PREMIERUL VICTOR PONTA A CRITICAT JOI AMBASADA USA,DUPA REACTIA AVUTA DE ACEASTA LA MODIFICARILE CODULUI PENAL:”ROMANIA NU ESTE O COLONIE!”

12 dec.

 

Ponta critică Ambasada SUA în cazul modificărilor la Codul Penal

 

Premierul Victor Ponta a criticat joi Ambasada SUA după reacția avută de aceasta la modificările aduse Codului Penal. „Reacția a fost o greșeală și o să le comunic asta”, a declarat Victor Ponta.

Ambasada SUA a criticat miercuri modificările aduse marţi Codului Penal de către deputați.

„Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri (marţi, n.r.) în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere şi nicio ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse”, se arăta într-un comunica al Ambasadei SUA la Bucureşti, citat de Mediafax.

Potrivit Ambasadei, acţiunea Parlamentului „este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României”.

„Această acţiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României. Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru toţi investitorii, atât locali cât şi străini, când iau în calcul unde să investească”, se mai arăta în comunicat.

Ponta: Proiectele de lege privind amnistia și Codul penal trebuie rediscutate de către Parlament

Victor Ponta a mai declarat joi că proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia trebuie discutate cu Ministerul Justiţiei, CSM şi Parchet, dar şi cu Comisia Europeană, pentru a se stabili dacă este încălcată vreo obligaţie internaţională a României, înainte să fie aprobate de Parlament.

Acesta a mai spus că a ştiut de legea amnistiei, pe care o apreciază ca bună dacă nu se referă la infracţiuni de violenţă şi de corupţie, nu şi de modificările la Codul Penal (CP), dar a precizat că dreptul de a legifera revine Parlamentului, iar „isteria” nu se bazează pe o eventuală neconstituţionalitate, ci pe oportunitate.

Victor Ponta a acuzat totodată o „propagandă mincinoasă” cum că ar fi fost desfiinţată Direcţia Naţională Anticorupţie.

Aceasta fost prima reacție publică a premierului după votul din Parlament în privința Codului Penal.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.