VULPITA ROSIE ,LIBERALA FAN BASESCU,CRISTINA POCORA :”CONDAMNAREA LUI ADRIAN NASTASE ESTE O DECIZIE A JUSTITIEI ,NU VAD CUM AR AFECTA USL!”

7 ian.

 

 

Decizia de condamnare a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian aparţine justiţiei, iar această situaţie nu va afecta USL, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.

 

 

„Nu am ce fel de comentarii să fac, pentru că nu suntem în sfera politică. Este o decizie a justiţiei în urma unui proces, prin urmare politicul nu are prea multe de comentat în această situaţie”, a declarat Pocora, pentru AGERPRES.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat luni pe fostul premier Adrian Năstase la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi la trei ani de închisoare pentru şantaj, precum şi cinci ani interzicerea unor drepturi civile după executarea pedepsei. Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca Adrian Năstase să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare. AGERPRES.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: