PREMIERUL VICTOR PONTA ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU:”A VANDUT INTERESELE ECONOMICE ALE ROMANIEI!”

6 nov.

Premierul Victor Ponta a salutat la începutul şedinţei de guvern de miercuri rezultatele negocierilor cu FMI, finalizate luni, şi a lansat noi atacuri la adresa preşedintelui Traian Băsescu, despre care a afirmat că „a vândut interesele României când a negociat deficitul şi fondurile europene”.

ponta-guvern-310x207

Important nu este cine participă la reuniunile Consiliului European, a spus premierul, ci modul în care România este reprezentată la acest nivel.

Ponta a susținut că preşedintele „a vândut” interesele României pentru a păstra prietenii personale în caz de nevoie.
„Am văzut o decizie de astăzi a Curţii Constituţionale. Problema nu este cine merge la Consiliu, că merge preşedintele, merge primul-ministru, problema este dacă acolo te baţi pentru România sau dacă acolo vinzi România ca să-şi păstrezi tu nişte prietenii personale în caz de nevoie. Ori, eu cred că preşedintele a vândut interesele României şi când a negociat deficitul, şi când a negociat fondurile europene, iar despre agenda digitală (tema ultimei reuniuni a Consiliului UE-n.r.) bănuiesc că nu a deschis gura la Consiliul European că nu ştia”, a spus Ponta.

Victor Ponta a afirmat și că deficitul este mic pentru că aşa s-a angajat şeful statului.

„Fonduri europene avem mai puţine pentru că aşa a negociat preşedintele ţării tot fără un mandat”, a adăugat el, amintind în acest context de decizia Curţii Constituţionale, care a respins miercuri sesizarea formulată de preşedintele Traian Băsescu cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

Premierul a susţinut declaraţia în şedinţa de guvern, după ce Curtea Constituţională a respins miercuri contestaţia preşedintelui Traian Băsescu privind legea care reglementează reprezentarea României la Consiliul European.

Peşedintele Curţii, Augustin Zegrean a precizat că sesizarea formulată de preşedinte a fost respinsă ca nefondată şi neîntemeiată, decizia fiind luată cu majoritate de voturi.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: