DE CE NU VA FI PRIMITA ROMANIA IN ZONA SCHENGEN?!

26 dec.

De ce nu este primită România în spațiul Schengen?

Așa cum ştie toată lumea, primirea României şi a Bulgariei în spațiul Schengen, un spaţiu în care sunt desfiinţate de facto frontierele interne ale statelor incluse în acest spaţiu, a fost amânată de nenumărate ori în ultimii ani de către Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al UE-ului.

Dar cât de justificate sunt aceste decizii ale Consiliului JAI sau mai bine zis ale decidenților informali care conduc UE-ul? Lăsând la o parte pretextele, ridicările din umeri, încurajările ipocrite sau admonestările iritate, ar trebui să ne întrebăm care este motivul real al divizării UE-ului în două segmente extrem de distincte: Zona Schengen (ZS) și Zona non-Schengen (ZNS).

În opinia mea, carantina sine die impusă României şi Bulgariei de către Bruxelles în ceea ce priveşte accesul în ZS reprezintă o decizie determinată în mod exclusiv de mentalități și de interese unilaterale. Şi care sunt aceste mentalităţi şi interese? Cei care cunosc cât de cât Occidentul ştiu, desigur, că acolo sărăcia este considerată în ultimă instanţă o boală contagioasă, iar săracii nişte bolnavi care trebuie trataţi şi de care trebuie să te fereşti dacă vrei să rămâi sănătos. Desigur, există şi în Occident oameni înţelegători şi milostivi faţă de cei săraci, mai ales în Grecia, în Italia şi în Spania. Dar în Olanda, în Suedia, în Danemarca, în Finlanda, în Germania, în Austria, în Ţările Baltice, în Marea Britanie şi în multe alte state occidentale există foarte puţină înţelegere şi milă pentru cei săraci şi pentru sărăcie.

Această inapetenţă a Occidentului pentru sărăcie şi pentru cei săraci poate fi judecată în fel şi chip, dar cred că aceste judecăţi de tip speculativ nu reprezintă soluţii reale în ceea ce priveşte eradicarea sărăciei. Iar celor care se îndoiesc de faptul că majoritatea occidentalilor consideră sărăcia o infirmitate nescuzabilă care trebuie tratată şi de care trebuie să te fereşti le recomand să analizeze ultimele discursuri ale lui David Cameron privind problema liberului acces al românilor şi al bulgarilor pe piaţa forţei de muncă a Marii Britanii. Ce spune de fapt premierul Marii Britanii? Dacă accesul forţei de muncă din România şi din Bulgaria nu va mai fi îngrădit ca şi până acum, atunci Marea Britanie va fi invadată de muncitori români şi bulgari foarte săraci, iar autorităţile britanice vor fi obligate să asigure protecţie socială pentru soţiile şi pentru copiii acestor nefericiţi. Se îndoieşte cineva că marea majoritate a britanicilor consideră că atât premisa, cât şi concluzia acestui silogism sunt perfect valide? În plus, trebuie să ținem cont că Marea Britanie nu face parte din ZS. Dar Franţa face parte din această zonă. Iar dacă România şi Bulgaria ar deveni „colege” cu Franţa în ZS, atunci autorităţile franceze n-ar mai putea expulza, ca şi acum, romii români şi bulgari în ţările natale, ci, dimpotrivă, ar trebui să creeze locuri de muncă, grădiniţe, şcoli, cantine şi spitale pentru aceşti nou veniţi.

Desigur, putem să calificăm discursurile politicienilor şi liderilor de opinie occidentali care militează pentru expulzarea romilor emigraţi din România şi din Bulgaria şi pentru neincluderea acestor ţări în ZS drept populiste, xenofobe, rasiste sau denigratoare. Putem să ne prefacem că nu înţelegem realitatea şi să declarăm, la fel ca şi miniștrii de externe din România şi din Bulgaria, că „nu există nici un motiv… bazat pe realități concrete” care să justifice existenţa ZNS. Dar toate astea nu vor ajuta la nimic. Din păcate, faptul că România şi Bulgaria sunt cele mai sărace ţări din UE nu reprezintă o mistificare sau un pretext propagandistic. În opinia mea, eradicarea sărăciei din aceste ţări reprezintă o problemă concretă care implică în mod necesar soluţii concrete şi nu speculaţii sau frustrări, indiferent dacă România şi Bulgaria vor fi sau nu vor fi acceptate vreodată la „masa bogaţilor”. Atunci când produsul intern brut (PIB) per capita într-o ţară membră a UE reprezintă doar 21% din media UE (cazul Bulgariei) sau 25% din media UE (cazul României), în termeni statistici nu putem clasifica aceste ţări decât ca foarte sărace în raport cu grupul de ţări care formează UE-ul, oricât de mult ne-ar deranja acest calificativ. Pentru că atunci când produsul intern brut per capita dintr-o ţară sau dintr-o comunitate este inferior pragului critic de 60% din valoarea agregată a aceluiaşi indicator, acea ţară sau acea comunitate este profund afectată de sărăcie. În acest caz, sărăcia reprezintă, pur şi simplu, o „realitate concretă” şi nu o injurie. Din această perspectivă, datele prezentate în continuare reflectă faptul că România şi Bulgaria au fost în momentul primirii în UE şi continuă să fie ţări foarte sărace comparativ cu celelalte ţări din UE.

12

Surse de date: 1. Eurostat, GDP and main components – Current prices (nama_gdp_c); 2. Eurostat, Demographic balance and crude rates, (demo_gind).

Pe de altă parte, poziţia de lanternă roşie a României şi a Bulgariei în ceea ce priveşte prosperitatea ţărilor din UE este reflectată şi de următorul clasament, un clasament cu mult mai semnificativ decât cel precedent. Astfel, Bucureştiul şi Sofia ocupă ultimele locuri într-un clasament al prosperităţii capitalelor Slovaciei, Sloveniei, Cehiei, Poloniei, Ungariei, României şi Bulgariei, iar Iaşul, Craiova, Galaţiul, Varna şi Plovdivul ocupă, de asemenea, ultimele locuri într-un clasament al prosperităţii celor mai importante capitale regionale din ţările menţionate, valorile indicatorului PIB per capita din anul 2010 fiind în aceste cazuri mai mici decât mediile naţionale ale acestei variabile!

131

Sursa datelor: Eurostat, Gross Domestic Product (GDP) at current market prices (met_e3gdp).

Printr-o simplă comparare a datelor precedente se poate observa că – exceptând oarecum Slovacia, Estonia şi Bulgaria – celelalte state care au aderat la UE în perioada 2004-2007 nu au reuşit să recupereze în perioada de după aderare absolut nimic din marile decalaje de productivitate a factorilor de producţie (munca şi capitalul) comparativ cu statele din UE cu un nivel ridicat de dezvoltare economică. Dimpotrivă, fractura dintre Vechea şi Noua Europă a devenit șşi mai vizibilă în ceea ce priveşte nivelul dezvoltării economice şi al prosperităţii după marea extindere din primul deceniu al acestui mileniu. Drept urmare, mulţi lideri de opinie și politicieni consideră – pe bună dreptate – că UE-ul este o grupare supra-statală în care unele state se îmbogăţesc pe seama celorlalte!

Dar cum poate fi explicată această destructurare şi fracturare economică a UE-ului? În opinia mea, fenomenul de „acumulare a decalajelor” în cazul noilor veniţi în UE, ca să utilizez un concept extrem de adecvat utilizat cu succes de Bogdan Murgescu într-un cu totul alt context, este un fenomen extrem de contradictoriu în ceea ce priveşte natura şi cauzalitatea. În opinia mea, este evident că eficacitatea şi eficienţa dezvoltării economice sunt direct legate de eficacitatea şi de eficienţa investiţiilor. Desigur, pentru intensificarea creşterii economice sunt necesare multiple investiţii fezabile din punct de vedere financiar. În 2004, atunci când s-a declanşat procesul de extindere al UE, marile companii transnaţionale din Germania, Franţa, Olanda, Austria, Italia şi din alte state occidentale aveau suficiente resurse financiare pentru a contracara penuria investiţională din statele recent admise în UE. Boom-ul investițional care a urmat a creat iluzia că deceniile de subdezvoltare din perioada comunist-socialistă a noilor veniţi în UE vor fi „arse” în doar câţiva ani. Paradoxal, această iluzie, intens mediatizată, a răvăşit imaginaţia multor oameni care, după decenii de restricții și de trai modest, au început să consume cu frenezie bunuri mult prea costisitoare în raport cu veniturile lor precare.

În acest context, supracreditarea consumului în detrimentul investiţiilor a generat o creştere economică nesustenabilă în toate ţările din UE, dar mai ales în cele recent admise în piața comună europeană. Studiul de caz prezentat în continuare reflectă cum nu se poate mai bine că supracreditarea consumului în detrimentul investițiilor în capital fix generează invariabil o alocare ineficientă și nesustenabilă a resurselor financiare. Cu alte cuvinte, intensificarea sustenabilă a creşterii economice implică un nivel investiţional ridicat în bunuri de capital cu destinaţie productivă și nu un consum exacerbat. În caz contrar, consumul exacerbat va acţiona ca un drog asupra procesului de creștere economică, iar această viciere a creşteri economice va genera sevraje şi crize catastrofale.

3535

Surse de date: 1. Eurostat, GDP and main components – Current prices (nama_gdp_c); 2. Eurostat, Demographic balance and crude rates (demo_gind).

Într-adevăr, seriile de date din tabelul precedent reflectă cât de riscantă poate deveni creşterea economică bazată pe supracreditarea consumului șşi a investiţiilor destinate masificării consumului. Să luăm ca exemplu situaţia României de la începutul anului 2007, anul în care România a fost admisă în UE. În loc să investească în agricultură, în industria alimentară sau în alte domenii în care exista în acel moment cerere solvabilă excedentară în raport cu oferta autohtonă, foarte mulţi investitori privaţi din ţară sau din străinătate au investit în bunuri de capital destinate stimulării consumului de bunuri şi servicii. Mai mult, băncile din România au stimulat această exacerbare a consumului prin supracreditarea acestuia. Drept urmare, multe mall-uri, hoteluri, restaurante, investiții imobiliare şi aşa mai departe s-au dovedit a fi afaceri nefezabile financiar şi au generat pierderi şi blocaje financiare enorme. Iar agricultura, industria alimentară, producţia de bunuri cu valoare adăugată mare şi alte domenii care ar fi generat o creştere economică sustenabilă au fost marginalizate de către investitorii privaţi şi de către stat.

Au existat, însă, şi investitori, mai ales germani, francezi, americani şi chinezi, care au rezistat tentaţiei de a investi în afaceri de tip cazinou, preferând să finanţeze proiecte mult mai fezabile pe termen lung. Astfel, compania Renault a externalizat la Piteşti şi în alte localităţi un segment important al producţiei sale de autoturisme şi de componente pentru autoturisme. Acelaşi lucru l-au făcut şi câteva companii germane importante care au externalizat la Timişoara, la Arad, la Sibiu, la Braşov, la Oradea şi în alte localităţi româneşti fabricarea unor componente pentru autoturisme. Pe de altă parte, compania Ford a creat la Craiova capacităţi de producție care au scos din letargie un oraş cu un potenţial ştiințific şi industrial important. Nu în ultimul rând voi menţiona faptul că investiţiile companiei americane Smithfield au redresat competivitatea binecunoscutei companii timişorene Comtim, una din cele mai importante companii din UE în domeniul producţiei şi comercializării cărnii de porc. Drept urmare, Smithfield-ul din Timişoara a fost achiziţionat recent de o campanie chineză de foarte mare anvergură. Datele prezentate în continuare reflectă deosebit de clar impactul acestor investiţii în configurarea unor noi zone economice mai competitive şi mai fiabile comparativ cu situaţia de acum două decenii. Evident, includerea capitalei României şi a judeţului Ilfov în această hartă a celor mai competitive regiuni ale României este discutabilă datorită deficitelor comerciale uriaşe înregistrate de companiile cu sediul în Bucureşti şi în Ilfov.

245

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică, Buletin statistic județean, 8/2013.

Pe de altă parte, absenţa din clasamentul anterior a judeţelor Iaşi, Galaţi, Cluj și Prahova este surprinzătoare ţinând cont de potenţialul economic al acestor zone. Din păcate, însă, aceste zone nu au reușit să-şi fructifice în ultimii ani potenţialul economic prin punerea în funcţiune a unor noi capacităţi de producţie compatibile cu cerinţele clienţilor interni şi externi. Drept urmare, exporturile companiilor ieşene, gălăţene, clujene şi prahovene din prima jumătate a acestui an au fost extrem de modeste: 348 631 mii euro (Iași), 383 872 mii euro (Galaţi), 465 320 mii euro (Cluj), respectiv 668 176 mii euro (Prahova).

Din cele prezentate rezultă că admiterea României în ZS reprezintă o problemă cu mult mai puţin importantă comparativ cu deteriorarea dramatică în ultimii ani a situaţiei economice şi a nivelului de trai. Aşa cum am argumentat, redresarea economică a României implică o creştere semnificativă a volumului, a eficacităţii şi a eficienţei investiţiilor. Pe de altă parte, sunt necesare măsuri concertate pentru stoparea declinului demografic. În sfârşit, trebuie soluţionate următoarele probleme stringente: migraţia forţei de muncă calificate, multiplicarea datoriei publice, diminuarea motivaţiei pentru muncă, deteriorarea calităţii învăţământului şi dezintegrarea sistemului de formare profesională.

În opinia mea, soluţionarea acestor probleme reziduale implică înainte de orice revenirea cu picioarele pe pământ a celor care deţin în acest moment cele mai importante funcţii în top managementul României: şeful statului, şeful guvernului şi guvernatorul BNR. Mai întâi, aceşti trei decidenţi majori ar trebui să reformuleze politica externă şi internă a României în funcţie de nevoile sale stringente: investiţii, resurse umane, proiecte fezabile şi pieţe accesibile. Ce rost au parteneriatele strategice ale României cu SUA sau cu Marea Britanie? Ce câştigă România din aceste parteneriate? În opinia mea, absolut nimic. Cât despre costurile acestor parteneriate, nu are rost să mai vorbim: carne de tun pentru războaiele coloniale din Afganistan şi din Irak, cele mai scumpe autostrăzi din câte s-au construit vreodată, fregate casate cumpărate la preţuri exorbitante, dezastre ecologice de tip Chevron, baze militare la Constanţa şi la Deveselu care afectează securitatea Rusiei. Şi pentru ce toate astea? Pentru că România a fost primită în NATO şi în UE datorită „pilelor” puse de americani şi de britanici? Evident, România are nevoie acum de parteneriate reciproc avantajoase cu Germania, cu China şi cu Rusia, singurele puteri globale care pot satisface la costuri accesibile nevoile stringente ale României. În aceste condiţii, cred că a venit vremea ca România să-şi decidă singură viitorul şi nu să aştepte clemenţa Consiliului JAI sau nu mai ştiu cui pentru a fi primită în ZS.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: