MESAJUL PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BOR CATRE ROMANI DE ANUL NOU!

1 ian.

 Cu ocazia Anului Nou, Preafericitul  Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis românilor un mesaj în care se roagă ca Mântuitorul să apere toţi copiii, toate familiile şi “mai ales familiile care cresc copii în credinţă”. “Să ne dăruiască şi nouă ajutor în lucrarea cea bună şi să ne ferească de răutăţile din lume pentru a înţelege ajutorul lui Dumnezeu în viaţa noastră”, a mai spus Patriarhul.

Ce a transmis Patriarhului Daniel românilor de ANUL NOU Cu ocazia Anului Nou, PF Daniel a transmis românilor un mesaj în care se roagă ca Mântuitorul să apere toţi copiii, toate familiile şi “mai ales familiile care cresc copii în credinţă”. “Să ne dăruiască şi nouă ajutor în lucrarea cea bună şi să ne ferească de răutăţile din lume pentru a înţelege ajutorul lui Dumnezeu în viaţa noastră”, a mai spus Patriarhul.

De asemenea, PF Daniel a vorbit despre românii care trăiesc în afara graniţelor şi le-a urat mulţi şi binecuvântaţi ani. “În mod deosebit, ne adresăm tuturor românilor care se află în jurul graniţelor României, dar şi în diaspora română şi le dorim ani mulţi şi binecuvântaţi, păstrând legătura cu poporul român prin credinţă şi prin toate valorile spirituale şi culturale comune, mai ales prin frumoasele colinde româneşti. Tuturor le dorim ca îndepărtarea de casă să nu fie o îndepărtare duhovnicească, ci să fie un prilej de a întări şi mai mult comuniunea românească”, a mai spus PF Daniel în mesajul său.

În toate bisericile Patriarhiei Române vor fi oficiate, la cumpăna dintre ani, slujbe speciale. Potrivit rânduielii liturgice hotărâte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în noaptea de Anul Nou în catedralele şi bisericile parohiale se oficiază Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos şi se citesc rugăciunea Sfântului Isaac Sirul, o rugăciune de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an, din tradiţia română şi slavă şi respectiv din tradiţia greacă.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2014 să fie declarat Anul omagial euharistic, adică anul Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.Eparhiile şi instituţiile de învăţământ teologic ale Bisericii Ortodoxe Române vor organiza în anul 2014 dezbateri, colocvii, seminarii şi expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri pe cele două teme.

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional bisericesc care va cuprinde printre altele, conferinţe pastoral-misionare, un congres euharistic internaţional, un simpozion naţional şi o expoziţie naţională dedicate “Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni” cu scopul valorificării moştenirii istorice, spirituale şi culturale a epocii brâncoveneşti.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: