Arhiva | 6:39 pm
Video

24 DE ANI DE LA REVOLUTIA ROMANA ANTICOMUNISTA DIN 21-26 DECEMBRIE DIN BRASOV!

21 dec.

Un documentar extrem de interesant despre desfasurarea Revolutiei Romane din decembrie 1989 in orasul Brasov. Contine opiniile revolutionarilor, comunistilor, securistilor si a altor din actorii implicati in evenimente. Reveleaza adevarul asupra multora din episoadele neclare ale Revolutiei din Brasov.

Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor „Braşov Decembrie 1989”, va organiza, duminică, pe 22 decembrie, un remember al acţiunilor revoluţionare de acum 24 de ani de la Braşov. Evenimentul va debuta cu un marş cu plecare din faţa porţii nr. 2 a întreprinderii Roman SA, iar revoluţionarii vor continua apoi pe traseul Calea Bucureştilor – B.dul 15 Noiembrie – scuarul din faţa Prefecturii. Un alt grup de participanţi va parcurge traseul, Cercul Militar Braşov – B.dul Eroilor şi va ajunge tot la Prefectură. În jurul orei 11.00, după cei care au participat la marş vor ajunge în zona centrală, la Troiţa din faţa Prefecturii va avea loc un ceremonial miliar, iar de la 11.30, în Cimitirul Eroilor un sobor de preoţi va oficia o slujbă în amintirea celor care şi-au pierdut viaţa acum 24 de ani.

Reclame

CONSILIERUL PREZIDENTIAL,FOST UASCERIST, IULIAN CHIFU L-A ATACAT PE PREMIERUL R.MOLDOVA,IURIE LEANCA: „A PIERDUT OCAZIA SA TACA!”

21 dec.

Omul președintelui l-a atacat pe premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, după ce acesta din urmă a declarat că poziția lui Traian Băsescu creează probleme cruciale în Republică. Consilierul prezidențial Iulian Chifu a scris, pe pagina de Facebook, că Leancă a pierdut ocazia să tacă, dacă nu înțelege cu adevărat ce se întâmplă la București. 

Omul președintelui îl atacă dur pe Leancă: A pierdut ocazia să tacă

Iulian Chifu a scris: “Domnul prim ministru al Republicii Moldova Iurie Leancă îşi prefaţează vizita la Bucureşti cu amestecul in politica dâmboviţeană. Păcat. Era diplomat, părea să aibă viitor, şi nu se remarcase încă spunând cine-i bun şi cine-i rău la Bucureşti. Ajutat de către toate instituţiile statului român , actualul prim ministru a pierdut ocazia să tacă, dacă nu înţelege cu adevărat ce se întâmplă la Bucureşti şi în regiune. Păcat! O abţinere ar fi fost mai potrivită, mai ales la o lună după un eveniment la care se referă”.

Omul președintelui face referire la poziția lui Leancă, care a spus că ”declaraţia domnului Băsescu nu ne ajută, ci ne creează doar probleme cruciale. Salut declaraţia premierului Ponta. Nu aş vrea să fac devizări, separări. Noi avem nevoie de altceva. Avem nevoie de o ţară vecină România. Să aibă o voce credibilă în cadrul Uniunii Europene, să poate să ne ajute în realizarea acestui obiectiv. Parcursul european nu înseamnă pierderea suveranităţii, sub nicio formă a statului Republica Moldova, ci doar faptul că urmează să fim un stat funcţional. Urmează să ancorăm Republica Moldova într-un spaţiu al prosperităţii, al stabilităţii, cu un sistem funcţional, fără frontiere, cu reglementări comune”.

AMINTIRI CUTREMURATOARE DIN „EPOCA DE AUR”,SAU VIATA PE O CARTELA!

21 dec.

Decembrie, 21. Revoluția ajunge la București. Amintirile cutremurătoare din “Epoca de Aur” sunt încă vii în mintea multor oameni, care s-au format în comunism. Mulți se chinuie să uite întunericul de atunci. “Toate lucrurile cumplite eu încerc să le uit din răsputeri, dar nu cred că voi reuși vreodată”, spune una dintre persoanele în sufletul căreia amintirile sunt ca un “cuțit ce se răsucește în rană”. 

Epoca de Aur sau viața pe cartelă. Amintiri DRAMATICE din comunism

Pe forumul Softpedia a fost deschis un topic despre “cozile din comunism, dovada unui sistem falimentar”.

VIAȚA PE CARTELĂ

“Dacă te găseau cu reșou în priză sau cald era problemă”

1. “Alimentele erau raționalizate și chiar și așa nu se găseau. Pâine 350 gr de pers/zi, unt 100 de gr/lună, ouă 10 buc/lună, lapte 1,5 l/persoană, ulei, zahăr, orez, făină cam 1 kg/pers lunar. O butelie de aragaz ca să ajungi să o schimbi tot așa odată pe lună, trebuia să stai la o coadă care se forma dinaintea răsăritului, și poate venea mașina după-masă poate nu, se întâmpla să nu vina și trebuia să îți mai petreci o zi așteptând-o. Pensionarii din familie erau cei care de obicei se ocupau de asta sau casnicele. Carnea, cu oase, dupa ore petrecute la coadă tot așa pe cartelă 1,5 kg/pers.

Săpun se găsea rar, singurul care era permanent prezent era unul de rufe. Și hârtie igienică găseai rar și nu puteai lua decât câteva suluri odată. Căldura prin sistemul de termoficare nu prea era, cu reșou nu prea puteai pentru câ se lua curentul câteva ore pe zi și noaptea și în plus cei de la Intreprinderea de rețele electrice, îți băteau la ușă, făceau controale și dacă te găseau cu reșou în priză sau cald era problemă.

Aveai apartament de la stat cu chirie mică, dar de exemplu dacă erau doi pensionari într-un apartament de două camere se considera că au ceea ce se numește spatiu excedentar și statul le băga un străin în casă căruia-i închiria o cameră în apartamentul respectiv.

“Ambulanța întârzia la pensionarii neproductivi… să scape de ei pe cale naturală”

Ambulanța venea după ceasuri de așteptare și întrebau întotdeauna ce vârstă are pacientul  și dacă era pensionar, deci neproductiv, întârzia cât mai mult doar, doar îl scoteau din sistem pe cale naturală. Transportul în comun era cu autobuze care aveau tuburi de gaz pe acoperiș, chiar și taxiurile aveau tuburi pe acoperiș. Benzina era tot cu rația, cozi imense, un singur plin pe lună”.

VACANȚA LA MARE(A) COADĂ LA “LUCRURI INTERZISE”

Anii ’80, cotitură cumplită

2. ”Anii 80 au reprezentat o cotitură cumplită pentru poporul român. Cred că nici în vremea marii crize din anii 29-33, România nu a suferit o asemenea curbă de sacrificiu ca între anii 1980-1989. Și hai să vorbim de concedii la mare și să vă povestesc ultimul meu concediu “predecembrist” la mare, în 1988:

Concediu all inclusive cu margarină și pâine veche și uscată

Așadar, bilet prin ONT, pachet de servicii “all inclusive”. În 10 zile cât am stat la mare, am mâncat la “all inclusive” margarina “Marga” cu pâine veche și uscată, o zeama lungă căreia i se spunea “ciorbă de văcuță” și un pilaf de orez cu nisip prin el așa cum nici măcar în armată n-am primit. În loc de carne erau niște bucăți de oase și zgarciuri necomestibile, iar de băut se găseau pe mese din belșug carafe de sticlă pline cu apă de la robinet sau sticle cu apă minerală “Hebe” (care era sărată și era recomandată doar pentru anumite afecțiuni, nu se putea consuma ca și apa potabilă normală).

La coadă la struguri. Să nu murim de foame”

Ca să nu murim de foame, am început să cautam alternative prin stațiune (Saturn), dar n-am găsit. Norocul nostru a fost că, fiind în vecinatatea Mangaliei, care este și oras, nu doar stațiune, am mai găsit pe-acolo niște aprozare unde stăteam la niste cozi infernale, în plin soare, ca să luam un kil de struguri (ca sa putem lua mai mulți ne asezam toată familia la coada, că se dadea un singur kil de persoană).

La coadă la bere, 3-4 ore

Tot in Mangalia am gasit o alimentară unde în fiecare dimineață la ora 10 se “băga” bere la sticle de 1 litru (pentru cei care nu știu, în acea perioada era interzisă comercializarea băuturilor alcoolice înainte de ora 10 dimineața). Cine voia să prindă câteva sticle (aici erau mai “generoși”, se dădeau cate 3 sticle de persoană) trebuia să se așeze cu 3-4 ore înainte la coadă, că se scoteau la vanzare doar 20-30 de navete.

La coadă la șosete și Pepsi

Un alt loc unde am stat la coada de la ora 9 dimineața și până la ora 11 a fost la o tarabă din stațiunea Venus, unde “s-au băgat” șosete si chiloți (DA! nici măcar dintr-astea nu se mai găseau), iar într-o seară, pe la ora 22:30 în timp ce mă întorceam cu sora mea de la un fel de disco-bar din stațiune (unde în afară de caffe-frappe și lichior Marasquino nu puteai să gasești nimic altceva), am descoperit în fata unui restaurant o dubiță din care se vindea Pepsi la sticle de 0,25 l. Nu mai băusem Pepsi de vreo 2-3 ani, că nu se mai găsea nicăieri (în afară de chioșcurile partidului, unde aveau acces doar nomenclaturiștii), așa că ne-am așezat la coada imensă și, pe la ora 24, am reușit să plecam și noi cu 20 de sticle de Pepsi (atâtea am putut căra în mâini, că n-am avut nicio sacoșă la noi).
Si in final, mi-am amintit ca, cu 3 zile inainte de finalul sejurului nostru, am descoperit in Mangalia un restaurant unde se putea comanda si carne !!!!!! Asa ne-am mai astmparat si noi foamea cu un gratar de porc (mare raritate!!!!) asezonat cu un piure de cartofi care avea gust de gaz.
Așa erau sejururile “all inclusive” la mare la sfârșitul anilor 80. În loc sa ne relaxăm pe plaja și sa facem baie în mare (că de-aia ne-am dus acolo), concediul nostru a fost un șir nesfârșit de cozi la care foamea si lipsurile ne-au împins să stăm”.

LOCUL DE MUNCĂ ȘI VIAȚA PE DRUM

3. ”Părinții mei aveau serviciu, erau simpli muncitori într-o întreprindere, câștigau împreună 5000 de lei, având trei copii, că nu se putea face avort decât acasă și era periculos, tot ce au putut face într-o viață de muncă a fost să stea într-un apartament cu 3 camere din beton, unde era cumplit de frig iarna și cumplit de cald vara și să-și ia mobilă în rate, tv alb negru, frigider și mașină de spălat. Dar aveau serviciu în altă localitate și trebuiau să facă naveta 25 de km. Era un autobuz pe oră dar uneori se defecta și stăteau și două ore în statie în ger sau pe caniculă. Erau autobuze din alea cu burduf la mijloc Ikarus ungurești, lungi și care mergeau încet. Când venea autobuzul (avea și două tuburi imense cu gaz pe acoperiș, cred ca de asta mergeau încet că alea cantareau tone) se umplea așa tare că uneori nu se puteau închide usile alea pnematice din 4 bucăți și mergea cu ușile deschise și oamenii pe scară ținându-se de ce puteau. Așa ceva nu se poate uita!”.

La ultima destăinuire, un internaut a completat: “Nici nu-ți dai seama ce cuțit îmi răsucești în rană. Toate lucrurile astea cumplite pe care le-ai adus în actualitate acum (și pe care unii le cataloghează drept “ce bine era atunci”), eu încerc din răsputeri să le uit, dar nu cred că voi reuși vreodată”.

REMEMBER.21 DECEMBRIE 1989 – 24 DE ANI DE LA INCEPUTUL REVOLUTIEI ROMANE DIN BUCURESTI,CUPLUL CEAUSESCU MAI AVEA DE TRAIT DOAR PATRU ZILE!

21 dec.

„Alo, tovarasi, stati linistiti la locurili voastre!”
” Va mai dau o suta de lei la salariu”

 

Imagine

 

 

 

Imagine

Imagine

 

La 24 de ani de la 21 decembrie 1989, in memoria romanilor au ramas mai degraba aceste expresii rostite de Ceausescu la marele miting convocat de comunisti in Piata Palatului pentru a „condamna  evenimentele de la Timisoara”, decat felul in care a inceput Revolutia la Bucuresti.

Si cum ar putea fi altfel daca nici dupa 18 ani nu s-au descoperit vinovatii pentru cei peste 1000 de morti in evenimentele din decembrie 1989. Si an de an, interesul fata de ceea ce s-a intamplat in 1989 este tot mai scazut, iar participarea la manifestarile comemorative este din ce in ce mai redusa. In Bucuresti, comemorarea victimelor a avut loc in Piata Universitatii, manifestari similare desfasurandu-se si in alte orase din tara.

Scurta cronologie a Revolutiei romane:

In ziua de 15 decembrie, un mic grup de oameni se aduna in fata casei pastorului reformat Tokes Laszlo. Acestia erau nemultumiti de decizia de mutare fortata a liderului lor religios intr-un alt oras al tarii. La un moment dat un securist – aflat la datorie, in zona – este luat la bataie. Seara se cinta (e drept ca destul de sfios) „Desteapta-te romane” si se striga lozinci contra lui Ceausescu.

A doua zi, pe 16 decembrie, demonstratia din fata casei pastorului Tokes se extinde in intregul oras si protestele capata tot mai mult un caracter anti-comunist. Intervin fortele de politie si securitate, sprijinite si de armata, si se fac primele arestari.

Represiunea continua si pe 17 decembrie, odata ce manifestatiile de protest cresc in amploare. In dupa amiaza si in seara acelei zile se trage in protestatari.

Pe 18-19 decembrie, ca urmare a represiunii brutale de pina atunci, manifestatiile scad putin in amploare. Protestatarii au intrat in Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au incercat sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare.

In seara zilei de 18 decembrie, cadavrele celor impuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti executati in Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenusa” din Bucuresti, cenusa a fost colectata in patru pubele de gunoi si ulterior deversata intr-o gura de canal.

Intra insa in greva muncitorii de la uzina Elba si in acelasi timp protestele incep sa se extinda in toata tara.

Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori intra in Timisoara. Circa 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu va fie frica, Ceausescu pica!”. In foaierul Teatrului National un grup de oameni va crea Frontul Democratic Roman, cu un program politic in care se regaseau cererile celor aflati in Piata.

In dimineata zilei de 21 decembrie, Nicolae Ceausescu convoaca o mare adunare a oamenilor muncii cu gindul sa condamne „rascoala de la Timisoara”. Vorbeste de la balconul Comitetului Central (CC) din Bucuresti, evoca o serie de realizari ale „Revolutiei Socialiste”. Celebra va ramine expresia sa: „va mai dau 100 de lei la salariu”. Curind insa, manifestatia se va dispersa, iar o parte dintre participanti se regrupeaza linga hotelul Intercontinental si inceput o manifestatie de protest.

Incepea ceea ce se poate numi ultima etapa a Revolutiei care a dus la caderea regimului comunist.

Pe 22 decembrie, pe fondul pierderii sprijinului armatei si al fortelor de securitate, Nicolae Ceausescu si sotia sa vor fugi cu un elicopter de pe sediul CC-ului. Trei zile mai tirziu vor fi impuscati in urma unui simulacru de proces.

In acest timp, in Bucuresti si in mai multe orase din tara au loc confruntari violente intre protestatari si ceea ce nici pina astazi nu s-a dovedit daca au existat cu adevarat: teroristii. Regimul comunist era declarat ilegal si se constituia o misca de uniune nationala, numita Frontul Salvarii Nationale.

Conform datelor oficiale, in Revolutia romana din decembrie au murit 1142 de persoane, au fost ranite 3138, iar alte 760 au fost retinute.

TRAIAN BASESCU „VIITORUL PRESEDINTE”AL R.MOLDOVA,ATACA RUSIA SI FACE RAU R.MOLDOVA CARE TREBUIE SA SEMNEZE ACORDUL DE ASOCIERE CU UE CEL TARZIU IN LUNA AUGUST 2014!

21 dec.

 

 

Traian Băsescu a declarat vineri că a susţinut, la Bruxelles, necesitatea devansării termenului la care Republica Moldova să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

 

 

„În ceea ce priveşte Moldova, am susţinut necesitatea decalării termenului care era septembrie, măcar în luna august să fie gata toată documentaţia, tradusă în toate limbile oficiale ale statelor membre, în aşa fel încât, în luna august, Republica Moldova să poată semna de data aceasta Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb”, a afirmat Traian Băsescu.

El a spus că a atenţionat Consiliul European şi Comisia Europeană cu privire la limba de redactare a Acordului pentru Republica Moldova, având în vedere decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău, potrivit căreia limba oficială în Republica Moldova este româna.

„Vom vedea cum evoluează lucrurile din acest punct de vedere, dar am atenţionat că trebuie ţinut cont de hotărârea Curţii Constituţionale”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a afirmat anterior că mesajul reuniunii de la Bruxelles este că „vom fi alături de Republica Moldova şi Georgia în alegerea lor proeuropeană şi că suntem dispuşi să accelerăm semnarea acordurilor de asociere în august 2014 cel mai târziu”.

Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere la Summitul Parteneriatului Estic, desfăşurat în noiembrie la Vilnius. AGERPRES.

COMISIA EUROPEANA A APROBAT REALOCAREA A 240 MILIOANE DE EUROI DE LA PROGRAMUL OPERATIONAL REGIONAL!

21 dec.

 

 

Comisia Europeană a aprobat realocarea a 240 milioane de euro de la Programele Operaţionale Sectoriale de Transport şi de Mediu către Programul Operaţional Regional, informează un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, remis vineri, AGERPRES.

 

De la POS Transport au fost realocate către Programul Operaţional Regional fonduri în valoare de 140 milioane de euro, iar de la POS Mediu alte 100 milioane de euro.

‘Decizia Comisiei Europene va avea un impact important asupra dezvoltării comunităţilor locale. Aşa cum am promis, aceşti bani vor fi folosiţi pentru a finanţa şcoli, spitale şi drumuri judeţene. Pentru şcoli şi spitale este alocată o sumă de 173 milioane de euro, iar pentru drumuri judeţene o sumă de 67 milioane de euro. Realocarea fondurilor către aceste domenii prioritare ale României va duce la creşterea nivelului de trai al românilor’, susţine, în comunicat, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Potrivit aceleiaşi surse, Programul Operaţional Regional, este cel mai performant program, prin intermediul căruia România a atras până la data de 17 decembrie peste 1,64 miliarde de euro. În acelaşi timp, sumele solicitate Comisiei prin acest program pentru a fi rambursate României, se ridicau la aproximativ 1,75 miliarde de euro.

În comunicat se mai arată că rata de absorbţie aferentă Programului Operaţional Regional era de aproximativ 47% iar rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune era de peste 28%. AGERPRES.

MARINARUL PENAL ,TRAIAN BASESCU SI „LACUL RUSESC”MAREA NEAGRA IN STRATEGIA DE SECURITATE MARITIMA A UE!

21 dec.

 

 

Traian Băsescu a declarat vineri că a pledat, la reuniunea Consiliului European, desfăşurată la Bruxelles, pentru introducerea Mării Negre în viitoarea strategie de securitate maritimă a Uniunii Europene.

 

 

„În privinţa noilor provocări de securitate s-a ajuns la un acord pe priorităţi şi acestea vizează patru segmente. Unul este securitatea cibernetică (…). Cel de-al doilea este legat de elaborarea unei strategii de securitate maritimă, şi această strategie are, ca şi cea cibernetică, termen iunie 2014. Deci, Comisia, împreună cu Agenţia de Securitate a Uniunii Europene şi cu Înaltul reprezentant pentru politică externă, trebuie să prezinte până în iunie şi strategia cibernetică şi strategia de apărare maritimă, de securitate maritimă. Aici intervenţia noastră a fost extrem de puternică, subliniind că Marea Neagră trebuie introdusă în această strategie de securitate maritimă”, a detaliat Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

Celelalte două priorităţi pentru a răspunde provocărilor la adresa securităţii vizează crima organizată şi terorismul şi sprijinul ce trebuie acordat ţărilor terţe pentru creşterea capacităţii acestora de securizare a frontierelor.

„În ceea ce priveşte acest subiect al apărării şi securităţii la nivel european, el a fost important (…). Pentru prima dată se aduce în discuţie securitatea maritimă, ceea ce pentru noi este vital, noi demult vorbim de Marea Neagră şi de nevoia de consolidare a securităţii la Marea Neagră. Iar aici avem o bază foarte bună: Summitul NATO de la Chicago (din 2012 – n.r.), care a stabilit foarte clar că Marea Neagră este o zonă de vulnerabilitate”, a arătat Traian Băsescu. AGERPRES.

%d blogeri au apreciat asta: