EURODEPUTATUL LASZLO TOKES SE AMESTECA IN ALEGERILE DIN UNGARIA!

5 dec.

Europarlamentarul Laszlo Tokes se amestecă în alegerile din Ungaria și critică atitudinea unor lideri politici din Ungaria față de minoritatea maghiară din România. 

Tokes se amestecă în alegerile din UngariaTokes își subliniază nemulțumirea: “Nu putem decât să fim de acord cu acei politicieni români care propun ca 1 decembrie să nu fie Ziua Națională a României, ci numai a poporului român, căci pentru noi, maghiari din Transilvania, această zi nu e una de sărbătoare”.

Europarlamentarul continuă: “Iată motivul pentru care am fost siderați, pe vremuri, când primul ministru de atunci al Ungariei, Medgyessy Péter, a sărbătorit ziua de 1 decembrie la Hotelul Kempinski din Budapesta împreună cu Adrian Năstase și cu acompaniament din partea UDMR”.

Laszlo Tokes a adăugat că “am rămas uluiți în aceste zile auzind promisiunea electorală a lui Gyurcsány Ferenc, care spune că, în caz de victorie a sa, ne-ar îndepărta din rândul nației și ne-ar văduvi nu numai de recent câștigatul nostru drept de vot (în Ungaria), dar și de cetățenia maghiară pe care am dobândit-o”. El a continuat: “Dacă ar fi după ei, maghiarii din Ardeal nu și-ar găsi rezolvare la problemele lor, nici la București și nici la Budapesta”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: