PREMIERUL VICTOR PONTA CONSIDERA CA TRAIAN BASESCU „VREA SA SANTAJEZE „PARLAMENTUL SI GUVERNUL CU BUGETUL,CA SA NU MAI FIE CONSTITUITA COMISIA DE ANCHETA PENTRU TERENURILE DE LA CALARASI ACHIZITIONATE DE IOANA BASESCU IN NUMELE LUI TRAIAN BASESCU!

3 dec.

Primul-ministru Victor Ponta consideră că preşedintele Traian Băsescu „vrea să şantajeze” Parlamentul şi Guvernul cu bugetul, ca să nu mai fie constituită comisia privind terenurile de la Călăraşi.

 

Imagine

„Pentru mine lucrurile sunt foarte clare: preşedintele, practic, vrea să şantajeze Parlamentul şi Guvernul ca să nu mai facem comisia privind terenurile de la Călăraşi. Este un mod extrem de individualist şi egoist de a face politică şi de a-ţi folosi funcţia. Dacă conducerea Parlamentului va considera că e util să cedeze la acest şantaj, eu unul nu sunt de părere că putem accepta ideea să nu mai facem comisia cu terenurile domnului Băsescu ca să ne promulge bugetul. Cred că sunt lucruri total diferite şi cred că modul ăsta de a folosi funcţia pentru un interes personal este probabil cel mai urât lucru făcut de domnul Băsescu în funcţia de preşedinte”, a declarat Ponta, la Palatul Parlamentului.


Premierul a amintit că Fondul Monetar Internaţional a anunţat că şi-a anulat şedinţa boardului din luna decembrie în care trebuia să aprobe noua scrisoare de intenţie şi memorandumul.

„La un moment dat, după ce preşedintele acceptă ideea că trebuie să facem o comisie de anchetă, o să semneze. Nu avem niciun efect direct al acestei, practic, suspendări a acordului cu FMI. O să vedem zilele următoare dacă sunt probleme cu cursul de schimb sau pe dobânzile pe care le plăteşte statul român. Singurul efect direct pe care îl avem este acel 10% în plus pe care îl primim ca şi cofinanţare de la Uniunea Europeană. Practic, este vorba de 1,7 miliarde lei pe an, deci 150 milioane lei pe lună, deci vreo 30-35 milioane euro pe care îi pierdem în fiecare lună de la Comisia Europeană pentru că în loc de 95% cofinanţare primim doar 85%. Deci, dacă vreţi primul calcul al acestei supărări a preşedintelui – 150 milioane euro pe lună pe care îi pierdem de la Comisia Europeană. De la FMI nu luăm bani, deci nu e un efect direct. Noi, practic, acum plătim banii împrumutaţi de domnul Băsescu şi de domnul Boc în 2009. Este prima dată când preşedintele îşi foloseşte funcţia pentru a bloca în mod clar un proiect care nu ţine de preşedinte. Bugetul aparţine Parlamentului şi e propus de Guvern. Dacă credeţi că este util, eu pot să merg la preşedinte cu bugetul, să îl rog să semneze, problema este că preşedintele vrea să nu facem comisie de anchetă ori eu nu pot să negociez aşa ceva”, a afirmat Ponta.

El a mai spus că nu există un mandat pentru negocierea un acord cu FMI.

„Până acum nu a fost niciodată negociat un acord între Guvernul României şi instituţiile internaţionale de preşedinte, cu excepţia situaţiei de la începutul anului 2010 când, într-adevăr, preşedintele personal a negociat tăierea salariilor şi a pensiilor şi creşterea TVA, dar în rest, până acum, niciodată nu s-a negociat de către preşedinte un acord internaţional. (…) Nu există vreun mandat dat de preşedinte pentru negociere. Nici măcar umilul Boc nu îşi lua mandat înainte. Probabil că se ducea aşa, pe acolo, dar nu există această procedură. Preşedintele ţării îşi termină mandatul. Nu putem să facem bugetul cum vrea preşedintele, că domnia sa pleacă”, a explicat Victor Ponta.

Primului-ministru Victor Ponta a prezentat proiectul legii bugetului de stat pe 2014 marţi, în deschiderea şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: