MUSTRULUIT BINE LA BERLIN DE STAPANII SAI,CA A STRICAT RELATIILE UE-RUSIA,DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU O INTORCE CA LA „PLOIESTI”: „”OBIECTIVUL NOSTRU ESTE SA INTRAM IN ZONA EURO IN 2018-2019!”

31 ian.

 
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Berlin, că obiectivul României este de a intra în zona euro în 2018-2019.

„Obiectivul nostru este să intrăm în 2018/2019. Cu certitudine criteriile de la Maastricht vor fi îndeplinite anul acesta”, a precizat Traian Băsescu.

Șeful statului a menționat că este vorba de îndeplinirea tuturor celor cinci criterii de la Maastricht, obligatorii pentru aderarea la zona euro.

Traian Băsescu a declarat, la 15 ianuarie, în cadrul întâlnirii anuale cu misiunile diplomatice acreditate la București, că până va adopta România moneda unică va mai dura câțiva ani, dar că progresele pentru îndeplinirea criteriilor sunt semnificative.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la 15 ianuarie, în cadrul întâlnirii anuale cu misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti, că va mai dura câţiva ani până ca România să adopte moneda unică, dar că progresele pentru îndeplinirea criteriilor sunt semnificative.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: