TRAIAN BASESCU „EXTERMINATORUL” ROMANIEI A DEVENIT „TERMINATORUL „R.MOLDOVA!”

30 nov.

Băsescu: Îmi închei liniştit al doilea mandat, al doilea stat român merge pe drumul spre UE.

basescu_2_ghimpele-600x362-300x181

Traian Băsescu a declarat, vineri, la recepţia oferită de Ambasada României la Chişinău, că a avut o „mică îngrijorare” că îşi va termina cel de-al doilea mandat, iar Republica Moldova să nu fi pornit pe drumul spre Europa.

„Vă mărturisesc o mică îngrijorare din sufletul meu, până în ultimele luni, mă gândeam că s-ar putea să îmi termin cel de-al doilea mandat şi Republica Moldova încă să nu pornească pe drumul spre Europa. Mă bucur mult că mi-aţi dat ocazia să îmi închei liniştit cel de-al doilea mandat, pentru că cel de-al doilea stat român merge şi el după primul pe drumul Uniunii Europene”, a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax.

Băsescu a vorbit despre că ceea ce s-a întâmplat vineri la Vilnius.

„Existenţa acestor acorduri reprezintă garanţia revenirii în familia mare, a Uniunii Europene, pentru că Republica Moldova, ca şi România au fost tot timpul parte a Europei şi în niciun caz al vreunei uniuni eurasiatice”, a mai spus Băsescu.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: