„TATUCII”,TRAIAN BASESCU SI VIKTOR ORBAN,DE LA BUCURESTI SI BUDAPESTA,ARUNCA ROMANIA SI UNGARIA IN BRATELE RUSIEI,PRIN GAZPROM SI ROSATOM!

17 ian.

 

La Budapesta guvernează un politician care știe mereu ce este mai bine pentru țara sa. Știe cel mai bine ce avioane multirol trebuie cumpărate, care bănci trebuie ”alungate”, ce contracte energetice trebuie semnate, cine este cel mai bine să-i ”colonizeze” țara și ce pusee naționaliste și ”unioniste” trebuie provocate în țările vecine pentru a se vedea reales. Sună cunoscut?

La Budapesta nu este vorba despre zacaminte de aur care sa fie exploatate prin metode controversate, de zacaminte de gaze de sist oferite spre explorare unei companii americane, ci de infrastructura nucleara a tarii oferita peste noapte, fara consultare si fara studii stiintifice prealabile, Rusiei.

Un acord nuclear cât 10% din PIB și o politică energetică pe zeci de ani

Pe 14 ianuarie, in prima zi a Anului Nou pe stil vechi, premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost primit la Moscova de presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, pentru a stabili clar ca Budapesta va renunta la o licitatie internationala pentru modernizarea singurei sale centrale nucleare si, in schimb, va acorda Rusiei toate drepturile pentru tot complexul de lucrari.

Acordul la care au ajuns Orban si Putin implica un imprumut pe 30 de ani de circa 10 miliarde de euro din partea Rusiei si o miza uriasa: centrala nucleara de la Paks produce acum aproape 50% din energia electrica din Ungaria. Dupa modernizare, centrala va produce de doua ori mai multa energie. Presa occidentala vorbeste, avant in vedere data acordului, despre un Mos Gerila rus care oferi Ungariei 10 miliarde de euro, dupa imprumutul de 15 miliarde de dolari oferit Kievului pentru a mentine Ucraina departe de UE si cel de 2 milairde de dolari ”aruncat” Belarusului.

Orientarea brusca a Ungariei lui Viktor Orban catre Rusia s-a facut pe furis, departe de ochii opiniei publice si a opozitiei. Presa de la Budapesta nu a aflat decat ”pe surse”, cu o zi inaintea vizitei la Moscova, ca Orban va oferi Rusiei un proiect in valoare de peste 10% din PIB-ul tarii sale. Presa de opozitie scrie ca Orban nu ar fi primit o finantare atat de generoasa din partea niciunei companii nucleare cu exceptia Rosatom, pentru ca deficitul bugetar al Ungariei arata mult prea rau in acest moment. Or, generozitatea Rusiei nu vine decat cu un pret: fie cumpararea centralei de la Paks, fie impartirea profitului, fie avantajarea oamenilor de afaceri rusi in diverse achizitii strategice in Ungaria.

Nepszabadsg: Ungaria, în brațele ursului rus

La Budapesta, cotidianul Nepszabadsag a publicat joi un editorial in care vorbeste despre colonizarea energetica a Ungariei. ”Sa retinem data: 14 ianuarie 2014. Atunci s-a stabilit definitiv ca Ungaria nu este o democratie in sensul european al termenului. In caz contrar ar fi de neconceput ca am fi putut lua o asemenea decizie care implica destinul tarii pe mai multe decenii – asa cum prevede modernizarea centralei nucleare de la Paks (la 100 de kilometri de Budapesta) – fara dezbatere publica, fara consultare stiintifica si fara vreun studiu. Doar prin vointa personala a premierului.

Viktor Orban este un expert in materie: cu achizitionarea avioanelor Gripen din Suedia, in septembrie 2001, a facut la fel. Ignoram mereu ce se intampla in culise, dar afacerea miroasea a coruptie. Afacerea de azi este de un alt calibru, atat ca pret, cat si ca efecte. Nu este vorba de a alege ce avioane de vanatoare zboara pe deasupra noastra, ci de alimentarea cu energie pe decenii intregi.

Societatea ar trebui sa accepte o decizie opaca. Ar trebui sa-l credem pe Viktor Orban care spune ca Ungaria are nevoie de alte doua reactoare si ca cea mai buna solutie este ca ele sa fie construite de de agentia rusa Rosatom, printr-un credit rus rambursabil in 30 de ani.

Premierul nostru a obtinut o asemenea victorie in lupta pentru independenta energetica, incat vom fi dependenti de gazele si energia nucleara rusa mai mult ca niciodata. Dupa Ucraina, la finalul lui noiembrie, UE a mai suferit o infrangere. La 25 de ani dupa caderea comunismului, Orban crede ca Ungaria este ma sigura in bratele ursului rus. Cine ar fi putut crede? O fi crezut-o macar el insusi, acum 25 de ani?”

O miză economică uriașă

Ca centrala nucleara de la Paks are o importanta strategica deosebita nu o arata doar ponderea uriasa in productia totala de energie in Ungaria. Este esential ca multe din companiile care ridica PIB-ul Ungariei au contracte cu aceasta centrala pentru energie ieftina (Daimler AG, Volkswagen AG, Audi AG, Suzuki Motor Group, General Motors Co.) Grav este ca proiectul oferit Rusiei este atat de impovarator financiar, incat preturile energiei dupa incheierea modernizarii centralei nucleare ar putea fi mai mare si ar putea alunga din Ungaria multe asemenea companii, mai cu seama daca Rusia nu si-ar putea onora integral obligatia de a investi 10 miliarde de euro.

Dupa returnarea in avans a imprumutului FMI si practic ”alungarea” reprezentantilor Fondului la Budapesta, dupa mai multe renationalizari a unor companii privatizate in anii ’90 si impunerea unor taxe suplimentare pentru bancile straine, premierul Viktor Orban se indreapta acum catre o cooperare energetica cu Rusia, nu numai in privinta costructiei gazoductului South Stream, ci si in plan nuclear.

Acordul strategic cu Rusia a fost prezentat populatiei ca o parte dintr-un amplu program de reducere a pretului energiei. Este vorba de actiunea guvernului ungar de a infiinta o companie energetica nationala – MVM – care a achizitionat deja mai multi operatori straini si autohtoni de pe piata energiei (printre care si compania care cumpara gaze din Rusia importate de E.ON) si care va avea sarcina de a negocia, in 2015, un contract mai favorabil cu Gazprom. MVM, o companie pe care criticii lui Orban o suspecteaza ca sifoneaza bani publici catre sustinatorii guvernului, este cea care se va ocupa si de constructia gazoductului rus South Stream in Ungaria.

Un posibil calcul electoral meschin

Criticii lui Orban sunt suprinsi insa de secretomania si graba cu care a actionat premierul in relatia cu Putin. Explicatia tine de alegerile parlamentare din aceasta primavara, sustin analistii. Viktor Orban, la fel ca in 2002, nu doreste sa-si murdareasca mainile facand campanie electorala si prefera sa joace rolul premierului care stie ce e mai bine pentru tara lui, actionand pe plan extern, fie ca este vorba de relatia cu Rusia, de declaratii ce dau apa la moara nationalistilor maghiari din Romania sau de vizitele in China si unele tari arabe, ce vor avea loc in curand. Pe de alta parte, graba cu care s-a ajuns la acordul ungaro-rus a fost pusa pe seama faptului ca Orban incearca sa treaca acordul prin parlament atat timp cat mai are actuala majoritate zdrobitoare, pana la alegerile din aprilie-mai.

Guvernul de la Budapesta se apara si spune ca Orban a fost la Moscova pentru ca nu se cadea sa refuze o invitatie facuta de Vladimir Putin, ca si cum presedintele Rusiei s-ar fi trezit intr-o buna dimineata cu o mare dorinta de a-l vedea pe premierul Ungariei si i-a trimis repede o invitatie. Socialistii si partidul de centru-stanga Egyutt 2014 (Impreuna 2014), principalele forte de opozitie, au cerut detalii privind acordul negociat de Orban. Tot ce le-a transmis guvernul este ca acordul a fost negociat pe parcursul anului 2013, cu alte cuvinte nicio lamurire, desi este vorba despre un proiect care poate determina politica energetica a Ungariei pentru cateva decenii, iar masina de vot din Parlament il va aproba. Este o mostra de democratie a la Viktor Orban.

Vocea Rusiei îți freacă palmele, Wall Street Journal își roade unghiile

Cum prezinta guvernul de la Budapesta acest acord. ”Cel mai important acord din ultimul deceniu”, potrivit sefului de cabinet al lui Viktor Orban. Un proiect care va crea 10.000 de locuri de munca si va produce o crestere de 1% a PIB-ului, sustine guvernul.

Cu aceleasi surle si trambite si un cunoscut limbaj de lemn anunta si Vocea Rusiei acordul bilateral: ”Vladimir Putin a dat o înaltă apreciere dinamicii cooperării dintre cele două ţări, ţinând cont de faptul că Rusia este cel mai mare partener economic şi comercial al Ungariei în afara UE.”

Presa occidentala interpreteaza acordul nuclear dintre Rusia si Ungaria drept o noua ”tradare” a Vestului venita din partea lui Viktor Orban. The Wall Street Journal a publicat un articol extrem de critic la adresa lui Orban, insistand pe caracterul sau duplicitar si pe intoarcerile de 180 de grade facute in ultimii ani. Orban a fost cel care, in 2007, acuza guvernul socialist ca face eforturi pentru a ”readuce Ungaria in sfera de influenta rusa” acceptand participarea la proiectul South Stream. In 2008, acelasi Orban a catalogat drept ”lovitura de stat” faptul ca premierul socialist Ferenc Gyurcsany a ocolit Parlamentul cu proiectul South Stream. Acum insa, aflat la putere, Viktor Orban este de acord sa ofere Rusiei un proiect nuclear a carui valoare este de peste 10% din PIB-ul Ungariei si prin care fostul inamic devine cel mai important partener de afaceri.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: