AMBASADORUL MARII BRITANII LA BUCURESTI,MARTIN HARRIS,S-A DECLARAT „ONGRIJORAT”DE MODIFICARILE CODULUI PENAL!

11 dec.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, s-a declarat îngrijorat de modificările aduse Codului penal de Camera Deputaţilor, subliniind că, în opinia sa, ANI şi DNA sunt „motorul reformei în viaţa publică din România”.

 

 

„Eu sunt îngrijorat de această problemă. Cred că ANI şi DNA au avut realizări foarte importante pentru România. De fapt, aceste instituţii sunt motorul reformei în viaţa publică din România şi este important că şi ANI şi DNA au sprijinul din partea tuturor, inclusiv sprijinul din partea politicienilor. Eu sper că vom avea de la Parlament un angajament consistent în sprijinul pentru lupta împotriva corupţiei”, a declarat miercuri Martin Harris.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege prin care se modifică Codul penal şi prin care preşedintele României, deputaţii şi senatorii sunt scoşi din definiţia ”funcţionarilor publici”.

Prin scoaterea acestor categorii din rândul funcţionarilor publici, aceştia nu vor mai putea fi cercetaţi de procurori, pentru fapte de corupţie care se aplică funcţionarilor publici. AGERPRES.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: