Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se reunesc marţi, la ora 9,45, pentru a lua în discuţie prelungirea activităţii Comisiei speciale pentru proiectul exploatării miniere de la Roşia Montană, a anunţat Valeriu Zgonea, la finalul dezbaterii moţiunii pe Codul insolvenţei.
Tot marţi, de la ora 10,00, deputaţii şi senatorii se întâlnesc în şedinţa de plen comun.
Preşedintele acestui for, Darius Vâlcov, a declarat luni că şedinţa Comisiei speciale pentru proiectul minier Roşia Montană a fost amânată pentru miercuri.
„Şedinţa a fost amânată pentru miercuri, la ora 13,00, la solicitarea colegilor deputaţi pentru a participa la moţiunea care se discută în Camera Deputaţilor. Noi lucrăm pe proiectul de lege care a venit de la Guvern, nu lucrăm pe altul. Pe acesta l-am modificat pe primele 7 articole, continuăm discuţia pe acest proiect. Este o propunere, aceasta de a respinge legea iniţială, dar o vom discuta la finalul întâlnirilor”, a spus Vâlcov.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat, luni, că formaţiunea sa ar agrea ca actuala Comisie specială pentru Roşia Montană să dea raport de respingere proiectului Guvernului şi apoi să se facă o altă comisie, care să iniţieze un alt proiect de lege privind exploatarea resurselor.
Premierul Victor Ponta a afirmat vinerea trecută că decizia Comisiei speciale pe Roşia Montană privind scoaterea din proiect a acordului cu RMGC este suverană, însă a arătat că USL a decis prelungirea mandatului acestui for cu 30 de zile, „în ideea că se va găsi o poziţie comună”.
„Am decis ca săptămâna viitoare să mai prelungim mandatul Comisiei, pentru a putea să finalizeze toate audierile şi să citească toate materialele care au fost puse la dispoziţie şi decizia Comisiei este suverană asupra Guvernului”, a spus Ponta.
INTELEPCIUNE SI ADEVAR