JUSTITIA LUI BASESCU.JUDECATORUL IONUT MATEI CARE L-A CONDAMNAT PE FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE,PENTRU CORUPTIE,ESTE JUDECATOR IN COMPLETUL CARE JUDECA LUNI,RECURSUL DOSARULUI ZAMBACCIAN!

2 dec.

Magistrații Curții Supreme judecă, luni, un nou termen în recursul dosarului Zambaccian, în care este inculpat Adrian Năstase. Fostul premier se va întâlni la acest termen cu judecătorul Ionuţ Matei, cel care l-a condamnat pe fond în dosarul Trofeul Calităţii.

668x344adriannastasecondamnatani-1350756319

La termenul precedent, judecătorii l-au audiat pe Ioan Păun, fost consul al României în China. Acesta este martorul principal al DNA. Păun şi-a menţinut acuzaţiile faţă de Năstase. În aceeaşi şedinţă de judecată a fost audiată şi Dana Năstase care şi-a susţinut nevinovăţia. Procesul urmează să înceapă la ora 9:00.

Dacă Năstase este condamnat fie şi la o pedeapsă cu suspendare, el va intra din nou la închisoare. Curtea Supremă a judecat până acum trei termene în acest dosar, Năstase reuşind să obţină de fiecare dată o amânare.

În acest dosar, Năstase este acuzat de luare de mită şi şantaj, fiind condamnat pe fond la 3 ani de închisoare cu suspendare. Dacă această pedeapsă este menţinută, fostul premier ar putea reveni în închisoare.

Procurorii DNA l-au acuzat pe Năstase că a primit mită în valoare totală de 630 000 euro de la Irina Jianu pentru a o menţine în funcţia de inspector şef al Înspectoratului de Stat în Construcţii.

Adrian Năstase este acuzat şi pentru primire de foloase necuvenit de la fostul consul al României în China, Ioan Păun. Mai precis, din banii primiţi de la Irina Jianu, Năstase şi soţia acestuia sunt acuzaţi că au cumpărat bunuri din China, achiziţiile fiind realizate de către consulul Ioan Păun. În schimbul acestei operaţiuni, Ioan Păun ar fi primit – susţin procurorii – promisiunea că va fi menţinut pe poziţia de consul.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: