PRESEDINTELE SENATULUI CRIN ANTONESCU,A DECLARAT CA SOLICITAREA PREMIERULUI VICTOR PONTA PENTRU O INTREVEDERE CU TRAIAN BASESCU A FOST LUATA CA URMARE A DISCUTIILOR DIN USL:”BASESCU SA STIE CA MAJORITATEA VA ADOPTA ACEST BUGET!

3 dec.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, spune că solicitarea premierului Ponta privind o întrevedere cu Traian Băsescu a fost luată ca urmare a discuțiilor din USL. Liberalul punctează că șeful statului face un joc politicianist prim care urmărește obținerea de puncte electorale și îi atrage atenția că decizia finală cu privire la buget aparține Guvernului și Parlamentului.

Antonescu: Băsescu să știe că majoritarea va adopta acest buget”Guvernul legitim al acestei țări a alcătuit un proiect de buget după intense și îndelungi consultări, sub toate formele (…) Decizia asupra acestui proiect de buget revine, tot în termeni fără niciun fel de echivoc constituțional, parlamentului în plenul său și numai parlamentului”, a declarat, marți, Crin Antonescu.

Președintele PNL subliniază că șeful statului are prorogativele constituționale de a cere reexaminarea oricărei legi, dar mesajul principal pe care Victor Ponta i-l va transmite lui Băsescu la ora 17:00, este că ”voința politică a majorității este de a adopta acest buget”

”Este bine să știe că acesta va fi bugetul votat și nu altul și chiar exercitându-și prerogativele este foarte bine să fie adoptat și să intre în vigoare, așa cum este el votat de parlament, de la 1 ianuarie”, a adăugat Antonescu.

”Dreptul de a decide rămâne la guvern și la parlament”, a precizat Antonescu, care a adăugat că a discutat cu premierul înainte ca acesta să solicite consultări cu Traian Băsescu

”Președintele poate prelungi acest joc politicianist prin care își poate închipui că va câștiga mai multe sau mai puține puncte electorale (…) Dincolo de a-și spune părerea nu are alt mijloc de acțiune”, a mai afirmat liderul liberal.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: