Arhiva | 4:38 pm

TRAIAN BASESCU „CUCUL „DE LA COTROCENI ,UN BUFON BATRAN AFON,ATAC LA VICTOR PONTA:”AR FI FOST PACAT SA TRIMITEM UN INCEPATOR?!”

24 oct.

Băsescu: Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător.

13657073629809922980_basescu-merge-la-bruxelles-victor-ponta-invins-la-ccr_2c4d9d5d57

Traian Băsescu a spus, joi, înainte de plecarea la Bruxelles, pentru reuniunea Consiliului European, că le reaminteşte „celor care cred că viaţa începe odată cu ei” că este unul dintre şefii de stat care au contribuit la agenda UE 2020, în care una dintre componente este digitalizarea.

Președintele a prezentat, joi, și principalele subiecte de interes pentru România, enumărând dezvoltarea economiei digitale, reglementarea pieței unice digitale a UE, situația economică socială privind reducerea șomajului în rândurile tinerilor și importanța parafării acordului de asociere a Republicii Moldova la UE.

Băsescu i-a răspuns de asemenea premierului, care a spus că tematica acestui Consiliu este domeniul IT, iar despre acest sector numai Guvernul poate să se pronunțe.

El a precizat că acest Consiliu European nu ia decizii tehnice, ci este cu oameni politici.

”Aș face o singură remarcă cu privire la nevoia unor cunoscători în ale digitalizării la acest Consiliu. Să știți că nu știu un șef de stat sau membru al Consiliului care să vină din economia digitală, toți sunt oameni politici, Consiliul European nu ia decizii tehnice, acestea se iau în Consiliul UE. Guvernele sunt cu guvernele, Consiliul European este cu oamenii politici. Vreau să reamintesc celor care cred că viața a început o dată cu ei că sunt unul dintre șefii de stat care au contribuit la realizarea agendei UE 2020 în care unii din pilonii esențiali este digitalizarea. Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător”, a conchis Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că i-a cerut mandat preşedintelui Traian Băsescu pentru a participa la Consiliul European, unde una dintre temele principale va fi agenda digitală europeană.

Orgoliul şi frustrarea personală a preşedintelui Traian Băsescu de a reprezenta România la Consiliul European într-un domeniu în care Guvernul este cel care are competenţe creează deservicii ţării şi împiedică reprezentarea corectă a intereselor industriei româneşti de IT, a afirmat premierul.

Duminică, şeful Guvernului a precizat că nu a primit încă, până în acea zi, un mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu pentru reuniunea de joi şi vineri.

Victor Ponta a spus, totodată, că, după vizita pe care o efectuează în Statele Unite, între 21-23 octombrie, se va opri şi la Bruxelles pentru a participa la reuniunea liderilor socialişti europeni.

Reclame

CIRCULA PE NET.ACUZE GRAVE ADUSE DE TRAIAN BERBECEANU,FOSTUL SEF BCCO ALBA,UNUL DINTRE OAMENII DE INCREDERE A LAUREI CODRUTA LASCU(KOVESI),IMPOTRIVA UNOR STRUCTURI ALE STATULUI!

24 oct.

Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba, este unul dintre oamenii de încredere ai Laurei Codruţa Koveşi.

traian-berbeceanu-a-facut-o-pe-laura-codruta-kovesi-procuror-general-prin-dosarul-hidra-106117-1

Acesta a intrumentat în 2006 dosarul Hidra, cel în baza căruia a fost desemnat poliţistul anului de IGPR, dar care a propulsat-o pe Laura Codruţa Koveși, pe atunci procuror şef la Sibiu, în funcţia de procuror general al României.

În 2006, fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, uimea întregul sistem judiciar cu propunerea făcută pentru procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi. Macovei spunea despre Kovesi, la acea dată procuror şef al DIICOT Sibiu, că a fost implicată în destructurarea multor grupuri de crimă organizată, printre care şi inculpaţii din dosarul „Hidra”.

Dosarul a fost instrumentat de nimeni altul decât Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba, cu care Koveşi lucra în calitate de procuror la Sibiu.
Acuze grele aduse unor structuri ale statului de ;eful BCCO Alba

În momentul arestării, comisarul-şef Traian Berebeceanu, şeful centrului de combatere a crimei organizate Alba, unul dintre cei mai buni poliţişti din România, a spus că totul este o înscenare şi că-i va da în vileag pe adevăraţii mafioţi din servicii, parchete şi DIICOT, cei care lucrează mână-n mână cu Mafia. Berbeceanu este cel care a destructurat printre altele şi reţeaua mafiotă paramilitară a fostului membru al Legiunii Străine, Horaţiu Potra. Membrii reţelei, care se ocupau cu trafic de droguri şi deţineau armament, au fost puşi însă în libertate, la scurt timp, printr-o decizie a Curţii de Apel Alba. Ştiind că va fi „scos din schemă”, Traian Berbeceanu s-a pregătit din timp şi a dat astăzi semnalul publicării scrisorii lui către colegii din poliţie.

Acuzele

Potrivit anchetatorilor, începând din 2003, învinuiţii, asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale, au înfiinţat şi folosit mai multe firme fantomă pentru a derulat operaţiuni financiare fictive, respectiv fraudă de tip „carusel”, privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere (solvenţi, bitumuri, combustibili pentru focare).

Membrii grupării au produs astfel un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 3,5 milioane de lei, prin neplata accizelor, a impozitului pe profit şi TVA-ului.

În această cauză a fost începută urmărirea penală şi împotriva comisarului-şef Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba Iulia, pentru sprijinirea grupului infracţional, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

Procurorii au stabilit că şeful BCCO Alba Iulia a ajutat învinuiţii, dându-le informaţii despre activităţile investigative desfăşurate de DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale. Acesta i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi dat spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, spunându-le şi să evite comunicările prin telefon.

Contraatacul

Traian Berbeceanu, în momentul reţinerii: „Aşa cum mă ştiţi de ani de zile, sunt un poliţist cinstit care şi-a făcut datoria şi asistaţi la cea mai mare mârşăvie şi nemernicie pe care am păţit-o eu în 20 de ani de poliţie, dar aveţi încredere că o să fie bine şi o să iasă adevărul la iveală! … Persoane pe care de-a lungul timpului le-am cercetat în stare de arest pentru infracţiuni deosebit de grave, persoane care au societăţi comerciale, care au dosare penale sunt forţate să depună denunţuri calomnioase împotriva mea şi a ofiţerilor mei şi, bineînţeles, sprijinite de structuri ale statului care lucrează împotriva noastră, din păcate”.

TUTUROR POLITISTILOR DIN CADRUL STRUCTURILOR DE COMBATERE ACRIMINALITATII ORGANIZATE DIN CADRUL POLITIEI ROMANE

Stimati colegi,

Am ales acesta cale ca pe o ultima solutie , pentru a va transmite aspecte deosebit de grave. In aceste momente cumplite, asupra mea si a echipei pe care o conduc se desfasoara o actiune marsava de mari proportii, organizata si coordonata de procurori ai DIICOT si ofiteri ai Serviciilor de informatii.

Cei mai multi dintre voi ma cunoasteti de ani multi, am colaborat de atatea ori, am impartit momente de glorie si implinire profesionala dar am trait impreuna si clipe de disperare si tristete.

Va cer doar sa aveti grija de voi si de subordonatii vostri, sa va feriti in fiecare clipa pentru ca astazi suntem noi cei vanati, denigrati, astazi noi suntem cei impotriva carora se fabrica dosare bazate pe probe false, pe declaratii mincinoase….dar maine ati putea sa fiti voi in locul nostru.

Va recomand cu toata raspunderea sa nu mai desfasurati activitati informativ-operative, actiuni, prinderi in flagrant, intalniri cu surse de informatii, activitati conspirate ( audieri de martori cu identitati protejate, activitati cu investigatori sau colaboratori sub acoperire) pentru ca riscati ca unii procurori marsavi ajutati de lucratori ai DIPI, la un moment dat sa trasforme totul in probe mincinoase impotriva voastra.

Imaginati-va ca intalnirile voastre cu surse de informatii pot fi monitorizate, fotografiate si filmate apoi transformate in “probe” . Ganditiva ca in acest fel sursele va sunt deconspirate iar voi sunteti expusi doar pentru ca vreti sa va faceti datoria.

Rezultatele noastre de fiecare data au fost “confiscate” de procurori care si le-au atribuit fara rusine, mintind mereu ca au facut sute de perchezitii, ca au realizat zeci de prinderi in flagrant, ca au prins mii de infractori, ca au descoperit tone de droguri, etc….in realitate stim cu totii ca la nicio astfel de actiune nu a participat vreodata niciun procuror.

In schimb, in nicio ocazie procurorii DIICOT nu si-au asumat esecurile, nu si-au recunoscut greselile…in aceste situatii politistii erau aratati cu degetul in mod perfid si eronat.

Precizez ca in mod categoric, nu ma refer aici la toti procurorii DIICOT, pentru ca cea mai mare parte dintre acestia sunt buni profesionisti, persoane cu profil moral deosebit…majoritatea dintre ei sunt pur si simplu, buni colegi cu politistii structurilor noastre.

Ma refer insa la DIICOT ca institutie in ansamblul ei….

Sa nu uitati nicio clipa ca prin astfel de actiuni abjecte institutiile statului pe care l-am servit cu loialitate, pot sa distruga aproape tot ce conteaza pentru noi : cariera, linistea, sanatatea, chiar libertatea…dar niciodata nu vor putea sa ne ia DEMNITATEA, CURAJUL si

MANDRIA.

Activez in cadrul Politiei Romane inca din anul 1993. In perioada 1993-1998 am lucrat ca ofiter in cadrul Politiei municipiului Deva-Biroului Politiei Judiciare unde mi-am desfasurat activitatea avand in responsabilitate combaterea infractiunilor cu violenta. Din anul 1998 am devenit ofiter specialist la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate si

Coruptiei din cadrul IPJ Hunedoara iar ulterior in perioada 2000-2003 am activat ca ofiter specialist in cadrul Centrului Zonal de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog Alba- Iulia.

La data de 15.09.2003 am ocupat prin concurs functia de sef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Hunedoara iar in luna octombrie 2005 am ocupat prin concurs functia de sef al Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia .

In intreaga mea cariera de 20 ani, am fost apreciat doar cu calificativul “foarte bun”, in doua randuri am fost inaintat in gradul profesional inainte de termen, am fost promovat in functie in repetate randuri si am primit de multe ori “multumiri scrise” din partea Ministerului Administratiei si

Internelor si a Inspectoratului General de Politie, pentru activitatile depuse si performantele obtinute.

Inca de la infiintare, lucratorii Brigazii au obtinut rezultate deosebite, au solutionat cauze complexe, privitoare la destructurarea unor grupari infractionale deosebite, cu impact social si mediatic deosebit, beneficiind de sustinerea si aprecierea totala a institutiilor mass-media locale si central si a populatiei din tertitoriul in care ne desfasuram activitatea.

Relatiile cu procurorii DIICOT erau deosebite, adesea fiind dati ca exemplu de colaborare la sedintele comune organizate la nivel national.

De circa un an de zile, relatiile cu unii procurori DIICOT din cadrul Serviciului Teritorial Alba Iulia s-au deteriorate in mod grav, activitatile desfasurate fiind puternic perturbate si performantele afectate negativ.

La inceputul anului 2008 am adus in structura BCCO Alba Iulia pe comisarul sef Man Victor care ulterior a devenit sef al Serviciului de Combatere a Criminalitatii Economico Financiare. Intre mine si acesta a existat o relatie de prietenie stransa, avand incredere deosebita in capacitatile sale profesionale si in corectitudinea sa. Astfel, de fiecare data cand ma aflam in concediu , misiune ori cand ma deplasam in interes de serviciu in judetele Hunedoara sau Sibiu, la comanda Brigazii il imputerniceam pe acesta. Nu a existat niciodata vreo problema de comunicare intre mine si acesta iar pe la inceputul anului 2010, mi-a solicitat sa-i permit sa lucreze in cauzele economice cu subcomisarul

Muntean Alin. Acesta din urma isi desfasura activitatea ca ofiter specialist in cadrul Serviciului de Combaterea Traficului de Persoane insa am fost de acord cu acest lucru, observand ca intre cei doi exista afinitati deosebite, acesta fiind si o solutie agreata si chiar impusa de procurorii DIICOT – ST Alba Iulia. Am afirmat ca a fost o situatie oarecum impusa, deoarece in mod constant cei doi ofiteri erau delegati, impreuna in cauzele economice.

Spre sfarsitul anului 2011, comisarul sef Man Victor si-a schimbat atitudinea si comportamentul devenind trist si retras fata de mine si de colegii din Brigada. Se afla mereu in compania subcomisarului Muntean Alin si a procurorilor Muresan Ioan si Cean Sergiu. Cei doi ofiteri au cooptat in echipa lor si pe agentul principal Selaru Florina care se mutase recent, la cerere in structura Brigazii, din cadrul DOS Alba Iulia. Am fost de acord cu acesta, pe considerentul ca agentul nu avea cunostiintele necesare si experienta ceruta postului si ar fi putut sa fie ajutata in acest

sens, de munca in echipa cu seful serviciului. Man Victor, se afla de asemenea in legaturi stranse cu directorul DGFP Hunedoara, Serban Florin. Tot mai mult, cei doi ofiteri desfasurau activitati “in secret”, ferindu-se de colegii din Brigada si de mine, motivand ca asa li se impune

de catre procurorii DIICOT ST Alba Iulia. Adesea am discutat cu comisarul sef Man Victor si l-am intrebat ce se intampla pentru ca era tot mai agitat, trist si incepuse sa consume adesea alcool in cantitati mari.

Mereu imi spunea ca nu este nimic deosebit dar il simteam foarte preocupat si ingrijorat.

In luna august 2012, comisarul sef Man Victor a decedat in urma unui infarct , desi avea varsta de doar 47 ani si nu era cunoscut cu probleme cardiace.

Din acest moment au inceput problemele cu DIICOT-ul ST Alba Iulia.

Inca din ziua inmormantarii colegului nostru, procurorul sef Muresan Ioan m-a abordat spunandu-mi ca se afla in impas, ca a ramas cu multe dosare economice in lucru, ca disparitia prematura a lui Man Victor ii incurca activitatea si ca trebuie “sa luam masuri de urgenta”, cu atat mai mult cu cat in unele cauze sunt persoane arestate. I-am replicat ca este un moment nepotrivit pentru o astfel de discutie, ca ne aflam la pomana colegului nostru si l-am asigurat ca voi gasi solutii in zilele imediat urmatoare. Procurorul sef a insistat in discutie si mi-a cerut ca viitorul sef de serviciu sa fie subcomisarul Muntean Alin.

Toate acestea, desi m-au dezgustat pe moment datorita imprejurarilor in care s-a purtat discutia, mi-au atras atentia si m-au facut sa ma intreb, care este motivul pentru care proc.sef Muresan Ioan insista cu acesta solutie.

Asa cum era firesc, in zilele urmatoare am constituit o comisie pentru inventarierea si preluarea documentelor, lucrarilor si dosarelor colegului decedat. Am constatat ca foarte multe dintre acestea , inclusiv documente clasificate nu erau inregistrate in registrele Brigazii si priveau dosare sau informatii aflate in lucru direct cu DIICOT ST Alba Iulia. Tot cu acesta ocazie am constatat ca in registrul de evidenta a lucrarilor penale in lunile noiembrie si decembrie a anului 2010 au fost inregistrate trei lucrari penale, avand numere consecutive, pe numele ofiterilor Man Victor si Muntean Alin. In toate trei, faptele sesizate erau de “evaziune fiscala” iar in rubrica “faptuitor” erau inscrise niste litere majuscule fara nicio insemnatate. Am cerut explicatii compartimentului secretariat care m-a informat ca in acea perioada Man Victor, aflandu-se la comanda Brigazii a inregistrat cele trei lucrari impreuna cu Muntean Alin, si le-au declinat in aceeasi zi catre DIICOT ST Alba Iulia.

Fata de toate aceste situatii, coroborate cu suspiciunile pe care incepusem sa le am , i-am propus comisarului sef Costachi Mugurel (sef al Serviciului Antidrog) sa preia Serviciul de Combatere a Criminalitatii Economico Financiare si sa ma ajute sa reorganizam activitatile, ofiterul fiind de acord. Propunerea mea a fost argumentata si de aceea ca acesta este un ofiter cu experienta, foarte bine pregatit profesional, de profil economic, bine organizat si ordonat. Comisarul sef Costachi Mugurel a fost adjunctul meu inainte de reorganizarea Brigazii, aveam incredere in

capacitatea si corectitudinea sa.

De asemenea am hotarat ca la comanda Serviciului Antidrog sa imputernicesc pe subcomisarul Link Cristian din cadrul SCCO Hunedoara, un ofiter care s-a afirmat obtinand rezultate deosebite pe acesta linie.

Cand a aflat care sunt deciziile mele, procurorul sef Muresan Ioan “a explodat”, a inceput sa strige ca nu este de acord, ca v-a face totul ca aceste schimbari sa nu se produca, ca singura solutie acceptata de el este aceea cu Muntean Alin la comanda serviciului CCEF, spunand ca

altfel nu putem sa colaboram. I-am atras atentia d-lui procuror sef, cu privire la faptul ca nu are atributiuni in organizarea Brigazii, ca sunt schimbari hotarate de mine, argumentate temeinic si asumate. Am acceptat ca Muntean Alin sa fie mutat cu tot cu functia ocupata, la serviciul CCEF.

De la acea data, procurorul sef Muresan Ioan a inceput o campanie puternica de denigrare a mea si a colegilor care-i considera apropiati mie.

In toate aceste actiuni a fost mereu sprijinit si consiliat de colegul sau de birou, proc Cean Sergiu si de subcomisarul Muntean Alin. Referitor la dosarele inregistrate de Man Victor si Muntean Alin cu initiale si declinate imediat catre DIICOT ST Alba Iulia, am stabilit ca unul dintre acestea il priveste pe LUCA ANVERSA, cetatean italian, cunoscut

pentru infractiuni economice in Italia, administrator la SC POMPONIO SA Alba Iulia. Acesta era considerat liderul unei grupari infractionale organizate care avea ca si preocupari infractionale evaziunea fiscala si delapidarea, respectiv sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor

datorate statului, prin efectuarea mai multor activităţi comerciale neînregistrate în evidenţele contabile ale societăţii sau efectuarea unor înregistrări nelegale, ambele cu consecinţe fiscale. In cauza , pe langa membrii gruparii au fost cercetati mai multi functionari ai DGFP Alba,

pentru sprijinirea unui grup infractional organizat, complicitate la evaziune fiscal si favorizarea infractorului. Ciudat a fost faptul ca, desi era considerat lider al gruparii infractionale, Luca Anversa nu a fost retinut si propus pentru arestare, impreuna cu ceilalti inculpati. Inca de atunci am discutat cu Man Victor care se arata surprins si mi-a spus ca asa a decis proc.sef Muresan Ioan. Acelasi ofiter mi-a spus ca proc Chirila Costel a redactat chiar ordonanta de retinere insa acesta nu a mai fost pusa in executare pe motiv ca italianul si-a recunoscut faptele si a ajutat la aflarea adevarului cu privire la alte persoane. Chiar si colegii care au participat la excorta mi-au comunicat ca judecatorul care a judecat propunerea de arestare a intrebat in sala de judecata, cum de liderul gruparii nu a fost retinut si propus pentru arestare.

Ulterior am stabilit ca Luca Anversa a mutat Pomponio Construct in judetul Hunedoara, sediul social este intr-un apartament din Deva, iar numitul CIORNEI RADU a fost numit director. Coincidenta face ca Ciornei Radu sa fie cumnatul procurorului Cean Sergiu. De asemenea a fost reangajat numitul PROCOPIE IOAN care fusese concediat inaintea declansarii dosarului, pentru suspiciuni de furturi din societate. O alta coincidenta face ca Procopie sa fie concubinul grefierei sefe de la DIICOT ST Alba Iulia.

Mai mult, in repetate randuri subcomisarul Muntean Alin a fost vazut la intalniri suspecte cu Luca Anversa , inclusiv seara tarziu in afara orelor de program la sediul unitatii, fara ca acesta sa fi fost inregistrat in registrul de la poarta de acces. Adesea, procurorul Cean Sergiu a fost vazut de catre

colegi, la sediul societatii Pomponio, cu masina personala.

Precizez ca toate aceste aspecte le-am adus la cunostiinta procurorilor DIICOT ST Alba Iulia.

De mentionat este faptul ca Luca Anversa era cunoscut dinainte procurorilor DIICOT si subcomisarului Muntean Alin. Acesta fusese cercetat anterior in dosarul 6D/P/2010 (cunoscut in mass-media ca dosarul “Prostituate pentru VIP-uri” ) pentru proxenetism si santaj, fiind trimis in judecata in stare de libertate. A fost condamnat la 1 an de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei. Hotararea instantei nu a fost atacata cu recurs de DIICOT ST Alba Iulia , fiind considerata ca indestulatoare. Asa a apreciat procurorul sef Muresan pericolul social pentru faptele cetateanului italian desi din ordinele acestuia din urma, membri gruparii infractionale au atacat in trei randuri cu cocteiluri Molotov incendiind locuintele unor parti vatamate!

De altfel, LUCA ANVERSA a fost condamnat si in dosarul POMPONIO in care fusese cercetat in stare de libertate, si in acest caz proc sef Muresan Ioan considerand pedeapsa indestulatoare si dispunand ca ST Alba Iulia sa nu atace solutia cu apel.

In acelasi dosar 6D/P/2010, in cadrul interceptarilor convorbirilor telefonice ale membrilor gruparii infractionale, au fost interceptate si discutiile purtate de LAZAR ION din Alba Iulia, proprietar al Vilei Elisabeta. Acesta a sprijinit gruparea infractionala fiind implicat direct in activitati de proxenetism. Pe perioada in care au fost interceptate convorbirile acestuia, au rezultat discutii de interes operativ. La un moment dat am fost anuntat de compartimentul tehnic de interceptari din cadrul SOS Alba Iulia, ca au fost interceptate discutii purtate de suspect cu proc sef Muresan Ioan, insa discutii fara valoare operativa, referitoare la o partida de vanatoare. Ofiter de caz era subcomisarul Muntean Alin care evident a luat cunostiinta despre aceste discutii. Coincidenta a facut ca, imediat dupa aceea postul telefonic sa nu mai aiba nici un fel de

trafic. Nu a fost prelungita autorizatia de interceptare, nu s-a solicitat interceptare pe IMEI-ul aparatului telefonic. Fata de Lazar Ion s-a dispus disjungerea si trimiterea pentru continuarea cercetarilor la Parchetul de pe langa Judecatoria Alba Iulia, odata cu emiterea rechizitoriului. Lazar Ion nu a mai fost trimis in judecata vreodata si braveaza cu acesta, spunand ca “a rezolvat-o”.

De altfel, Lazar Ion este un vechi prieten al DIICOT ST Alba Iulia si totodata un vechi „suspect” de proxenetism . Astfel, in cursul anului 2008 in timp ce era patronul complexului hotelier TARA din Alba Iulia, a inchiriat sotilor Strugari George si Georgeta clubul de noapte din incinta complexului. (dosar 6D/P/2008). Cei doi soti impreuna cu un angajat au pus bazele unor activitati laborioase de proxenetism, prostitutie si trafic cu minori, sub acoperirea unui club de streap-tease. Activitatile acestora au fost probate de ofiterii BCCO Alba Iulia insa la acea vreme, a rezultat inca o data implicarea lui Lazar Ion in activitatile infractionale prin sprijinirea membrilor gruparii infractionale (acesta a pus la dispozitie hotelul in sensul ca fetele erau obligate ca pentru activitatile de prostitutie sa foloseasca doar acea locatie. Clientii trebuiau sa plateasca pretul integral al unei camere chiar daca o foloseau doar 1-2 ore. Veniturile astfel obtinute nu erau inregistrate in evidentele contabile ale hotelului. Mai mult, a rezultat ca Lazar Ion a beneficiat la randul sau de serviciile prostituatelor). Cu toate acestea, ofiterul de caz Muntean Alin impreuna cu procurorul sef Boicean Danusia nu au retinut aceste aspecte iar Lazar Ioan nu a fost invinuit nici in acesta cauza. De mentionat ca recent, Curtea de Apel a casat sentinta data de Tribunalul Alba si a trimis dosarul instantei de fond pentru rejudecare.

O alta coincidenta face ca numitul OPRUTA CRISTIAN cunoscut in zona Metes – Zlatna cu porecla PROCURORUL sa fie ruda cu proc sef Muresan Ioan. Opruta este proprietarul mai multor fonduri de vanatoare unde Muresan Ioan, Cean Sergiu si Muntean Alin obisnuiesc sa vaneze adesea (impreuna cu alte persoane printre care si fostul invinuit de proxenetism, Lazar Ion). Este de maxima notorietate relatia lui Opruta Cristian cu proc sef Muresan Ioan si mai mult, in marea majoritate

populatia din acea zona crede ca Opruta este procuror la DIICOT – ST Alba Iulia. Este de maxima notorietate insa, si relatia lui Opruta cu Luca Anversa. Ar putea sa fie suspect faptul ca, exact in perioada in care Luca Anversa era cercetat in calitate de invinuit in dosarul “Prostituate pentru VIP-uri” si cu cateva zile inainte de inregistrarea dosarului “Pomponio”, Opruta Cristian a infiintat Asociatia AVPS BENDIS cu sediul in Zlatna, inregistrata la data de 02.11.2010. La data de 01.11.2010 Luca Anversa face o “sponsorizare” de 100.000 lei catre AVPS BENDIS, banii fiiind virati din Banca ITALO-ROMENA Alba Iulia in banca RAIFFEISEN Alba Iulia. Este interesant faptul ca

niciodata sponsorizarea nu a fost inregistrata in evidentele contabile ale asociatiei sponsorizate dar si faptul ca acesta societate a fost sponsorizata cu o zi inainte de a fi inmatriculata.

In toata acesta perioada si chiar in prezent Opruta Cristian a fost vazut in repetate randuri de ofiterii BCCO Alba Iulia in compania proc sef Muresan Ioan si a Proc Cean Sergiu, adesea venind chiar la sediul DIICOT. Intamplator, Opruta venea cu un auto de teren marca Land Rover inmatriculat pe “Pomponio”, proc sef Muresan iesind din cladirea DIICOT si discutand cu acesta pe trotuar, in soapta.

Un alt dosar inregistrat de cms sef Man Victor si scms Muntean Alin in anul 2011, la DIICOT ST Alba Iulia, a fost 71 D/P/2011, privitor la o grupare infractionala care actiona pe raza judetului Hunedoara, ce avea ca şi preocupări săvârşirea unor infracţiunii de evaziune fiscală, spălare de

bani i delapidare. Anterior inregistrarii, și comisarul sef Man Victor a venit la proc sef Mircea Adrian din cadrul DIICOT ST Hunedoara si i-a propus sa inregistreze dosarul la acesta unitate de Parchet. Proc sef Mircea i-a spus ofiterului ca este foarte aglomerat, ca are dosare foarte mari, cu multi arestati si ca trebuie sa mai astepte sau sa inregistreze dosarul la Alba Iulia.

In perioada imediat urmatoare Man Victor impreuna cu directorul DGFP Hunedoara- Serban Florin i-au spus proc sef Mircea Adrian ca au probleme, date de faptul ca proc Cean Sergiu face presiuni mari in acest dosar, pentru a fi favorizat un anume BALINT. Si acest dosar a fost lucrat in secret iar la datele de 11.05.2012 a fost organizata o actiune si retinute mai multe persoane, printre care si BALINT DAN. Ulterior acesta a fost pus in libertate colaborand cu organele de ancheta. In perioada urmatoare, in repetate randuri au existat intalniri pe raza judetului Hunedoara, intre Man Victor, Muntean Alin, Cean Sergiu, Serban Florin si Balint Dan. Lider al gruparii infractionale era considerat Cupetiu Dorin din Hunedoara. La data de 08.10.2010 (dupa decesul lui Man Victor) s-a organizat o noua actiune ocazie cu care s-au efectuat mai multe perchezitii si au fost retinute mai multe persoane printre care si Cupetiu Dorin. La perchezitii am participat si eu, atunci fiind prima data cand l-am cunoscut pe Cupetiu Dorin. Imi amintesc ca trebuia dus la sediul DIICOT Alba Iulia si inc Balint Dan si ca inainte de perchezitii, Muntean Alin mi-a spus ca Balint este pregatit si asteapta sa fie luat. In cadrul discutiilor i-am spus lui Muntean Alin ca nu este bine ca ceilalti membrii ai gruparii sa vada ca Balint colaboreaza cu organelle de ancheta, si ca ar trebui sa-l ia personal de la domiciliu, abia dupa terminarea perchezitiilor. Cert este faptul ca din toate acestea a rezultat ca Balint Dan stia de actiune si de efectuarea perchezitiilor si astepta sa fie luat de la domiciliu. De altfel, am realizat faptul ca in timpul activitatilor, Muntean Alin a si vorbit la telefon cu Balint Dan. Ulterior Cupetiu Dorin a fost arestat preventiv. In

perioada imediat urmatoare, proc sef Muresan Ioan a inceput sa afirme ca cineva din structura Brigazii a anuntat pe Cupetiu Dorin de faptul ca urmeaza sa i se faca perhezitii si, sustinut de scms Muntea Alin au inceput sa arunce aceste acuzatii asupra mea.

De mentionat faptul ca in acea perioada am cunoscut pe un anume Rusu Gheorghe zis Romica. Pe acesta l-am cunoscut prin prisma faptului ca am cumparat un autoturism pe care il avea spre vanzare. Masina am vazut-o la un atelier service particular din Deva si am aflat ca este de vanzare . De vanzarea masinii se ocupa un mecanic auto pe nume URS IOAN care este si finul meu. Abia ulterior am aflat cine este proprietarul si l-am cunoscut pe acesta. De la perfectarea vanzarii-cumpararii, am ramas in relatii de amicitie cu Rusu Gheorghe. Niciodata insa nu am stiut ce fel de afaceri desfasoara, nu am stiut unde are firma sau unde locuieste. In nicio imprejurare nu am fost acasa la acesta sau la sediul firmei sale. Ne-am intalnit de mai multe ori, ocazional la diferite cafenele din Deva, unde mergeam cu colegii si adesea cu proc sef Mircea Adrian si vizionam meciurile de fotbal. De cateva ori ne-am intalnit in aceeasi formatie, la un local unde se serveste “meniul zilei”, iar uneori la atelierul auto a lui Urs Ioan. Nu m-am intalnit niciodata singur cu acesta si nu am discutat vreodata probleme de serviciu. Niciodata nu am stiut ca Rusu Gheorghe se cunostea cu Cupetiu Dorin insa imi amintesc ca dupa actiune si mediatizare mi-a transmis felicitari.

Proc sef Muresan Ioan si a scms Muntean Alin, au profitat de aceste imprejurari pentru a incerca sa fabrice probe mincinoase din care sa rezulte ca eu, prin intermediul lui Rusu Gheorghe, am furnizat informatii lui Cupetiu Dorin.

In repetate randuri i-am explicat lui Muresan ca este pe o pista gresita, i-am reamintit faptul ca BALINT cunostea chiar de la ei despre efectuarea actiunii, despre faptul ca Man Victor se plansese proc sef Mircea Adrian de presiunile facute in cauza de proc Cean Sergiu, si i-am sugerat sa verifice si aceste piste. L-am rugat sa inceteze cu actiunile denigratoare intrucat a creat o atmosfera grea in randul Brigazii si a afectat grav colaborarea noastra. Permanent proc sef Muresan Ioan dadea vina pe “structurile de informatii”, spunand ca acestia ii reproseaza ca este prieten cu mine si ca ma protejeaza.

Muresan si Muntean au continuat actiunile denigratoare si am aflat de la avocatii din Deva, ca de foarte multe ori il scoteau pe Cupetiu din arest si incercau sa-l determine sa declare mincinos ca se afla in legatura cu mine si ca i-am furnizat informatii. In acelasi fel procedau cu sotia lui Cupetiu. In cadrul discutiilor cu acestia, conditionau lasarea in libertate a acestuia, de depunerea unei “marturii” impotriva mea. Au incercat sa-i determine pe sotii Cupetiu,

sa declare mincinos ca anterior perchezitiilor trebuiau sa se intalneasca cu mine in parcarea complexului Real din Deva si ca “eu as fi vazut masinile de filaj”si am renuntat sa ma intalnesc cu ei. De asemenea, sa declare ca m-am intalnit cu Cupetiu Dorin la sediul firmei sale si in gradina din spatele casei sale, spunand ca au probe in acest sens. Permanent spuneau acestora ca sa nu-si faca probleme, ca “zilele mele sunt numarate” si ca Munteanu o sa preia comanda Brigazii. De altfel, am inteles ca sotia lui Cupetiu a si inregistrat cu telefonul mobil o astfel de discutie in biroul proc sef Muresan. Deci, proc sef Muresan si scms Muntean au incercat sa fabrice probe false impotriva mea, pentru a ma indeparta de la comanda Brigazii si pentru a putea sa-si vada nestingheriti de activitatile duse adesea dincolo de limita legalitatii.

Dupa lasarea in libertate, Cupetiu Dorin a incercat in mai multe randuri sa imi transmita prin cunostiinte comune, cele intamplate in perioada detentiei, spunand ca imi pune la dispozitie multe probe in acest sens. Am refuzat acest lucru motivand ca nu am nicio legatura cu el si faptele pentru care este cercetat sau pe care ar vrea sa le sesizeze.

Un alt dosar inregistrat si instrumentat de cms sef Man Victor, scms Muntean Alin, proc sef Muresan Ioan si proc Cean Sergiu, a fost cel privitor la gruparea coordonata de CIOCIU IOAN din Sibiu, care aveau ca si preocupari infractionale contraband cu aur provenit din Turcia. In cadrul acestui dosar, Man Victor, Muntean Alin si Selaru Florina s-au deplasat in mai multe randuri la frontier cu Bulgaria, la punctual de trecere Giurgiu pentru a intercepta transporturi ilicite de aur facute de membrii gruparii. Cei trei figurau ca se deplaseaza cu auto de serviciu sens in care erau intocmite si ordinele de serviciu. In realitate insa, Muntean Alin lua cu el pe av. Crisan Raluca din cadrul Baroului Alba , amanta sa de mai multi ani. Muntean Alin se deplasa cu masina acesteia iar Man cu Selaru cu masina de serviciu. La o astfel de deplasare Muntean Alin a fost surprins de aparatul radar si a falsificat ordinul de serviciu, scriind numarul de inmatriculare al masinii amantei. Desi actiunea era conspirata, cei trei politisti nu au tinut cont de acesta si au implicat si o persoana civila in aceste activitati, Muntea Alin pastrand permanent legatura cu SOS Alba Iulia , care realiza interceptarile convorbirilor telefonice purtate de suspecti, dupa care se consulta cu amanta deconspirand in acest fel si acest mijloc investigativ. Mai mult, politistii s-au deplasat avand asupra lor armamentul din dotare, fiind vorba de actiuni de prindere in flagrant. Au fost incalcate toate procedurile existente, putand fi puse in pericol integritatea corporala si chiar viata av Crisan Raluca, cu atat mai mult ca cat un transport a fost ratat si s-a pornit in urmarirea masinii in care se presupunea ca se afla aurul de contrabanda.

Activitatile ilegale in acest dosar, au continuat insa. Membrii gruparii infractionale au fost retinuti si prezentati Tribunalului Alba care a hotarat cercetarea in stare de libertate, aplicand acestora interdictia de a parasi tara. Desi activitatile infractionale erau desfasurate la Sibiu, domiciliile inculpatilor erau la Sibiu, iar Tribunalul Alba a fost sesizat cu propunerea de arestare preventive si a dispus masura interdictiei de a parasi tara, prin rechizitoriu a fost sesizat nejustificat Tribunalul Hunedoara. Imi amintesc ca procurorii BT Hunedoara au fost revoltati, intrucat la acesta structura lucreaza doar un procuror pe judiciar, insa in discutiile cu proc.sef Muresan Ioan, acesta a motivat ca acesta masura a fost dispusa de Curtea de Apel. Abia dupa primirea dosarului au observant ca acest fapt era neadevarat si ca ST Alba Iulia a sesizat direct Tribunalul Hunedoara. Acest fapt mi-a trezit suspiciuni care ulterior au fost confirmate. In cursul lunii ianuarie a acestui an, proc Cean Sergiu se arata foarte interesat de acest dosar si a contactat telefonic pe proc Pintea Angela (proc de judiciar) din cadrul BT Hunedoara. Suspect era faptul ca Cean Sergiu suna de pe telefonul sotiei. La data de 20.01, in acelasi mod proc Cean Sergiu a contactat pe proc Pintea Angela cerandu-i sa se intalneasca in parcarea hotelului Deva, a doua zi dimineata, la orele 7.00. Intalnirea s-a realizat, proc Pintea Angela deplasandu-se cu masina de serviciu si sofer. Proc Cean Sergiu a venit la intalnire cu masina personala si i-a cerut proc Pintea Angela sa vina la el in masina pentru a nu auzi soferul cele discutate. Cu acesta ocazie, proc Cean i-a cerut colegei ca in cauza Ciociu sa nu mai ceara prelungirea masurii dispusa de Tribunalul Alba, pentru ca “oamenii sa poata parasi tara sa-si faca treaba”. Proc. Pintea a informat de indata pe seful sau, proc Mircea Adrian, de fata fiind si eu. Imi amintesc ca procurorii din cadrul DIICOT BT Hunedoara au fost foarte indignati, fara exceptie de

aceste imprejurari.

Ulterior i-am atras atentia personal lui Muresan, spunandu-i cele intamplate si reprosandu-i ca nu-i firesc ca procurorii din ST Alba Iulia sa-si “tranteasca si propriile dosare” . Mi-am dat seama ca acesta este la curent cu cele intamplate si ca in loc sa ia masurile care se impuneau s-a consultat pe acesta tema cu Cean Sergiu. Mai mult, Cean Sergiu a venit la BT Hunedoara si i-a atras atentia d-nei proc Pintea Angela cu privire la faptul ca Berbeceanu ii vaneaza pe procurori, ca le asculta telefoanele, ca lucreaza cu structurile centrale de informatii si ca din acest motiv a fost cercetat si suspectat dl procuror in dosarul “KETAMINA” si in dosarul “POMPONIO”. Mai mult a incercat sa o atraga de partea lui, invitand-o sa mearga impreuna cu el si proc sef. Muresan la Brasov, la petrecerea de ramas bun a d-lui proc sef Codrut Olaru. Aceste actiuni au scandalizat si mai

mult pe procurorii DIICOT BT Hunedoara care au inteles ca proc sef Muresan are cunostiinta despre tot ceea ce se intampla vis a vis de colegul sau de birou si subordonatul sau , proc Cean Sergiu.

Ulterior, intr-o discutie cu proc Chirila Costel , acesta mi-a spus ca proc Cean era foarte afectat, ca ar fi primit comunicare din care reiesea ca i-au fost interceptate telefoanele si ar fi fost supravegheat ambiental de catre structura centrala a DNA. Mai mult s-a stabilit informativ ca dosarul DNA-ului priveau pe proc sef Muresan, proc Cean si scms Muntean.

De mentionat faptul ca recent, instanta de judecata a restituit pentru refacerea urmaririi penale , dosarul privind pe LIMBEAN COSMIN (disjuns din dosarul POMPONIO). De altfel, tot recent curtea de Apel Mures a casat solutia de condamnare a tribunalului Alba si a dispus restituirea dosarului pentru refacerea urmaririi penale in cauza privind pe BOLOGA George si altii , instrumentat de asemenea de scms Muntean Alin sub coordonarea ST Alba Iulia. (Interceptari ilegale a unor posturi telefonice cu peste 2 saptamani peste limita legala de 4 luni).

In perioada urmatoare, proc sef Muresan Ioan a continuat cu si mai mare intensitate actiunile de denigrare a mea si a colegilor mei, fiind in permanenta consiliat si sprijinit de proc Cean Sergiu si scms Muntea Alin.

Au inceput sa lanseze acuzatii cum ca de la venirea la comanda Serviciului Antidrog a scms Link Cristian, au fost deconspirate mai multe actiuni aflate in derulare, spunandu-le in permanenta politistilor antidrog ca sunt tradatori multi printre ei, fiind create si mentinuta o atmosfera foarte proasta.

In cursul anului 2012 am instrumentat un dosar in care am fost ofiter de caz, pe linia combaterii traficului de droguri de mare risc, droguri de risc si produse cu efect psihoactiv. Dosarul a fost supravegheat de procurorii DIICOT BT Hunedoara fiind arestati zeci de traficanti de droguri , desfiintate 3 magazine “de vise”(2 din Bucuresti si unul din Cluj Napoca) si capurate foarte mari cantitati de droguri de risc , droguri de mare risc si substante cu efect psihoactiv. In cauza au aparut informatii referitoare la un important furnizor de droguri de risc . In cauza s-a lucrat cu structura centrala a DIPI care detineau aceeasi informativi insa datorita termenelor procedurale, cei arestati au fost trimisi in judecata iar fata de alti suspecti s-a disjuns cauza urmand a se continua activitatile informativ – operative. Ulterior dosarul disjuns a fost cerut imperativ de proc sef Muresan Ioan motivand ca exista un dosar important la ST Alba

Iulia si ca sunt foarte avansati cu activitatile.

Abia de curand, am aflat de la ofiterul delegat in dosar, insp Cioara Dorin ca procurorii ST Alba Iulia, lucrau in cauza cu SIPI Hunedoara si ca i s-a atras atentia sa nu raporteze mie si sefului de serviciu despre activitatile desfasurate.

Cert este faptul ca, SIPI Hunedoara au adus o persoana care a fost autorizata sa cumpere droguri, au realizat o cumparare din banii personali ai ofiterului nostru, substanta vegetala cumparata fiind iarba comuna, fara proprietati psihoactive sau psihotrope. Din cate cunosc, DIICOT si DIPI au fonduri special pentru astfel de activitati iar cumpararea din fonduri personale este absolut interzisa. Ofiterul a ramas fara banii personali si nimeni nu poate sa invoce faptul ca nu a stiut ca acei bani nu provin din fonduri speciale, intrucat chiar ei i-au cerut ofiterului sa nu raporteze conducerii brigazii despre activitatile desfasurate. (De un an de zile nu au facut nimic)

Ilegalitatile au continuat, astfel ca: in cursul acestui an SCCO Hunedoara sub coordonarea procurorilor DIICOT BT Hunedoara au instrumentat un alt dosar pe linia traficului de droguri de risc. A fost organizata o actiune cu efective mari in Valea Jiului, fiind vizate cu perchezitii mai multe domicilii si urmand a fi puse in executare mai multe

mandate de aducere a unor consumatori de droguri. Proc sef Muresan Ioan a aflat despre actiune si a dispus insp Cioara Dorin sa pregateasca adresele la mai multi consumatori care apareau in dosarul ST-ului, spunand ca va face “o combinatie operativa” si ca odata cu consumatorii din dosarul de la Hunedoara sa fie adusi 6-8 consumatori din dosarul sau, pentru ca “poate se vor sparge in ancheta”. Insp. Cioara Dorin a raportat de indata cu privire la ilegalitatile dispuse de proc.sef Muresan Ioan. Personal l-am informat pe proc sef Mircea Adrian si pe procurorul de caz Povarna Voichita, spunandu-le ca nu sunt de acord cu astfel de practici, ca nu-mi expun colegii la astfel de ilegalitati, ca acei consumatori vor avea aparatori care vor sesiza imediat ca nu au nicio legatura cu cauza. Proc Povarna Voichita a confirmat ca proc sef Muresan i-a propus acelasi lucru, spunad ca o sa trimita el si mandatele de aducere respective. Atat proc sef Mircea Adrian cat si proc Povarna Voichita au fost revoltati de astfel de dispozitii si au hotarat sa nu le puna in aplicare.

Dupa aceste intamplari, procurorul sef Muresan a fost tot mai vehement in a afirma ca politistii antidrog tradeaza in cauzele lor. Pentru a media acesta situatie, m-am deplasat la sediul ST Alba Iulia si am discutat cu proc sef Muresan, reprosandu-i ca nu-i corect sa acuze politistii antidrog de scurgeri de informatii, ca in continuare se creaza si se

mentine o atmosfera de lucru proasta si tensionata, ca in acelasi fel ma acuzat si pe mine . Acesta a afirmat ca sunt doi politisti la Antidrog care tradeaza, ca nu stie cine sunt aceeia dar ca “serviciile” l-au informat, exact ca si in cazul meu. Proc sef Muresan nu are limite in ceea ce priveste incalcarea legislatiei, aspect rezultat si din urmatoarele imprejurari: in cursul acestui an au fost inregistrate la ST Alba Iulia dosarele penale 30D/P/2013 si respectiv 49 D /P/2013 pe linie antidrog. Primul se refera la persoane de pe

raza judetului Sibiu, dosar in care s-a reusit si efectuarea unei procurori autorizate. Cel de-al doilea se refera la persoane de pe raza localitatii Geoagiu, in care nu au putut fi administrate probe. Persoanele din cele doua dosare nu au nici un fel de legatura intre ele. La un moment dat, din

continutul unei convorbiri telefonice interceptate in dosarul 30D/P/2013 a rezultat ca persoanele din Sibiu, investigate in acest dosar urmau sa se deplaseze la discoteca din localitatea Geoagiu si ca vor procura si droguri cu aceasta ocazie, fara sa rezulte nicicum ca ar avea vreo legatura cu

persoanele investigate in cel de-al doilea dosar. Ambele dosare se aflau in lucru la proc Cean Sergiu. Fata de aceasta situatie, proc sef Muresan Ioan a chemat pe ofiterii antidrog spunandu-le ca a hotarat conexarea celor doua dosare “pentru a fi omorat unul dintre numere”, afirmand ca ulterior va da solutie fata de cei din Sibiu de la care s-a reusit procurarea autorizata si ca in acest fel nu va avea niciunul din cele doua dosare, “inchis negativ”. Am interzis categoric ofiterului de caz sa intocmeasca vreun document din care sa rezulte in mod nereal conexitatea intrte

cele doua dosare. Totusi, proc sef Muresan Ioan a dat dispozitie ca cele doua dosare sa fie conexate. Ulterior, ofiterii Brigazii, din dispozitia procurorilor au adus la audieri pe cei din Geoagiu. Ironia sortii a facut ca acestia sa

recunoasca faptele comise. Tot din audieri s-a dovedit si faptul ca intre cele doua grupari nu exista nicio legatura. Ca intr-un film de prost gust , procurorul sef Muresan a dispus disjungerea fata de acestia si inregistrarea unui nou dosar distinct. Oare asemenea manopere nu au izul unui penibil “bambilici procesual-penal”?

In luna ianuarie a acestui an , am inregistrat la BT Hunedoara dosarul 4D/P/2012 privitor la o grupare infractionala organizata cu preocupari infractionale pe linia evaziunii fiscale, spalarii de bani, delapidarii, cu un prejudiciu total estimat de cca 25 mil euro. Eu am obtinut informatiile primare si le-am aprofundat, fiind ofiter de caz. Inca de la inceput am observant conexiuni ale membrilor gruparii cu societatile comerciale ale lui Cupetiu Dorin si Balint Dan. Am constatat ca desi firmele administrate de acestia se aflau in “lantul infractional” ca si societati in care s-au produs consecinte fiscale (a fost dedus TVA nejustificat), acest segment nu aparea a fi investigat in

dosarul ST-ului privitor la gruparea coordonata de Cupetiu Dorin. In dosarul meu, din probele administrate la dosar a rezultat ca liderul gruparii era ILISEI MIRCEA din Hunedoara, apropiat al lui Cupetiu Dorin.

In cadrul activitatilor desfasurate au fost interceptate zeci de posturi telefonice utilizate de membrii gruparii infractionale. De asemenea au fost dispuse controale incrucisate efectuate de functionarii DGFP Hunedoara,

la societatile implicate in activitatile infractionale.

Inca de la inceput a rezultat preocuparea liderului gruparii, Ilisei Mircea de a gasi functionari in structurile locale si centrale de aplicare a legii, pentru a stopa controalele si a solutiona favorabil cercetarile declansate.

La un moment dat au fost interceptate convorbiri telefonice

purtate de ILISEI MIRCEA cu procurorul CEAN SERGIU, din cadrul carora rezulta dincolo de orice dubiu ca cei doi se afla in relatii foarte apropiate, ca procurorul DIICOT avea cunostiinta de existenta dosarului de la DIICOT Hunedoara si de faptul ca problemele lui ILISEI sunt tot mai grave. In cadrul unei discutii telefonice, a rezultat

ca Cean se afla la Alba si ca dupaamiaza se intoarce la Deva, stabilind sa se intalneasca pentru a discuta. In aceeasi zi, cei doi s-au intalnit “IN PARCAREA COMPLEXULUI REAL DIN DEVA” (adica exact acolo unde MURESAN si MUNTEAN incercau sa-i determine pe sotii Cupetiu sa declare mincinos ca aveau intalnire cu mine). Este foarte

important de mentionat ca nu au existat discutii intre ILISEI Mircea si CEAN Sergiu cu privire la locul intalnirii, existand presupunerea rezonabila ca acela era un loc obisnuit pentru astfel de intalniri. Proc. Cean Sergiu a coborat din masina si a urcat in masina lui Ilisei Mircea, discutand o perioada de timp. Activitatile au fost supravegheate autorizat , audio-video de catre SRI Hunedoara. In perioada imediat urmatoare, Ilisei Mircea a achizitionat un aparat telefonic nou cu cartela noua, a devenit foarte rezervat in discutii, precaut in comportament. A sfatuit si pe ceilalti membrii ai gruparii sa fie rezervati in cadrul convorbirilor telefonice, nu a mai facut intalniri cu

membrii gruparii la sediul firmei, intalnindu-se doar in locuri aglomerate, zgomotoase, greu de supravegheat. A inceput activitati asidue de refacerea stocului de marfuri si de acoperire cu documente a stocului faptic inexistent. Toate acestea conduc la presupunerea rezonabiala ca a fost

sfatuit cu privire la cele de mai sus. Mai mult, in cadrul unei discutii telefonice purtate de Mazilu Corina, sora liderului coordonator, acesta a afirmat in timp ce apela o persoana ca “Berbeceanu dispune ce sa se faca” ceea ce inseamna ca au fost incunostiintati cu privire la ofiterul

de caz. La data de 12.06.2013, la sediul DIICOT BT Hunedoara am convocat echipa formata din mai multi politisti din cadrul BCCO Alba Iulia, pentru a pregati dosarul si actiunea care urma sa se declaseze a doua

zi, constand in zeci de descinderi urmate de perchezitii domiciliare si ale sediilor societatilor comerciale investigate. In timp ce desfasuram activitati la sediul DIICOT BT Hunedoara, a aparut in zona si proc Cean

Sergiu care s-a prezentat la punctul de acces in cladire si i-a cerut jandarmului care asigura paza sa contacteze pe proc Pintea Angela prin telefonul interior si sa o anunte sa coboare ca este asteptata de o ruda a sa. Aceste aspect au fost suprinse si constatate atat de catre mine, cat si de colegii mei, fiind deindata sesizat proc.sef Mircea

Adrian. De altfel, chiar proc Pintea Angela ne-a informat ulterior ca proc Cean Sergiu a intrebat-o “ce cauta Berbeceanu cu politistii de la Alba la DIICOT Hunedoara”, in ce dosar se desfasoara activitati si daca personal, desfasoara activitati in vreun dosar economic.

A doua zi, cu ocazia perchizitiilor, echipele au constatat ca Ilisei Mircea si Mazilu Corina erau treziti la ora 6 dimineata, imbracati si chiar au spus politistilor ca ii asteptau, reprosandu-le ironic ca au intarziat cateva minute.

Ulterior , in prezenta echipei de 8-10 politisti care desfasurau activitati autorizate la sediul firmelor coordonate de Ilisei Mircea, acesta m-a informat (inregistrat ambiental autorizat), despre faptul ca a discutat mult cu CUPETIU DORIN si ca a aflat de la acesta ca in timpul arestarii preventive a fost supus unor presiuni inimaginabile

din partea proc.sef Muresan Ioan si a scms Muntean Alin pentru a depune marturie mincinoasa impotriva mea, conditionand acesta cu lasarea sa in libertate. De acelasi tratament a avut parte si sotia lui Cupetiu Dorin, cu ocazia deplasarilor facute la sediul DIICOT-ST Alba Iulia.

De mentionat faptul ca, asa cum am aratat mai sus inca de la inceputul cercetarilor in acest dosar am constatat conexiuni ale membrilor gruparii cu societatile comerciale administrate de Cupetiu Dorin, Balint Dan si Moga Dan. Dupa arestarea lui ILISEI Mircea, am fost contactat telefonic de proc sef Muresan Ioan care mi-a adus la

cunostiinta faptul ca si la el in dosar au aparut aspecte referitoare la activitatile infractionale ale lui Balint in relatiile comerciale cu firmele administrate de catre Ilisei Mircea si ca ar fi dispus disjungerea fata de ascest segment. In realitate, din rechizitoriu nu rezulta in nici un fel ca au fost efectuate cercetari in acest sens si nici ca s-a dispus o astfel de disjungere.

Mai mult, studiind rechizitoriul dosarului instrumentat de proc sef Muresan Ioan si scms Muntean Alin, privitor la inculpatii Cupetiu Dorin si Balint Dan am constatat cu stupoare ca in mod eronat cei doi „justitiari” au retinut in sarcina inculpatilor un „prejudiciu suplimentar” de cca 50

miliarde lei… in fapt au conexat o disjungere dintr-un dosar instrumentat de DNA Timisoara si au retinut in dosarul lor si prejudiciul pentru care inculpatii fusesera cercetati si trimisi in judecata in mod corect de DNA Timisoara. Interesant este ca „eroarea” amintita mai sus a produs si

efecte juridice importante: Balint Dan a fost condamnat in prima instanta la 6 ani inchisoare cu executare iar Cupetiu Dorin a fost cercetat in stare de arest cca 8 luni de zile. Oare aceleasi efecte se produceau si daca instanta era sesizata pentru un prejudiciu mai mic cu doar…50 miliarde lei? Oare

echipa MURESAN-MUNTEAN a comis acesta eroare din lipsa de profesionalism sau cu intentie? Greselile impardonabile din punct de vedere procedural, in mod deosebit cu privire la incadrarile juridice ale

faptelor, greseli in care rechizitoriul abunda, ma fac sa cred ca ar putea sa fie vorba de lipsa de profesionalism… modul in care acestia au incercat sa forteze pe inc Cupetiu Dorin si pe sotia acestuia sa faca declaratii neadevarate cu privire la persoana mea, ma fac sa cred ca echipa MURESAN-MUNTEAN s-au razbunat pe acesta pentru ca nu a cedat si

nu a acceptat sa devina partas marsaviilor lor…. in ambele situatii insa, faptele celor doi raman , sunt evidente si extrem de grave.

In luna august proc sef Mircea Adrian a plecat in concediu de odihna, parasin tara pentru cca 10 zile. In acesta perioada, proc sef Muresan Ioan a contactat telefonic pe proc Pintea Angela si i-a comunicat ca a doua zi va

trimite disjungerea facuta din dosarul Cupetiu, pentru a fi conexata la dosarul ILISEI, spunand ca a vorbit telefonic cu proc.sef Mircea Adrian si ca acesta a fost de acord. Proc Pintea Angela, cunoscand ca eu sunt ofiter de caz in dosarul Ilisei m-a anuntat despre intentia lui Muresan si despre presupusa discutie avuta de acesta cu proc sef Mircea Adrian.

Am fost convins de faptul ca ma aflu in fata unei noi minciuni marca MURESAN-MUNTEAN fapt pentru care am discutat telefonic cu proc sef Mircea Adrian care, mi-a confirmat suspiciunea spunand ca nu a fost contactat de Muresan, aratandu-se foarte revoltat de modul in care

acesta din urma vrea sa procedeze. Ulterior proc sef Mircea Adrian a contactat pe proc Pintea Angela caruia i-a dat dispozitie ferma sa nu conexeze nimic pana la intoarcerea sa din concediu. A doua zi, proc sef Muresan Ioan a trimis disjungerea la Deva prin „curierul sau de incredere” , scms Muntean Alin. Am studiat impreuna cu proc Pintea

Angela materialul continut in disjungere si am constatat (asa cum banuiam de altfel) ca acesta disjungere a fost „croita in graba” de Muresan si Muntean, probabil pentru a „masca” activitatile ilegale descrisa mai sus si comise impreuna cu proc Cean Sergiu. In fapt, exista la dosar doar

declaratia de martor a contabilei FILIMON ANAMARIA (invinuita in dosarul nostru – martor in dosarul lor) si declaratiile inculpatului Balint Dan (care in dosarul nostru nu avea calitate procesuala). Cu toate acestea in disjungere, proc sef Muresan Ioan vorbeste despre un grup infrcational

organizat constituit din Ilisei, Filimon, Balint, Cupetiu, s.a., fara sa aiba vreun fel de probe in acest sens. Mai mult, segmentul infractional care ar fi interesat cauza noastra este tocmai cel instrumentat de DNA Timisoara.

Astfel , dupa revenirea din concediu proc sef Mircea Adrian a studiat disjungerea primita si nu a fost de acord cu conexarea la dosarul Ilisei. Mai mult, in ultima decada a lunii august, proc sef Muresan Ioan s-a deplasat la Deva ocazie cu care proc sef Mircea Adrian i-a reprosat ca a trimis o disjungere care nu poate fi conexata la dosarul nostru si i-a prezentat si argumente in acest sens. Proc sef Muresan Ioan i-a spus ca „nu-i nicio problema, imi disjungi si tu prin rechizitoriu si mi-o trimiti inapoi”… „bambilici procesual-penal”? (sau proc sef Muresan s-a temut de

eventuale consecinte care ar fi putut sa apara in urma unui control si a trimis acesta „disjungere fabricata” la BT Hunedoara pana spre sfarsitul anului cand se va emite rechizitoriul in dosarul ILISEI?)

In cursul anului trecut, am fost cautat la sediul DIICOT-BT

Hunedoara de SIMOTA ALIN, patron al echipei Jiul din Petrosani. Acesta era insotit de preparatorul fizic al echipei si de fiul minor al acestuia din urma, portar la echipa de tineret. Am fost informat cu acesta ocazie, despre faptul ca minorul era consummator, depedent de droguri de risc si

substante cu efect psihoactiv. Din discutiile purtate cu acestia a rezultat ca minorul doreste sa colaboreze, indicandu-mi sursele de aprovizionare si mai multe nume de consumatori de astfel de substate, din cercul sau de

prieteni. A fost intocmit un dosar penal, inregistrat la DIICOT BT Hunedoara. Ulterior au fost recrutati si autorizati in cauza doi colaboratori, care au ajutat foarte mult in cauza. Cei doi au realizat cca 40 procurari autorizate de droguri de mare risc (amphetamine), droguri de risc (hasis si cannabis) si substante cu efect psihoactiv. Dosarul a fost finalizat, fiind efectuate zeci de perchizitii , arestati si trimisi in judecata zeci de traficanti, din 6 judete ale tarii. Au fost identificate si desfiintate trei “magazine de vise” care functionau ilegal. Pe durata de cca 5 luni a activitatilor desfasurate in dosar, nu am pastrat legatura cu SIMOTA ALIN, discutand doar telefonic cu acesta

in cateva randuri, atunci cand nu reuseam sa contactez pe cei doi colaboratori.

In cursul acestui an, DIICOT ST Alba Iulia au desfasurat activitati intr-un dosar in care sunt cercetati in stare de arest preventive, SIMOTA ALIN, LITERA CRISTIAN si LITERA SIMINA (fosta Simota).

Litera Cristian este un cunoscut element infractor de pe raza

judetului Hunedoara. Personal l-am cercetat de-a lungul anilor, in mai multe randuri pentru infractiuni comise cu violenta, inca de cand era minor.

In cursul anilor trecuti Litera Cristian a fost angajat al lui Simota Alin, fiind folosit de catre acesta din urma la diverse activitati ilicite.

Ulterior, fosta sotie a lui Simota Alin a divortat si s-a casatorit cu Litera Cristian, ambii copii minori ai lui Simota fiind atribuiti de instanta fostei sotii a acestuia. Mai mult, de-a lungul anilor am desfasurat personal activitati autorizate de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel , pe care legea nu-mi permite sa le detaliez, in dosare in care au fost cercetati si arestati celebrii membrii ai gruparii infractionale “Spuma si Bibanul” (dosar in care au fost arestati preventiv si fostul comandant al politiei Deva, impreuna cu alti 3 ofiteri si agenti de politie), sau in dosare privind furturile si traficul de obiecte din patrimonial cultural national, braconate arheologic din cetatile dacice din muntii Orastiei.

Astfel, in momentul descinderilor la perchizitiile domiciliare, SIMOTA ar fi afirmat in fata echipei operative ca “nu discuta decat cu Berbeceanu” iar LITERA ar fi intrebat pe cei din echipa operativa “de cen s-a suparat seful vostru pe mine?”

Aceste aspecte au fost suficiente pentru proc sef Muresan Ioan si scms Muntean Alin care le-au apreciat ca fiind “indicii temeinice” cu privire la “integritatea mea”

Marsaviile au continuat si in acest dosar, Muresan si Muntean continuind sa fabrice probe mincinoase impotriva mea si a colegilor mei.

Astfel, LITERA CRISTIAN a fost determinat de cei doi sa

depuna marturie mincinoasa impotriva mea, cu promisiunea

“reducerii la jumatate a pedepsei”.

Mai mult, pentru a-l convinge sa faca acest lucru, Muresan si Muntean ii fac tot felul de “favoruri” care deasemenea depasesc cu mult limita legalitatii. In una din zile, Litera Simina a fost scoasa din arestul IPJ Alba si transportata de scms Muntean Alin si agent Selaru Florina, cu masina de serviciu si cu complicitatea proc sef Muresan Ioan, la domiciliul din Deva pentru a petrece cateva ore cu cei doi

copii minori. In acest timp, Litera Cristian se afla la sediul DIICOT ST Alba Iulia si scria cele dictate de anchetatori. In foarte multe situatii, sotii Litera Cristian si Simina au fost scosi din arestul IPJ Alba si dusi la sediul DIICOT ST Alba Iulia, chipurile pentru continuarea anchetei, in realitate

fiindu-le facilitate intalniri intre ei si intalniri cu membri de familie.

Pe durata acestor episoade, sunt “vizitati” si de alte persoane impreuna cu cei din familie, intalnirile nu sunt monitorizate in niciun fel, arestatii fiind lasati liberi pe holurile si in birourile IPJ Alba sau DIICOT ST Alba Iulia.

Dupa lasarea in libertate a lui Litera Simina, echipa MURESANMUNTEAN au continuat favorurile facute celor doi astfel ca saptamanal Litera Cristian este scos din arestul IPJ Alba, condus in biroul scms Muntean Alin unde se intalneste cu sotia sa Litera Simina. Adesea, Muntean Alin a fost vazut incuind biroul cu cei doi inculpati in interior si revenind dupa 30-45 min. sau asteptand pe hol consumarea intalnirii intime dintre cei doi inculpati. Si totul cu girul proc sef Muresan Ioan.

In aceeasi perioada de timp, insp pr Muntean Alin cu girul proc sef Muresan Ioan a aflat din anchetarea lui Simota Alin despre identitatea celor doi colaboratori autorizati. Mai mult au continuat sa incalce legea chemandu-i in repetate randuri la Alba Iulia si punandu-le intrebari cu privire la relatiile dintre mine si acestia, la natura informatiilor

furnizate si a activitatilor desfasurate, la sumele de bani primite drept recompensa si folosite pentru cumparari autorizate de droguri.

Oare acesti nemernici cu pretentii de anchetatori cunosc

institutia “colaboratorului autorizat”, au cunostiinta despre riscurile pe care le implica deconspirarea unor astfel de persoane? Pot cuantifica deserviciile majore pe care le creaza structurilor de combatere a criminalitatii organizate, fie ele ale Politiei sau ale Parchetului?

Din investigatiile efectuate a rezultat faptul ca proc sef Muresan Ioan, proc Cean Sergiu si scms Muntean Alin, la “indicatiile” lui LITERA CRISTIAN efectueaza tot felul de “verificari”, modul in care acestea sunt facute depasind cu mult limitele legalitatii . Astfel au inceput sa audieze elemente infractoare din judetul Hunedoara, persoane din lumea interlopa, violente si deosebit de periculoase, pe care de-a lungul anilor i-am cercetat ( de cele mai multe ori in stare de arest preventiv pentru trafic de droguri, infractiuni cu violenta, trafic de persoane si proxenetism, trafic cu minori, braconaj arheologic si trafic cu obiecte de patrimoniu, infractiuni la regimul armelor etc.), pentru a-i

determina sa declare mincinos impotriva mea. Au existat discutii ca unii dintre acestia sa fie audiati, chiar cu identitate protejata. Pot sa exemplific in acest sens pe numitii CRAZNIC CORNEL zis MARGAN (lider al lumii interlope, infractor deosebit de periculos si violent, cercetat

in stare de arest de catre mine, in mai multe randuri, fost urmarit international, avand la activ multiple condamnari) si pe IOIESCU OVIDIU zis PERA (cercetat deasemenea de catre mine in repetate randuri in stare de arrest preventiv pentru infractiuni de mare violenta, proxenetism, trafic de persoane, etc, avand la activ multiple condamnari).

Acestia au revenit in Deva dupa audieri, afirmand in mediul

infractionala ca “BERBECEANU nu mai este sef la Alba, ca acum sunt sefi MUNTEAN si MURESAN “si ca acestia din urma “sunt porniti sa-l termine pe Berbeceanu”. De asemenea Craznic si Ioiescu au afirmat ca este momentul ca “Berbeceanu sa plateasca” pentru tot raul care i l-au facut existand discutii sa incerce sa ma ”provoace“ in locuri aglomerate sa ma determine sa reactionez negativ. In mai multe randuri, acestia se deplasau cu masinile in zonele din oras in care ma aflam singur sau cu sotia si copilul lasand impresia ca “ma supravegheaza”.

Prin aceste actiuni inconstiente, proc sef Muresan , proc Cean si scms Muntean imi pun in primejdie integritatea corporala, viata si profesia, expunandu-mi si familia unor pericole reale. Impreuna cu sotia am stabilit ca in acesta perioada fiul nostru minor sa locuiasca la bunici, pentru a fi permanent supravegheat si protejat.

Mai mult, prin activitatile desfasurate, proc sef Muresan , proc Cean si scms Muntean ar putea sa arunce suspiciuni care sa afecteze grav activitatile si solutiile obtinute in dosare foarte importante cum ar fi cele privitoare la furturile si traficul cu obiecte de patrimoniu, cele in

care au fost investigate si probate grupari infractionale foarte puternice, cum ar fi cele exemplificate in prezentul raport.

Un alt exemplu elecvent este dosarul 72 D/P/2010 initiat si

instrumentat de catre mine si echipa mea impreuna cu procurorii DIICOT BT Hunedoara. In acest dosar s-au probat activitatile infractionale a unei grupari constituita din infractori din judetele Hunedoara, Alba, Arad, Bihor, Prahova, Arges, Bistrita Nasaud, Satu Mare, Sibiu si municipiul Bucuresti, care aveau ca si preocupari infractionale sustragerea de utilaje agricole si utilaje industriale din Franta, Olanda, Germania, Italia, Anglia.

In acest dosar au fost cercetati 46 invinuiti si inculpati, 32 dintre acestia in strare de arest preventiv, au fost recuperate si restituite cca 70 utilaje furate, prejudiciul fiind de cca 4,5 milioane euro. Echipa investigativa a primit multumirile colegilor francezi, olandezi, italieni si felicitari scrise din partea IGPR si MAI. In acest dosar au fost cercetati in

stare de retinere pentru sprijinirea unei grupari infractionale organizate, scms Schiau Liviu din cadrul brigazii noastre si comandantul SRI Alba-col Tarnu Ioan. In acea perioada la comanda DIICOT ST Alba Iulia se afla proc. BOICEAN DANUSIA. Pe durata activitatilor informativoperative

a rezultat faptul ca cei doi ofiteri cunosteau in amanunt

activitatile infractionale ale membrilor gruparii, cunosteau despre tranzactii intre membrii gruparii si cumparatorii utilajelor furate, sprijinind in permanenta gruparea infractionala prin scurgeri de informatii catre

acestia prin intermediulunuia dintre liderii gruparii, inc STANCIU MIRCEA.

Proc sef BOICEAN DANUSIA, cunostea in mare parte

activitatile desfasurate in dosar, faptul ca erau investigate si

supravegheate activitatile sefului SRI Alba, colonel Tarnu Ioan.

In virtutea faptului ca se aflau in relatii de prietenie, anterior retinerii ofiterului de informatii, proc sef BOICEAN DANUSIA l-a vizitat la birou pe colonelul TARNU IOAN si l-a sfatuit sa intocmeasca un raport catre SRI-structura centrala, cu aspectele pe care le

cunostea si nu le-a comunicat anchetatorilor, pentru a obstructiona o eventuala invinuire a sa in dosar.

Desi aceste amanunte au fost cunoscute la acea vreme procurorului sef al DIICOT-Olaru Codrut, conducerii SRI (cu care s-a colaborat foarte bine in dosar) nimeni nu a desfasurat vreodata activitati de verificare a acestora. Daca in locul acestei doamnei procuror sef s-ar fi aflat un

politist…altul ar fi fost deznodamantul…

Odata cu emiterea rechizitoriului in acest dosar, s-a dispus

disjungerea fata de inv. Braicu Nicolae din orasul Calan, Judetul Hunedoara fata de care nu s-au putut administra probe suficiente trimiterii in judecata.

Cert este faptul ca, in ultima perioada de timp Stanciu Mircea a inceput sa caute insistent pe Braicu Nicolae si folosind amenintari a incercat sa-l determine sa se deplaseze la Alba Iulia la DIICOT, la “fratele sau” procuror sef Muresan Ioan si sa declare mincinos ca se afla in relatii cu mine, ca eu ii protejez activitatile infractionale, ca eu

impreuna cu Braicu detinem 2 dintre utilajele furate din strainatate.

Cu ocazia acestor discutii, Stanciu Mircea ii spunea lui Braicu Nicolae ca stie foarte multe aspecte din cele declarate de Litera Cristian, ca acesta din urma a facut “blat” cu proc sef Muresan si ca a declarat impotriva mea

orice i s-a cerut sa declare. Totodata i-a spus ca in “combinatie” cu MURESAN se afla si colonelul Tarnu si subcomisarul SCHIAU, ca au sustinere de la BUCURESTI. Mai mult, i-a spus lui Braicu Nicolae ca stie de la proc sef MURESAN ca sunt urmarit pas cu pas si ca strategia este sa stranga la dosar orice fel de declaratii de la persoane pe care le-am cercetat, sa forteze retinerea mea in baza acestor probe mincinoase, pentru a crea un scandal in jurul meu si al brigazii, menit sa ne discrediteze.

Desi in toata viata mea am discutat cu Braicu Nicolae o singura data – cu ocazia audierii sale la DIICOT Hunedoara in prezenta proc sef Mircea Adrian, Braicu nu a acceptat propunerile acestora si m-an cautat din proprie initiativa la sediul SCCO Hunedoara, relatandu-mi toate aceste aspecte in prezenta sefului acestui serviciu, subcomisar Naboiu Lucian.

Modul ilegal in care proc sef Muresan , proc Cean si scms Muntean actioneaza impotriva mea sunt dovedide si de aceea ca in urma cu mai multe zile au citat la Alba Iulia pe sotii BIRIESC TITI si RAMONA si au facut presiuni asupra acestora pentru a-i determina sa declare despre mine

lucruri neadevarate. Biriesc Ramona a fost colega mea in liceu, in perioada 1982-1986. Prin intermediul acesteia am cunoscut si pe sotul sau, BIRIESC TITI. Nu ma aflu in relatii de prietenie cu acestia, nu ne vizitam niciodata iar in cei aproape 30 ani de cand ii cunosc, cred ca ne-am intalnit

de cel mult 15 ori ( de cele mai multe ori intamplator, la evenimente la care erau invitate familiile noastre: nunti, zile de nastere, intalniri ale promotiei din liceu etc.). Despre cei doi soti, stiu ca au in orasul Simeria, o benzinarie cu motel si un mic restaurant. In anul 2004 la acest restaurant

am organizat botezul fiului meu. In anul 2008, am organizat si coordonat o actiune privitoare la o grupare infractionala cu preocupari pe linia traficului de migranti. Migrantii erau cazati succesiv la mai multe pensiuni din zona Orastie-Bacia-Deva iar eu si echipa mea realizam activitati

informativ-operative ce se impuneau. Intrucat activitatile s-au desfasurat pe durata mai multor zile, in acea perioada ne-am cazat pentru o noapte sau doua, intr-un apartament al acestei pensiuni, preturile fiind mici iar pozitia foarte buna, chiar pe ruta folosita de traficanti, in apropierea pensiunilor supravegheate. Eram 10 politisti in doua camere, iar costurile de cazare le-am suportat eu. Cu ocazia citarii la Alba Iulia, fata de cei doi soti au fost facute presiuni puternice sa declare mincinos ca nu am platit costurile botezului, ca nu am achitat contravaloarea apartamentului si ca obisnuiesc sa alimentez cu carburant masina personala fara a achita, pentru a face naveta la Alba Iulia.

(despre amenintari si poligraf)

Niciodata nu am alimentat masina de la acesta statie cu niciun gram de carburant. Categoric am achitat si botezul fiului meu, alegand acest local doar pentru ca este mic (cca 50 locuri), la eveniment participand doar membrii familiei si cativa colegi de serviciu. De asemenea am achitat

personal si costul apartamentului cu ocazia actiunii, fapt ce poate fi confirmat de colegii din echipa.

Din discutiile purtate cu apropiati ai proc sef Muresan, proc Cean si scms Muntean a rezultat ca strategia acestora ar fi sa stranga cateva declaratii mincinoase la adresa mea, sa fabrice probe beneficiind de sprijinul SIPI Hunedoara , sa forteze “fabricarea unui dosar penal” in ceea ce ma priveste, pentru a ma denigra si a ma indeparta de la conducerea Brigazii.

Cea mai mare parte a colegilor, care ma apreciaza si au incredere in mine, sunt jigniti si marginalizati, tinuti pe la usi si acuzati de scurgeri de informatii, sunt numiti “sclavoii lui Berbeceanu” si “cateii lui Berbeceanu”. Li se spune permanent sa aleaga intre mine si cei trei nemernici, sunt amenintati cu retragerea avizului DIICOT, cu faptul ca nu

vor face parte din politia judiciara a DIICOT care se va infiinta in curand.

Politistii Brigazii sunt chemati la ST Alba Iulia la 4-5 dimineata si trimisi in actiuni organizate de DIICOT, fara stiinta conducerii Brigazii, fara sa se realizeze vreun instructaj, fiind in acest fel expusi unor pericole

reale.

Exemplificativa in acest sens este actiunea din data de

24.06.2013 de la Sibiu. Intr-un dosar de trafic de droguri instrumentat de SCCO Sibiu sub coordonarea DIICOT – BT Sibiu a fost interceptat un colet cu hasis trimis din Spania prin intermediul unei firme de curierat.

Din dispozitia procurorilor, drogurile nu au fost substituite din colet inaintea realizarii flagrantului. Mai mult, procurorii au dispus ca prinderea in flagrant sa nu se realizeze odata cu preluarea coletului de catre suspecti, acestia fiind lasati sa plece cu masina pentru a fi blocati

in trafic , in loc aglomerat iar suspectii sa “fie trantiti cu burta la pamant”. Acest mod de lucru este defectuos si periculos, fiind incalcate toate procedurile in acest sens. Oare ce se intampla si cine se facea vinovat daca suspectii ar fi putut sa scape avand drogurile asupra lor? Cine se

facea vinovat daca politistii ar fi fost obligati de imprejurari sa foloseasca armamentul din dotare? Cine ar fi fost raspunzator daca odata cu urmarirea masinii suspectilor si blocarea in trafic, s-ar fi produs un accident rutier grav? Nu vreau ca politistii din echipa mea sa ajunga sa raspunda penal si sa fie arestati ca in cazul de la BCCO Constanta!

In toate aceste activitati ilegale sunt implicati alaturi de

procurori DIICOT si infractori, serviciul SIPI Hunedoara. De-a lungul carierei mele in multe randuri am sperat ca alternanta la guvernare va determina in final si reorganizarea acestor structuri, schimbarea metodologiilor de lucru folosite de catre acestia. Nu este normal ca ofiterii acestor structuri sa vaneze politisti “la comanda” politica, din ordinul unor procurori corupti ori pentru sustinerea intereselor vreunor cercuri economic-financiare. Nu este

firesc ca ofiterii acestor structuri sa poata sa intocmeasca “note” inregistrate “strict secret” sau “secret de serviciu” prin care sa denigreze pe oricine fara sa raspunda vreodata pentru aceasta. Asa cum bine stiti, in astfel de “note” se scriu lucruri mizerabile, neadevarate, neprobate in vreun fel, despre fiecare dintre noi. Iar in baza acestor documente, suntem supravegheati, ni se asculta telefoanele, suntem fotografiati si filmati la intalniri cu persoane care ar putea sa ne furnizeze informatii de mare valoare. Ulterior toate

acestea sunt transformate de procurori abili prin ticluire de probe, in “material probator” care pot sa distruga imaginea, cariera profesionala, familia oricaruia dintre noi… In final, nici procurorul nici ofiterul DIPI nu raspunde…iar noi putem sa pierdem totul!

Personal am avut multe “clinciuri” cu SIPI Hunedoara,

generate de faptul ca de-a lungul timpului i-am cooptat in mai multe dosare foarte importante si nu si-au facut datoria sau si-au facut-o defectuos – uneori chiar i-am suspectat de reavointa…cu argumente clare si concrete.

Iata de exemplu, cand in cursul anului 2004 in timp ce

conduceam SCCOA Hunedoara si investigam o grupare infractionala deosebit de periculoasa (din care facea parte si LITERA CRISTIAN), ce reprosam celor din cadrul SIPI Hunedoara prin adresa nr. 00230825 / 24.02.2004 ( va redau doar o parte din continut avand in vedere caracterul documentului):

“In urma activitatilor comune desfasurate de catre SCCOA si SIPI au rezultat urmatoarele aspecte:

q Din interceptarile efectuate in baza autorizatiilor si

prelungirilor acestora au rezultat in mod clar aspecte de interes operativ insa nu au putut fi exploatate datorita intarzierilor cu care ne-au fost transmise de catre serviciul dumneavoastra ( uneori notele privind convorbirile telefonice ne-au fost inaintate la intervale de 2 luni de la

purtarea discutiilor).

q De asemenea am solicitat sa procedati la redarea

integrala a tuturor convorbirilor purtate de catre suspecti, fara a mai cataloga anumite discutii ca fiind lipsite de interes operativ, acesta fiind atributul doar al magistratului care a emis autorizatia, a procurorului care supravegheaza cauza si al ofiterului de caz din cadrul SCCOA

Hunedoara. (vezi C.p.p. art.91 3 “… convorbirile inregistrate sunt redate integral in forma scisa …”)

q Desi prin adresa nr. 00302053/ 31.10.2003 v-am inaintat

sarcinile propuse pentru a fi executate de catre cadrele serviciului nostru in cadrul activitatilor comune pe care am propus sa le desfasuram, nu am primit nota cu activitati ce se vor desfasura de catre cadrele serviciului Dvs. in cadrul dosarului de caz privind acest grup infractional.

q Informatiile furnizate privitoare la grupul infractional,

desi au fost putine, nu au avut valoare operativa, nu au vizat aspecte privind activitatea infractionala concreta a suspectilor, fiind mai mult materiale de cunoastere a persoanelor respective.

q Nu am primit nici o nota privitoare la interceptarile

efectuate in baza autorizatiei nr.2 din 12.02.2004 , desi SRI Hunedoara ne-au adus la cunostiinta faptul ca a fost pusa in executare incepand cu data de 16.02.2004.”

In cea mai mare parte aspectele descrise in prezentul raport, au fost aduse la cunostiinta conducerii Directiei si Politiei Romane. De asemenea , cu ocazia convocarii din luna iunie, care s-a desfasurat in mun Iasi, am informat pe d-na proc sef Bica Alina cu privire la situatia existenta.

Ulterior la nivelul DIICOT, s-a stabilit ca proc Cean Sergiu sa “faca cerere de revenire”, adica sa revina la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara, pana atunci sa ramana in concediu medical. Iata ca Cean Sergiu poate sa fie un bun procuror la o alta structura de Parchet, dupa fapte care daca ar fi fost comise de un politist…ar fi fost categoric arestat. In final, la jumatatea lunii august proc Cean Sergiu a fost mutat “la cerere” in cadrul Parchetul Tribunalului Alba, devenind un procuror “albit” de structurile Ministerului Public. (o alta mostra de cinste si corectitudine in ceea ce priveste pe proc sef Muresan Ioan reiese din succesiunea declaratiilor de avere)

Cu ocazia iesirii mele la roport in fata conducerii Politiei Romane, dl Inspector General chestor de politie Toba Petre mi-a comunicat ca proc sef Bica Alina i-a cerut sa imi propuna sa accept sa plec din functia de sef al Brigazii, pe o functie in cadrul IGPR sau pe o alta functie echivalenta. Evident ca am refuzat categoric, replicand ca nu eu sunt cel care ar trebui sa plece, ca nu imi parasesc locul de munca si echipa decat eventual, parasind institutia Politiei Romane. (despre audienta bica)

De-a lungul timpului, proc sef Muresan Ioan si proc sef Boicean Danusia, au facut mai multe plangeri la adresa mea catre structura centrala a DIICOT, prezentand diverse situatii in mod neadevarat, trunchiat, tendentios.

Toate cele de mai sus sunt sustinute de inregistrari audio video realizate de catre mine, doar in acest fel putand sa dovedesc marsaviile savarsite de proc sef Muresan, proc Cean si scms Muntean si pentru a ma proteja si a-mi proteja colegii.

Comisar sef de politie

Traian Berbeceanu

TRAIAN BASESCU SI IULIA TIMOSENKO:CE-I LEAGA:CORUPTIA REGIMURILOR PORTOCALII CONDUSE DE CEI DOI!

24 oct.

Basescu a declarat, joi, la plecarea catre Bruxelles, unde participa la reuniunea Consiliului European, ca România sustine fara rezerve gasirea unei solutii de punere în libertate a Iuliei Timosenko, mentionând ca în acelasi timp trebuie sa nu fie întârziata apropierea Ucrainei de UE.

basescu-md1

Seful statului a mentionat ca nu mai putin important este ca Ucraina sa semneze Acordul de liber schimb si pe cel de Asociere.

„Stiti foarte bine ca exista tari care ridica restrictii în ceea ce priveste Ucraina, datorita situatiei doamnei Timosenko. România sustine fara rezerve gasirea unei solutii de punere în libertate a doamnei Timosenko, considerând, ca si marea majoritate a statelor, ca doamna Timosenco a avut parte de un proces politic”, a precizat seful statului, potrivit mediafax.ro.

El a mentionat ca în acest caz „trebuie gasita solutie si în acelasi timp sa nu întârziem apropierea Ucrainei de Uniunea Europeana”, precizând ca, altfel, alternativa Ucrainei este catre est.

„Uniunea Europeana trebuie sa aiba forta sa raspunda pozitiv optiunii Ucrainei de a se apropia de UE”, a mai spus Traian Basescu.

Presedintele Traian Basescu a precizat ca unul dintre subiectele Consiliului European este legat de summit-ul de la Villnius, din perioada 28-29 noiembrie, el precizând ca, pentru România, miza este Republica Moldova si parafarea acordului de asociere la Uniunea Europeana în integralitatea lui si parafarea Acordului de liber schimb, de asemenea, în integralitatea lui.

Partidul aflat la putere în Ucraina a depus vineri în Parlament un proiect de lege care ar permite, daca va fi adoptat, plecarea Iuliei Timosenko în strainatate, relateaza AFP.

Cazul Timosenko este în centrul negocierilor Ucrainei cu Uniunea Europeana, care conditioneaza semnarea acordului de asociere de eliberarea fostului premier.

Textul depus vineri introduce modificari în Codul de Procedura Penala care ar permite transferul Iuliei Timosenko, dar decizia va fi luata de justitie.

Presedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a anuntat joi ca ar promulga, daca Parlamentul ar adopta, o lege care sa permita plecarea Iuliei Timosenko în strainatate pentru îngrijiri medicale.

Germania a reiterat ca este pregatita sa îi ofere asistenta medicala Iuliei Timosenko, care sufera de hernie de disc. Timosenko a fost condamnata la sapte ani de închisoare pentru semnarea, în calitatea de premier, a unor acorduri cu Rusia în domeniul gazelor considerate dezavantajoase pentru statul ucrainean. Opozitia ucraineana si observatorii internationali denunta o sentinta cu caracter politic.

TRAIAN BASESCU SE BAGA SINGUR IN SEAMA:”CUCUL”DE LA COTROCENI SI COMUNICATIILE 4G!

24 oct.

Traian Băsescu a declarat joi că unul dintre subiectele de pe agenda Consiliului European, la care participă joi şi vineri, este dezvoltarea economiei digitale, iar pentru România de mare interes sunt extinderea reţelei de bandă largă şi comunicaţiile 4G.

100118551201861550

‘Primul subiect este legat de dezvoltarea economiei digitale, promovarea inovării şi creşterea pieţei unice a serviciilor digitale. Aici sunt câteva elemente de mare interes pentru noi. Primul este extinderea reţelei de bandă largă, extindere care în România se află în plin proces şi pot spune că avem una dintre cele mai mari creşteri din UE.

Dar, din păcate, nivelul este sub nivelul de acoperire pe care îl au statele dezvoltate. În media vechilor membri ai UE, banda largă acoperă circa 75-80% din utilizatori, pe când în România nivelul este de circa 46%, este adevărat, cu cea mai mare creştere din UE în anul trecut, circa 6% creştere’, a spus Băsescu, pe aeroportul Otopeni, înainte de a pleca la Bruxelles.

El a adăugat că extrem de importantă va fi abordarea comunicaţiilor în sistemul 4G, subliniind că această dezvoltare, în România, este caracteristică mai mult sectorului privat.

‘În ceea ce priveşte Agenda digitală, România are o mare problemă: decalajul tot mai puternic ce se creează între sectorul privat capabil să extindă reţelele 4G sau reţelele de bandă largă şi administraţie. Faptul că nu se produce acea cuplare a capacităţii administraţiei de a valorifica extinderea reţelei de bandă largă, spre exemplu, este un lucru asupra căruia Guvernul trebuie să mediteze şi, mai mult, să acţioneze.

Cum trebuie să se întâmple acest lucru? Serviciile oferite de instituţiile statului, serviciile digitalizate, sunt mult mai puţine decât ce ar putea să ofere statul: servicii către populaţie, adeverinţe, cuplarea bazelor de date. În momentul de faţă avem un foarte slab nivel al interconectării între bazele de date’, a menţionat preşedintele.

Şeful statului a adăugat că reţelele digitale din statele membre ale UE nu pot deveni compatibile dacă nu se adoptă anumite reglementări, o altă problemă sensibilă fiind securizarea datelor.

‘Una din problemele sensibile – şi este o problemă politică de primă mărime legată de acest subiect – este reglementarea. Reglementarea realizării pieţei unice digitale a UE este extrem de importantă pentru compatibilizarea reţelelor din statele membre. În ce ne priveşte, un element important va fi legat şi de securizarea datelor care circulă într-o reţea digitală europeană, cum se va realiza securizarea datelor. Asta nu e o problemă pentru Consiliul European, care este o structură politică, şi este o problemă pentru Consiliul Uniunii Europene, unde guvernele trebuie să găsească soluţii’, a adăugat preşedintele.

CCR–ul LUI TRAIAN BASESCU VA DEZBATE PE 13 NOIEMBRIE a.c. SESIZAREA LUI BASESCU IN LEGATURA CU NECONSTITUTIONALITEA OUG nr.26/2013,PRIVIND ISC!

24 oct.

Curtea Constituţională a României a stabilit că va dezbate în 13 noiembrie sesizarea ex-preşedintelui Traian Băsescu asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 26/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC).

CCR-630x210

Sesizarea Curţii Constituţionale vine după ce, în luna iulie, preşedintele a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii respective, care a fost respinsă în septembrie de senatori.

În motivarea sesizării, preşedintele atrage atenţia asupra faptului că reglementarea impusă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 26/2013 nu prevede nicio condiţie referitoare la recrutare sau promovare prin examen sau concurs, pentru personalul contractual încadrat la ISC atunci când acesta îşi schimbă statutul în funcţionari publici.

‘Transformarea posturilor personalului contractual dintr-o instituţie publică în funcţii publice nu este o modalitate prevăzută în Legea nr. 188/1999, având în vedere faptul că Legea-cadru privind Statutul funcţionarilor publici stabileşte în mod expres şi limitativ modalităţile de recrutare şi numire în funcţie a funcţionarilor publici. Astfel, considerăm că prevederile mai sus-menţionate constituie discriminare faţă de alte categorii de funcţionari publici, ceea ce este împotriva dispoziţiilor Art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la principiul conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări’, motivează şeful statului.

El menţionează că art. I pct. 3 al actului normativ se prevede că ‘personalul Inspectoratului de Stat în Construcţii – ISC are calitatea de funcţionar public, cu excepţia personalului care exercită activităţi de secretariat, administrative, de protocol şi de deservire’.

De asemenea, Art. III statuează că transformarea posturilor personalului contractual încadrat în structura organizatorică a Inspectoratului de Stat în Construcţii – ISC, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în funcţii publice se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

‘Potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ocuparea funcţiilor publice se face în urma promovării unui concurs sau examen, prin promovare, transfer, redistribuire, recrutare sau alte modalităţi prevăzute expres de această lege. Legea-cadru, menţionează posibilitatea transformării posturilor funcţiei publice doar în cazul promovării funcţionarului public (Art. 64 alin. 2) şi în cazul în care se solicită transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior sau superior (Art. 107 alin. 2 lit. b)’, arată preşedintele Băsescu.

REMUS VULPESCU ,SEFUL DE CABINET AL MINISTRULUI FINANTE DANIEL CHITOIU,DENUNTATORUL MITEI DE 1,4 MILIOANE EURO DE LA HIDROELECTRICA!

24 oct.

Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, este cel care a denunţat actele de corupţie în cazul dosarului de mită în valoare de 1,4 milioane euro pentru încheierea unui contract de furnizare de energie de aproape 263 milioane euro între Hidroelectrica şi firma Energon Power&Gas SRL.

vulpescu

Remus Vulpescu este unul dintre membrii Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, fiind cel căruia i s-a promis suma de 1,4 milioane de euro pentru a vota în favoarea contractului cu Energon.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus reţinerea lui Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită. De asemenea, a fost reţinut şi Eugen Brădean, director de trading în cadrul SC Hidroelectrica SA şi membru în cadrul Directoratului, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.

DNA spune că mita a fost negociată prin intermediul directorului Eugen Brădean şi urma să fie transmisă prin conturi off-shore. Potrivit procurorilor, obiectul spăgii promise de 1,4 milioane euro a fost un contract de peste 260 milioane euro. Despre acest contract, DNA spune că urma să fie semnat în “condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.”

Potrivit detaliilor din anunţul afacerii, compania S.C. Energon Power&Gas SRL este înregistrată în Cluj-Napoca. CEO-ul companiei este Rareş Criste, un om de faceri din Cluj.

Potrivit DNA, compania condusă de Rareş Criste urmă să primească contractul de 260 milioane euro, dar pentru asta Consiliul de Supreveghere al Hidroelectrica trebuia să voteze. Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica S.A şi consilier al ministrului delegat pentru Energie şi Eugen Brădean, director în cadrul Hidroelectrica au încercat să mituiască un alt membru din consiliu să voteze aprobarea contractului în favoarea Energon Power&Gas SRL.

Scandalul de la Hidroelectrica este abia la început, iar ițele mitei de 1,4 milioane de euro încep să iasă la suprafață. Potrivit unui referat al procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se arată modul în care şpaga era negociată şi, ulterior, împărţită, de către “băieţii deştepţi”.

Interceptările efectuate în această cauză de SRI, sub coordonarea procurorilor anticorupţie,scot în evidență că Remus Vulpescu, denunţător în această cauză, a solicitat mita în avans, comunicându-le intermediarilor că nu are încredere să primească banii după încheierea contractului, pentru că nu ar fi avut, spune el, nicio garanţie că banii vor mai ajunge la el. Pe de altă parte, cei care intermediau, ca Eugen Brădean, i-au comunicat lui Vulpescu că banii nu sunt numai pentru el, ci şi pentru alte 3-4 persoane implicate în această afacere.

Brădean Eugen: Păi, asta e! Şi înseamnă doi virgulă opt! Plus-minus! Da’ am zis doi virgulă opt, ca să nu ne încurcăm! Asta înseamnă jumate, care ce… o concesionez eu, unu virgulă patru milioane de euro!

Mihăilă Ioan: Deci, tu te descurci cu dumnealui pe aceşti doi euro!

BE: Păi, da! Păi, da! Asta am spus!

MI: Deci, jumătate din cei doi euro… unu’… din… adică, pe cei

doi lei…

Vulpescu Remus: Din un… doi lei…

MI: Deci, un leu e al dumneavoastră… care se înmulţeşte cu două sute şi cu o mie… cu opt mii şapte sute… de patru ori. Eu am transmis că se vrea…

BE: Și atâta vine. Vine între doi șapte sute și trei milioane de euro …[neinteligibil]…

VR [se adresează lui BRĂDEAN EUGEN]: Stai, mă, că nu…!

MI: Eu am transmis că se vrea în avans de către un partener… n-am dat nume… o sută cincizeci de mii în avans… de… de euro.

VR: Da’ eu am zis douăzeci la sută…poa’ să fie…

MI: Am zis o sută cincizeci de mii!

VR: Bun!

BRE: O.K.!

MI: În momentu’ în care… eu am întâlnire azi-mâine cu ei, Nu m-am văzut, nu ştiu c-am venit. Le-am transmis telefonic, destul de codificat să aducă aceşti bani! Eu am să cer mai mult, pentru că şi mie şi nu ţi-o spun că… Tu eşti mai copilu’ lu’ tata, ai alte relaţii, eu tre’ să îi muncesc banii! Dacă se aduc o sută cincizeci, ăia sunt ai dumneavoastră! Dacă se aduc mai mult, îi iau eu! Asta ar fi…

VR: Pe toţi?

MI: Păi, nu am spus? …[râde]… Dacă aduc mai mult de trei sute, iar împărţim în două!

BE: Nu! Asta e de… de la… de peste limita ta, partea!

MI: Nu! Staţi! Avans! Avans! Deci, eu dacă… eu n-am dorit această cifră… De-aia am zis să facem calculu’…

VR: Dumneavoastră ştiţi cu cine vorbiţi! Eu nu!

MI: Eu ştiu cu cine vorbesc…

VR: Eu nu!

MI: Până la urmă tre’ să deschidem cartea asta …[neinteligibil]… Eu nu sunt un tip …[neinteligibil]… Dar este un început foarte bun! Dacă mi-aduc o sută cincizeci şi eu zic că-mi aduc… o să vi-i dau dumneavoastră! Dacă aduc mai mult, până la trei sute, iau eu o sută cincizeci… dacă aduc peste trei sute, iar împărţim în două! Corect? Asta este ceea ce vorbim şi ceea ce o să discutăm şi cu ei!

VR: Bun! Acuma, mare atenţie! Eu nu umblu cu bani! Deci, mie îmi spuneţi când, trimit pe cineva, vă spune…

MI: Vreţi banii afară?

VR: Aş prefera!

MI: Da.

VR: Deşi, ştiţi cum e cel mai bine ca să nu ne complicăm? Faceţi un offshore şi mi-l predaţi cu tot cu acte şi cu extrasu ‘ de cont. Sau dacă n-aveţi gata făcut şi durează discutăm altfel.

MI: Nu, atuncea facem aşa! O să opereze această afacere cineva, ăştia care ţi-au adus contractul. În acest contract o să se facă nişte contracte de comision. Şi atuncea vă fac un offshore, e o explicaţie, care operează direct în contract. Deci, ce rău e în asta?

MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I AL ROMANIEI LA 92 DE ANI!

24 oct.

Cu ocazia aniversării a 92 de ani şi a zilei onomastice, Majestatea Sa Regele Mihai deschide porţile Palatului Elisabeta pentru cei ce doresc să îl felicite. La eveniment îşi va da concursul Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale. Evenimentul are loc în data de 8 noiembrie. La ora 11:00, Majestatea Sa va ieşi la balconul Palatului Elisabeta, pentru a saluta participanţii. Invitații vor avea acces în gradina Palatului Elisabeta începând cu ora 10:00. Manifestările care marchează aniversarea regală încep, însă, din 24 octombrie. Iată programul acestora:

1379493892majestatile_lor_rgele_mihai_si_regina_ana,_principesa_mostenitoare_margareta_si_ms_regina_sofia_a_spaniei

Vernisajul expoziţiei Karel Líman

Joi, 24 octombrie 2013

Arhitectul ceh Karel Liman a fost arhitectul oficial al Casei Regale a României, în timpul domniei Regelui Carol I, a Regelui Ferdinand și a Regelui Mihai. Printre edificiile la a căror construire sau reconstruire a contribuit se numără Castelul Bran, Castelul Peleş, Castelul Pelişor și Palatul Cotroceni. Vernisajul are loc joi, 24 octombrie 2013, la ora 17.00, la Muzeul Naţional de Artă, aripa Kretzulescu din Calea Victoriei. Cu această ocazie, va fi lansat un volum dedicat artistului și operei sale din România. Albumul este semnat de dr. Ruxanda Beldiman, dr. Mircea Hortopan, dr. Narcis Dorin Ion și prof. dr. Sorin Vasilescu. Prefața volumului poartă semnătura Principesei Moștenitoare Margareta. Din partea Familiei Regale, va participa la lansare Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare.

Iaşiul omagiază pe Regele Mihai

Joi, 24 octombrie 2013

În cursul zilei de joi, 24 octombrie, Alteța Sa Regală Principele Radu va participa la Iași la o serie de evenimente publice. Concertul Regal de la Filarmonica de Stat Iaşi va avea loc începând cu ora 21. Lansarea volumului ,,Trei poduri peste lume’’ va avea loc la Ateneul Tătărași, de la ora 16. Alteţa Sa Regală Principele Radu va primi, din partea Liceului Dimitrie Cantemir, medalia ,,Dimitrie Cantemir- Principe Român şi cărturar european’’ Lansarea seriei de volume ,,Cărtile Copilăriei’’ va avea loc la Colegiul Costache Negruzzi, la ora 13.30 .

Seara Palatului Elisabeta dedicată Asociației Studenților Români din Străinătate.

Joi, 24 octombrie 2013

Joi, 24 octombrie, Alteța Sa Regală Principele Nicolae va primi în Sala Regilor a Palatului Elisabeta o delegație a Ligii Studenților Români din Străinătate, precum și personalități ale vieții publice din România. Evenimentul va începe la ora 17.

Concert de gală la Ateneul Român

vineri, 25 octombrie 2013

Cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează al cincilea concert anual de binefacere. Fondurile vor fi folosite pentru derularea proiectelor destinate tinerilor cu talent artistic. Evenimentul va avea loc în sala mare a Ateneului Român vineri, 25 octombrie 2013, la ora 18. Vor participa Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare,Principele Radu şi Principele Nicolae.

Lansarea volumului “Coroana în societatea românească”

luni, 28 octombrie 2013

Albumul este semnat de Ioan-Luca Vlad și este publicat de Editura Curtea Veche. El prezintă cronologic, sub forma unui jurnal, principalele evenimente ale Casei Regale, de la 10 mai 2012 la 10 mai 2013. Lansarea are loc luni, 28 octombrie 2013,la ora 17 la Muzeul Naţional de Istorie al României. La eveniment vor participa Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Nicolae.

Clujul omagiază pe Regele Mihai

miercuri, 30 octombrie 2013

Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae vor participa,la Biblioteca Centală Universitară ,,Lucian Blaga”,la vernisajul expoziţiei dedicate Familiei Regale şi Monarhiei în România organizată de Serviciul Colecţii Speciale al B.C.U şi vor vizita expoziţia ,,Regele Urmărit” organizată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Evenimentele sunt precedate de o întâlnire cu presa, începând cu ora 15. Actriţa Silvia Ghelan va fi decorată de Alteţa Sa Regală Principele Radu, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai, cu Decorația Regală ,,Nihil Sine Deo’’. Lansarea volumului ,,Trei poduri peste lume’’ va avea loc la ora 17 la Centrul de Cultură Urbană Casino. Alteţa Sa Regală Principele Radu va lansa seria de volume ,,Cărţile Copilăriei’’. De asemenea va avea loc o lansare de carte regală.

Universitatea Naţională de Apărare Carol I

Marţi, 4 noiembrie 2013

Majestatea Sa Regele Mihai I va primi la Palatul Elisabeta pe rectorul Universităţii Naţionale de Apărare Carol I,domnul general-locotenent prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, alături de o delegaţie a Universităţii. Aceştia vor prezenta Majestăţii Sale portretul Regelui Carol I, în uniforma de mareşal, alături de volumul ,,Mareşalii României’’.

,,Trei poduri peste lume”

Marţi, 4 noiembrie 2013

Marţi ,4 noiembrie, va avea loc lansarea de gală a volumului ,,Trei poduri peste lume”, cu ocazia aniversării Majestăţii Sale Regele Mihai. Evenimentul are loc la ora 18.30,la librăria Cărtureşti,din incinta Centrului comercial Promenada. Evenimentul are loc în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu Accesul presei este liber.

,,Cărţile copilăriei”

Joi, 6 octombrie 2013

Editura Curtea Veche, alături de Casa Regală, prezintă proiectul,,Cărțile copilăriei” într-o întâlnire de gală, cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale. La eveniment vor participa Alteţele Lor Regle Principesa Moştenitoare şi Principele Radu. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalenta CFR Rapid,începând cu ora 14.

Prânzuri oficiale cu Societatea Civilă și autoritatea politică,

miercuri, 5 noiembrie și vineri, 7 noiembrie, ora 12.30

La prânzuri vor lua parte personalități marcante ale vieții sociale, culturale, politice si diplomatice din România. Evenimentele vor avea loc în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta. Vor participa Majestatea Sa Regele Mihai I,Aleteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae. Primirea invitaților de către Regele Mihai se face în Sala Regilor.

Concert regal la Sala Radio

Joi, 7 noiembrie 2013

Concertul extraordinar este oferit de maestrul Dan Grigore, Pianist al Casei Regale, cu ocazia zilei onomastice a Majestatii Sale Regelui Mihai I. Evenimentul va avea loc la Sala Radio, joi 7 noiembrie, la ora 19. La concert vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.

Vineri, 8 noiembrie 2013

Cu ocazia aniversării a 92 de ani şi a zilei onomastice, Majestatea Sa Regele Mihai deschide porţile Palatului Elisabeta pentru cei ce doresc să îl felicite. La eveniment îşi va da concursul Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale. La ora 11, Majestatea Sa va ieşi la balconul Palatului Elisabeta, pentru a saluta participanţii. Invitații vor avea acces în gradina Palatului Elisabeta începand cu ora 10. Vor participa Majestatea Sa Regele Mihai, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae.

Craiova omagiază pe Regele Mihai

Vineri,15 noiembrie 2013

Filarmonica de Stat Oltenia organizează ,,Festivalul Internaţional Craiova Muzicală’’, care se află de anul acesta sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai. În cadrul Festivalului, va avea loc vineri, 15 noiembrie, un concert regal În aceiaşi zi, va avea loc o lansare de carte regală. Evenimentele se vor desfăşura în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu. Alteţa Sa Regală va lansa seria de volume ,,Cărţile Copilăriei”.

%d blogeri au apreciat asta: