiere. În plus, este vorba de o companie europeană ai cărei mari investitori sunt Franţa şi Germania. Acestea cunosc deci foarte bine nivelul de securizare asigurat de partea română. De aceea nu putem înţelege de ce se amestecă lucrurile”, a declarat Titus Corlăţean, într-un interviu la RFI, potrivit Agerpres.

Ministrul Afacerilor Externe a adăugat că “Vrem să privilegiem dialogul politic şi diplomatic, întrucât este un obiectiv legitim. Noi avem un parteneriat strategic cu Franţa. De altfel, Foaia de parcurs a parteneriatului strategic franco-român care a fost semnată în urmă cu câteva luni la nivelul celor două guverne include în mod explicit, la capitolul 1, paragraful 3, sprijinirea eforturilor României în vederea aderării la spaţiul Schengen. Se face deci referire la un acord care există de ambele părţi şi trebuie acţionat pentru a fi pus în aplicare”.

SECRETARUL GENERAL ADJUNCT AL PSD ,CODRIN STEFANESCU:CRIN ANTONESCU,COPRESEDINTELE USL SA NU UITE CA ALIATII POLITICI LUPTA IMPREUNA IMPOTRIVA SISTEMULUI” BASISTO-MACOVIAN!”

5 oct.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedintele USL, nu trebuie să uite că aliaţii politici luptă împreună împotriva sistemului ”băsisto-macovian”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

El a dorit să facă o serie de precizări vizavi de declaraţiile făcute vineri de Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă. „Declaraţiile publice ale premierului Ponta şi ale miniştrilor nu au conţinut niciodată ingerinţe la adresa Justiţiei şi nu s-au făcut public niciodată solicitări către procurori. Cel care a recunoscut că a intervenit în Justiţie, şi nu o dată, a fost Traian Băsescu ultima intervenţie fiind aceea de a-l suna pe procurorul general şi a-l soma să nu pună în aplicare o înlocuire a unor procurori”, a spus Ştefănescu.
Secretarul general adjunct al PSD s-a arătat convins că preşedintele PNL este conştient de faptul că proiectul USL este mult prea important, iar oamenii şi-au pus prea multă speranţă în el, pentru a fi dus în ridicol. „Îi reamintesc d-lui Antonescu că noi luptăm împreună în cadrul USL împotriva sistemului băsisto-macovian care a făcut şi face în continuare foarte mult rău acestei ţări. Îi reamintesc totodată că prin atacurile şi intoxicările sale Traian Băsescu încearcă să creeze tensiuni în interiorul USL continuând politica de a-i dezbina pe români. În acest context, făcând aceste precizări, considerăm că este mai mult decât necesară o discuţie în cadrul USL pentru a clarifica toate aceste aspecte şi altele, din ultima perioadă”, a subliniat Codrin Ştefănescu.

LeANN RIMES – LIFE GOES ON!

5 oct.

%d blogeri au apreciat asta: