DACA TRAIAN BASESCU CARE ESTE INCAPABIL SA INTELEAGA EVOLUTII LOCALE SI INTERFERENTELE DE ORDIN GEOPOLITIC SI STRATEGIC,SI MIZEAZA CU SEFII SAI DE LA BRUXELLES PE FALSA ANTINOMIE RUSIA – CHINA ,ROMANIA SI UE VA PIERDE!

22 dec.

Dacă Bucureștiul mizează pe falsa antinomie Rusia-China, pierde

Incapacitatea de abordare sistematic-analitică, serioasă şi eliberată de clişee a evoluţiilor geopolitice afectează nu doar eficacitatea deciziilor de politică externă ale României, ci însăşi imaginea ei ca partener credibil în relaţiile internaţionale.

S-a creat atâta vâlvă în jurul prezenţei la Bucureşti a premierului chinez Li Keqiang, încât unele aspecte conexe evenimentului, fără îndoială extrem de important, au scăpat majorităţii observatorilor. Unul dintre aceste elemente a fost tonul, conţinutul şi trimiterile comentariilor aşa numiţilor specialişti chemaţi în toate studiourile mass-media să contribuie la mai buna informare şi „luminare” a românilor. Nu în cele din urmă, reacţiile halucinante ale primului expert al ţării, preşedintele republicii, care a demonstrat adesea că e capabil să pună emoţiile personale deasupra oricăror altor consideraţii, de o manieră ce sfidează nu doar interesele României, dar şi bunul simţ, au confirmat că Bucureştiul nu este în acest moment o capitală funcţională în rolul de partener credibil pentru interlocutorii externi, fie aceştia regionali, continentali sau de pe meridiane mult mai îndepărtate.

Pentru cei care cunosc obiceiurile casei, apariţia la postul naţional de televiziune a unui „specialist” care evocă nonşalant vizitele sale recente în ţări ale Americii Latine, unde a putut observa evoluţiile locale şi interferenţele de ordin geopolitic, cum ar fi prezenţa masivă a chinezilor, nu e întâmplătoare. Aceşti oameni apar la ordin şi execută ordine. De aceea, când li se întâmplă să facă unele aprecieri cu trimiteri relevante, e de aşteptat că mesajul reprezintă nu o opinie individuală, ci a unei instituţii – toată lumea, inclusiv ambasadele de la Bucureşti care monitorizează mass-media internă din obligaţie profesională, înţelege care e aceasta. Ceea ce a atras atenţia pentru analiştii experimentaţi a fost teza unui asemenea domn – numele său chiar nu contează – care în rezumat spunea că în timp ce Rusia este o ţară oarecum primitivă, ce poate să se exprime internaţional doar prin politica energetică, sau „cu tancul” („de ce ?”, a întrebat amfitrionul de la TVR, „pentru că aşa ştiu ei!”, a venit răspunsul aiuritor al invitatului), China e mult mai sofisticată, mai complexă în abordări şi iniţiative, etc., etc., etc. Într-o operaţiune de manipulare străvezie, comentatorii televiziunii naţionale aruncau pe piaţă, în minutele transmisiei directe dedicate ceremoniei prilejuite de sosirea pe aeroportul Otopeni a premierului Li Keqiang, ideea că în timp ce Rusia e inamicul hidos şi ostil, vechea prietenie româno-chineză e mai solidă decât oricând şi dă, iată, roade în anul de graţie 2013.

Eroarea uriaşă pe care o propagă analiştii din anumite birouri ale structurilor statului român, legată de stadiul real de dezvoltare şi sofisticare al Rusiei post-comuniste, de capacitatea acestei mari puteri de a întreţine o relaţie specială cu China, în termenii unei construcţii politico-economice moderne, în avantaj reciproc şi pe baza cooperării în contextul intereselor comune, e de neiertat pentru o ţară membră a Uniunii Europene şi NATO. Ar fi trebuit să se ştie şi să se pronunţe un adevăr simplu: nici Rusia nu este în aceste zile inamicul primitiv al României, bazat doar pe argumentul forţei militare sau energetice, aşa cum a fost descrisă, nici China nu este o ţară care să ofere cadouri partenerilor ei comerciali, indiferent de aparenţe. Şi indiferent cât ar fi de linguşită. În plus, aceste două mari puteri, care asigură în zilele noastre multipolaritatea unei lumi desprinse progresiv de dominaţia americană, au interese comune care cimentează o alianţă pragmatică, pe termen lung. Într-un limbaj mai pretenţios, cum le place diplomaţilor români să folosească în documentele de uz intern, antinomia inventată la Bucureşti pentru cuplul Rusia – China e, în realitate, o dihotomie complementară funcţională, ce nu poate fi ignorată în întregul ei.

Obstinaţia tuturor comentatorilor şi, cu rare excepţii, a politicienilor români pentru banii Beijingului a devenit obositoare în cele trei zile ale Forumului China-Europa Centrală şi de Est. De parcă nimic altceva şi altcineva nu ar fi existat, s-au repetat până la iritare cifrele miliardelor ce stau să pice din cer peste România. Mai nimic, sau chiar nimic despre caracterul bilateral al relaţiei, despre obligaţiile şi răspunderile statului român în acest context, mai nimic sau chiar nimic despre ceilalţi invitaţi europeni la Forum, deşi prezenţa la Bucureşti a unor dintre ei era un excelent prilej pentru a se demonstra că în Ministerul Român de Externe, dacă nu la nivelul conducerii guvernului însuşi, există destui experţi capabili să asigure o agendă multiplă condensată într-un interval de timp foarte scurt. De ce nu a existat, de pildă, o absolut necesară discuţie Ponta-Orban, date fiind tensiunile cu Budapesta? Tabloul general, vopsit şi asfaltat în grabă, conform vechilor heirupisme româneşti învăţate pe vremea lui Ceauşescu, a fost cel al unei ţări proaspăt fardate, gata să se ofere jubilând peţitorului venit de departe cu o căruţă de arginţi, călcând în acelaşi timp peste orice şi oricine i-ar sta în cale. Şi, nota bene, făcând asta în ciuda unui „tătuc” mofluz – l-am numit pe Traian Băsescu – şi a unor rude bogate enervate de aşa neobrăzare – vorbim de şefii de la Bruxelles.

În ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu, o analiză serioasă conduce la ideea că acest om nu e calificat să ocupe funcţia în care se află şi pe care a obţinut-o, oricum, discutabil. Numai un inconştient sabotează o reuniune de importanţa Forului China – ECE, de maniera la care a făcut-o preşedintele de la Cotroceni. Declaraţiile răutăcioase la adresa musafirilor principali ai ţării sale, de genul „am fost şi eu la Beijing cu o listă, dar degeaba”, depăşesc sfera gafelor diplomatice şi o ating pe cea a bunului simţ, materie la care tot românul ştie la ce să se aştepte din partea căpitanului de vas încercat prin speluncile portuare şi meandrele unei cariere propulsate din umbră – pentru cel mai slab absolvent al şcolii de ofiţeri de marină – de instituţii pe care le-a servit cu devoţiune şi pe care le are şi azi de-a dreapta puterii sale. Iar ideea de a convoca Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, marea sa pârghie de exercitare a controlului discreţionar într-o sumedenie de domenii, în chiar momentele unor întâlniri extrem de importante ale premierului, a fost de o genialitate care nu poate fi atribuită decât fluentului vorbitor de romgleză şi consilier pe probleme de securitate naţională al lui Băsescu, doar unul dintr-o galerie de personaje băsiste capabile să intimideze partenerii externi prin totala înstrăinare de subiecte. Un asemenea gest, dictat de evidenta invidie bolnăvicioasă pentru rolul lui Victor Ponta într-un eveniment internaţional foarte important, nu poate fi evaluat altfel decât ca o subminare stupidă a intereselor naţionale ale României. O fi Ponta „dottore”, „plagiator” „cu carenţe de educaţie”, etc., dar e primul ministru al României, iar atitudinea publică a preşedintelui aceleiaşi ţări faţă de el şi atribuţiile sale oficiale nu poate fi dictată decât de respectul pentru funcţiile pe care le au în stat. Ceea ce la Traian Băsescu e sublim, dar lipseşte cu desăvârşire.

În încheiere, se desprinde concluzia că mecanismele ce guvernează tonusul diplomatic şi mesajele publice ale Bucureştiului trebuie reconsiderate masiv, pentru că e nevoie de schimbări semnificative. Vopsitul gardului Parlamentului cu toţi şoferii instituţiei, pe repede înainte pentru că vine cineva important, o fi bun, dar nu convinge pe nimeni. Sub vopseaua nouă zace vechea rugină, după cum s-a putut vedea cu ochiul liber în amuzantele relatări ale unei televiziuni. E un exemplu ce ar trebui să dea de gândit. Din nefericire pentru experţii români, ale căror merite întârzie să fie confirmate de realitate, nici evaluarea Rusiei şi Chinei, separate ori luate împreună, nu dă dovadă de mai multă profunzime şi abordare profesionistă. Din păcate, nu pentru asemenea carenţe, ci pentru îndrăznela de a sta o clipă pe propriile picioare, e de aşteptat ca la Vilnius liderii de la Bucureşti să fie traşi de urechi de boşii UE, iar americanii să transmită „aliaţilor strategici” de pe malurile Dâmboviţei mesaje pe aceeaşi linie. Dacă Traian Băsescu chiar nu mai contează, cu excepţia capacităţii sale de a face rău, postura României, de a fi „prea mică pentru un război atât de mare” cum este eşichierul economic, financiar, diplomatic şi militar global al acestor zile, va fi cu certitudine sancţionată. E alegerea românilor înşişi să găsească, sau nu, aliaţii externi majori, cum sunt Rusia şi China, capabili să îi scoată din rolul de slugi umile ale unei lumi occidentale care îi desconsideră şi îi umileşte sistematic.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: