MORTAL COMBAT DECLANSAT DE „MINICINOSUL „CRIN ANTONESCU,CARE ISI VEDE SPULBERAT VISUL DE A AJUNGE PRESEDINTE AL ROMANIEI CONTRA „PARSIVELULUI” VICTOR PONTA,ESTE INCEPUTUL SFARSITULUI USL!

30 dec.

Anul 2013 a stat sub semnul unui adevărat război între premierul Victor Ponta și liderul PNL Crin Antonescu. De la ”parșivel”, la ”mincinos” acuzațiile au curs de o parte și de alta la foc continuu, iar USL a stat mereu sub zodia unei ruperi iminente.

Ruperea USL a fost un refren cântat pe tot parcursul anului 2013. Pesurse.ro vă prezintă momentele cheie ale ultimului an și cum au evoluat războaiele din USL.

1. Războiul între Antonescu și Ponta a început imediat după alegerile parlamentare din 2012. Atunci, premierul Ponta a semnat acordul de coabitare cu Traian Băsescu. Antonescu a participat la eveniment, dar nu și-a pus semnătura pe document, ceea ce i-a permis ulterior să înfiereze acest acord.

2. Un al doilea conflict major între premierul PSD şi liderul liberal a fost provocat de numirea Laurei Coduţa Kovesi la conducerea DNA. „În cazul în care premierul Victor Ponta, ca ministru interimar al Justiţiei, o propune pe Codruţa Kovesi pentru şefia DNA, categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL. Mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă”, a declarat, la momentul respectiv, Crin Antonescu.

În cele din urmă, liberalii cedează și Ponta numește procurorii în baza înțelegerii anterioare cu președintele Traian Băsescu.

3. După o vacanță de vară, în care doar Traian Băsescu a animat spiritele pe scena politică, a urmat taifunul din USL. În septembrie, pe fondul manifestaţiilor împotriva demarării proiectului de la Roşia Montana, Crin Antonescu îl lasă în offside pe primul-ministru şi anunţă că liberalii nu susţin proiectul de lege RMGC. „Premierul a început un joc destul de parşivel”, a spus Antonescu, cu referire la faptul că Ponta, în calitate de premier, a susţinut proiectul, dar, în calitate de deputat, a declarat că va vota împotrivă. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a răspuns, spunând că şeful liberalilor se comportă „ca o fată mare”.

Tot în septembrie, liderii PSD încep să-l ameninţe public pe Crin Antonescu, căruia îi transmit că s-ar putea să piardă sprijinul în cursa pentru Cotroceni. Iniţial, aceste atacuri au venit dinspre lideri precum Ioan Rus, Vasile Dâncu, Ilie Sârbu sau Mircea Geoană, pe care Crin Antonescu i-a definit drept „dulăii” lui Ponta. În noiembrie a intervenit în dezbatere şi liderul PSD: „Dacă Antonescu vrea să fie preşedinte, trebuie să vorbească frumos cu toţi, în primul rând cu PSD”.

4. Demiterea procurorului Lucian Papici i-a dat ocazia lui Antonescu să vină cu un discurs virulent la adresa lui Ponta, pe care l-a acuzat că vrea s pună mâna pe justiție. „Ponta ştie că dreptate până la capăt înseamnă independenţa Justiţiei, nu preluarea de către noi a controlului asupra Justiţiei de la Băsescu”, a afirmat liderul liberal.

Pesurse.ro dezlănțuia jihadul

5. În urma unor înregistrări dintr-o ședință a liberalilor, obținute de pesurse.ro, a început un adevărat război al declarațiilor între PSD și PNL.

„Nu e prima oară când Crin Antonescu minte, m-am obişnuit. Le spune ceva colegilor, altceva nouă şi alta presei”, a declarat liderul PSD. „Domnul Ponta îşi ia îndrăzneală să mă facă mincinos şi lucrul acest nu i-l permit. Am spus totdeauna adevărul de când sunt în viaţa politică”, a fost replica lui Crin Antonescu.

În acest context tensionat a venit și numirea președintelui director interimar la TVR. PSD-iștii l-au boicotat pe Rareș Bogdan, ceea ce a dus la cea mai mare criză de la existența USL.

Conform surselor noastre, după o întâlnire fulger Ponta-Antonescu-Voiculescu, USL era rupt. Timp de 2-3 ore, alianța de guvernare a fost ruptă. Miniștrii PNL au părăsit ședința de Guvern, iar premierul a fugit la sediul PNL. Crin Antonescu a fost cel care a rupt USL-ul, dar în cele din urmă a revenit la sentimente mai bune, considerându-se că nu era un moment propice.

6. Anul s-a terminat liniștit, dar, cel puțin la nivel simbolic, tot putem trage o concluzie. Cei doi co-președinți ai USL Victor Ponta și Daniel Constantin au petrecut sărbătorile împreună. Din poza de grup a USL-ului lipsește Crin Antonescu, ba mai mult, Ponta nu se sfiește să-i arunce o ironie liderului PNL, așa, de final de an.

„P.S. – chiar e Ghita in poza, nu e greseala a Echipei mele! Si daca iau masa cu „acest ” Ghita sigur nu se supara Crin!”, a scris Victor Ponta, pe pagina personală de Facebook.

În tot acest tablou a mai venit și ruptura dintre PNL și PC, conservatorii trecând în tabăra PSD. Prin această mutare, dar și prin racolări masive de la PPDD, social-democrații au făcut majoritate alternativă în Parlament și pot guverna oricând fără PNL.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: