TRAIAN BASESCU”BULUMAC”SI SCENARIUL NEGRU PE CARE IL PREGATESTE ROMANIEI!

6 dec.

Traian Băsescu pare decis să-i șicaneze cât poate pe parlamentarii USL. Băsescu susține că bugetul pe anul 2014 va intra într-un proces de analiză, care s-ar putea întinde până pe 29 decembrie.

 

Imagine

 

Dacă președintele va întinde la maxim acest termen, ”scenariul negru” prognozat de Antonescu, conform căruia parlamentarii ar putea sta în noaptea de Revelion să voteze bugetul, ar putea deveni o realitate.

”Nu e niciun fel de scuză că se aproprie sărbătorile, că e incomod. Nu, nu există nimic mai important până la urmă pentru un parlamentar, nicio lege mai importantă decât bugetul, şi atunci, şi dacă ar fi să fie în seara de Revelion, parlamentarii trebuie să vină să voteze, şi vor veni”, anunța Crin Antonescu.

Președintele Traian Băsescu pare decis să-i îndeplinească scenariul lui Crin Antonescu, asta dacă va trimite bugetul în Parlament chiar pe data de 29 decembrie.

”Înţeleg că de aseară propaganda USL mă întreabă ce fac, când promulg bugetul. Vreau să ştiţi că bugetul nu este sosit, nu este în regim de urgenţă, deci, în mod normal, ar putea să sosească luni, 9 decembrie la Preşedinţie, şi va intra într-un proces de analiză. Dacă era în procedură extraordinară, trebuia să se stea doar trei zile. Fiind în procedură normală, va veni luni, 9. Şi dacă erau trei, trebuia să vină sâmbătă, şi n-avea unde să-l lase, decât la portar. Dar documentul, în mod normal, trebuie să fie trimis la Preşedinţie pentru promulgare luni, 9 decembrie. Deci, eu estimez că va veni luni. Data până la care pot să-l consult este până pe 29 decembrie, pentru a-mi formula un punct de vedere”, a anunțat președintele Traian Băsescu.

Chiar dacă USL ar putea amâna rediscutarea bugetului pentru anul viitor, aici este vorba de un joc al nervilor. Premierul Victor Ponta și liderii USL și-au impus să aibă buget adoptat până 1 ianuarie și este posibil ca parlamentarii USL să fie chemați la Parlament chiar în preajma Revelionului. Până atunci, de la vârful USL s-a dat interzis la concedii și li s-a cerut parlamentarilor să stea cu arma la picior.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: