Arhiva | 5:55 pm

SCENARITA PUSA LA CALE IN LABORATOARELE COTROCENIULUI,DE CATRE CONZILIERUL PREZIDENTIAL SEBASTIAN LAZAROIU, LA CARE A „PUS BOTUL”LIDERUL LIBERAL CRIN ANTONESCU PENTRU A FI „SUSTINUT DIN PARTI”DE TABARA BASESCU!

23 dec.

Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu crede că președintele Traian Băsescu s-ar putea muta la Palatul Victoria din 2016. Scenariul este de luni bune rostogolit de presa apropiată președintelui. Dar declarația lui Lăzăroiu dă o altă greutate ipotezei, pentru că vine după ce șeful statului, dar și politicieni care îi poartă mesajele, au arătat că electoratul lui Băsescu va fi îndemnat să-l voteze pe Crin Antonescu în turul II al prezidențialelor, dacă liberalul îl va contracandida pe Victor Ponta. 

Lăzăroiu arată ce vrea tabăra Băsescu în schimbul susținerii lui AntonescuTraian Băsescu i-ar putea cere lui Crin Antonescu, în schimbul susținerii liberalului la alegerile prezidențiale din 2014, funcția de premier. La o astfel de înțelegere politică fac aluzie și declarațiile consilierului prezidențial. Asemenea Elenei Udrea, Sebastian Lăzăroiu vorbește despre unificarea tuturor forțelor politice de dreapta, sub tutela șefului statului.

Udrea a fost mai explicită, joi, la Realitatea Tv, când a prezentat întreaga schemă politică. Traian Băsescu va încerca să stea în umbra unui candidat precum Emil Boc, iar dacă acesta nu va intra în turul II (cum probabil se va și întâmpla, după cum arată actualele sondaje de opinie), îl va sprijini pe Crin Antonescu în finala cu Victor Ponta.

Deputatul nu a precizat care ar fi moneda de schimb, precizând doar că Antonescu ar fi “răul mai mic” și că este o opțiune pentru electoratul lui Băsescu datorită ideologiei politice pe care o împărtășesc PDL și PNL. Restul calculelor a fost prezentat de Lăzăroiu, luni, la RFI: “Eu am spus că, sigur, probabil în 2015 nici nu s-ar putea întâmpla asta, dar în 2016 nu ar fi un scenariu iluzoriu să-l avem pe Traian Băsescu susţinut pentru funcţia de premier de această forţă politică”.

“Traian Băsescu șef al Guvernului” ar putea fi un scenariu iluzoriu, contrar spuselor lui Lăzăroiu, dacă președintele nu va fi ajutat de Crin Antonescu. Băsescu nu poate fi urcat în fotoliul de la Palatul Victoria de formațiuni precum Forța Civică, Mișcarea Populară, PNȚCD sau Noua Republică. Unificarea tuturor acestor partide, plus PDL, tot nu i-ar aduce lui Băsescu funcția de premier fără PNL, mai ales dacă va intra în vigoare noua Constituție, care spune că partidul cu cele mai multe mandate dă prim-ministrul.

Reclame

FOSTUL MINISTRU AL APARARII, VICTOR MOSSADIUC ,SCUZE BABIUC,AMIC CU TRAIAN BASESCU SI FOST PEDIST PE CALE DE A FI ELIBERAT!

23 dec.

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, ar putea să mai petreacă câteva zile în Penitenciarul din Găești, după ce a stat opt luni în  detenţie.Procurorii DNA au anunţat  că au contestat decizia de eliberare condiţionată a lui Victor Babiuc, luată de Judecătoria Găeşti, astfel că acesta rămâne încarcerat până după judecarea recursului la Tribunalul Dâmboviţa.

Răsturnare de situație în cazul eliberării lui BabiucOficialii Biroului de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declarat luni, pentru Mediafax, că Judecătoria Găeşti a înregistrat recursul depus împotriva deciziei din 19 decembrie a unui judecător de la această instanţă care a stabilit că fostul ministru al Apărării Victor Babiuc poate fi eliberat condiţionat.

Imediat după decizia Judecătoriei, au adăugat sursele citate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti nu au declarat recurs şi nu au contestat nici ulterior admiterea cererii de eliberare condiţionată.

În acest context, procurorii anticorupţie au transmis instanţei de judecată cererea de recurs, care a fost înregistrată, astfel că dosarul urmează să ajungă la Tribunalul Dâmboviţa, pentru soluţionarea contestaţiei.

Astfel, Babiuc va fi eliberat numai dacă Tribunalul Dâmboviţa va respinge recursul DNA.

PREMIERUL VICTOR PONTA A SEMNAT ,LUNI,HOTARAREA,PRIN CARE SUNT ALOCATE 20 DE MILIOANE DE EURO PROGRAMULUI DE MODERNIZARE A SCOLILIOR SI GRADINITELOR DIN R.MOLDOVA.LA SEDINTA DE GUVERN A PARTICIPAT SI PREMIERUL R.MOLDOVA,IURIE LEANCA!

23 dec.

Premierul Victor Ponta a semnat, luni, hotătârea prin care sunt alocate 20 de milioane de euro programului de modernizare a școlilor și grădinițelor din Republica Moldova. Prim-ministrul a lansat ideea unei chete la nivel național de DVD-uri și cărți în limba română pe care România să le trimită Chișinăului.

Guvernul dă 20 de milioane euro pentru educația copiilor din Republica MoldovaLa finalul ședinței de Guvern, la care a participat și premierul Republicii Moldova, Iurile Leancă, că cea mai importantă hotărâre dată astăzi este “acordarea a 20 de milioane de lei din fondurile bugetului României pentru dezvoltarea infrastructurii sistemului de educație din Republica Moldova”.

“Vreau să strângem în toate şcolile, dvd-uri, cărţi, e un efort naţional pe care poate să îl facă toată lumea. Vreau să lansăm un program naţional în acest sens”, a spus Ponta. El a arătat că primele donații sunt ale sale și se află pe masa guvernului, constând în câteva DVD-uri și cărți în limba română.

“E un moment în care putem să fim mai solidari când vorbim despre Moldova. Sunt 20 de milioane de euro care merg la grădiniţe şi la şcoli. Să ştiţi că toţi miniştrii ar fi vrut cele 90 de milioane, dar au fost de acord”, i-a spus Ponta lui Leancă, înainte de a semna transferul la Ministerul Dezvoltării de unde urmează să plece banii spre Chişinău. Pentru suma care “depăşeşte tot ce s-a alocat pentru Republica Moldova din 2010 încoace”, premierul le-a făcut însă beneficiarilor şi o sugestie politică pentru anul electoral 2014: “La anul, în noiembrie, când sunt alegeri, să ţină drumul proeuropean. Deci unde e HG-ul? Să nu plece omul la Chişinău cu mâna goală!”.

Leancă a mulțumit pentru “sprijinul dezinteresat” 

“Mulţumesc pentru acest sprijin dezinteresat care va schimba proiectele din Republica Moldova. Şi gazoductul. Vor aduce schimbări palpabile, mai mult optimism, mai multă bucurie şi vă mulţumim din suflet. Ne dorim ca după alegerile de anul viitor să facem această schimbare ireversibilă. Ar vrea să menţinem acelaşi ritm de intensitate şi de eficienţă. Mulţumesc pentru aceşti bani, sumă pe care o vom folosi cu maximă eficienţă. Ca cetăţenii să ştie de unde vin banii”, a spus Iurie Leancă.

Ponta vrea desene animate în limba română pentru copiii din Republica Moldova

Premierul Ponta a relatat că s-a gândit, în timpul unei discuții cu omologul său de peste Prut, să-i ceară ministrului Educației, Remus Pricopie, să organizeze o chetă națională prin care să strângă DVD-rui și cărți în română pentru copiii din Republica Moldova.

“Îmi spunea că e bine, că acei copii trebuie să aibă o grădiniţă mai frumoasă, o şcoală mai frumoasă, dar nu au manuale, DVD-uri, filme în limba română. Uite aici, ţi le dăm, domnul prim-ministru! Deci, filme în limba română, că Tom şi Jerry pot să vorbească şi în română, nu în ruseşte neapărat. Vreau să strângem în toate şcolile, dvd-uri, cărţi, e un efort naţional pe care poate să îl facă toată lumea. Vreau să lansăm un program naţional în acest sens. Sunt convins că mulţi au acasă foarte multe cărţi şi foarte multe filme pe care nu le mai folosesc. Dăm ceea ce ne prisoseşte, ce avem prea mult”, i-a transmis Ponta lui Pricopie.

CONZILIERUL PREZIDENTIAL SEBASTIAN LAZAROIU „ALBA CA ZAPADA „SI NEGRU IN CERUL GURII IL VEDE PE TRAIAN BASESCU PREMIER IN 2016…..LA JILAVA!

23 dec.

 

Sebastian Lăzăroiu lansează o temă mai veche privind posibilitatea ca Traian Băsescu să ajungă premier în 2016.

Consilierul prezidenţial a reiterat, într-un interviu acordat RFI, scenariul potrivit căruia Băsescu ar putea ajunge să conducă executivul susţinut fiind de o construcţie politică de dreapta.

„Eu cred că preşedintele va rămâne activ după ce îşi va termina mandatul, va rămâne activ în politică. Aşa cum a şi spus, va contribui şi anul viitor, dar mai ales în anii care urmează la acea construcţie a unei forţe politice de dreapta, puternice, care să aibă şanse în 2016 să şi câştige alegerile”, a declarat Sebastian Lăzăroiu la RFI. „Eu am spus că, sigur, probabil în 2015 nici nu s-ar putea întâmpla asta, dar în 2016 nu ar fi un scenariu iluzoriu să-l avem pe Traian Băsescu susţinut pentru funcţia de premier de această forţă politică”, a spus consilierul prezidenţial.

După două mandate de preşedinte, Lăzăroiu l-ar vedea premier pe Băsescu, mai cu seamă că, spune acesta, ar fi păcat să nu profite de experienţa pe care o are.

„Şi funcţia de prim-ministru are importanţa ei, iar preşedintele are de departe o experienţă executivă, pe care n-o are nimeni în momentul ăsta în România. Probabil că pentru România ar fi păcat ca în anii care urmează să nu profite de această experienţă executivă pe care o are. Sigur, îşi va termina mandatul de preşedinte, are nevoie de măcar doi ani de odihnă, dar din 2016 încolo nu văd de ce nu ar putea să ocupe o asemenea funcţie”, a susţinut Lăzăroiu.

Potrivit celei mai recente declaraţii, făcute în noiembrie, Lăzăroiu amintea despre posibilitatea ca Traian Băsescu să ajungă premier precizând că unul dintre obiectivele Partidului Mişcarea Populară este „să creeze un vehicul politic puternic pentru a-l susține pe Traian Băsescu pentru funcția de prim-ministru”.

Unificarea dreptei este şi subiectul preferat al Elenei Udrea.

Deputatul nu pierde nicio ocazie să vorbească despre dorinţa sa ca la alegerile prezidențiale din 2014 toate formațiunile de dreapta să fie unite.

“Cred că este nevoie de o opoziţie puternică şi de o unitate a tuturor formaţiunilor care se revendică din spectrul politic de centru-dreapta. Eu nu am nici ezitări, nici nu încerc să ascund ce cred. Cred că PDL şi Mişcarea Populară, împreună cu Forţa Civică, cu PNŢCD-ul, ar trebui să se regăsească într-un proiect comun care eventual să aibă ca prim obiectiv câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2014. Cu mine în PDL( …), spunea recent Udrea.

În locul mai multor partide cu rezultate slabe la alegeri, mai spunea Udrea, ar putea apărea o formațiune care să aibă un candidat comun, cu șanse mai mari de a fi ales președinte al României.

De altfel, nici preşedintele nu se vede scos „la pensie” în pofida numeroaselor declaraţii în care dădea asigurări că după încheierea mandatului de președinte se retrage definitiv din viaţa politică.

“Recunosc că am spus că nu mă mai interesează, că nu vreau să mai aud de politică. Cred că a fost precum cea cu <>. Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba şi nu mi-am găsit locul”, spunea preşedintele.

Şi pentru a convinge pe deplin că reevaluare este una cât se poate de serioasă, Băsescu a mai spus:

“Probabil că voi rămâne în politică și o să iau vorbele d-lui Iliescu: ies din politică doar cu picioarele înainte”.

PREMIERUL VICTOR PONTA A GASIT SOLUTIA PENTRU CEREREA FMI CARE SUSTINE CA TRWBUIE COMPENSATE PIERDERILE CA URMARE A AMANARII ACCIZEI DE CARBURANTI: „CU BANII DE LA TRAIAN BASESCU!”

23 dec.

 

FMI susţine că trebuie compensate pierderile ca urmare a amânării accizei la carburanţi, situaţie în care guvernul trebuie să găsească soluţii.

„Pentru a asigura atingerea ţintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesară adoptarea unor măsuri care să compenseze veniturile pierdute în urma amânării cu trei luni a majorării accizei la carburanţi. Autorităţile au cerut discutarea unor astfel de măsuri în luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizată combinarea primelor două evaluări ale programului economic susţinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizită la Bucureşti în luna ianuarie”, potrivit unei declaraţii de presă transmisă luni de reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, potrivit Mediafax.

FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de către preşedintele Traian Băsescu, considerată „un pas bine-venit”.

Legea bugetului pe 2014 a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Premierul Victor Ponta a anunţat că introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014.

Victor Ponta şi Traian Băsescu au ajuns la un compromis, săptămâna trecută, astfel că preşedintele a anunțat că a promulgat legea bugetului de stat pe 2014, iar premierul, că amână cu 3 luni creșterea accizei la carburanţi.

Armistiţiul cu Băsescu nu păre însă de bun augur, premierul fiind acum în “război” cu FMI.

În contextul schimbului de declaraţii dintre cei doi, preşedintele l-a acuzat pe Ponta afirmând că banii colectaţi din acciză vor finanţa de fapt campania electorală a PSD.

Premierul a acuzat l-a rândul său pe preşedinte că vrea sa şantajeze Guvernul şi Parlamentul pentru a închide comisia care investighează achiziţia terenului agricol din Calaraşi de către fiica sa Ioana.

Ulterior, în declaraţia de presă în care Băsescu anunța că a promulgat legea bugetului de stat pe 2014, acesta a spus şi că amânarea de 3 luni a creșterii accizei la carburanți este o păcăleală de 1 aprilie.

Când a fost întrebat de amânarea cu 3 luni a accizei de 7 eurocenți pentru carburanți, anunțată de premier, președintele a spus râzând: „Sigur e o păcăleală, e o poantă de 1 aprilie, adică data la care ar urma să intre acciza”.

Întrebat ce garanţii i-a oferit Victor Ponta pentru promulgarea Bugetului de Stat, șeful statului a răspuns „Cuvântul de onoare” şi adăugând „Să sperăm că de data asta se va ţine de cuvânt”.

COMISIA JURIDICA A DAT RAPORT FAVORABIL,LUNI,PENTRU ARESTAREA DEPUTATULUI CONSERVATOR GHEORGHE COMAN!

23 dec.

 

Comisia juridică a dat raport favorabil, luni, pentru arestarea deputatului conservator Gheorghe Coman.

”Votul e clar, foarte bine, nu e problemă, mă voi supune justiției. Nu sunt vinovat. Eu nu am cerut niciodată niciun ban și nu mă interesează”, a afirmat Coman.

”Pe doamna Grapini am văzut-o la grup și am fost la o tabără politică în județul Vrancea. Dacă eram acolo, am făcut o poză, două sau trei, nu mai țin minte”, a mai spus el.

”Nu iau în calcul demisia pentru că nu sunt vinovat. Dacă demisionez mâine și justiția nu mă găsește vinovat? Dacă eu nu am luat nimic”, a susținut deputatul.

”El (n.r. bărbatul care i-a dat mită) credea că aș putea să îi facilitez ceva dacă fac parte din Partidul Conservator. A tot insistat să îmi dea bani, dar am refuzat. Am destui bani. La 3.000 de lei nu pot să fac așa ceva”, a adăugat acesta.

Totodată, Gheorghe Coman a afirmat că nu știe nimic de convorbirile în care spunea că în fiecare partid se dau bani.

Gheorghe Coman este urmărit penal pentru fapte de corupţie, după ce a fost prins când primea 3.140 de lei pentru a menţine în funcţie un şef din Direcţia Sanitar Veterinară Buzău.

Ulterior parlamentarul a fugit fugind cu maşina în urma flagrantului organizat miercuri de procurorii DNA, insa a fost prins.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie s-a mutat la PC. El a fost ales preşedinte PC Buzău săptămână trecută.

Vineri, deputatul declara că nu a luat „şpagă” în viaţa sa, că nu a fost prins în flagrant şi că nu a fugit, fiind la ţară, să taie porcul.

PREMIERUL R.MOLDOVA IURIE LEANCA VA PARTICIPA LUNI LA ULTIMA SEDINTA DIN ACEST AN A GUVERNULUI PONTA!

23 dec.

Ultima şedinţă de guvern din acest an este programată astăzi.

Alături de premierul Victor Ponta şi miniştrii din Cabinet, la şedinţă va participa şi şeful executivului de la Chişinău, Iurie Leancă.

 

Săptămâna trecută, guvernul de la Bucureşti a decis să îi acorde Republicii Moldova un sprijin financiar în valoare de 80 de milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului educaţional.

„Cred că este cel mai palpabil gest de sprijin pentru Moldova, pe care nu doar România, ci orice altă ţară l-a făcut cu adevărat. Vorbe goale şi poveşti şi laude a primit Moldova foarte mult, faptul că primesc 80 de milioane de lei pentru infrastructura şcolară vă poate face pe toţi cei prezenţi aici, când vorbiţi cu omologii dvs., când mergeţi în Moldova, să spuneţi că suntem primul guvern care în sfârşit facem ceva concret, dincolo de gazoduct, care înţeleg că pe 31 decembrie este gata”, a declarat Victor Ponta.

%d blogeri au apreciat asta: