PRESEDINTELE SENATULUI CRIN ANTONESCU A DECLARAT JOI,SEARA:”SIGUR CA O SA EXISTE CONTRA EFECTE LA DECLARATIILE IRESPONSABILE ALE LUI TRAIAN BASESCU,PRIVIND R.MOLDOVA!

6 dec.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a susţinut joi seară că problemele interne de la Bucureşti nu ar trebui exportate şi că declaraţiile preşedintele Traian Băsescu legate de Republica Moldova au şi „contra efecte”.

 

 

„Nu mi s-a părut niciodată acceptabil să exportăm sau să proiectăm la Chişinău, în Republica Moldova, controversele noastre interne. Mi s-a părut cu atât mai puţin acceptabil să încercăm să ciupim nişte voturi de la cetăţenii moldoveni care au şi cetăţenie română, deci şi drept de vot în România. Cum ştiţi, în toţi aceşti ani, am fost foarte discret, foarte reţinut în a face foarte multe declaraţii despre situaţia de acolo. (…) Sigur că există contra efecte ale declaraţiei lui Traian Băsescu, dar nu îmi doresc să le amplific”, a declarat Antonescu, la sosirea pe aeroportul Henri Coandă, după vizita oficială desfăşurată la Chişinău.

El a precizat că mesajul pe care l-a susţinut în cadrul vizitei sale a fost unul de sprijinire a parcursului european al Republicii Moldova.

„Acum am mers cu mesajul care mi se pare esenţial, nu cu diferenţele de nuanţă şi de comportament dintre politicienii de vârf din România în legătură cu acest subiect, ci cu ceea ce este consensuală. Cu asigurarea pentru decidenţii politici de la Chişinău şi pentru cetăţenii din Republica Moldova că toţi în România, dar toţi – preşedinte, Guvern, Parlament, Putere, Opoziţie, opinie publică – toţi sunt în consens în a fi un partener, un prieten al Republicii Moldova pe parcursul către Europa”, a mai spus preşedintele Senatului.

Declaraţiile de săptămâna trecută ale preşedintelui Traian Băsescu au provocat, joi, dezbateri în Parlamentul de la Chişinău, unde deputaţii comuniştii au cerut o reacţie oficială din partea autorităţilor şi chiar audierea preşedintelui Nicolae Timofti şi a premierului Iurie Leancă.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat recent că unirea României cu Republica Moldova ar trebui să fie al treilea „proiect fundamental” al României, după intrarea în NATO şi UE. „Eu cred că acum este oportun să o spunem că avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii. Eu am spus-o la Chişinău. Sunt convins că, dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, Romania va spune ‘da’ fără să ezite. (…) Următorul proiect de ţară pentru România, pe care cred că de acum îl putem spune public, este: vrem să ne întregim ţara”, a susţinut Băsescu, într-o emisiune televizată. AGERPRES.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: