Arhiva | 4:22 pm

GUVERNATORUL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU DE ACORD CU NUMIREA VICEPREMIERULUI GABRIEL OPREA CA MINISTRU DE INTERNE INTERIMAR!

23 ian.

 

 Traian Basescu a semnat decretul de numire ca interimar al vicepremierului Gabriel Oprea ca interimar la MAI si decretul de incetare a mandatului lui Radu Stroe in fruntea aceluia minister potrivit unui comunicat remis PESURSE.RO de Administratia Prezidentiala.
 

‘Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 23 ianuarie a.c., Decretul prin care se ia act de demisia domnului Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

De asemenea, domnul președinte Traian Băsescu a semnat joi, 23 ianuarie a.c., Decretul prin care se desemnează domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru, ca ministru interimar al Afacerilor Interne.’

Reclame

CAND MINISTRUL APARARII ,MIRCEA DUSA,IL VA DEMITE PE GENERALUL LOCOTENENT STEFAN DANILA,SEFUL STATULUI MAJOR,SA SE SIMTA SI SA IASA PUBLIC PENTRU A-SI CERE SCUZE PENTRU HALUL IN CARE A AJUNS ARMATA ROMANA,SUB CONDUCEREA SA,DAR DOMNULE MINISTRU MIRCEA DUSA CAND VA DATI SI DV,”DEMISIA DE ONOARE”?!

23 ian.

Accidentul aviatic din Apuseni. Armata română

Accidentul aviatic din Apuseni. Armata română

Am răbdat două zile, aştepând ca generalul locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, să se simtă şi să iasă public pentru a-şi cere scuze pentru halul în care a ajuns Armata română, sub conducerea sa. Degeaba.

Mai vreau să menţionez faptul că atât Adrian Iovan cât şi generalul locotenent Ştefan Dănilă au ajuns să piloteze avioane, în urma absolvirii cursurilor aceleiaşi Şcoli militare de ofiţeri de aviaţie de la Bobocu. De la anunţarea producerii accidentului aviatic din munţii Apuseni, până a doua zi, pe 21 ianuarie, când Aurelia Ion a fost declarată decedată, jurnaliştii au spus despre ea că era ba asistentă medicală, ba student. Ca să aflăm în final că aveam de-a face cu un sublocotenent al armatei române, student în anul V la Institutul de medicină militară, al cărui statut a fost în mod voit trecut sub tăcere de instituţia căreia îi aparţinea.

Aurelia Ion a reuşit la examenul de admitere în facultate, pe unul din cele câteva locuri scoase la concurs de MApN. Odată adimisă a depus un jurămînt militar. Spre deosebire de colegii medicinişti civili, conform programei de învăţămînt, Aurelia Ion a dat examene semestriale cu privire la cunoaşterea legislaţiei şi regulamentelor militare. Tot această fată a executat timp de patru ani trageri în poligon cu armamentul de infanterie şi instrucţie tactică având drept instructori, ofiţeri MApN anume desemnaţi. Gradul de sublocotenent fiind acordat la sfîrşitul anului IV, în urma unui examen.

Odată cu intrarea în NATO, armata română a preluat copiind-o, doar uniforma corpului Puşcaşilor Marini americani, nu şi forţa morală care-l caracterizează pe acesta, chiar şi fără a fi echipat în uniformă. Deviza corpului Puşcaşilor Marini americani este SEMPER FIDELIS care a devenit ceva pe care ei îl fac în mod reflex, aşa cum respiră. Şi care în limbaj uzual înseamnă că Puşcaşul Marin nu-şi lasă nicodată camaradul rănit pe cîmpul de luptă. Ci îl găseşte şi-l cară în spate pînă la locul unde poate primi îngrijiri medicale.

În cazul Aureliei Ion, conducerea armatei române, care a preluat doar uniforma Puşcaşilor Marini americani, a preferat să stea cu mâinile în sân, lăsându-l pe unul din ofiţerii săi să moară în frig, ca un câine. S-a vorbit enorm despre incompetenţa STS şi a ROMATSA în stabilirea locaţiei epavei avionului. Nimeni n-a suflat o vorbă despre faptul că dacă ar fi fost condusă de oameni competenţi şi care să vrea, Armata era în măsură să localizeze epava şi să-i găsească pe supravieţuitori în maximum două ore de la producerea accidentului. Numai că aceştia n-au vrut.

Şi nimeni nu-i poate trage la răspundere pentru acesta. Chiar dacă la 15-17 kmest, sud-est de locul unde potrivit coordonatelor publicate de Antena 3, s-a găsit epava avionului BN-2 (marcat printr-o săgeată verde), pe muntele Mare (al treilea vîrf ca înălţime din Carpaţii Occidentali) la 1.828 m altitudine, se află o companie de radiolocaţie, înzestrată cu cel mai modern radar din dotarea armatei române –FPS-117 (pe hartă : pata mai deschisă la culoare deasupra căreia scrie Cluj/Alba ) .

https://maps.google.com/maps?q=46.554353,+22.9809&hl=ro&ll=46.488465,23.099442&spn=0.306817,0.414047&sll=37.0625,-95.677068&sspn=44.928295,52.998047&t=h&z=11

Compania radiotehnică de pe muntele Mare a fost înfiinţată pe vremea lui Ceauşescu, întrucât din această locaţie radarul avea câmp de vedere nelimitat peste Carpaţii Occidentali, asupra celor două direcţii operative de pătrundere în România dinspre graniţa de vest (Poarta Someşului şi Poarta Mureşului), cît şi asupra întregului podiş al Transilvaniei. În aplicaţia militară de mare amploare de la Vlădeasa-Muntele mic, de la sfîrşitul aniilor `80, s-au utilizat pentru prima dată în misiuni de atac la sol, avioane MiG-21, MiG-23, IAR-93 şi elicoptere IAR-330, IAR-316, din zbor razant, pe fundul văilor munţilor Apuseni. Coordonarea zborururilor fiind realizată fără cusur de către radarul de pe muntele Mare.

Odată cu depunerea planului de zbor de către pilotul Adrian Iovan, MApN l-a autorizat pe acesta să survoleze spațiul aerian național, alocîndu-i zborului un număr de programare militară format din 4 cifre, cuprins între 1001 și 1999, ca pentru orice aeronavă civilă înmatriculată în România, în conformitate cu Regimul de zbor în spațiul aerian al României ( HCM 793/04.07.1974 ). Înainte ca avionul pilotat de Iovan să decoleze, navigatorii cu dirijarea (asimilaţi controlorilor de trafic civili) care lucrează în ture operative în toate punctele de comandă de pe traiectul de zbor Băneasa-Oradea, au primit odată cu numărul de programare militară al zborului şi detaliile planului de zbor: ora decolării, căile aeriene utilizate, punctele de schimbare a capului de zbor, altitudinea, viteza, etc. Sarcina lor fiind aceea de a urmări pe ecranul radar ca aeronava să respecte elementele înscrise în planul de zbor. Aceste elemente au ajuns şi la baza aeriană 71 de la Câmpia Turzii, având în serviciul de luptă avioane MiG-21 şi elicoptere IAR-330 în varianta MEDEVAC. Baza aeriană se află la 60 km de locul prăbuşirii şi a fost condusă până acum câteva zile de general maior Laurian Anastasof, devenit Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene.

De la vericala aeroportului Sibiu, Iovan care era expert în navigaţia instrumentală, s-a îndreptat spre Alba Iulia, zburând pe cap compas 300 de grade după radiofarurile de la sol, pe sub calea aerianăW 92, care-l ducea direct la Oradea, urmând să dea un nou raport de poziţie organelor de trafic, la verticala punctului de control Roşia, aflat la 35 km sud-est de Oradea. Radiofarurile sunt nişte balize montate pe sol care emit într-o frecvenţă radio bine determinată. Ele delimitează începutul, sfîrşitul sau tronsoane ale unei căi aeriene. Cine vrea să verifice poate urmări harta de mai jos.

http://www.caa.ro/pdf/LR_ENR_6_2_en_2009-05-07.pdf

Prin urmare, chiar dacă ROMATSA nu are radare decât în Podişul Transilvaniei şi a declarat că odată avionul coborât sub 2.100 m, controlorii de trafic civili l-a pierdut de pe radar, Armata, prin radarul de pe muntele Mare, cel mai probabil a continuat să-l aibă pe ecran pînă la 40-50 de secunde de momentul în care s-a prăbuşit. În ultimile 2-3 minute de zbor de dinaintea prabuşirii, Adrian Iovan trecând la 10-15 km vest de verticala acestui radar. În tăcerea mormântală a locului, este imposibil ca santinele care păzeau perimetrul companiei radiotehnice să nu fi auzit avionul BN-2 cu motoarele (sau motorul) ambalat la maxim, trecând la joasă înălţime, foarte aproape de ele, după care zgomotul a încetat brusc. Poate că l-au şi văzut.

După ce relatările celor de la faţa locului au fost puse cap la cap, începe să se contureze ipoteza că cineva a avut coordonatele exacte ale prăbuşirii. Poliţia, prin şeful de post, a îndrumat pădurarii şi pe cei doi sătenii din Horea în direcţia bună, dovadă că ei au fost cei care au găsit epava. Tot acel cineva a comunicat iniţial echipelor de salvamontişti, jandarmi montani şi militarilor ISU, o cu totul altă zonă decât cea în care se afla epava, aflată la o distanţă de 20-40 km.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_01_23/Accidentul-aviatic-din-Apuseni-Armata-romana-3039/

IN 2012 ROMANII AU FOST LA UN MILIMETRU DE A-SI RECAPATA JUSTITIA INDEPENDENTA ,DUPA 22 DE ANI DE REGIM STALINIST DAR A AVUT LOC TRADAREA MAGISTRATILOR ROMANI!

23 ian.

Trădarea magistraţilor români.

Trădarea magistraţilor români

În 2012 românii au fost la un milimetru de a-şi recăpăta Justiţia independentă, după 22 de ani de subordonare de tip stalinist. Minunea, în fapt o revenirea firească la normalitate, nu s-a întâmplat, datorită trădării magistraţilor.

Suntem agresaţi zilnic, pe toate canalele media, de aceleaşi persoane care inventează noi şi noi episoade ale inexistentei lupte a magistraţilor români pentru o Justiţie independentă. Despre cei, în posesia cărora au intrat banii României (de ordinul zecilor de miliarde USD în 1989) aflaţi în conturile din străinătate, persoane anume desemnate să devină milionarii României, de către noua putere şi pe care i-am amintit într-un articol anterior, respectivii nu scot o vorbă.

http://romanian.ruvr.ru/2014_01_17/De-ce-trebuia-rasturnat-de-la-putere-CeauSescu-pe-22-decembrie-1989-Partea-I-4764/

Justiţia ceauşistă se caracteriza printr-o eficienţă însutită, fiind capabilă să depisteze şi un sac cu ştiuleţi de porumb furaţi, aşa că fiţi siguri că nimic n-o împiedica, ca în maximum două săptămâni să-i bage la răcoare pe toţi cei 500-600 de securişti lucrători în comerţul exterior, deveniţi mafioţi. Altfel în loc de mogulul Voiculescu, stăpânul Antenelor sau de fraţii Păunescu, patronii postului B1Tv şi de mulţi alţii ca ei, vorbeam acum de nişte puşcăriaşi, care au fost milionari în USD pentru doar două săptămâni, după răsturnarea de la putere a lui Ceauşescu. Numai că pentru a-i proteja pe veci pe toţi beneficiarii devalizării statului român, care au devenit noile valori naţionale, înlocuindu-i pe Mihai Eminescu, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, mai era nevoie şi ca Justiţia să fie pusă imediat sub comanda Guvernatorului de la Cotroceni. Şi Ion Iliescu s-a folosit în acest scop de Secţia pentru Problemele Militare şi Justiţie a Comitetului Central al PCR. Şi aşa a rămas până azi.

http://romanian.ruvr.ru/2014_01_19/Decembrie-1989-ianuarie-2014-24-de-ani-de-Justitie-stalinista-in-Romania-Partea-1-0098/

Vinovăţia lui Cătălin Voicu, în această manevră murdară de aservire a Justiţiei de către noua Putere, reprezentată de Ion Iliescu, nu poate fi negată. Numai că spre deosebire de locotenentul MApN, satisfăcut că poate comanda culcat, târâş pe coate şi pe genunchi şefilor Parchetelor din România, maturii coloneii magistraţi Mugurel Florescu şi Mihai Popov, ştiau mult mai bine decât Voicu ce anume făceau şi care trebuia să fie preţul participării lor la această combinaţie. Îl ilustrează vila lui Mugurel Florescu, construită din solda de bugetar, pe malul lacului Snagov, care rivalizează cu cea a altei valori naţionalepostdecembriste, guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

http://romanian.ruvr.ru/2013_12_10/Ce-legatura-are-Mugur-Isarescu-cu-RoSia-Montana-1966/

Chiar şi aşa 80% din vina subordonării politice a Justiţiei, imediat după răsturnarea de la putere a lui Ceauşescu, o poartă Ion Iliescu, cel care a ordonat această mârşăvie precum şi beneficiarii ei, proaspeţii milionari care trebuiau protejaţi, care-l dirijau din umbră pe Ion Iliescu. Paradoxal, dar nu pentru această faptă a fost condamnat la închisoare Cătălin Voicu. În 2011 şi 2012 în presa mogulilor protejaţi de Justiţia stalinistă, creată chiar de către Cătălin Voicu, devenit senator PSD, au apărut nenumărate stenograme din dosarul în care acesta a fost ulterior condamnat la șapte ani de închisoare, pentru intervenţia pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluționării favorabile a unor cauze civile și penale, aflate pe rol. După modul în care a fost ambalată mediatic povestea, privită din avion, ea pare o revanşa pe care şi-ar fi luat-o Justiţia faţă de cel care a pus-o sub jugul politic. Numai că e doar o aparenţă care era menită să ascundă sub preş, ceva cu mult mai profund.

Cătălin Voicu era unul din cei trei care participaseră la procesul de fabricaţie al autoturismului numit Justiţia aservită politic şi păstrase o cheie de contact de rezervă. Aşa că s-a gândit să dea şi el o tură, crezând că n-o să se prindă proprietarul. În 2009-2010, când senatorul PSD Voicu a călcat pe bec, în certificatul de înmatriculare al Justiţiei, tipărit la Washington şi Bruxelles, proprietar era Traian Băsescu, şeful de facto al PDL. Şi călărirea Justiţiei era permisă doar acoliţilor lui Băsescu şi nu oricum, ci pe bază de sentinţă sau clasare a oricărui dosar penal. Comunicate personal de Traian Băsescu. Că este aşa o dovedeşte evoluţia dosarului ALRO. Procurorul DIICOT care a instrumentat cazul ALRO, spune că ancheta fusese deschisă în 2007, pentru subminarea economiei naţionale, protagonişti fiind Elena Udrea, Dorin Cocoş, Traian Băsescu, Theodor Stolojan. Dosarul fiind clasat din ordinul procurorului general al României, Laura Codruța Kövesi în 2010. Dosarul ALRO conţinea şi 60 de CD-uri cu convorbirile tuturor persoanelor care au fost puse sub interceptare, în care se vorbea pe faţă de o şpagă de 4 milioane de euro, oferită de grupul Marco. Jurnalista Oana Stancu a susţinut cu probe în emisiunea Ora de foc de la Realitatea TV, că CD-urile incriminatorii la adresa Elenei Udrea au fost făcute pierdute cu prilejul pasării dosarului de la DIICOT la Curtea de Apel Bucureşti ( 26.08.2010) şi apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înapoi la DIICOT (02.11.2010).

Conştientizarea de către populaţie a consecinţei pierderii controlului Comandantului Suprem chiar şi pentru scurt timp, a unei părţi a Justiţiei (căci despre acest lucru era vorba în cazul senatorului PSD Cătălin Voicu) era de natură să le dea idei şi curaj puţinilor magistraţi nesubordonaţi politic. În sensul de a se solidariza cu scopul de a declanşa o acţiune de scoatere definitivă şi irevocabilă a Justiţiei de sub orice control politic. Şi momentul era cât se poate de favorabil. Protestele de la Universitate din ianuarie-februarie 2012 au fost partea vizibilă a icebergului, anume faptul că societatea românească era în fierbere, ca o consecinţă a tăierii salariilor şi pensiilor de către Traian Băsescu, a dezastruoasei guvernări a cabinetului condus de marioneta prezidenţială Emil Boc şi a abuzurilor comise de Justiţia aservită total preşedintelui Băsescu. Protestatarii îşi cereau la Universitate dreptul la o justiţie corectă şi depolitizată. Printre aceştia m-am numărat şi eu:

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/dvoiculescu.jpg

Aceasta era o conjunctură propice pentru readucerea Justiţiei pe calea ei independentă faţă de politic şi judecătoarea Mihaela Ciocea de la Curtea de Apel Bucureşti, autoare a două memorii respinse de CSM, referitoare la starea degradantă a Justiţiei, a oferit românilor primul exemplu de magistrat cu coloană vertebrală, alăturându-se în ianuarie 2012, protestatarilor din Piaţa Universităţii. Un alt magistrat, procurorul Florin Roman, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a solidarizat cu judecătoarea Ciocea.

http://www.familiaortodoxa.ro/2013/03/09/fiecare-dintre-noi-trebuie-sa-lupte-pentru-daramarea-idolilor-de-vorba-cu-florin-roman-autorul-cartii-idolii-vremurilor-noastre/

Din păcate, exemplul lor n-a mai fost urmat de niciun alt magistrat. Mai mult decât atât, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a sancţionat-o cu promptitudine disciplinar şi pecuniar pe judecătoarea Ciocea prin reducerea indemnizaţiei lunare cu 20% pe o perioadă de şase luni, iar cea pentru procurori a procedat la fel cu Florin Roman, reţinându-i 20% din îndemnizaţie pe trei luni.

Majoritatea şefilor magistraţilor din CSM, ÎCCJ şi Parchete au fost numiţi de Monica Macovei pe vremea când ea era ministru al Justiţiei, ei fiind forjaţi în prealabil pe la cursurile academiei staliniste, patronată de George Soros, motiv pentru care sunt menţinuţi şi azi în funcţii. Numirea Monicăi Macovei în funcţia de ministru al Justiţiei de către Traian Băsescu s-a datorat tatălui lui Macovei, colonelului magistrat Vasile R. Gherghescu, pe care l-au prins evenimentele din decembrie 1989 încadrat la Secţia pentru Problemele Militare şi Justiţie a Comitetului Central al PCR, instructor pentru Parchetul General. În vremea în care Cătălin Voicu, Mugurel Florescu şi Mihai Popov, creau de zor climatul revenirii la practicile staliniste, odată cu subordonarea totală a Justiţiei de către politic.

http://romanian.ruvr.ru/2014_01_20/Decembrie-1989-ianuarie-2014-24-de-ani-de-Justitie-stalinista-in-Romania-Partea-a-II-a-9174/

USL-ul, format din PNL (care l-a dat preşedinte pe Emil Constantinescu) şi PSD (pe Ion Iliescu), n-avea niciun motiv să lase Justiţia să redevină independentă, ci să-i smulgă lui Traian Băsescu o halcă cât mai mare din ea, ca să o folosească pentru protejarea propriilor puşcăriabili. Primul dintre ei fiind Felix Voiculescu, stăpânul Antenelor. Lucru, care cu concursul interesat al Monei Pivniceru, judecător la ÎCCJ, membru CSM şi preşedinta Asociației Magistraților din România, numită imediat ministru al Justiţiei de către premierul Ponta, s-a şi întâmplat. Pactul de coabitare între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, semnat după alegerile parlamentare care au fost câştigate de USL cu aproape 6 %, consfinţea de fapt cedarea către USL a controlului asupra a 30% din Justiţiei. Restul de 70% a rămas în continuare la Traian Băsescu. Numirea ulterioară a şefilor Parchetelor a confirmat pe deplin această ipoteză.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_01_23/Tradarea-magistratilor-romani-0786/

GUVERNATORUL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU REFUZA SA SEMNEZE MEMORANDUMUL CU FMI,DIN CAUZA” ACCIZEI LA CARBURANTI”!

23 ian.

 

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut joi, în discuţiile cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că nu susţine introducerea accizei la carburanţi, menţionând că nu va bloca deciziile pe care aceste instituţii le au cu Guvernul României, dar să nu i se ceară să semneze ce negociază ei.

”Desigur, din cauza ineficienţei colectării, noile taxe au fost introduse, nu condamn lărgirea bazei fiscale, sunt un susţinător al acesteia, dar exagerările, a pune taxe suplimentare în cazul energiei, în principal, şi a carburanţilor, în special, o consider o mare greşeală, care va afecta şi economia, şi populaţia. Desigur, responsabilităţile sunt ale dvs. şi ale Guvernului, dar o asemenea taxă nu va fi în mod public susţinută de mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez deciziile dintre dvs. şi Guvern în acest moment, dar să nu-mi cereţi să semnez ce negociaţi”, a spus Băsescu, în debutul întrevederii de la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu a primit joi la Palatul Cotroceni delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului preventiv cu România, care a fost aprobat în 27 septembrie 2013.

VICEPRESEDINTELE PNL RELU FENECHIU SARE LA GATUL MINISTRUL TRANSPORTURILOR RAMONA MANESCU SI II CERE DEMISIA,DAR PE CE A LUI EUGEN NICOLAESCU NU O CERE?!,SAU SE ASTEAPTA” DEMISIILE DE ONOARE”,ALE LUI MIRCEA DUSA, GEORGE MAIOR,ALE LUI MARCEL OPRIS,PROTEJATII LUI TRAIAN BASESCU

23 ian.

Vicepreședintele PNL, Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, o critică pe Ramona Mănescu, actualul ministru al Transporturilor, pentru modul în care a gestionat activitatea Ministerului în cazul accidentului aviatic din Apuseni.

Relu Fenechiu susține că trebuia organizată o celulă de criză la Ministerul Transporturilor, celulă care trebuia condusă de ministru. Fenechiu sugerează că ar fi trebuit luate măsuri mai drastice, ROMATSA fiindo doar un pion în sistemul integrat de transporturi.

”Ca poziție politică eu nu mă pot pronunța, pentru că am fost în diverse ipostase publice pe care le cunoașteți. Sunt rezervat în a mă pronunța cu privire la deciziile politice. La Ministerul Transporturilor ar fi trebuit constituită de urgență o celulă de criză. ROMATSA este doar o parte, un pion în sistemul integrat de transporturi. Nu pot să mă pronunț politic, dar tehnic asta trebuia să se întâmple”, a declarat Relu Fenechiu, pentru PESURSE.RO .

Relu Fenechiu susține că ar fi nevoie de o anchetă de amploare, care să arate cine a greșit din sistem și cine ar fi trebuit să-i coordoneze pe cei din teren. ”Eu aș vrea să se facă o anchetă profesionistă, ca la carte, și să se decidă cine ar fi trebuit să-i coordoneze”, a mai precizat Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor dă exemplul unei situații de criză trăită de el la Ministerul Transporturilor. ”Când a deraiat un tren eu n-am plecat de la Minister până nu s-a rezolvat”, a spus Fenechiu.

Întrebat dacă consideră că Ramona Mănescu ar trebui să demisioneze, Fenechiu a spus: ”Nu știu, nu știu”.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat la rându-i că este nemulțumit de modul în care Ramona Mănescu a coordonat activitatea în timpul crizei legate de accidentul aviatic. Antonescu a precizat că atât soarta lui Radu Stroe, cât și cea a Ramonei Mănescu vor fi tranșate la Delegația PNL.

VICEPREMIERUL GAGRIEL OPREA NUMIT DE PREMIERUL VICTOR PONTA INTERIMAR LA INTERNE,IN LOCUL LUI RADU STROE!

23 ian.

 

Gabriel Oprea va prelua interimatul la Ministerul de Interne după demisia lui Radu Stroe. Anunțul a fost făcut joi după amiază de premierul Victor Ponta, care a precizat că a vorbit în acest sens și cu președintele Traian Băsescu.

Oprea ar urma să dețină interimatul până „în jurul datei de 1 februarie” când liberalii ar urma să înainteze o propunere de ministru.

„Cel mai probabil în jurul datei de 1 februarie vom avea propunerea pentru un nou ministru”, a spus Ponta.

Gabriel Oprea a mai deținut portofoliul de la Interne, cu mandat plin, și în timpul guvernării PSD – PDL, după alegerile din 2008. La scurt, și-a dat demisia cu scandal, ulterior părăsind și PSD, pentru a forma UNPR.

LIBERALUL RADU STROE,LAMENTABIL PANA LA SFARSIT A IESIT LA ORELE 15,00 SI O DECLARAT CA „SI-O DAT DEMISIA DE ONOARE!”

23 ian.

 

Radu Stroe şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Interne joi.

Ministrul a fost chemat joi la biroul lui Ponta după ce premierul a avut o discuţie cu liderul PNL, Crin Antonescu, la Palatul Victoria.

Stroe era pregătit să participe la comandamentul de iarnă care a început la ora 13.00 şi a venit în acest sens la Palatul Victoria, dar, odată ajuns la sediul Guvernului, a fost informat să se prezinte la cabinetul premierului Victor Ponta, de unde tocmai plecase Crin Antonescu.

UPDATE Stroe a susținut la ora 15.00 o scurtă declarație de presă. „Vreau să-mi prezint scuzele celor cărora le-am lăsat impresia unui om relaxat, care ţine de scaunul de ministru”, a spus Stroe, în declaraţia de presă susţinută la sediul MAI.

„Încep prin a transmite sincere condoleanţe familiilor celor decedaţi în tragicul accident aviatic. Am decis să-mi depun demisia în semn de onoare şi pentru apărarea demnităţii pompierilor din cadrul IGSU care, în aceste trei zile au primit nedrepte acuzaţii.

Ei sunt eroii care, alături de poliţişti şi jandarmi, au salvat şi vor salva în continuare viaţa oamenilor. Aceşti salvatori de meserie nu trebuie să pătimească din cauza decidenţilor politici. Ei trebuie să aibă încredere în continuare în aceşti decidenţi, oricare ar fi ei.

Ca o ironie a sorţii, pentru ei şi pentru personalul MAI, se va demonstra foarte repede faptul că obligaţiile şi responsabilităţile în problema alertării, a întocmirii planului de căutare şi a localizării epavei avionului şi a supravieţuitorilor aparţin exclusiv altor instituţii ale statului român, şi nu MAI sau IGSU. Am declarat asta din prima mea intervenţie din seara accidentului.

Vreau să-mi prezint scuzele tuturor celor care, prin unele declaraţii nefericite, dar nu răuintenţionate, le-am creat impresia unui om relaxat sau indiferent, sau care ţine de scaunul de ministru. Mulţumesc celor care m-au ajutat, dar şi celor care m-au criticat. Plecarea mea de la MAI trebuie să reprezinte un fapt de normalitate într-o ţară democratică”, a declarat Stroe.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a spus de joi seară, referindu-se la declarațiile lui Stroe făcute după accidentul aviatic, că este un exemplu de „comunicare catastrofală, de natură să stârnească revoltă”

Anterior demisiei, la nivelul conducerii PNL o serie de vicepreşedinţi sau lideri de filiale s-au declarat în favoarea ideii ca ministrului de Interne, Radu Stroe, să-i fie solicitată demisia din această funcţie ca urmare a modului în care a fost gestionată intervenţia în cazul accidentului aviatic din Apuseni.

„Ar trebui să plece, dar nu e singurul vinovat. Cei doi nu ar fi murit dacă se intervenea la timp. Nu Chiper (secretar de stat în MAI – n.r.) trebuia să fie la cârmă, ci Stroe. Asta e o glumă că l-au demis pe Chiper”, a declarat unul dintre vicepreşedinţii PNL pentru Mediafax.

Un alt lider de filială a susţinut că implicarea ministrului de Interne ar fi trebuit să fie majoră, după cum şefii de consilii judeţene sunt obligaţi moral să fie implicaţi sută la sută în situaţiile de calamităţi, cum sunt inundaţiile sau înzăpezirile.

„Trebuie să-i fie retras sprijinul politic, nu e admisibil. Şi atunci când au fost inundaţii, şi atunci când au fost zăpezile, eu m-am implicat de fiecare dată în teren chiar şi atunci când nu aveam o funcţie la nivelul judeţului”, a mai spus unul dintre vicepreşedinţi.

%d blogeri au apreciat asta: