
Multă lume s-a mirat în momentul în care a răsuflat în public semnarea la 12.12.2012, ora 22.50 a Acordului de colaborare instituțională între președintele Traian Băsescu și prim-ministrul Victor Ponta. Cel care l-a denunțat cel mia tare în public deși a asistat la semnarea documentului a fost președintele PNL Crin Antonescu.
Dacă inițial părea că totul merge „ca pe roate”… spre finalul anului lucrurile au luat-o razna. Atacurile publice dintre cei doi sunt mai dure ca înainte de documentul semnat și multă lume se întreabă dacă nu cumva Acordul are și anexe secrete care fac imposibilă ruperea lui de unul din cei doi semnatari și că există un fir roșu care în ciuda disensiunilor publice este urmat.
DOCUMENT PUBLIC – Acordul de colaborare instituțională
Cea mai gravă încălcarea a pactului a venit la 6 luni de la semnarea lui: trocul preşedinte – premier în privinţa numirii procurorilor şefi. Deşi pactul prevedea un proces transparent de numire a acestora, nimic nu a fost pus în practică. Numeroasele atacuri reciproce, grave şi într-un limbaj inacceptabil între preşedinte şi premier au constituit tot atâtea violări ale înțelegerii.
De la „mitoman” la „băgat strâmbe”, ambii politicieni și-au trimis săgeți, în fața camerelor de luat vederi – o selecțiune a celor de la Digi24
:
Traian Băsescu: „Nu pot să stau în remorca unui mitoman”.
Victor Ponta: „I-a murit curajul”.
Traian Băsescu: „Sunt mai bun ca prim-ministru decât el”.
Victor Ponta: „Eu sunt cu munca, el cu băgat strâmbe”.
Traian Băsescu: „Foarte greu sa mergi înainte”.
Turneul făcut de Victor Ponta în mai multe țări asiatice, în această vară, a fost ținta unor critici dure din partea președintelui. Premierul nu a ezitat să-i răspundă.
Victor Ponta: „Președintele face ce a făcut de nouă ani, scandal. Eu am treabă să guvernez țara”.
Revocarea procurorului Lucian Papici din fruntea Secției 1 a DNA a dus la una dintre cele mai dure critici ale președintelui față premier. Victor Ponta a argumentat schimbarea lui Papici afirmând că acesta făcea „dosare politice”.
Traian Băsescu: „Turneul catastrofal din punct de vedere al imaginii din Asia ar trebui să mă supere. Câtă minte trebuie să-ți lipsească?”
Victor Ponta: „Dosarele referendumului sunt politice, pornite de Morar și Papici”.
Traian Băsescu: „Nu-l mai girez pe Ponta pentru că a încălcat grav pactul. S-a băgat cu bocancii în Justiţie”.
Procesul de privatizare a CFR Marfă a fost o altă sursă de conflict, în condițiile în care președintele a avertizat de mai multe ori că Grup Feroviar Român, deținut de omul de afaceri Gruia Stoica, nu are bani pentru a cumpăra compania de stat și că procesul ar putea face obiectul unei anchete, în timp ce premierul declara că procedurile s-au desfășurat corect.
Traian Băsescu: „A vrut să își ajute un prieten, pe Gruia Stoica”.
Victor Ponta: E o mentalitate securistă de care nu va scăpa toată viața”.
Proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană a fost, la rândul său, o temă de dispută între președinte și premier.
Traian Băsescu: „Ponta, câți bani ai luat ca să semnezi Roșia Montană? (…) Să dedici o lege Roşiei Montane e un act de laşitate”.
Victor Ponta: „Eu am luat o decizie curajoasă și îmi asum acest lucru”.
Traian Băsescu: „E tare! (…) Avem un premier și un deputat la Palatul Victoria, unul din doi, doi în unul, din doi abia faci unul”.
Comisia înființată în Parlament pentru a determina modul în care fiica cea mare a președintelui, Ioana Băsescu, a cumpărat un teren agricol în comuna Nana din Județul Călărași, a dus la un schimb dur de declarații.
Victor Ponta: „Acest mod extrem de dubios în care cu 300.000 de euro cash, cu un credit dubios pe care dacă dumneavoastră sau orice om obișnuit se duce nu-l primește niciodată…”
Traian Băsescu: „Ce îi pot spune lui Victor Ponta, plagiator şi mincinos: dacă are o bătălie politică să o ducă ca între bărbaţi. (…) Las-o pe fiică-mea în pace!”
Anunțul președintelui că nu promulgă Legea Bugetului, dacă Guvernul nu renunță la supraacciza pe combustibil a provocat un atac al premierului.
Traian Băsescu: „Daca nu se renunță la acciză trimit înapoi bugetul de stat”.
Victor Ponta: „E un nivel superior al iresponsabilității la care Băsescu a ajuns și e vorba de o lipsă de discernământ”.
Traian Băsescu a anunțat că nu va aproba Memorandumul cu FMI. Reacția nu s-a lăsat așteptată.
Traian Băsescu: „Am decis sa nu aprob acest memorandum”
Victor Ponta: „E un mod egoist și individualist de a face politică”.
Victor Ponta: „Președintele vrea să șantajeze guvernul și parlamentul”.
Traian Băsescu: „Victor Ponta este un premier corupt profund”.
Share this: Politica,Istorie,Economie,Muzica,Investigatii,Partide,Conspiratii mondiale,Educatie,Invatamant,Sport,Cultura,Social-media
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Etichete:ACORD DE COLABORARE INSTITUTIONALA, INTRE BASESCU SI PONTA NU ARE ANEXE, Politica
Comentarii recente