Arhiva | 3:38 pm

SENATUL A RESPINS MARTI,EXTINDEREA ATRIBUTIILOR DGA!

5 nov.

Extinderea atribuțiilor Direcției Generale Anticorupție a fost respinsă, marți, de Senat, fiind cameră decizională. DGA este criticată ca fiind un catalizator pentru un “stat polițienesc”.

dga

Guvernului spune că modificarea ar fi fost necesară după ce MAI a fost spart în două și partea de administrație a ieșit din jurisdicția DGA. În prezent, DGA are atribuții doar la ceea ce înseamnă Ministerul de Interne. Voci din PSD, citate de pesurse.ro, au declarat că extinderea atribuțiilor DGA ar fi fost ceruta pentru raportul MCV.

Dacă trecea de Senat, polițiștii puteau să desfășoare atât acțiuni de prevenire și descoperire a faptelor de corupție, cât și de cercetare penală a tuturor celor care fac obiectul legii 70/2000, legea în baza căreia funcționează Direcția Națională Anticorupție. În plus, DGA ar fi putut să-i ancheteze pe toţi funcţionarii publici, dar şi pe cei care ocupă posturi de conducere în statul român, fie că vorbim de primării, de Parlament sau de Guvern, dar îi pot cerceta şi pe liderii de sindicat sau pe membrii unei organizaţii patronale.

JUDECATORII DE LA CURTEA DE APEL BUCURESTI DESCHID ASTZI PROCESUL IN DOSARUL „SANTAJUL”IN CARE SUNT IMPLICATI DAN VOICULESCU SI FIICA SA CAMELIA VOICULESCU!

5 nov.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti deschid azi procesul în dosarul în care Dan Voiculescu şi fiica lui, Camelia, sunt acuzaţi de complicitate la şantaj.

traian-basescu-cu-dan-voiculescu

În acest dosar este anchetat şi directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, cercetat pentru că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS-RDS.

Avocaţii lui Dan Voiculescu susţin că probele pe care anchetatorii le au, adică interceptările telefonice, nu pot dovedi vinovăţia persoanelor acuzate.

Până acum, fondatul grupului Intact a susţinut că întregul dosar reprezintă o răzbunare politică.

PARTIDUL MISCAREA POPULARA „NASITA”DE TRAIAN BASESCU NU EXISTA OFICIAL!

5 nov.

Partidul Mișcarea Populară nu există oficial în acte în acest moment. Înființarea sa a fost demarată, dar s-a împotmolit pe drum, scrie pesurse.ro. Chiar dacă Tribunalul București a respins sesizările care solicitau neînscrierea PMP în Registrul Partidelor Politice, nici până la această oră nu a fost emisă motivarea instanței care să le permită contestatarilor să o conteste la Curtea de Apel București.

agerpres_7376668

În acest timp însă pe ordinea de zi de la Senat de marți este un proiect de lege care interzice nume de partide politice care să reproducă integral sau parțial numele unor fundații sau asociații. Ținta e una directă – înființarea PMP.

Autorul inițiativei legislative este deputatul Octavian Bot. Inițial se intenționa blocarea înființării unui partid de către dizidenții liberali excluși din PNL în frunte cu Andrei Chiliman, Vlad Moisescu și Diana Tușa reuniți în Inițiativa România Liberală. Între timp aceștia au intrat în PNȚCD și legea de pedepsire a eșuat în cazul lor, dar lovește direct în interesele prezidențiale.

CIRCULA PE NET.SCRISOAREA DIN AREST A FOSTULUI COMISAR SEF BCCO ALBA IULIA TRAIAN BERBECEANU,CARE ACUZA ESTE VICTIMA UNUI DOSAR FABRICAT !

5 nov.

Fostul comisar-șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a trimis o scrisoare din arest unde spune că nu este interesat de sentința unui dosar “fabricat”. Acesta își dorește ca băiatul său să plece din țara care i-a arestat tatăl nevinovat, spune el, și unde familia îi este “hărțuită și umilită” în fiecare zi.

CCC_2918

Scrisoarea lui Traian Berbeceanu a fost prezentată luni la emisiunea “100 de minute”, de la Antena 3.

„Cine conduce România?

Cine conduce această ţară în care un ofiţer superior al Poliţiei Române este reţinut şi arestat nevinovat?… această ţară în care familia îmi este umilită şi hărţuită zi de zi?… această ţară în care o echipă de elită a Poliţiei Române este “pusă la zid” pentru singurul motiv că au servit cu abnegaţie şi sacrificii deosebite, o societate aproape inertă?

Stau după gratii în baza unui dosar “fabricat”, în baza unor vinovăţii inventate!

Sunt luat de lângă familia mea minunată, pentru simplul fapt că nu am acceptat să tac, că nu am vrut să fiu “unul de-al lor”!

Sunt ţinut departe de echipa mea de profesionişti desăvârşiţi, pentru vina de a fi uniţi, puternici, neînduplecaţi… pentru că avem notorietate şi autoritate!

În România zilelor noastre, NOTORIETATEA şi AUTORITATEA au fost transformate din virtuţi, în temeiuri de arestare!

Nu mă mai interesează nicio sentinţă, în aceste momente cumplite!… singurul VERDICT care mă poate afecta este acela dat de oamenii pe care i-am servit 20 de ani, de colegii şi familia mea, de societatea civilă… iar dacă aceştia au hotărât să mă condamne mă supun necondiţionat, mă resemnez… dar atunci când scap de aici îmi izgonesc copilul într-o ţară normală! Măcar el să trăiască liniştit!

Iar dacă cei care contează pentru mine au încredere şi mă susţin, indiferent de riscuri şi greutăţi mă voi lupta până la capăt.

Din Arestul IPJ Alba, vă salut cu drag!

03.11.2013 cms.şef Traian Berbeceanu”

PD-L VA CONTESTA LEGEA DESCENTRALIZARII LA CCR!

5 nov.

Guvernul își va asuma răspunderea pe Legea descentralizării, pe 15 noiembrie, în fața Parlamentului. Surse din PDL au declarat pentru portalul pesurse.ro că democrat-liberalii pregătesc deja contestarea ei la Curtea Constituțională.

vasile-blaga-conduce-pdl-paleologu-a-rugat-colegii-sa-nu-l-aleaga-26774-1-630x471

”Vom contesta la Curte, normal. Nu vom lăsa Legea să treacă așa”, au declarat sursele citate.

Pedeliştii au decis să nu susțină Legea descentralizării în Parlament, considerând-o ”o lege pentru baronii locali ai USL”.

MINISTRUL DE FINANTE,LIBERALUL DANIEL CHITOIU:”ACORDUL CU FMI NU ESTE UN „HANDICAP”PENTRU ROMANIA!

5 nov.

Acordul cu Fondul Monetar Internaţional /FMI/ nu este un handicap pentru România, a declarat luni, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.

daniel-chitoiu-ghimpele1

‘Aţi interpretat greşit declaraţiile preşedintelui Crin Antonescu (preşedintele PNL – n.r.). Dânsul a vrut să se refere la faptul că avem anumite constrângeri în a putea să stabilim un buget şi anumite măsuri de relaxare fiscală din cauza constrângerilor Fondului Monetar Internaţional /FMI/ sau Comisiei Europene’, a răspuns Chiţoiu întrebărilor presei.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică, la un eveniment organizat de tinerii liberali, că acordul cu Fondul Monetar Internaţional reprezintă un handicap pentru România.

„Noi nu discutăm realist şi serios despre FMI, specificul său ca instituţie, realitatea sa şi relaţia cu noi aşa cum ar trebui să discutăm, simplu spus: mi-am rupt piciorul, am un picior debil, adică slab – că am văzut nişte speculaţii în ultima vreme că am spus eu despre România că este o ţară debilă; este, debil înseamnă slab. Din păcate este în acest moment o ţară mult mai slabă decât ar trebui să fie şi ar putea să fie şi mi-am pus o proteză. Asta este FMI. (…) Nu este un lucru bun că suntem sub acordul cu FMI. Faptul că suntem sub acord cu FMI înseamnă pentru România un handicap de care nu este de vină FMI, dar înseamnă pentru România că nu poate avea cu adevărat o politică economică şi bugetară”, a spus Antonescu, la evenimentul „România pentru mediul de afaceri”, organizat de tinerii liberali la Sinaia.

LIDERUL PNL,CRIN ANTONESCU A DECLARAT LUNI CA O CRESTERE A ACCIZELOR LA CARBURANTI ESTE O IMPOVARARE A COSULUI ZILNIC DE CONSUM!

5 nov.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că o creştere a accizei la carburanţi este o împovărare a coşului zilnic de consum.

LIGA ALESILOR LOCALI AI PNL - BRASOV

„Se generează o creştere de preţ la benzină şi motorină. Aceste lucruri sunt o împovărare a coşului zilnic, cel puţin al celor care, şi sunt foarte mulţi, circulă pe şoselele patriei, care consumă benzină şi motorină. Există două lucruri aici de spus. Nu este vorba de o mărire de taxă, deci ceva care să blocheze dezvoltarea economică pe deoparte, pe de altă parte această mărire de acciză va avea probabil şi o consecinţă, în sensul dezvoltării. Vorbim de drumuri regionale şi de autostrăzi”, a spus Antonescu la Palatul Parlamentului.

În ceea ce priveşte salariul minim, acesta a precizat că nu este vorba doar de creşterea acestuia.

„Nu vorbim numai de mărirea salariului minim. Vorbim şi de mărirea salariilor unor categorii de bugetari, după părerea mea un semnal şi un demers important cum ar fi rezidenţii în sistemul de sănătate, medicii rezidenţi, profesorii debutanţi, o preocupare pentru acest segment tânăr şi calificat de a le îmbunătăţi condiţia materială pentru că aveau salarii foarte mici. Este vorba de măriri semnificative în raport cu ce au acum. Sigur, asta nu-i duce la nişte salarii fabuloase dar este o intenţie şi un semnal pe care Guvernul îl dă. În aceste creşteri salariale nu vorbim doar de creşterea salariului minim, ci şi de creştere a acestor categorii. De asemenea, este vorba şi de o sporire considerabilă aproape de o triplare a unor sume bugetare alocate investiţiilor de la nivelul administraţiilor publice locale. Este vorba de plata unor arierate, deschiderea unor investiţii. Sunt eforturi de pe urma cărora cetăţeni români vor avea de câştigat sau beneficii. (…) După calculele care s-au făcut (creşterea salariului minim se va resimţi la cetăţeni, chiar dacă acciza la carburanţi poate crea inflaţie – n.r.), da. Această mărire, fără a fi îndestulătoare dar va fi resimţită ca o mărire, adică nu vor da pe pere ce iau pe mere”, a mai afirmat preşedintele PNL.

%d blogeri au apreciat asta: