Arhiva | 4:29 pm

LA BUCURESTI A INCEPUT DEGRINGOLADA IN USL.IN SPATELE USILOR INCHISE ERMETIC LA COTROCENI,CULPABILUL BASESCU ISI FREACA MAINILE CU SATISFACTIE!

19 dec.

A început degringolada

Bucureştiul arată în aceste zile măsura întregii sale neputinţe în faţa rigorilor statului de drept şi a rectitudinii politice: se intervine în forţă pentru eliminarea unor candidaţi la Curtea Constituţională, liderii principalelor partide ale coaliţiei la putere se acuză reciproc de minciună. În spatele uşilor închise ermetic la Cotroceni, culpabilul Băsescu îşi freacă mâinile de satisfacţie.

În aceste zile, ore chiar, la Bucureşti pare că se respectă pas cu pas previziunile analiştilor care şi-au publicat avertismentele în pagina Vocii Rusiei: Uniunea Social Liberală se destramă, PSD îşi pregăteşte propriul candidat la preşedinţie pentru alegerile din 2014, Crin Antonescu e cu totul lăsat înafara jocurilor de putere, Ponta trădează în serie, mai întâi electoratul şi apoi partenerii de alianţă, conform „şcolii” socrului său, eminenţă cenuşie versată în acest sport de masă al politicienilor români, Traian Băsescu dovedeşte că în România dosarele serviciilor secrete dictează, dincolo de ideologii şi caracterul oficial democratic al regimului republicii post-comuniste. E o lume bizară, pe lângă care şi complexa ţesătură de intrigi, trădări, răzbunări, ambiţii, invidii, servilism şi orbire politică ce a culminat acum câteva secole cu căderea Bizanţului pare o ecuaţie simplă. Şi această impresie e întărită de faptul că vechiul Constantinopole nu era, la momentul slăbiciunii ce a dus la eliminarea sa de pe scena istoriei, dominat copios de puteri străine, aşa cum se întâmplă astăzi cu republica preşedintelui Băsescu şi compania.

Mai întâi, a devenit limpede pentru toată lumea că amatorismul strategilor de cabinet de miez de noapte ai PSD, cei care au aruncat în Parlament nebunia super-imunităţii, a fost nu doar atent urmărit, ci şi imediat speculat la maximum de nevăzuţii experţi ai lui Traian Băsescu. Acesta a avertizat în aceeaşi fatidică zi de marţi, 10 decembrie, că vor exista urmări. Şi urmările au venit a doua zi, sub forma celor mai obraznice şi nediplomatice reacţii ale Uniunii Europene şi ale unei serii de ambasade occidentale, în frunte cu cea a Statelor Unite. Referitor la aceasta din urmă, o observaţie se impune. În primul rând, faptul că deşi nivelul de reprezentare e la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim în acest moment, ambasada a cerut, şi cererea i-a fost satisfăcută cu celeritate, ca parlamentari ai grupării majoritare a puterii să se prezinte la sediul ei, pentru un soi de raport explicativ. Adiţional la acest episod demn doar de o colonie subdezvoltată din marginea lumii civilizate, să subliniem că în orice ţară europeană prezentarea la poarta unei ambasade americane a unui lider al unui partid de guvernământ, cum este liberala Alina Gorghiu, căreia să i se refuze accesul, pentru că nu era trecută pe o listă, ar fi fost considerată un incident diplomatic, un afront de neiertat. Iată că nu e cazul României, unde sediul guvernatorilor de peste ocean ai ţării se manifestă ca stat în stat şi umileşte fără drept de apel aşa zisa democraţie a unei ţări oficial independente şi suverane. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, sub auspiciile aceluiaşi tip de comportament cu al americanilor, ceea ce îşi permite Bruxellesul faţă de Bucureşti nu trebuie să mai surprindă pe nimeni suficient de lucid să vadă cât de mult pot întinde coarda la Kiev apărătorii declaraţi ai „libertăţilor fundamentale”.

Mai apoi, zicala care spune că nu trebuie să aştepţi ajutorul din exterior, cel mai bine fiind să te ajuţi tu însuţi, e complet ignorată de clasa politică românească. E de notorietate sprijinul din străinătate care i-a permis şi îi permite lui Traian Băsescu să îşi facă sfidător jocurile. Am semnalat, imediat după vizita sa la Washington, care sunt speranţele lui Victor Ponta, precum şi preţul enorm pe care România însăşi îl va plăti pentru ambiţia sa de a şi le vedea împlinite. Lipsit de susţinători puternici dinafara graniţelor, Crin Antonescu îşi va vedea cariera politică urmând traiectoria desenată cândva pentru liderii ţărănişti. De peste două decenii, la Bucureşti politica nu a fost gândită ca o atitudine naţională, în interesele naţiunii. Nu s-a pus nicio secundă problema serios că România ar avea de ce, cu ce sau cu cine să negocieze politic ori economic, în interesul ei. De la început s-a mers orbeşte pe varianta NATO – UE, de parcă acest duplex, altfel existent doar în mintea românilor, pentru că restul statelor membre nu le leagă atât de strâns, ar fi fost însăşi cheia supravieţuirii statului. Şi, desigur, totul augmentat şi argumentat pe baza unei rusofobii extreme, dusă la nivel de politică oficială. Colac peste pupăză, marota relaţiei cu Rusia a constituit-o problema tezaurului exilat, asupra căreia, însă, Bucureştiul s-a manifestat cu o lipsă de seriozitate şi profesionalism uimitoare pentru partenerii de la Moscova. Pentru cine nu îşi aminteşte, să subliniem doar retragerea intempestivă şi cu totul neavenită în raport cu interesele ţării a ambasadorului român, cosmonautul Dumitru Prunariu, acreditat în capitala rusă în 2005, simultan cu momentul uluitor în care ministrul de externe al omnipotentului şi rusofobului declarat Traian Băsescu, domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, găsea de cuviinţă să piardă definitiv averea Gojdu, lăsată moştenire românilor la Budapesta.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns imaginea dezamăgitoare oferită străinătăţii de clasa politică românească şi performanţele ei, în plan intern fac în continuare ravagii trădările în lanţ, traseismul politic, lipsa de civilitate şi a oricărei raportări la rectitudine şi demnitate a actului politic. Luni, 16 decembrie, am înregistrat conflictul deschis, exprimat cu claritate, între liderii PSD şi PNL, domnii Prim ministru, Victor Ponta, şi Preşedinte al Senatului României, Crin Antonescu. Le-am amintit funcţiile pentru că nu vom conteni să cerem demnitarilor români să înceapă, în sfârşit, să îşi respecte funcţiile în stat, adecvându-şi şi limbajul şi mesajele. Acuzaţiile reciproce de minciună, exprimate în public, nu fac decât să reliefeze incapacitatea liderilor români de a acţiona coerent în plan politic, plan care ar trebui generat în acest moment mai puţin de ideologii (oricum anesteziate de populism, indiferent de culoarea oficială) cât, mai ales, de interesele ţării. Duelul Ponta-Antonescu, cu final previzibil, cum am mai spus (Ponta şi PSD-ul urmând să câştige) nu serveşte decât conservării mecanismelor unei puteri susţinute ocultat din interior şi exterior, fără răspunsuri concrete la problemele presante ale electoratului, fie că acestea sunt (şi dăm doar câteva exemple) respectarea promisiunilor electorale gen respingerea proiectului Roşia Montană Gold Corporation, otrăvirea solului prin viitoarea exploatare a gazelor de şist, creşterea nivelului de trai prin gestionarea onestă a resurselor ţării ori rezolvarea mizeriei din sistemul de sănătate. Asta ca să nu mai spunem că prima şi cea mai gravă problemă a statului român, corupţia, continuă să fie un soi de motocel din faimoasa descriere a lui Creangă, cu care se joacă, zgâriind pe alocuri, mâţele numite justiţie, (prin Parchet, Consiliul Suprem al Magistraturii ori DNA), zisa Agenţie Naţională de Integritate (ca să cităm în ordinea evocată de cei ce consideră că aceste instituţii ar fi „motorul reformei” în România), serviciile specializate din Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, căruia i se cere sprijinul când MAI nu mai face faţă sau dă dovadă că e el însuşi prea corupt, absolut toţi politicienii, etc. Deasupra corupţiei însăşi, dar dând exemple năucitoare în domeniu, personal ori prin membrii familiei sale, Traian Băsescu tronează, încă invulnerabil, încă în stare să muşte. Să muşte aşa cum a făcut-o cu Lucian Bolcaş, propus de guvernanţi la Curtea Constituţională şi retras în condiţiile în care şi cel mai neavizat observator şi-a dat seama că avocatul-politician a fost obligat pe căi ascunse să se recuze de la un post pe care îl acceptase iniţial. De ce, nu ştim, dar e clar de cine a fost şantajat, şi, mai ales, cu ce anume putea fi determinat să renunţe. Dosarele serviciilor sunt multe şi stufoase, iar un fost adjunct al naţionalistului antisemit Vadim Tudor are, cu certitudine, un asemenea dosar numai bun de folosit de un maestru al şantajului grosolan, cum e Băsescu.

Pentru observatorii externi, începutul sfârşitului USL, precum şi anticipata încetare a mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu înseamnă câteva lucruri. În primul rând, intrarea în calculele politice, de o manieră mult mai serioasă, a celor cu totul dezamăgiţi de prestaţia clasei politice în ansamblul ei, respectiv de partidele politice consacrate. Cu cine să mai votezi, în cine să-ţi mai pui speranţele? Cinicii de serviciu spun că USL-ul nu se va sparge, totuşi, pentru că ciolanul din farfurie face mai mult decât cel de pe gard, ca să parafrazăm un proverb cunoscut. Nu va fi aşa, pentru că, am mai scris asta, Ponta e prea tânăr şi ambiţios ca să nu fie şi excesiv, la o adică, deşi va fi atent ghidonat de americani. Apoi, capacitatea de adaptare şi orientare a ofiţerilor din serviciile de informaţii, care asigură fie direct, fie indirect puterea plină de şiretlicuri a lui Băsescu. Ceauşescu a fost trădat de Securitate, şi nu avea pe nimeni în spate, înafara graniţelor. Actualul preşedinte se leagănă cu ideea că lui nu i se va întâmpla acelaşi lucru, în momentul în care serviciile vor pricepe că vântul din exterior bate în pupa lui Ponta şi echipei sale, în timp ce timonierul utilizat până acum ca să servească interesele americane şi vest-europene, ce domină o ţară pusă pe butuci, va fi abandonat? Ar fi o greşeală supremă pentru un Traian Băsescu care, altfel, a dovedit de fiecare dată când apele au devenit tulburi că e capabil să navigheze. Oricum am lua-o, conflictul deschis între liderii USL semnalează startul unei perioade extrem de agitate, pentru că la Bucureşti o tranziţie fără scandal între o putere şi alta rămâne un deziderat de neatins. Altfel spus, a început degringolada.

FOSTUL PRESEDINTE AL ROMANIEI ,ION ILIESCU A DECLARAT,JOI,CA NU-SI PIERDE INCREDEREA IN INTELEPCIUNEA CO-PRESEDINTILOR USL!

19 dec.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a declarat, joi, că a urmărit cu regret escaladarea tensiunilor din cadrul USL, dar are încredere în înțelepciunea tinerilor politicieni Victor Ponta și Crin Antonescu de a găsi înțelegere între ei, deoarece “interesele politice sunt dincolo de sentimente și resentimente individuale”.

Iliescu nu-și pierde încrederea în înțelepciunea co-președinților USL“Am văzut cu regret, dar eu sper să se depășească aceste momente tensionate pentru că nu este folositor nimănui. USL a fost o reușită politică și e păcat să nu se folosească în continuare, să nu se consolideze chiar această cooperare a forțelor politice care și-au asumat răspunderea guvernării. Sunt încrezător că până la urmă se va depăși. Se poate, cu înțelepciune se poate”, a spus fostul preşedinte, citează pesurse.ro.

În continuare, fostul președinte al României a adăugat: “Înțelepciunea trebuie să treacă peste. Altminteri, toți avem orgolii și nu știm să le înfrânăm. Chiar remarcam această înțelepciune a unor oameni tineri din politică. Eu cred că vor găsi înțelegere. Interesele politice sunt dincolo de sentimente și resentimente individuale”, a mai spus Iliescu, exemplificând, ulterior, relația pe care a avut-o cu adversarul său politic “remarcabil” Corneliu Coposu.

“Vă amintesc că am avut momente tensionate și la începuturile noastre, după Revoluție, și eram doi adversari remarcabili – domnul Coposu și cu mine. Era foarte aspru, dar am găsit calea dialogului. Nu s-a întâmplat ca vreodată să îl invit pe domnul Coposu la un dialog și să nu vină. Nu s-a întâmplat ca să dorească să se întâlnească cu președintele țării, funcție pe care o aveam atunci, și să nu aibă mereu ușa deschisă”, a menționat Ion Iliescu.

AGERPRES ESTE PRIMA AGENTIE DE PRESA DIN ROMANIA CARE INTRODUCE INSTITUTIA OMBUDSMAN!

19 dec.

 

Agerpres este prima agenție de presă din România care introduce instituția Ombudsman.

Ombudsman urmărește să întărească încrederea în Agenția Națională de Presă Agerpres prin dialogul între aceasta si cetățeni, organizații, instituții, asociații etc.

Ombudsman-ul din AGERPRES va obține rezultate echitabile la plângerile împotriva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, încurajând transparența cât și jurnalismul de calitate.

Principiile promovate de Ombudsman-ul Agerpres sunt: Integritatea, Independența, Obiectivitatea, Transparența și Comunicarea.

Acesta își va desfășura activitatea fără a se lăsa influențat de interese, scopuri sau acțiuni ce contravin legislației și deontologiei profesionale.

Persoanele care doresc să se adreseze instituției Ombusman pot completa formularul online, prezent pe site-ul www.agerpres.ro.

DEPUTATUL PC GHEORGHE COMAN ,PRINS IN FLAGRANT ESTE URMARIT PENAL PENTRU FAPTE DE CORUPTIE!

19 dec.

 

Deputatul PC Gheorghe Coman este urmărit penal pentru fapte de corupţie.

Acesta a fost prins când primea 3.140 de lei pentru a menţine în funcţie un şef din Direcţia Sanitar Veterinară Buzău.

În urma flagrantului organizat de procurorii DNA, Gheorghe Coman a fugit cu maşina, acesta fiind prins însă în cele din urmă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie – decembrie 2013, Gheorghe Coman, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul PC, a solicitat denunţătorului din acest caz – persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău -, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă, diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.

„Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău”, susţin anchetatorii.

În perioada 9-16 decembrie 2013, în acelaşi context, Coman i-ar fi solicitat denunţătorului să achite 3.140 de lei, adică jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinţei având ca scop alegerea conducerii judeţene a respectivei formaţiuni politice, eveniment la care a şi fost reînvestit în funcţia de preşedinte.

DNA precizează că deputatul a primit banii miercuri, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupţie.

La intervenţia procurorilor, deputatul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul flagrantului.

CRISU ANASTASIU SI-A ANUNTAT DEMISIA DIN FUNCTIA DE AVOCAT AL POPORULUI,DIN MOTIVE PERSONALE!

19 dec.

 

Avocatul Poporului, Crişu Anastasiu, şi-a înaintat demisia, a declarat, joi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu. „Motivele sunt de natură personală”, a spus preşedintele PNL.

„A dorit să mulţumească pentru încredere şi pentru faptul că, între altele, pe tot parcursul mandatului exercitat niciodată dinspre partea mea sau dinspre partea partidului nostru nu s-a exercitat niciun fel de influenţă, niciun fel de presiune. Nu i-am cerut să atace nicio ordonanţă (…) Motivele (demisiei – n.r.) sunt de natură personală, aşa cum sunt consemnate oficial şi în cererea de demisie”, a răspuns Antonescu.

Liderul PNL a precizat că nu i-a solicitat niciodată nimic şi a avut două discuţii protocolare, răspunzând întrebării dacă i-a solicitat lui Anastasiu să atace ordonanţa privind TVR.

Institutia Avocatul Poporului  a anuntat, pe 14 decembrie 2013, ca s-a sesizat din oficiu in legatura cu situatia din comuna vasluiana Pungesti in urma recentelor proteste de pe raza acestei localitati.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu in legatura cu situatia din comuna Pungesti, judetul Vaslui, si evenimentele petrecute pe raza acestei localitati, cu prilejul recentelor proteste”, afirma purtatorul de cuvant al institutiei, Matei Vartosu, intr-un comunicat transmis sambata si citat de Agerpres.

De asemenea, sursa citata precizeaza ca in exercitarea atributiilor conferite de lege, reprezentantii institutiei Avocatul Poporului s-au deplasat in comuna Pungesti, unde au discutat cu oficialitatile din cadrul primariei.

Anastasiu este cunoscut ca procurorul care i-a imputat lui Traian Băsescu la acea vreme primar al Capitalei un prejudiciu asupra bugetului municipalităţii. În 2002, Crişu Anastasiu, pe atunci procurorul general financiar al Curţii de Conturi, a sesizat Colegiul Jurisdicţional al Municipiului Bucureşti pe motiv că, în calitatea de ordonator de credite, primarul general nu a avut aprobarea CGMB pentru o serie de plăţi făcute unei firme aferente lucrărilor la Pasajul Basarab pentru care nu avea avizul municipalităţii.

Curtea de Conturi i-a imputat lui Traian Băsescu un prejudiciu de 37,95 miliarde de lei (vechi, n.r.). Cazul a fost repartizat judecătorului financiar Petre Lazaroiu, care l-a exonerat pe Băsescu de acuzaţii. Lăzăroiu este în prezent judecător al CCR.

ULTIMA POSTARE A LUI STELICA TANASE PE BLOGUL SAU: „ZIUA LUI PONTA!”

19 dec.

ZIUA LUI PONTA

pontaL-am criticat deunazi pe Ponta pentru stricarea relației sale cu presa. Mă văd azi obligat să înregistrez performanța lui de ieri. Dacă îl critic – cred eu pe drept  – trebuie să îl si laud cind este cazul. Alaltăieri era certat cu Băsescu și cu Antonescu, cu consecințe f. serioase pentru climatul politic / și acasă și pe extern. Ieri Ponta și-a consumat timpul vizitînd sediul PNL și Cotrocenii. S-a întîlnit la cererea lui cu cei doi preopinenți iar la finalul zilei făcuse pace și cu Basescu (care i-a semnat bugetul) și cu Antonescu. Cu ultimul s-a înțeles pe cîteva subiecte care i-au despărțit măcar în ultimele zile.

Bref, nu e puțin lucru să îți calci pe inimă, să lași orgoliul la o parte, să dai telefone, să ceri să te vezi cu primii doi oameni în stat și să cauți cu ei o solutie de compromis într-o țară țifnoasă unde oricui îi sare țandăra din te miri ce în orice moment. Nu am fost niciodată partizanul violenței verbale sau fizice, al trintirii ușii, al conflictelor și răfuielilor – in spațiul privat și cu atît mai puțin în spațiul public. Take Ionescu obișnuia să spună că un om politic trebuie să fie în stare să înghită 12 broaște pe zi. Am văzut asta ieri. Pină la urmă, de aseară avem ceva mai mult calm printre politicienii de la vîrf care sunt cum îi știm fff zurbagii. Ar fi fost în stare să strice sărbtorile – ale lor și ale noastre. A fost ziua lui Ponta orice s-ar zice.

STELIAN TĂNASE

FOTO www.stelian-tanase.ro

MARK ZUCKERBERG VINDE ACTIUNI FACEBOOK,IN VALOARE DE 2,3 MILIARDE DE DOLARI!

19 dec.

 

 

Reţeaua de socializare Facebook Inc. a informat joi că intenţionează să scoată la vânzare 70 de milioane de acţiuni clasa A, a căror valoare se ridică la 3,9 miliarde de dolari pe baza preţului de 55,57 de dolari pe acţiune înregistrat miercuri seară, transmite Bloomberg.

 

 

Aproximativ 27 de milioane de acţiuni vor fi oferite chiar de compania Facebook iar restul de 43 de milioane de o serie de acţionari importanţi, în frunte cu Mark Zuckerberg, patronul Facebook, care va vinde 41,35 milioane acţiuni în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de dolari. În urma acestei tranzacţii, puterea de vot a lui Zuckerberg va scădea la 56,1%, de la 58,8%, a precizat compania.

‘În prezent nu avem planuri concrete referitoare la modul de utilizare a sumelor rezultate’, a informat Facebook într-un comunicat. ‘Am putea să utilizăm o parte din bani pentru achiziţii de operaţiuni complementare, tehnologii şi alte active’, se mai arată în comunicat.

În cazul lui Mark Zuckerberg, Facebook precizează că acesta intenţionează să utilizeze o mare parte din sumele strânse pentru a plăti taxele legate de exercitarea unei opţiuni care îi va permite să obţină un pachet suplimentar de 60 de milioane de acţiuni Facebook clasa B.

În cazul titlurilor Facebook, fiecare acţiune clasa A dă posesorului un vot în timp ce acţiunile clasa B oferă 10 voturi şi pot fi convertite oricând într-o acţiune clasa A.

Acţiunile reţelei sociale Facebook vor face parte din indicele bursier american S&P 500, înlocuind titlurile furnizorului de tehnologie Teradyne, începând cu ziua de luni, 23 decembrie.

Indicele bursier S&P 500, a cărui denumire provine de la agenţia de rating Standard & Poor’s, regrupează 500 de companii americane pe baza capitalizării lor bursiere şi este considerat mai reprezentativ de investitori decât Dow Jones, care regrupează 30 de acţiuni şi care nu este ponderat de capitalizarea companiilor cotate.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, cu peste un miliard de utilizatori. AGERPRES.

LIDERUL „PACIST”,LIBERALUL,CRIN ANTONESCU L-A PROPUS PE FOSTUL SAU COLEG DE PARTID ,STELICA TANASE LA SEFIA TVR!,SPER CA ACESTA SA NU ACCEPTE!

19 dec.

 

 

Partidul Naţional Liberal îl propune pe Stelian Tănase pentru conducerea Societăţii Române de Televiziune, se arată într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES de către Departamentul de Comunicare al PNL.

 

 

Potrivit sursei citate, Tănase este propus pentru funcţia de preşedinte – director general interimar al SRTv.
Jurnalistul şi politologul Stelian Tănase s-a născut la 17 februarie 1952, în Bucureşti.
Absolvent al Facultăţii de Filozofie a Universităţii Bucureşti (1977), este doctor în sociologie politică (1996), scriitor, eseist, istoric, om politic, politolog, publicist, analist politic dar şi om de televiziune. Bursier Fullbright la New School for Social Research (1997). În prezent, este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. Este membru de onoare al Societăţii Timişoara.
În perioada ianuarie-decembrie 1990, a fost redactor-şef al revistei ’22’, iar în septembrie 1990 a devenit membru în Comitetul Director al Asociaţiei Ziariştilor din România (AZR). Din 1992, este director al revistei de ştiinţe politice ‘Sfera politicii’.
Este membru fondator al Grupului de Dialog Social (GDS), membru fondator al Alianţei Civice, vicepreşedinte al Partidului Alianţa Civică (1991-1993), deputat PAC (septembrie 1992), vicepreşedinte în Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor până în aprilie 1995.
Stelian Tănase a debutat ca romancier în 1982 cu „Luxul melancoliei” (Cartea Românească, reeditat în 1993). Între 1983 şi 1989 i s-a interzis publicarea altor două romane. După 1989, i-au apărut „Corpuri de iluminat” (roman 1990, 1998), „Şocuri şi crize” (articole politice, 1993), „Playback” (roman, 1995, 2004), „Ora oficială de iarnă. Jurnal 1986-1990” (1995), „Sfidarea memoriei (convorbiri cu Alexandru Paleologu)” (1996), „Revoluţia ca eşec. Elite & societate” (studii politice, 1996), „Anatomia mistificării. Procesul Noica-Pillat” (1997, 2003), „LA vs NY. Jurnal american” (1998), „Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej” (1998), „Miracolul revoluţiei” (1999), „Acasă se vorbeşte în şoaptă” (2002), „Zei şi semizei. La început de secol” (2004). În 2008 şi-a lansat volumul ‘Maestro’, apărut la Editura Polirom, în care aduce un omagiu autorului său preferat, Camil Petrescu. La aceeaşi editură, au mai apărut, de acelaşi autor, următoarele volume: ‘Revoluţia ca eşec. Elite & societate’ (studii politice, 1996), ‘L.A. vs. N.Y. Jurnal american’ (1998) şi ‘Corpuri de iluminat’ (ediţia a III-a, 2004).
La începutul anului 2008, la Editura Spuyten Duyvil din SUA a apărut cartea lui Stelian Tănase „Auntie Varvara’s Clients: Clandestine Histories”/”Clienţii lu’ tanti Varvara: istorii clandestine”, tradusă în engleză de Alistair Ian Blyth.
În afară de activitatea scriitoricească, desfăşoară o amplă muncă de documentare, realizând scenarii şi filme, printre care şi serialul pentru televiziune „Bucureşti, strict secret”, care are 32 de episoade. Acest serial documentar a fost premiat de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română.
A coordonat colecţia Editurii Polirom, „Istorii subterane’ lansată în 2008.
Stelian Tănase s-a implicat în campania de desecretizare a dosarelor păstrate în arhivele Securităţii.
A realizat emisiunea radiofonică ‘Conversaţia de joi seara’, la Radio Contact, şi mai multe emisiuni de televiziune: ‘2 plus 1’ şi ‘Orient express’ la Antena 1, ‘Maşina de tocat’ la TVR 1, ‘Zece şi un sfert’, ‘Zece fix’, ‘Tănase şi Dinescu’şi ‘3X3’ la Realitatea TV.
A susţinut conferinţe la Roma, Paris, Oslo, Viena, Budapesta, Washington, precum şi la prestigioase universităţi americane: Berkeley University, UCLA, Standford University, New York University, Columbia University, Maryland University Washington DC, The New School for Social Research din New York.
În 2008, Stelian Tănase a primit distincţia Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR) pentru „Documentar politic”. AGERPRES.

LEGEA BUGETULUI DE STAT PE 2014 PUBLICATA JOI IN MONITORUL OFICIAL!

19 dec.

 

 

Decretul prin care preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea bugetului de stat pe anul 2014 a fost publicat joi în Monitorul Oficial.

 

 

„Preşedintele României decretează: Se promulgă Legea bugetului de stat pe anul 2014 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în document.
Bugetul de stat pe 2014 prevede venituri totale de 100,93 miliarde lei, mai mari cu 4,8% faţă de 2013, cheltuieli totale de 119,25 miliarde lei, în creştere cu 3,41%, şi un deficit de 18,32 miliarde lei.
Veniturile fiscale sunt de 85,72 miliarde lei, în creştere cu 6,7% comparativ cu programul actualizat pe 2013, din care încasările din impozitul pe profit – 11,345 miliarde lei, mai mari cu 5,31%, impozitul pe venitul persoanelor fizice – 23,73 miliarde lei, în creştere cu 5,07%, TVA – 54,62 miliarde lei, în creştere cu 3,43%, accize – 22,87 miliarde lei, în urcare cu 15,74%.
Cheltuielile de personal se cifrează la 20,57 miliarde lei, mai mari cu 3,89%, cheltuielile cu bunuri şi servicii vor scădea cu 0,57%, la 4,46 miliarde lei, cheltuielile cu dobânzile cresc cu 5,41%, la 10,2 miliarde lei, iar subvenţiile sunt de 4,13 miliarde lei, în creştere cu 19,98%.
De asemenea, preşedintele ţării a promulgat şi Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2014.
„Preşedintele României decretează: Se promulgă Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2014 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în document.
Potrivit Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2014, plafonul soldului bugetar general consolidat, exprimat ca procent din produsul intern brut, este de 2,2%, iar pentru 2015 de 1,4%.
Plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat tot ca procent din PIB, este de 7,3% în 2014 şi de 7,2% în 2015.
„În anul 2014, plafoanele privind finanţările rambursabile care pot fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum şi cele privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt în sumă de 1,2 miliarde lei fiecare. Valoarea aferentă finanţărilor rambursabile care pot fi autorizate pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială este de maximum 100 milioane lei anual”, se arată în document. AGERPRES.

DEMISUL PENAL AL ROMANIEI TRAIAN BASESCU PARTICIPA JOI SI VINERI LA REUNIUNEA CONSILIULUI EUROPEAN DE IARNA CARE VA AVEA LOC LA BRUXELLES!

19 dec.

 

 

Traian Băsescu, participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European de iarnă, care va avea loc la Bruxelles.

 

 

Potrivit unui anunţ al Departamentului de comunicare publică al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului român va lua parte, joi la prânz, la Summitul Partidului Popular European (PPE), care va fi găzduit de Castelul Bouchout, situat în apropiere de Bruxelles.

Ulterior, preşedintele român se va deplasa la sediul Consiliului European – clădirea ‘Justus Lipsius’ din Bruxelles. Conform website-ului oficial al Consiliului European, agenda reuniunii UE la nivel înalt cuprinde politica de securitate şi apărare comună a ‘Celor 28’, Uniunea Economică şi Monetară, precum şi politica economică şi socială, extinderea UE, migraţia şi energia.

Summitul UE urmează să se încheie vineri după-amiază. AGERPRES.

AUREL.I ROGOJAN DESPRE EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989, INTRE SPERANTELE UNORA SI DEZILUZIILE ALTORA!”

19 dec.

 

 

 

Cronica evenimentelor planificate

Anul operativ 1989 a început cu o trădare. Şeful sectorului spionaj în spaţiul european de limbă germană, Liviu Turcu, se foloseşte de ocazia unei misiuni externe pentru a se preda CIA. Era punctul terminus al trădărilor post-pacepiste care, toate la un loc, au adus prejudicii mai mari decât cele determinate de marşrutizarea politică (n.r. – termen folosit în domeniul serviciilor de informaţii şi care înseamnă orientarea unui agent către un alt obiectiv decât cel avut până la momentul respectiv) a lui Pacepa în braţele spionajului şi contraspionajului Statelor Unite ale Americii.

În Centrala Spionajului Român, generalul Aristotel Stamatoiu a încercat să „tragă de timp”, amânând – de comun acord cu şeful contraspionajului extern, generalul Ioan Moţ – raportarea exactă şi completă a evenimentului contrainformativ de o gravitate excepţională. Probabil, ei sperau că Liviu Turcu are de depăşit vreo situaţie de risc, după care se va întoarce. Verificările ulterioare aveau să scoată în evidenţă serioase incompatibilităţi ale lui Liviu Turcu cu sistemul de valori şi disciplina specifice spionajului. De la noi sau de aiurea.

La scurt timp după trecerea în tabăra adversă, Liviu Turcu a devenit protagonistul unor operaţiuni de propagandă politică cu obiectice foarte transparente, dintre care menţionez: cultivarea animozităţilor între Centrul de Informaţii Externe şi structurile Securităţii Interne ale Departamentului Securităţii Statului, între Departamentul Securităţii Statului şi celelate structuri ale Ministerului de Interne, între Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale, între toate acestea la un loc şi societate, în ansamblu.

Anterior se mai consumase un alt act de trădare, al unui operativ de rang mediu din contraspionajul extern, care a răspuns succesiv de mai multe spaţii occidentale şi cunoştea o parte însemnată a sistemului contrainformativ extern, cu greu reconstituit după trădarea lui Pacepa şi repararea unora dintre erorile deciziilor luate imediat după această gravă trădare.

Trădarea lui Liviu Turcu a avut loc cum nu se putea mai prost, tocmai în perioada şedinţelor anuale de bilanţ. Tăvălugul analizelor şi evaluărilor critice ale şefului DSS, generalul Iulian Vlad, a spulberat orgoliile unor veleitari din spionajul şi contraspionajul extern, care au fost puşi la colţul penitenţelor.

Au fost însă şi succese. Menţionez doar două dintre cele mai remarcabile: căderea reţelei KGB, condusă de Vladimir Volodin, şi prinderea în flagrant a unui funcţionar superior, cu rang diplomatic, din Ministerul Afacerilor Externe, vinovat de trădare prin transmitere de secrete în favoarea SUA. Lucrase dublu aproape un deceniu şi compromisese şi vreo două duzini de ofiţeri acoperiţi. Faptul că Securitatea română a avut în acele momente curajul să înfrunte, concomitent, cele două mari puteri ale spionajului a constituit un episod cu totul deosebit şi fără precedent în istoria sa, dar îndrăzneala i-a fost contabilizată şi aspru pedepsită, începând din decembrie 1989.

Tot la începutul anului 1989, în prima săptămână a lunii martie, se produce un eveniment cu impact politic, mai cu seamă internaţional – „scrisoarea celor şase”. Acţiunea a fost descoperită şi conţinutul scrisorii prezentat lui Nicolae Ceauşescu, înainte de a deveni public prin intermediul postului de radio BBC. Ceea ce înseamnă că scrisoarea, al cărei text fusese doar convenit de Silviu Brucan cu ceilalţi semnatari, nu trebuia neapărat să fie trimisă din ţară… Ea îşi aştepta doar semnatarii.

După cum a început anul 1989, era evident că sistemul nu va mai rezista multă vreme, deoarece acesta devenise global vulnerabil, încât nu mai putea fi securizat, atât faţă de avalanşa şi iminenţa ameninţărilor, cât mai cu seamă faţă de propriile slăbiciuni.

În aprilie 1989, o Plenară a CC al PCR, care putea să rămână memorabilă, eşuează din cauza ambiţiilor autarhice ale lui Nicolae Ceauşescu. Izolarea în care a fost aruncat de „prietenii” care, odinioară, l-au ridicat pe piedestalul recunoaşterii internaţionale, l-a împins la decizii necugetate. El a anunţat, triumfalist, rambursarea întregii datorii externe – un efort formidabil, care era compensat de un considerabil excedent al rezervelor valutare, precum şi de importante debite ce urmau a fi încasate de la unele state exportatoare de ţiţei -, dar nu da de înţeles că va diminua rata acumulării în favoarea consumului. Dimpotrivă, ofensează organismele bancare internaţionale cu un proiect de înfiinţare a unei bănci de investiţii şi dezvoltare a lumii a treia, sperând, totodată, să ia locul deţinut cândva de Tito în fruntea „ţărilor nealiniate”.

În acelaşi timp, exploatând vulnerabilităţile tot mai accentuate ale Uniunii Sovietice şi speculând agitaţiile din Basarabia, simulează un denunţ al Pactului sovieto-german „Molotov-Ribbentrop” şi, scontând că se va face temut unor inamici tot mai agresivi, agita voalat ameninţarea nucleară, respectiv că România dispune de capacităţile necesare producerii armei atomice. Ceauşescu părea să nu mai aibă nevoie de nimeni şi de nimic! Dar nici pe el nu-l mai luau mulţi în seamă. Am primit consternaţi şi dezamăgiţi acele veşti proaste, deoarece cea bună şi aşteptată era liberalizarea consumului intern, destinat creşterii nivelului de trai, sub toate aspectele.

Cunoscuta revistă internaţională „Paris Match” continua să dedice numere speciale fostelor case regale din ţările în care monarhiile au fost abolite. Pentru a nu fi surprinşi de numărul dedicat Casei Regale a României, s-a solicitat memorandumul monitorizării realizate de sectorul de informaţii externe responsabil de problema regală. Rezultatul a fost dezolant. Întrucât „era un rentier viager la locul lui”, beneficiar al înaltului şi rarisimului ordin sovietic „Victoria” (fuseseră acordate doar vreo patru exemplare şefilor de stat străini), cetăţeanul-rege nu constituia o ameninţare. La dosarul problemei regale nu exista nici măcar o fotografie a reşedinţei din Elveţia…

O grupă operativă constituită „ad-hoc” mimează o misiune de recunoaştere, angajează „în privat” un fotoreporter profesionist, care realizează un album documentar, iar un „veteran” al Casei Regale reconstituie şi o schiţă a principalelor utilităţi interioare.

Membri ai „Comitetului Naţional Român” din SUA – un aşa-zis guvern în exil al României, pe care Departamentul de Stat se ferea să-l recunoască – sunt „talonaţi” (termen din tabela de codificare a informaţiilor, folosit pentru desemnarea acţiunii de „exploatare informativă”), iar „cercetătorii” dau asigurări că Majestatea Sa şi Guvernul din exil nu manifestă disponibilităţi de racordare la vreunul din principalele curente ale transformărilor politice în curs la nivel strategic global, pe care de altfel nici nu le prea înţeleg, lipsindu-le contactele şi informaţiile necesare. Numai în parte adevărat.

Mesajele Regelui Mihai I au fost adesea în consonanţă cu tendinţele evenimentelor. Mai mult chiar, fusese pus în circulaţie un program promonarhic modern, în parte ancorat în realităţile interne, în numele unui Partid Naţional Ţărănesc reformat, despre care, ulterior, în anii ’90, nu s-a mai auzit nimic. Dimpotrivă, partidul cu numele respectiv, reînfiinţat în decembrie 1989, nu a făcut deloc dovada capacităţilor de a se adapta noilor realităţi. Ceea ce dă de bănuit că acel program a fost opera unui serviciu special, care miza pe readucerea monarhiei şi a mişcării naţional-ţărăniste în planul opoziţiei active faţă de regimul politic existent în România anilor ’80.

Că aşa au stat lucrurile, avea să o dovedească şi teribilul eşec al unui redutabil – dar şi rutinat – serviciu străin, de a finanţa, în numele lui Ion Raţiu şi al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, cu cca. 1.125.000 lei (o sumă impresionantă la acea dată) o mişcare de rezistenţă naţional-ţărănistă. Combinaţia imobiliară prin care urma să fie autohtonizată suma respectivă a căzut, banii fiind făcuţi venit la bugetul statului român. Cauza eşecului a fost transferată de către serviciul de informaţii respectiv asupra inabilităţii şi bunei-credinţe discutabile ale unui important personaj al proiectatei rezistenţe, ceea ce a generat suspiciuni, neîncredere şi destructurarea întregului plan de acţiune.

Cazul menţionat ne aminteşte de „operaţiunile britanice de război politic”, duse prin intermediul Ministerului Afacerilor Neonorabile – Departamentul Operaţiunilor Executive Speciale (SOE) – în anii ’43-’44, când se mai încercase finanţarea unei rezistenţe ardelene, dar cum agenţii SOE nu au adus şi un credenţional semnat olograf de Winston Churchill, liderul politic pe care s-a scontat a mai „pertractat” şi, în cele din urmă, a declinat oferta…

Dovedind un fair-play de adevărat gentleman, Ion Raţiu, după ce a revenit în ţară, a dorit să-l cunoască pe ofiţerul de securitate din spatele operaţiunii şi să-l asigure de respectul şi aprecierile sale, pentru faptul de a fi fost mai bun decât „diplomaţii de la MI-6”.

Departamentul Securităţii Statului i-a furnizat lui Nicolae Ceauşescu toate informaţiile necesare înţelegerii cursului implacabil al evenimentelor

Indiciile din anii ’80 care semnalau că în Europa de Est se dorea schimbarea regimurilor au fost receptate de DSS cât se putea de realist, în condiţiile în care, după trădarea lui Pacepa, s-a politizat conducerea activităţii şi raportarea rezultatelor… Profesioniştii informaţiilor secrete din sistemul Departamentului Securităţii Statului şi-au făcut însă bine munca. Omologii occidentali aflaţi la post în ambasadele din Bucureşti făceau ca, de voie ori de nevoie, ochii şi urechile contraspionajului să afle anumite lucruri. Ceauşescu a avut totodată, începând cel mai târziu din luna septembrie 1989, informări speciale, chiar în mai multe ediţii zilnice, asupra acţiunilor sistematice coordonate împotriva sa din exterior.

Numai pentru perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 reţin atenţia cel puţin 11 informări din categoria celor extrem de incomode, după cum urmează:

1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind întâlnirea de la Malta: „Cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă (…) problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale… Statele vest-europene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est (…) În ceea ce priveşte România, va fi foarte greu, date fiind particularităţile proprii (…) care exclud posibilitatea producerii unei revoluţii de catifea (…)”.

2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind întâlnirea Kohl – Mitterrand: „S-a stabilit sprijinirea unui front comun al forţelor de opoziţie din ţările socialiste (…)”.

3. MApN – Direcţia Informaţii a Armatei – Telegrama 015771/09.11.1989: „Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstraţii, (…) Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă… care să degenereze într-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei…”.

4. DSS nr. 00286/11.11.1989 – „După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca, în relaţiile cu România, să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi de susţinere a acţiunilor protestare (…)”.

5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 – „«Trust Organization», recent înfiinţată de CIA, are între obiective: încurajarea şi sprijinirea mişcărilor disidente din ţările socialiste; măsuri active de organizare şi dirijare a acţiunilor emigraţiei; organizarea de acţiuni de opoziţie făţişe şi folosirea ca ofiţeri de legătură şi instructori a foştilor membri ai serviciilor de informaţii care au trădat (…). «Trust Organization» îşi va concentra activitatea cu preponderenţă în direcţiile României şi Cehoslovaciei…”.

6. DSS nr. 00260/16.11.1989 – Iniţiativa preşedintelui Franţei de a convoca reuniunea de urgenţă la Paris a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Pieţei Comune, cu scopul „sporirii rolului acestora în destabilizarea şi schimbarea regimurilor politice din ţările socialiste, încurajării directe a constituirii nemulţumiţilor şi protestatarilor în mase de manevră (…)”.

7. DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei: „În contextul poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale SUA şi URSS, cu privire la România se preconizează (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare (…)”. (n.a. – Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat László Tőkés?! Anterior – deşi au fost dovedite acţiunile ilegale împotriva securităţii statului săvârşite de László Tőkés, atestate şi de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitanţe olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsă în plafoniera autoturismului cu care călătoreau legăturile sale din Ungaria, Nicolae Ceauşescu nu a aprobat sesizarea instanţei de judecată).

8. DSS nr. 0086/27.11.1989 – Declaraţia consilierului prezidenţial sovietic Oleg Bomogolov privind „caracterul ireversibil şi de generalitate al procesului care se desfăşoară în unele ţări est-europene şi optimismul cu care este privită evoluţia viitoare a României”.

9. DSS nr. 00277/02.12.1989 – Declaraţie a preşedintelui George H. Bush: „Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. (…) Am trimis în România un nou ambasador… L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent…”.

10. DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaraţia preşedintelui Franţei la încheierea reuniunii la nivel înalt de la Strasbourg: „Problema unor provincii… nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Ungaria şi România în chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa…”.

11. DSS nr. 0610/12.12.1989 – În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din România vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suveran şi neutru – Ardealul – sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie…”.

Dau un exemplu care este edificator în ceea ce priveşte urmărirea evoluţiilor internaţionale în direcţia accelerării prăbuşirii sistemului mondial socialist. Pe evoluţiile din Polonia s-a realizat un studiu de caz timp de nouă-zece ani. Că venea schimbarea nu era o noutate. Se ştia de la momentul Helsinki (coşul trei, al drepturilor omului, numai că fiecare parte opusă înţelegea sau dorea să înţeleagă cu totul altceva), de la reorientarea tacticii SUA în timpul mandatului preşedintelui Jimmy Carter, de la desecretizarea unor documente ale Consiliului Securităţii Naţionale al SUA, în 1974, de la pontificarea cardinalului polonez Karol Voityla… Strategia anticomunistă globală era cunoscută şi nu existau dubii că, după ce se va instala la Moscova conducătorul „aşteptat”, odată pornită căderea liberă a sistemului, aceasta nu va mai putea fi oprită.

Dacă se întâmpla ca informaţiile din exterior să dubleze în mare măsură ceea ce în Centrală se colecta direct din presa externă, din fluxurile agenţiilor de ştiri, din documente oficiale, din monitorizarea mediilor diplomatice şi din alte surse, de regulă sigure şi de înaltă fidelitate, este posibil ca ofiţerilor din aparatul extern să li se fi cerut să nu furnizeze informaţii redundante, ci să caute răspunsuri la întrebările şi problemele necunoscute: „Când? Cum? Unde? Cine? În beneficiul cui?”.

Dacă totuşi, în structuri paralele, ani la rând s-a lucrat altfel, omiţându-se din informări adevărurile incomode, faptul este imputabil şi unor factori din DSS, deoarece, potrivit obligaţiilor de protecţie contrainformativă pe care le aveau, nu l-au cunoscut şi nu au putut fi luate măsurile de îndreptare cuvenite.

În niciun caz, însă, pe linia Departamentului Securităţii Statului, din partea şefului acestuia – nici înainte de 1986 şi cu atât mai puţin după – nu ştiu să li se fi cerut ofiţerilor de informaţii să nu culeagă ori să nu transmită informaţii privind tendinţele politice internaţionale de reaşezare a ordinii mondiale. Ar fi fost absurd, fiindcă tocmai acesta era unul dintre obiectivele majore şi constante ale informaţiilor externe (spionajului). Pesemne că cei care au spus contrariul ori nu au fost niciodată ofiţeri de informaţii ori nu au ştiut – ceea ce este grav pentru ei – că pe spaţiul respectiv nu erau de capul lor, ci erau şi alţii care îi supervizau sau îi monitorizau. Nu mai spun că nu cred că ar fi putut îndrăzni cineva, la vremea aceea, să dea o asemenea orientare extrem de gravă şi de periculoasă.

După căderea Zidului Berlinului şi evenimentele din decembrie 1989, neorevizioniştii unguri, mai cu seamă cei din conducerea Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, credeau în iniminenţa abolirii Tratatului de la Paris (Trianon, 4 iunie 1920).

În seara zilei de 21 decembrie 1989, când i-am raportat ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, domnul general-colonel Iulian N. Vlad, sinteza situaţiei operative, am început prin a enunţa concluzia: “Ardealul, pe arcul carpatic, este prins într-o centură de foc şi violenţe”.

În intervalul orar 18.00 – 20.00, pe baza datelor de ultim moment, transmise telefonic de către şefii structurilor judeţene de informaţii, se conturase o situaţie cât se poate de îngrijorătoare.

În judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu şi Braşov, agenţii diversiunilor stradale violente au creat condiţiile propice ocupării sediilor comitetelor judeţene ale PCR şi ale consiliilor populare judeţene, ale securităţii şi miliţiei, după ce, cu o zi înainte, şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă, a demobilizat grupările de forţe ale Armatei din zonă.

Violenţe fizice, atacuri armate, incendieri, devalizări de bunuri şi documente, sustrageri de arme prin efracţie şi folosirea lor în scopul provocării forţelor de ordine, instigări la linşaj şi crime, comiterea de asemenea acte erau semnalate din judeţele menţionate. În judeţul Timiş, pentru crearea de panică, după lăsarea întunericului, s-a recurs la incendierea unor depozite de fâneţe, vâlvătăile fiind vizibile şi dincolo de frontieră.

Culoarul spaţial creat de aceste evenimente coincidea cu principala direcţie geografică strategică pe care planificatorii unei invazii externe o aveau în vedere pentru izolarea întregului Ardeal – Poarta Mureşului, cu cele doua variante. Una, de la Arad, prin Lipova, urmează cursul râului Mureş, străbătând culoarul Lăpugiu ajunge la Deva şi Hunedoara şi de-acolo prin culoarul Orăştiei la Sibiu-Făgăraş-Braşov-Miercurea Ciuc şi Sebeş-Alba Iulia-Tg.Mureş-Bistriţa. A doua, de la Timişoara, urmează cursul râurilor Timiş sau Bega, prin Lugoj, Caransebeş, apoi culoarul Bistrei, străbătând astfel pasul Poarta de Fier a Transilvaniei şi ieşind în Ţara Haţegului, face joncţiunea cu prima variantă în culoarul Orăştiei..
În ziua de 21 decembrie 1989 s-a reuşit crearea unei enclave secesioniste în întregul Banat, dar şi în cele două judeţe vecine din est, prin care se putea controla întreg arealul de pe direcţia operativă Poarta Mureşului: Hunedoara şi Sibiu. (1)

Anterior, structurile teritoriale ale Departamentului Securităţii Statului din Arad, Timiş, Caraş Severin, Cluj, Braşov, Covasna ş.a. raportaseră o stranie intensificare a turismului fără obiective turistice, din trei state vecine: Uniunea Sovietică, Iugoslavia si Ungaria.

Aşa de exemplu, în decembrie 1988 au intrat în România 30.879 turişti sovietici, iar în decembrie 1898 au fost 67.530!

În zilele premergătoare datei de 16 decembrie 1989, Serviciul teritorial de contraspionaj de la Timişoara a sesizat intrarea în judeţ, dinspre Iugoslavia, a numeroase coloane de câte 20-30 de autoturisme cu paşapoarte ori documente de călătorie emise în Uniunea Sovietică, respectiv Ungaria,

numărul ocupanţilor acestora crescând de la câteva sute până la ordinul miilor. Aceştia nu au solicitat cazare hotelieră, preferând să se răspândească prin oraşe şi să stea în autoturisme.

În fapt, cu începere din luna octombrie 1989, aceşti turişti speciali au realizat o acoperire a teritoriului României, asigurându-se un rulaj zilnic de minim 30.000 pe persoane. În retrospectiva istorică, nu este un fapt fără prededent. Şi celebrul Stieber, spionul şef al Kaiserului, înaintea invaziei militare prusace din 1870, ocupase Franţa cu cca. 70.000 de “gastarbeit” (“muncitori oaspeţi”), în realitate agenţi cu misiuni de pregătire şi înlesnire a cuceririi, administrării şi controlului teritoriului francez, în timpul şi după terminarea razboiului.

În mentalul colectiv maghiar, evenimentele din decembrie 1989, în mod special circumstanţele cu semnificaţie neechivocă de la Timişoara, au fost percepute şi ca o mişcare naţională proprie, dovada fiind, pe de o parte, explozia exceselor xenofobe împotriva românilor, iar, pe de altă parte, escaladarea separatismului etnic, în formele şi modalităţile care au amorsat conflictul interetnic din 19-20 martie la Târgu Mureş.

Neorevizionismul ungar – vârful de lance al “reformarii” sistemului politic din România

Organizaţia „România Liberă”, creată în septembrie 1987 de Brigada „România” a Securităţii Republicii Populare Ungaria – în numele unui comitet condus de economistul Marin Roşca, plecat din Timişoara – a fost de factură mediocră sub toate aspectele, fiind manipulată de „Forumul Democrat Maghiar”. Conştienţi că „Ardealul nu poate fi obţinut fără români”, revizioniştii unguri au căutat dintotdeauna să-şi atragă sprijinul măcar al unei părţi a populaţiei majoritare, iar organizaţia „România Liberă” de la Budapesta trebuia să devină expresia acelui sprijin.

Fără a sesiza capcana neorevizioniştilor unguri, lideri ai „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi” – îndeosebi Doru Novacovici şi Sandu Pobereznic, poate determinaţi şi de cei sub ale căror auspicii a apărut UMRL – au acceptat să patroneze organizaţia „România Liberă” împreună cu oficiali de la Budapesta, între care Imre Pozsgai, unul dintre autorii „revoluţiei de palat” care, la începutul anului 1988, l-a dislocat pe János Kádár şi, pentru scurtă vreme, s-a aflat în echipa conducătoare, înlocuită la rândul ei de Károly Grósz.

La 8 iulie, are loc la Bucureşti întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, prilej cu care, într-o întrevedere bilaterală, facilitată de Gorbaciov, conducerea ungară – Nyers Rezső, Németh Miklós şi Horn Gyula – susţine că Transilvania nu aparţine României şi ameninţă că va internaţionaliza problema maghiarilor din România.

Anterior, în decembrie 1988, conducerea duală iugoslavă – Loncear şi Dizdarevici – a avut un shimb de replici acuzatoare cu Nicolae Ceauşescu în chestiunea Banatului, urmată de întreruperea întâlnirilor bilaterale anuale.

În august 1989, agenţi de informaţii ai Departamentului Securităţii Statului (DSS), infiltraţi în cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raportează primele date în legătură cu pregătirea unor formaţiuni de luptă (gherilă urbană) care aveau misiunea de a acţiona în România pentru crearea pretextelor unor evenimente în consens cu evoluţiile din Polonia şi Ungaria, ulterior şi din Cehoslovacia, R.D. Germană şi Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov şi George Herbert Bush şi, pe de altă parte, de François Mitterrand şi Helmuth Kohl, având şi binecuvântarea Sanctităţii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.

Organizaţia România Liberă şi UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securităţii R. P. Ungară) au organizat formaţiuni paramilitare pe care le-au instruit în tabăra (cazarma militară) de la Bicske, pentru „acţiuni viitoare de gherilă urbană în Româ­nia”. Instructorii erau unguri origina­ri din România, dar aceştia acţionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Noul conducător al Româ­niei Libere şi al grupului – de cca. 400 de membri – instruit era tehnicianul petrochimist Manea Ghe­orghe, iar din partea UMRL asista Sandu Pobereznic. Subzistenţa grupului era asigurată de organizaţii revizioniste maghiare, de UMRL şi de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, care avea deja un birou în Ungaria.

În subsolul cazărmii de la Bicske se tipărea o parte din materialele de propagandă pentru a fi trimise în Româ­nia, cu scopul de a se determina apa­riţia unor nuclee interne ale organizaţiei România Liberă. O altă parte a materialelor de diversiune propagandistică era pregătită în tipografiile Partidului Muncitoresc Socialist Un­gar şi ale AVO (Securitatea de Stat a Un­gariei) şi difuzată de aceasta din urmă.

Pe cale de consecinţă a celor relevate, agenţi curieri ai mişcărilor „so­lidarnosc” din Polonia, ai „forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia şi R.D. Germană sunt interceptaţi şi anchetaţi, în plenitudinea înde­plinirii misi­unilor de racolare şi fixare a sarcinilor ce reveneau „revo­­luţionarilor aleşi pentru provocarea surprizelor stra­tegice (politice) pla­nificate”. Ei aveau să recunoască cine sunt, de unde au venit şi cu ce scop, precum şi gradul de îndeplinire a misiunilor; mai puţine detalii, însă, privind elementele operaţionale – consemne, parole, sisteme secrete de comunicare prin care urma să se rea­lizeze mobilizarea persoanelor care urmau să-şi asume riscurile provocării şi conducerii (dirijării) eveni­men­telor amorsate.

În toamna anului 1989, emisarii realizaseră contacte şi constituiseră puncte de sprijin în Alba Iulia, Arad, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Cisnădie, Cluj, Constanţa, Craiova, Cugir, Iaşi, Lugoj, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara… (ordinea este cea alfabetică, dar lista nu este completă).

Se impune o menţiune. Contactele au fost mult mai numeroase decât punctele de sprijin efectiv create, ele având ca scop şi punerea Securităţii pe piste false. Ipotetic, fiecare contact trebuia să treacă printr-un filtru, până a se stabili că este o derută. Amestecul premeditat al contactelor întâmp­lă­toare cu cele de creare a puncte­lor de sprijin a fost o tactică prin care s-a îngreunat identificarea şi controlul acestora din urmă.

Fiecare emisar acţiona „multiplu de zece”, iar fiecare nou membru căuta alţi zece. În Bucureşti s-au vizat recrutări, inclusiv din rândurile elevilor de liceu, cu care se realizau întâlniri de instruire în parcuri. „Instructorii” erau persoane recent revenite în ţară. Unii părinţi îngrijoraţi s-au adresat Biroului de Informaţii, Sesizări şi Reclamaţii al Mi­nisterului de Interne.

În zilele de foc din decembrie 1989, am avut confirmarea deplină a mi­siunilor acelor emisari. Cele mai multe oraşe-ţintă ale curieratului lor au fost cuprinse, în după-amiaza zilei de 22 decembrie, de furia unor revolte, aparent ilogice, în care, iniţial, interlopi periculoşi – tero­rizând unităţile de Securitate şi Miliţie (din înalt ordin subordonate comandamentelor jude­ţe­ne militare de apărare, urmare a stării ex­cepţionale instituite) – s-au transformat ad-hoc în „revoluţionari profesionişti”

Agenţii propagandişti ai spionajului ungar din judeţele Covasna, Mureş şi Harghita au lansat zvonuri despre pericolul intervenţiei Securităţii pentru „represa­lii şi restabilirea vechii ordini”. Sub imperiul incitărilor provocatoare externe, persoane autohtone s-au dedat la acţiuni armate şi alte violenţe împotriva personalului din structurile judeţene ale Ministerului de Interne, fiind ucişi – în mod bestial – mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri, între care maiorul (colonel post-mortem) Aurel Agache, la Târgu Secuiesc, locotenet-colonelul Dumitru Coman, fost şef al Securităţii municipiului Odorheiul Secuiesc, precum şi patru subofiţeri. Alţi 27 de ofiţeri şi subofiţeri au fost agresaţi, suferind vătămări corporale ce au necesitat lungi perioade de spitalizare.

Începând cu data de 22 decembrie 1989, au fost devastate ori distruse 34 de sedii ale securităţii şi miliţiei, dintre care cele din Odorheiul Secuiesc, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, T.F. Miercurea Ciuc, comunele Brădeşti, Ciumani, Zetea şi Secuieni au fost incendiate.

În ziua de 22 decembrie 1989, maiorul de miliţie (ridicat post-mortem la gradul de colonel) Aurel Agache – şef al miliţiei economice din Târgul Secuiesc – a fost ucis în chinuri groaznice (desfigurat cu o rangă, scos cu forţa din farmacie, smuls de pe targă şi aruncat din salvare) de către mai mulţi cetăţeni de etnie maghiară, cadavrul fiindu-i batjocorit, apoi, în faţa soţiei (de etnie maghiară) şi a copiilor minori.

Cum generalul Vlad a fost chemat, în seara zilei de 21 decembrie, în sediul Comitetului Central, am asigurat preluarea rapoartelor ope­rative telefonice ale şefilor unităţilor judeţene (municipale şi orăşeneşti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul şefului departamentului. Invariabil, la apelurile „Suntem atacaţi, ne dau foc, ce facem?”, răspunsul era standard: „Solicitaţi sprijin comanda­mentului judeţean de apărare!”. Când şeful Secu­ri­tăţii judeţului Sibiu, locote­nent-colonelul inginer Theodor Pe­tri­şor, a primit această soluţie, mi-a spus să aştept un moment şi să ascult. A des­chis, probabil, fereastra şi a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, şuierături şi răpăit de gloanţe cum numai în fil­mele de război auzisem. „Cine trage?” – l-am întrebat. „Cei la care ne trimiteţi să ne apere!” – a fost răspunsul.

În sinteză, când generalul Vlad a cerut să fie informat despre situaţia din ţară, i-am raportat că pe linia Timişoara – Reşiţa – Caransebeş – Alba Iulia (Cugir) – Sibiu – Braşov, Banatul şi Transilvania sunt încercuite de focarele unor violenţe extreme, ale căror ţinte erau sedii ale Securităţii şi Miliţiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intenţie ca ocupanţii lor să fie arşi de vii. Am mai menţionat că, aşa cum se prezintă situaţia, Banatul şi Transilvania par a fi izolate de restul ţării şi i-am prezentat succint ce s-a comunicat din fiecare judeţ. S-a interesat dacă sunt probleme la Târgu-Mureş, în Harghita şi Covasna. Acolo însă era o linişte suspectă şi se aştepta ca, în următoarele două zile, la Odorheiul Secuiesc şi în alte localităţi să se dezlănţuie evenimente de un tra­gism cutremurător…

Locotenent-Colonel (Rez) Mircea Buie – mărturia unui condamnat la moarte prin spânzurare de extremiştii unguri.
Atrocităţi horthyste în Odorheiul Secuiesc

Neorevizionismul ma­ghiar s-a manifestat cu putere în Harghita şi Covasna. Avea să o cons­tate pe propria-i piele, Mircea Buie, un tânăr ofiţer de securitate pe care evenimentele din 1989 l-au prins activând la Odorheiu Secuiesc.

Mircea Buie a scăpat ca prin minune de spânzurare, doar şansa făcând să se rupă creanga de care îl agăţase un grup de extremişti maghiari. Mărturisirea lui e cutremurătoare.

„În 1989 aveam semnale clare de inten­sificare a contactelor revi­zio­niştilor maghiari cu anumiţi oameni din zonă. Astfel, Sándor Csoóri – preşedintele Federaţiei Mondiale a Ungurilor şi, apoi, lider al Frontului Democrat Maghiar – ţinea legătura cu profesorul Katona Ádám şi cu actorul Bartha Mihály Levente (ulterior, acesta a emigrat în Ungaria şi s-a înscris în partidul condus de Csoóri). Rolul lor era să atragă intelectualii de vârf din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sub pretextul luptei împotriva asimilării şi afirmării secuilor (ultima temă a şi revenit la modă). La o cabană din zonă aveau loc întâlniri la care mai veneau scriitorul Sütő András (plecat şi el în Ungaria, după evenimentele de la Târgu Mureş) şi fratele lui László Tőkés. În ce-l priveşte pe Sütő András, acesta şi-a îndesit vizitele la Consulatul Maghiar din Cluj, iar după desfiinţarea acestuia, la Ambasada Ungariei de la Bucureşti, în acelaşi timp fiind contactat şi de alţi diplomaţi străini acreditaţi la Budapesta. Mai ales diplomaţi maghiari, britanici şi francezi şi-au intensificat prezenţa în Harghita şi Covasna. Că lucrurile au fost pregătite cu atenţie, o demonstrează şi faptul că, în 23 decembrie, a şi apărut pe piaţă un ziar în limba maghiară. De altfel, din primăvara anului 1989, în zonă au apărut şi ruşii, câte 2-3 într-un autoturism Lada. A crescut şi numărul celor care fugeau în Ungaria („evazionişti” – cum le spuneam), majoritatea mergând să se pregătească în tabăra de la Bicske.

Zilele de 20-21 decembrie au fost marcate de provocări: au fost incendiate depozitele de fân de la CAP-urile din Zetea şi Dealu (localităţi de lângă Odorheiu Secuiesc), precum şi depozitul fabricii de mobilă de lângă gara oraşului (dintr-un tren s-a aruncat o sticlă incendiară pe acoperişul de plastic al depozitului). În dimineaţa zilei de 22 decembrie, am predat armele la fişet, conform ordinului generalului Iulian Vlad. Comandantul Securităţii din Odorheiu Secuiesc, locotenent-colonelul Dumitru Coman a dat ordin ca nimeni să nu părăsească sediul (aveam sediu comun cu Miliţia, noi la etaj, ei la parter). Eu am primit sarcina să aduc nişte paturi şi saltele de la internatul liceului. Când mă întorceam cu ele, la radio s-a anunţat sinuciderea lui Milea. Pentru a întări siguranţa sediului a fost adus un pluton din trupele de securitate. Cam la o oră după discursul lui Mircea Dinescu de la televiziune, în faţa sediului s-au adunat protestatari. La început au fost paşnici, apoi au început să spargă geamurile şi să agreseze miliţienii care intrau sau ieşeau din sediu. În depozitul de la parter al Miliţiei se aflau aparate video confiscate din dispoziţia fostului şef al Miliţiei de la cetăţenii care contraveniseră dispoziţiilor legale. Protestatarii au spart depozitul ca să-şi recupereze aparatele.

În jurul orei 16.00, plutonul de securitate a primit ordin să se retragă în cazarma de la Gheorgheni. Am profitat de situaţie pentru a salva documentele. Am deschis şi golit fişetele şi am pus documentele în camionul cu soldaţi, iar peste ele s-au aşezat militarii, mascându-le. Camionul a reuşit să plece, după ce s-a negociat cu un tractorist care blocase poarta cu tractorul. Astfel, documentele au fost salvate şi ulterior recuperate.

În sediul de la etaj al Securităţii rămăsesem câţiva ofiţeri: eu (Mircea Buie – n.n.), Ioan Trifu, Dan Coţofană, Dan Petrariu şi comandantul, locotenent-colonelul Dumitru Coman. Între timp, protestatarii au devastat parterul şi l-au incendiat. Din cauza fumului, am ieşit în curtea din spate, unde se aflau garajele. Dialogam cu manifestanţii, îndemnân­du i la calm şi repetând: „Nu vrem sânge!” Se aduna tot mai multă lume. În jurul orei 18.00 a sosit un grup de oameni băuţi şi violenţi. Îmi reproşau că sunt ofiţer de securitate. Un tânăr cam la 30 de ani, îmbrăcat în costum popular secuiesc – liderul acelui grup – m-a întrebat dacă-s român sau maghiar. Am minţit, spunând că tata e român, iar mama unguroaică. Tânărul a fost tranşant: „Nu corespunde. Executaţi-l!” Pe lângă cei ce incitau la violenţă (vezi Kapdebó – directorul Şcolii de şoferi amatori din Odorheiu Secuiesc), existau şi îndemnuri la calm şi la renunţarea la acte de violenţă, venite chiar de la etnici maghiari (cum a fost Iosif Pető, viitor prosper om de afaceri).

După ce s-a dat sentinţa „executaţi-l”, am fost luat cu forţa şi scos din incinta sediului, care se afla lângă un complex alimentar, de care era despărţit de o stradă mărginită de castani. Cineva din mulţime a strigat: „Să-l spânzurăm!” Imediat au adus de la alimentară o frânghie şi o ladă de ambalaj de la sticle. Au legat frânghia de creanga unui castan, m-au urcat pe ladă şi mi-au pus ştreangul de gât. Apoi au tras lada. Însă, creanga a cedat şi s-a rupt. În acel moment, s-a creat o busculadă, provocată de un grup de karatişti, antrenaţi de inginerul Mika Domokos (şeful unei prospere ferme agricole de lângă oraş). Ei m-au înconjurat, mi-au scos funia cu tot cu restul de creangă şi m-au condus în interiorul depozitului Peco din apropiere. Oricât m-au protejat, tot am fost lovit în cap cu o sticlă de un litru. Dar am scăpat. Cum rana la cap era destul de adâncă, am fost dus prin spate la spital, unde am rămas într-un fel de “arest medical”, răstimp în care (în seara zilei de 22 decembrie) mi-a fost spartă şi devastată locuinţa.

În spital am mai găsit 3-4 miliţieni şi un ofiţer de securitate, care fuseseră grav bătuţi. Mai era şi o persoană din Zetea, care se alesese cu o plagă împuş­cată, după ce fusese omorât adjunctul şefului de post din localitate. Tragică a fost şi moartea şefului de post din Dealu – Liviu Cheochişan – tatăl unui băieţel de doi ani. În seara zilei de 22 decembrie a fost luat din locuinţă, scos în faţa sediului şi bătut până la inconştienţă. Apoi au turnat ţuică pe el şi i-au dat foc. La Cristuru Secuiesc, un miliţian a fost omorât de rromii pe care-i cercetase pentru diferite infracţiuni. A avut de suferit şi preotul ortodox Călugăru – acuzat că-i protejează pe ofiţerii de securitate. De aceea, l-au căutat şi la biserică şi la casa parohială.

Şi destinul locotenet-colonelului Dumitru Coman a fost crunt. După apariţia lui Dinescu la TVR, soţia acestuia l a rugat să vină acasă. A refuzat-o, rămânând în sediu, la datorie, şi liniştind-o că nu are de ce să se teamă. (Într-adevăr, era perceput ca un om de treabă şi era chiar îndrăgit în oraş). Ultima dată l-am văzut înainte ca eu să fiu dus la spânzurat, el rămânând în curtea cu garajele. Când eram internat, Venczel, directorul spitalului, mi-a spus: „Îmi pare rău, dar pentru şeful dvs. n-am putut face nimic, decât să constat decesul.” Am aflat că Dumitru Coman a fost scos în stradă, omorât în bătaie şi apoi aruncat în curtea spitalului. Criminalistul miliţiei, Pop, mi-a spus că Dumitru Coman nu mai avea nici un os întreg. Se ştie cine l-a ucis, există înregistrări video şi martori. Dar toţi ucigaşii de etnie maghiară au fost puşi ulterior în libertate, în urma demersurilor pe la forurile europene, întreprinse de fruntaşul UDMR, György Frunda.

Întâlnindu-mă prin 1990 cu Corneliu Vadim Tudor, care-mi cunoştea povestea, acesta m-a întrebat ce gândeam în momentul în care eram cu ştreangul de gât. Răspunsul meu poate l-a surprins. Mă gândeam să nu mă desfigureze prea mult, ca să mă poată înmormânta ai mei în sicriu descoperit. Nu le-am povestit părinţilor mei prin ce-am trecut. Au aflat despre păţania mea de la televizor, când se prezentau rezultatele comisiei parlamentare asupra evenimentelor din 17-24 decembrie 1989 din Covasna. Când a auzit toată grozăvia, mama a scăpat tava din mână.

În Evul Mediu scăpai de spânzurătoare dacă o femeie te cerea de soţ. Eu am scăpat altfel. Poate nu întâmplător, am fost pasionat de dendrologie (înainte de a fi ofiţer am lucrat în silvicultură). Peste ani, m-am întâlnit cu un fost coleg, care m-a întrebat dacă mai ştiu ceva dendrologie. Şi, ca să se convingă, m-a întrebat care e cea mai valoroasă specie de la noi. I-am răspuns că nu mai e stejarul, ci castanul sălbatic. Căci, dacă m-ar fi spânzurat de un stejar, acum îmi aduceai flori la mormânt.”

Tratatul de la Paris din 1920, precum şi cel care a marcat încheierea celui de al Doilea Război Mondial şi-au pierdut din efectele lor în ceea ce a privit divizarea Germaniei, uniunea ceho-slovacă şi Iugoslavia.

Dezmembrarea României, deşi anticipată, în fel şi chip, chiar şi printr-o uniune statală româno-ungară, chestiune despre care nu s-a vorbit decât în surdină, fiindcă stârnea amintirea, mai puţin plăcută, a episodului în care o parte a aristocraţiei ungare oferise coroana Sfântului Ştefan regelui Ferdinand al României, a întârziat să se împlinescă.

Deziluziile pentru această neîmplinire au fost exprimate de Tokes Lazslo, la 24 de ani de la evenimente. Potrivit “Agerpres”, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), europarlamentarul Laszlo Tokes, a declarat, duminică (15.12.2013) la Timişoara, că “în România, la 24 de ani de la Revoluţie, este nevoie de o nouă schimbare de regim (…) ‘libertatea dobândită este şubredă (…) este nevoie de o nouă schimbare de regim în România, dar avem nevoie şi de o schimbare de regim şi pe tărâmul politicii minoritare, pentru că până acum nu am reuşit să obţinem ce ni se cuvine (…).’Noi vrem să continuăm această schimbare de regim şi ne dorim ca solidaritatea să existe în continuare’ (…)”.

CIRCULA PE NET.SCRISOAREA DESCHISA A REGIZORULUI CORNEL MIHALACHE CATRE LIDERUL PNL CRIN ANTONESCU,IN CAZUL TVR: „FRA SMECHERI DE INVARTEALA!”

19 dec.

 

Un regizor îi scrie lui Antonescu în cazul TVR: "Fără șmecheri de învârteală"

Foto cinemagia.ro

Regizorul Cornel Mihalache îi adresează o scrisoare deschisă liderului PNL Crin Antonescu al cărui partid ar urma să facă vineri o nouă nominalizare la şefia TVR. Omul de cultură reclamă situaţia în care s-a aflat televiziunea publică în timpul mandatului lui Claudiu Săftoiu şi critică nominalizarea (eşuată) a lui Rareş Bogdan în fruntea televiziunii publice.

„Domnule Președinte, dacă e să murim, dacă e să ne desființăm, măcar lăsați-ne să o facem cu mâna noastră, nu cu șmecheri de învârteală. Eu vă asigur că suntem buni și profesioniști și că încă mai avem curaj”, îi scrie regizorul lui Antonescu. 

Scrisoarea regizorului, integral:

„Domnului Crin Antonescu

19 decembrie, în Ajun de Crăciun

Stimate Domn, ne-am cunoscut într-o seară, la Gala Premiilor APTR, când am luat Premiul pentru Curaj Publicistic Jean Louis Calderon, în aprilie 1999, pentru un film interzis ”Vreau rația mea de adevăr”. Am demonstrat că juriul, adică domnul Ion Cristoiu, care mă preamărea de pe ecran (lăsase discursul video, era plecat din țară) tocmai mă făcuse, cu o lună în urmă, schizofrenic cu creier de bibilică, pentru același film, pentru că inventasem un termen: STRUCTURA. Și i-am mulțumit dumnealui, apoi domnului Truțulescu, fără de care morții Revoluției nu ar fi existat șamd.
V-ați ridicat, stăteați în primul rând în Sala Rondă de la Intercontinental, și m-ați luat în brațe și m-ați sărutat pe amândoi obrajii, cu drag și cu apreciere pentru, sper, curajul meu publicistic și civic. Am fost și sunt mândru de acest gest, în aplauzele și uralele asistenței. Au trecut anii și am fost nevoit să vă scriu, deschis, Dumneavoastră și clasei politice, în iunie 2012, de Sânziene.
Și Vă scriam atunci, despre noi, teveriștii:

Noi suntem oglinda societății. Noi suntem România în mic. Tot ce se întâmplă între voi, cei care conduceți România mare (vorba vine, că o fragmentați zilnic, lent, dar cu sârguință), toate cutremurele dintre voi nasc tsunami-uri care lovesc în turnul nostru de televiziune. Se desființează și se reînființează guverne, se clatină președinții, parlamentarii fug căutând adăpost. Ideologii contrare devin posibile, ideologii de intendență dispar, cumetriile rămân.

Într-o societate în care au ajuns toți să dea cu pietre în toți, fiecare în celălalt, e absurd să mai întrebi cine ridică primul piatra. De aia considerați Televiziunea o curvă sau un wc public.

Noi vrem să muncim pentru societate și voi vreți să ne desființați. Voi știți întotdeauna mai bine ce vrea această societate românească. Voi, care ați compromis până și culorile, și portocaliul, și roșul, și verdele, și albastrul, și violetul.
Voi, care vreți de fiecare dată când veniți la putere o societate monocoloră, cu ochelari monocolori pe nas. Și ne colorați întâi pe noi, Televiziunea publică.
Neînțelegând că nu se poate trăi decât în complementaritate, că roșul nu e roșu dacă nu există verde. Că portocaliul nu trăiește dacă nu există albastru. Noi vrem lumina, și voi ne arătați întunericul.”

Și l-ați pus în fruntea noastră pe domnul Claudiu Săftoiu. Și ați căzut raportul pe 2012, în care el a condus șase luni și a făcut o restructurare de personal. Asta înseamnă că acea restructurare a fost greșită. Altfel nu ați fi căzut raportul. Iar domnul Claudiu Săftoiu și-a dat demisia înainte de a cădea raportul, recunoscând astfel că a greșit și că trebuia să plece demult. Asta înseamnă, stimate Domnule Președinte, că restructurarea și tot ce a urmat după ea, concursurile de post, au fost și sunt greșite și frauduloase. E simplu și logic.

Eu am fost pus într-una dintre comisiile de restructurare de către o colegă de-a mea, numită în CA de către Dumneavoastră. Le-am urlat colegilor mei de comisii că ne jucăm de-a abatorul și că nu există niciun fel de criterii (nu sunt și nici nu au
fost vreodată) de evaluare, din moment ce procesul este ”în vederea priorității la concediere”. Le-am urlat că ăsta e un abator și că o să fim judecați de posteritate. A căzut între timp Consiliul de Administrație ilegal constituit (dar care a funcționat și a dat tot parcursul restructurării) și am scăpat de comisie. Aceeași doamnă m-a scos din comisii, ca incompatibil, salvându-mă.

Între timp am avut o singură discuție cu domnul Claudiu Săftoiu, la prima reuniune cu personalul de creație (vreo 30 de oameni). Televiziunea Română stătea atunci pe un 2,5 punct de rating, în medie. I-am spus stunci, cu martori, domnului PDG al
SRTV, Claudiu Săftoiu, că e imperativ necesar să facem acum un împrumut de zece milioane de euro și să producem, să producem, să producem emisiuni, filme, documentare, făcute de noi, că suntem buni și profesioniști, să ajungem la 3 – 4
puncte de rating, să facem profit, să avem publicitate.

Iar dânsul și echipa au oprit producția TVR pentru cel puțin 9 luni de zile. Iulie 2012 – Martie 2013! Și acum, astăzi, suntem în genunchi la 1 punct de rating, și râd de noi marile televiziuni de știri și de talk show! Pentru că ne trebuie timp și strategie să revenim! Asta dacă chiar nu chiar asta s-a vrut și atunci procesul de cheamă sabotaj, Domnule Președinte! Înaltă trădare de instituție, Domnule Președinte!

Ați numit în locul domnului Săftoiu pe domnul Rareș Bogdan, un jurnalist care își dorește să redevină Televiziunea Română ce a mai fost (nu spune când, Doamne ferește!), în loc să vrea să devină o televiziune modernă, nouă, flexibilă, atrăgătoare. El vrea de fapt să aibă o emisiune de talk show, acuzându-ne, pe noi toți, în bloc, așa cum o face toată lumea, că nu avem curaj, că tăcem, că nu intrăm în studiouri să oprim Vara pe val, iarna sub val și să ne spunem părerea direct, ca dumnealui, verde-n față de Ignat, că ne e frică de părerile politice! Ca și cum am putea intra în direct fiecare cum vrem, cu de la sine putere! Uite cine aducea libertatea de expresie! Noroc că nu mai vrea să fie președinte, am scăpat să ne bibisim anuștiucâtaoară…

Stimate Domnule Președinte Crin Antonescu, până a vă rupe de USL, Dumneavoastră numiți viitorul PDG al SRTV. Asta e oricum foarte ciudat, pentru că el e de fapt rezultatul votului celor 13 membri ai Consiliului de Administrație. Cumva votul ăsta e o făcătură ca voturile din Parlament numărate cu abacul sau cu partidele care dispar din sală?

Domnule Președinte, dacă e să murim, dacă e să ne desființăm, măcar lăsați-ne să o facem cu mâna noastră, nu cu șmecheri de învârteală. Eu vă asigur că suntem buni și profesioniști și că încă mai avem curaj. Vă mulțumesc.

Cornel Mihalache
regizor

A MURIT JOI DIMINEATA ACTORUL SI SCRIITORUL NAE LAZARESCU LA 72 DE ANI!,DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA!

19 dec.

 

Actorul şi scriitorul Nae Lăzărescu a murit joi dimineaţă, la locuinţa sa, în urma unei lungi suferinţe, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai teatrului „Constantin Tănase”.

FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE S-A PREZENTAT JOI LA ICCJ,UNDE A DECLARAT CA,ODATA CU ACEST ULTIM TERMEN,OPINIA PUBLICA ARE OCAZIA SA AFLE CE S-A INTAMPLAT DE FAPT IN DOSARUL ZAMBACCIAN!

19 dec.

 

 

Fostul premier Adrian Năstase s-a prezentat joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), unde a declarat că, odată cu acest ultim termen, opinia publică are ocazia să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în acest caz.

 

 

„Noi am pus la dispoziţie terenul pentru constructor. El trebuia să ne dea la cheie, cu parchet, dar şi cu obiecte sanitare, deci un apartament, din cele patru. Chestiunea importurilor a fost rezolvată de către constructor, care însă, evident, a adus şi pentru apartamentele lui şi pentru apartamentul meu şi alte locuinţe ale sale”, a spus Năstase.

El şi-a exprimat speranţa ca, în perspectiva a ceea ce înseamnă 24 de ani trecuţi de la revoluţie, tradiţia Crăciunului să fie alta.

„Acest amestec de teme a încurcat foarte mult lucrurile, învinuiţi transformaţi în martori, martori transformaţi învinuiţi, o poveste întreagă pe care mulţi nu o mai înţeleg”, a explicat Adrian Năstase.

Soţia acestuia, Dana Năstase, a declarat la rândul ei că aceşti opt ani de procese au reprezentant zeci de mii de pagini citite şi speră ca totul să se încheie.

ÎCCJ judecă joi ultimul termen al dosarului „Zambaccian”.

La termenul din 2 decembrie, judecătorii au audiat-o ca martor pe Cristina Popa, fost administrator şi acţionar majoritar la firma „Vertcon”, companie care a participat ca asigurator de produse la lucrările de la imobilul din Zambaccian.

Ea le-a spus magistraţilor că produsele din China au fost cumpărate de Daniela Năstase din bazar şi trimise în România în containere. Din portul Constanţa, containerele au fost transportate la Bacău şi de aici la Bucureşti.

„Importul produselor din China s-a făcut ilegal. Eu am întocmit facturi false la cererea Irinei Jianu, deoarece îmi era frică. Avizele de însoţire a mărfii nu erau reale”, a afirmat Cristina Popa.

Tot pe 2 decembrie, DNA a anunţat că l-a pus sub acuzare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, pe expertul Nicolae Bănică, cel care a realizat în 2011 o expertiză tehnică a termopanelor de la ferma Cornu, imobil ce aparţine lui Adrian Năstase.

Motivul invocat a fost acela că Bănică a depăşit obligaţiile impuse de instanţa de fond la efectuarea unei expertize din 2011, respectiv că acesta a efectuat expertiza pe baza unor convingeri personale şi a luat legătura cu părţile din dosarul „Zambaccian”.

La acel termen, magistraţii au decis ca pledoariile finale ale avocaţilor şi susţinerile procurorului, urmate de ultimul cuvânt al celor acuzaţi, să aibă loc pe data de 19 decembrie.

La ieşirea din sediul instanţei, Adrian Năstase a declarat că martora Cristina Popa a dat declaraţii împotriva sa, după ce „a fost bine preparată psihologic”, iar acesta a recitat în sala de judecată tot ce a spus la urmărirea penală „sub controlul DNA-ului”.

„A făcut tot felul de afirmaţii, aşa cum era probabil înţelegerea, şi, după aceea, la întrebările avocaţilor noştri, în 75% din declaraţia ei a spus: nu ştiu, nu îmi amintesc. Să fim serioşi, asta nu este mărturie. Dacă poveştile ei pot fi luate în considerare? Eu spun că nu”, a afirmat Adrian Năstase.

În martie 2012, un complet de trei judecători de la Curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi l-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită.

Magistraţii au mai decis atunci achitarea soţiei lui Adrian Năstase, Daniela Năstase, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi pentru spălare de bani şi condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false.

ÎCCJ a mai hotărât condamnarea Irinei Jianu la trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală. AGERPRES.

PREMIERUL VICTOR PONTA A DECLARAT CA PSD NU NEGOCIAZA CU UDMR SI CA AR DORI CA USL SA RAMANA CEL PUTIN PANA IN 2016!

19 dec.

 

 

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la România TV, că nu există niciun fel de negocieri politice pentru formarea unei alte majorităţi, pentru că îşi doreşte ca USL să guverneze în continuare.

 

 

Întrebat dacă negociază cu cei de la UDMR pentru a face o nouă majoritate, Victor Ponta a replicat: „Nu, eu nu am început niciun fel de negocieri cu nimeni, pentru că îmi doresc să rămână un Guvern condus de USL cel puţin până în 2016 şi atunci nu are niciun sens să negociez cu cineva”.

Pe parcursul zilei de miercuri au existat informaţii în mass-media conform cărora PSD ar fi negociat cu UDMR formarea unei noi majorităţi. AGERPRES.

%d blogeri au apreciat: