PRESEDINTA ICCJ,FOST PROCUROR ,LIVIA STANCIU ,CEA CU „NASHU IN SUFLET”,IL ACUZA PE PREMIERUL VICTOR PONTA!

16 ian.

 

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a declarat, joi, la intrarea în sediul CSM, că atacurile oamenilor politici la adresa sistemului judiciar au devenit din ce în ce mai dese, cu deosebire la adresa Înaltei Curţi şi a judecătorilor care instrumentează dosare penale ce îi vizează pe politicieni.

„Este extrem de grav că oameni politici care deţin importante funcţii în stat – şi cu atât mai grav este pentru aceştia – fac afirmaţii de-a dreptul incredibile pentru noi, care nu urmăresc decât, în primul rând, decredibilitarea sistemului judiciar”, a spus Stanciu.

Livia Stanciu a mai spus că este extrem de grav şi că premierul Victor Ponta a afirmat că celeritatea soluţionării cauzelor diferă în raport de culoarea politică a inculpaţilor.

„Faptul că premierul României – şi îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, pentru că nu m-am aşteptat -, sigur, poate în calitatea domniei sale de preşedinte al PSD ar fi putut să facă diverse afirmaţii, dar ca premier al României, să induci ideea că, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, celeritatea soluţionării cauzelor diferă în raport de culoarea politică a inculpaţilor, este extrem de grav”, a adăugat Livia Stanciu.

Livia Stanciu a precizat că l-a auzit pe premier spunând şi inducând „o idee gravă”, aceea că la ICCJ aceiaşi judecători pronunţă într-o fază procesuală, în unanimitate, o soluţie de achitare, după care, aceiaşi judecători ai Secţiei penale, tot în unanimitate, pronunţă o soluţie de condamnare.

„Este extrem de gravă o astfel de afirmaţie. De ce spun aceasta? Pentru că de esenţa actului de justiţie, a activităţii de judecată este şi exercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi pronunţarea, după ce acel complet examinează motivele de recurs invocate de către părţi, a unei soluţii într-un sens sau altul”, a mai spus preşedintele ICCJ.

Livia Stanciu a adăugat că judecătorii de la ICCJ sunt total nemulţumiţi de aceste reacţii ale premierului.

„Dumneavoastră cred că aţi sesizat că noi am manifestat întotdeauna decenţă, nu am ieşit după fiecare atac exercitat de către politcieni. Am crezut că, totuşi, se vor restrânge aceste atacuri la adresa justiţiei, dar constat că, în ultima perioadă că, în mod nejustificat, ele se amplifică”, a mai declarat Stanciu.

Premierul Victor Ponta a apreciat după condamnarea lui Adrian Năstase că este „o chestie ciudată” atunci când aceiaşi judecători de la Curtea Supremă achită în unanimitate şi, ulterior, condamnă tot în unanimitate.

Năstase a fost achitat în primă instanţă de Înalta Curte pentru acuzaţia de luare de mită în dosarul Zambaccian, iar la recurs a primit 4 ani de închisoare cu executare, tot la Înalta Curte.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: