Arhiva | 6:27 pm

EVRIKA!, DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU,IN DELARATIA SA DE PRESA,I-O LUAT APARAREA GENERALULUI MARCEL OPRIS,SEFUL STS,CARE NU ARE INSTRUMENTE SI NICI DREPTUL LEGAL DE A FACE INTERCEPTARI TELEFONICE IN ACCIDENTUL AVIATIC DIN APUSENI,ATUNCI STS TREBUIE DESFIINTAT!

2 feb.

 

 La finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată duminică de Traian Băsescu, președintele a făcut primele declarații.

Declarațiile președintelui:

„Solicitarea premierului m-a obligat să organizez şedinţa CSAT. După accidentul din 20 ianuarie, din Apuseni, s-a creat în mod nedrept impresia că statul român nu este capabil să acţioneze în situaţii de urgenţă.

Vreau să precizez clar că atunci când atribuţiunile au reclamat, eu am coordonat instituţiile statului român, cea mai mare parte dintre ele fiind implicate şi în cazul unor misiuni de salvare după accidente aviatice.

Toate, fără excepţie, s-au finalizat cu atingerea obiectivelor. Instituţii precum Ministerul Apărării, SRI, SIE, Aviaţia Militară s-au aflat în diverse situaţii şi ne-am atins obiectivele.

Doar două dintrel ele sunt recuperarea ziariştilor din Irak şi aducerea în ţară a lui Omar Hayssam. Acţiunea din Apuseni nu a fost coordonată în concordanţă cu reglementările în vigoare. De aceea a fost un eşec, aşa cum a spus şi premierul.

S-au spus minciuni cum că STS-ul trebuia să stabilească locaţia exactă a accidentului. E o minciună. STS-ul nu are instrumente şi nici dreptul legal de a face aşa ceva. STS-ul preia informaţiile de la operatorii de telefonie.

Când apelul la 112 se face după un telefon mobil, STS-ul primeşte indicativul celulei GSM. Ceea ce STS-ul primeşte şi transmite este un spaţiu de identificare pe telefonie mobilă”.

Apelul nu a fost lansat de la bordul aeronavei prăbuşite. Nu fac comentarii de ce, este treaba specialiştilor să stabilească.

„În aceste zile am asistat la o minciună publică lansată de politicieni, care este de natură să discrediteze o instituţie a statului care şi-a făcut datoria. Iar eu nu pot intra în jocul demiterilor care dă bine la public sau la politicieni.

STS-ul nu are niciun mijloc tehnic de identificare a telefoanelor mobile. Dacă verificaţi legislaţia în vigoare veţi vedea că operatorii de telefonie din România nu au dreptul să facă localizări la o dimensiune mai mică decât sectorul dat de antena din raza căreia s-a produs accidentul.

Sigur, va fi o mare dezamăgire pentru cei care au propagat minciuna. Oricât mi-ar plăcea să dau o soluţie radicală, nu pot să fiu necinstit. Repet, atunci când se face o coordonare interinstituţională, instituţiile statului român sunt capabile să facă faţă oricărui tip de acţiune de salvare.

Din informaţiile strânse în acest caz, pot să spun că dacă s-ar fi lucrat instituţional, când pui la un loc informaţiile de la STS, SRI, aviaţia militară, ROMATSA, cu certitudine că localizarea s-ar fi putut restrânge la un perimetru foarte mic. Din păcate, comandamentele cerute de lege nu s-au constituit nici la ministerul Transporturilor, nici la ministerul de Interne”.

Nu voi intra în detalii deoarece cazul este în ancheta Parchetului.

Lipsa de coordonare nu necesită schimbarea regulamentelor, a HG şi a legilor. Am atenţionat şi în CSAT.

Deşi în CSAT s-a prezentat legea după care funcţionează STS-ul şi protocoalele, a fost şi punctul de vedere al SRI cum că STS-ul nu are capabilităţi mai mari decât să arate perimetrul în care ar putea fi detectată o aeronavă dacă se merge pe detectarea telefoanelor mobile, premierul a solicitat trecerea STS-ului la ministerul de Interne şi destituirea directorului STS. Cred că niciuna dintre variante nu este viabilă. Directorul Opriş nu este om politic şi nu pot să îl tratez ca pe om politic care poate fi schimbat ca să dea bine. Sunt oameni care au făcut o carieră militară şi nu pot să îmi permit să îmi vat joc de ei de dragul politicului”.

Deszăpezirea s-a făcut prin comandamente televizate

„Aş face o similitudine: deszăpezirea s-a făcut prin comandamente televizate, penibile de multe ori, care să ascundă cu nu au utilaje. Mai mult decât atât: să dai afară prefecţii când contractele le fac preşedinţii de Consilii Judeţene, cărora nu li s-a putut spune o vorbă, CNADNR-ul, căruia nu îi poţi spune o vorbă. Mi se pare dezonorant modul acesta de a lucra.

Dacă există cineva care poate dovedi sau afirma că STS-ul are capabilităţi mai mari decât cele pe care vi le-am prezentat în acest caz, vă asigur că nu stau nicio clipă pe gânduri pentru cererea de destituire a directorului Opriş, dar nu ne vom face bine să stăm să minţim”.

Am cocordonat aceste structuri ale statului pentru obiective mult mai grele

„Ce am mai observat a fost că persoane neautorizate au transferat responsabilităţi de coordonare către oameni care nu aveau responsabilităţi. A fost o hărmălaie. Repet, am cocordonat aceste structuri ale statului pentru obiective mult mai grele. Dar trebuiesc coordonate, totul este să ştii ce ceri şi ce accepţi de la fiecare structură”.

După mascarada televizată a comandamentelor, aş propune Guvernului să dea banii Armatei şi Jandarmeriei

„Mascarada televizată a comandamentelor nu face decât să fie o acoperire pentru banii nemeritaţi şi nemunciţi care se vor da firmelor clientelare care au contracte de deszăpezire, iar în locul lor s-au scos Armata şi Jandarmeria. Aş propune Guvernului să dea banii Armatei şi Jandarmeriei”.

Traian Băsescu a convocat ședința CSAT ca urmare a unei solicitări semnate de cinci membri ai Consiliului și transmisă Administrației Prezidențiale pe 24 ianuarie.

Pe ordinea de zi a ședinței CSAT s-a aflat accidentul aviatic din Apuseni. Consiliul a analizat raportul referitor la gestionarea situațiilor de urgență de către autoritățile publice responsabile, potrivit legislației în vigoare.

Al doilea punct pe ordinea de zi a fost raportul directorului STS, Marcel Opriş, considerat printre cei responsabili de eșecul operațiunilor de salvare, căruia premierul i-a cerut demisia.

La scurt timp după accidentul aviatic, în urma unei analize preliminare, premierul a cerut înlocuirea directorului general şi a directorului de operaţiuni ROMATSA, dar şi a şefului STS.

Ponta a precizat că solicitarea de schimbare a conducerii ROMATSA va fi adresată, conform legii, iar cea de înlocuire a şefului STS, înaintată în CSAT. Ulterior, acesta a semnat decizia de eliberare din funcţie a lui Chiper, iar directorii ROMATSA au demisionat.

În accidentul aviatic din Apuseni și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. Ceilalți cinci pasageri ai aeronavei au fost salvați de localnici, în lipsa unei reacții eficiente din partea autorităților, care nu au reușit să localizeze epava.

Ore întregi, autorităţile nu au ştiut decât foarte vag unde s-a prăbușit avionul, astfel că un pădurar şi o echipă de off-road au ajuns la victime înaintea lor.

Întrebate despre eșecul operațiunilor de salvare și durata extrem de lungă necesară localizării epavei, autorităţile şi-au pasat reciproc responsabilitatea.

Medicul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitori, a apelat numărul unic de urgenţă 112 după două numere de telefon. Ulterior, pe baza informaţiilor primite de la operatorii de telefonie mobilă, STS a întocmit două hărți de localizare, însă niciuna suficient de exactă.

GHICI GHICITOAREA MEA?!,CINE O SA NE STRICE DUMINICA DUPA ORELE 18,00,CAND SE VATERMINA INTALNIREA CU DELEGATIA COMUNA FMI,BM SI CE: „CUCUL DI’LA COTROCENI,TRAIAN BASESCU „TRIA-MERA”,CARE VA SUSTINE DECLARATII DE PRESA IN CARE SE VA LAUDA SI II VA CRITICA PE CEI CARE FORMEAZA MAJORITATEA GUVERNAMENTALA SI PARLAMENTARA,DAR NU VA UITA SI MASS-MEDIA,DAR IL VA APARA PE MARCEL OPRIS SEFUL STS!

2 feb.

 

 

Guvernatorul Traian Băsescu primeşte duminică, de la ora 18,00, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, informează Administraţia Prezidenţială.

 

 

Traian Băsescu a mai avut o întâlnire cu delegaţia FMI, CE şi BM pe 23 ianuarie, prilej cu care şeful statului a reiterat faptul că nu susţine introducerea accizei la carburanţi, menţionând că nu va bloca deciziile pe care aceste instituţii le iau cu Guvernul României, dar să nu i se ceară să semneze ce negociază ei.

„Desigur, din cauza ineficienţei colectării, noile taxe au fost introduse, nu condamn lărgirea bazei fiscale, sunt un susţinător al acesteia, dar exagerările, a pune taxe suplimentare în cazul energiei, în principal, şi a carburanţilor, în special, o consider o mare greşeală, care va afecta şi economia, şi populaţia. Desigur, responsabilităţile sunt ale dvs. şi ale Guvernului, dar o asemenea taxă nu va fi în mod public susţinută de mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez deciziile dintre dvs. şi Guvern în acest moment, dar să nu-mi cereţi să semnez ce negociaţi”, a spus Băsescu, la acea întâlnire.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului preventiv cu România, care a fost aprobat în 27 septembrie 2013. AGERPRES.

CIRCULA PE NET.O PROPUNERE : „BASELANDIA!”

2 feb.

 

Domnule Simonca,

Tocmai mă pregăteam să mă blazez definitiv, cînd v-am citit articolul acesta extrem de echilibrat şi, dintr-o dată, m-a apucat aşa un avînt tineresc să scriu. Noul Consiliu al Culturii şi Educaţie Capitaliste nu conteneşte să mă uimească. Căci iubirea de Băsescu e un zid ce nu se înspăimîntă de un aşa popor stupid. Dacă permiteţi parafraza. Presa la noi e cam ca societatea. Ori cu Băsescu ori cu USL-ul, respectiv cu cine plăteşte mai bine sau cu cine oferă mai multe oportunităţi de parvenire. Dar aceasta mi se pare o chestiune secundară.

Principala problemă o constituie aceşti inepuizabili lăudaci ai marinarului care ne-a scufundat definitiv corabia. Cavaleri ai dreptăţii, înfăşuraţi pînă la moarte în stindardul democraţiei, varianta carpato-danubiano-pontică, prigonitori ai comunismului, singurii deţinători ai valorilor culturale, singurii intelectuali adevăraţi, singurii formatori de opinie etc., etc. Nu m-am priceput niciodată să ridic osanale. Aş avea multe încă de învăţat de la domniile lor. Căci au urmat o şcoală mai bună de „era să aveţi o scamă pe rever”. E adevărat, Gîdea de la Antena 3 întreţine raporturi nefireşti cu limba română, e adevărat, se vede de la o poştă partizanatul lor politic, e adevărat, m-am simţit insultată direct cînd au ignorat o zi întreagă manifestaţiile împotriva proiectului Roşia Montană, pentru ca apoi să-i înfiereze pe protestatari.

Aici, spre adînca (presupun) neplăcere a domnului Gabriel Liiceanu, politica Antenei 3 se întâlneşte cu propria sa viziune despre demonstranţii de la Universitate şi din multe alte locuri din România. E adevărat, ministrul culturii e un ins fără nici o treabă cu domeniul, un penibil numit politic, aşa cum sunt numiţi exclusiv politic toţi cei care ar trebui să pună pe roate sănătaea, educaţia, cultura, economia etc. E adevărat, USL-ul e doar o adunătură fără proiect de ţară, un grup care a zis: „sculaţi-vă voi ca să ne aşezăm noi!”. E adevărat, oamenii care i-au votat în disperare de cauză, sperînd în înlăturarea lui Băsescu au luat o mare ţeapă. Aici corabia numită România s-a rupt în două, mai ceva ca Titanicul. Adică, ultima speranţă a căzut direct pe fundul mării şi s-a înecat.

Dar ce ne facem cu lăudacii? Ce ne facem? Au depăşit şi ultima limită a penibilului. Văzând, probabil, că în nebunia generalizată a societăţii în care avem neşansa să trăim, idolul lor monocititor (adică cititor al unei singure cărţi: „Levantul” lui „Cărtărăscu”) pierde teren, în sensul că nu va mai fi Tătuc la Cotroceni, că jucăria lor se şubrezeşte de la lună la lună, n-au mai găsit altceva mai bun de făcut decît să se perieze, să se premieze şi să-şi aducă osanale între ei, ca să nu piardă exerciţiul. Astfel, ajungem să citim panegirice de tipul celui din „Contributors”, semnat Gabriel Liiceanu. Prevăd, într-un viitor nu prea îndepărtat, apariţia autopanegiricelor. Pentru că cercul se tot îngustează. Dar, pînă una alta, ca să închei, le dau o idee infailibililor intelectuali de la GDS: să-l ia pe Băsescu, după ce n-o mai fi preşedinte, şi împreună cu el să se exileze într-un loc frumos, tihnit, unde nimeni să nu-i contrazică, departe de România, şi să construiască acolo acea societate pe care ne-au tot servit-o ca model timp de 24 de ani şi pe care noi, netrebnicii, n-am vrut să o acceptăm. Ar avea prilejul să se bucure non-stop de prezenţa profundului gânditor şi intelectual de mare clasă Traian Băsescu, să-i înlăture de pe revere chiar şi conceptul de scamă. Ar avea prilejul să-i înalţe acolo ode, să-i scrie o epopee care să înfrunte veacurile, să dea culturii universale un nou model de erou civilizator. E singura lor şansă să-şi vadă visul împlinit. Şi să-i ia cu ei şi pe cavalerii Pora şi Tăpălaga. Ca să le redea în Băselandia demnitatea şifonată.

Luiza Barcan

GUVERNATORUL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU „TRIA-MERA” SE INTALNESTE CU MISIUNEA FMI LA ORELE 18,00,LA PALATUL COTROCENI!,ESTE PREGATIT SA SEMNEZE ACORDUL CU FMI!

2 feb.

 

Preşedintele Traian Băsescu primeşte duminică, de la ora 18,00, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, informează Administraţia Prezidenţială, preluată de Agerpres.

Traian Băsescu a mai avut o întâlnire cu delegaţia FMI, CE şi BM pe 23 ianuarie, prilej cu care şeful statului a reiterat faptul că nu susţine introducerea accizei la carburanţi, menţionând că nu va bloca deciziile pe care aceste instituţii le iau cu Guvernul României, dar să nu i se ceară să semneze ce negociază ei.
‘Desigur, din cauza ineficienţei colectării, noile taxe au fost introduse, nu condamn lărgirea bazei fiscale, sunt un susţinător al acesteia, dar exagerările, a pune taxe suplimentare în cazul energiei, în principal, şi a carburanţilor, în special, o consider o mare greşeală, care va afecta şi economia, şi populaţia. Desigur, responsabilităţile sunt ale dvs. şi ale Guvernului, dar o asemenea taxă nu va fi în mod public susţinută de mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez deciziile dintre dvs. şi Guvern în acest moment, dar să nu-mi cereţi să semnez ce negociaţi’, a spus Băsescu, la acea întâlnire.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului preventiv cu România, care a fost aprobat în 27 septembrie 2013.

MINISTRUL TRANSPORTURILOR ,LIBERALA RAMONA MANESCU A FOST INVITATA LA SEDINTA CSAT DE DUMINICA ,DE LA ORELE 16,00,SA DEA SEAMA CU MARCEL OPRIS SEFUL STS,IN ACCIDENTUL AVIATIC DIN APUSENI!

2 feb.

 

 

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a fost invitată la şedinţa CSAT de duminică. Şedinţa este programată să înceapă la ora 16:00.

Printre temele dezbătute se numără şi modul în care au acţionat autorităţile în cazul accidentului aviatic din Apuseni.

LIDERUL PNL,CRIN ANTONESCU S-O TREZIT SI TAIE IN CARNE VIE.LISTA MINISTRILOR LIBERALI CARE VOR FI REMANIATI!

2 feb.

 

 

 

Se pare că Antonescu ar face orice sa fie presedinte. Inclusiv sa isi remanieze proprii ministri, lucru pe care il are planuit, potrivit unor informatii.
 
Ceea ce incearca sa faca presedintele PNL este sa schimbe actualii ministri, o mare parte dintre ei avand o relatie prea buna cu Victor Ponta, cu altii care sa il sustina neconditionat si asupra carora sa aiba doar el control si influenta.
 
Demisia lui Radu Stroe a fost mana cereasca pentru Antonescu. Fostul ministru de Interne si premierul Victor Ponta erau prea apropiati, tulburandu-i linistea presedintelui PNL, în incercarea de a conduce partidul fără probleme și , evident, de a se impune cu mână forte în fața PSD.
 
Lista ministrilor liberali remaniabili (momentan bazată pe zvonistică de Partid):
 
Daniel Chitoiu- Finante- Bogdan Olteanu (viceguvernator BNR, la sfarsit de mandat)

Eugen Nicolaescu(Sanatate) înlocuit cu Cristian Busoi ( presedintele CNAS)
Mircea Rosca la Ministerul de Interne, momentan interimar este vicepresedintele Oprea (presedintele PNL Prahova)
Mariana Campeanu (Ministerul Muncii) înlocuit cu Cristina Pocora purtator de cuvant PNL
Ramona Manescu (Transporturi) înlocuit cu Cristian Ghibu (secretar de stat la transporturi)
Gigel Stirbu (Cultura) înlocuit cu Mircea Dolha (presedinte PNL Baia Mare).

VICEPRESEDINTELE PSD,DAN SOVA : „MARCEL OPRIS ,SEFUL STS TREBUIE TRAS LA RASPUNDERE IN SEDINTA CSAT!”

2 feb.

 

 

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, susţine că directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, trebuie tras la răspundere în şedinţa CSAT de duminică, afirmând că STS este principala instituţie responsabilă pentru gestionarea accidentului aviatic din Apuseni.

 

 

„Principala instituţie responsabilă de gestionarea accidentului aviatic din Apuseni este STS, singura care până în prezent nu a plătit deloc! În şedinţa CSAT de astăzi, şeful STS, Marcel Opriş, trebuie tras la răspundere de către preşedintele Traian Băsescu pentru intervenţia deficitară a instituţiei. Din păcate, domnul Opriş nu poate fi demis fără decizia preşedintelui. Iar din câte îl ştim pe Traian Băsescu, acesta va prefera să facă scut în jurul propriilor oameni decât să apere interesele românilor”, declară Şova, potrivit unui comunicat remis, duminică, AGERPRES.

El afirmă că Marcel Opriş trebuie demis, deoarece vinovăţia STS în gestionarea accidentului este multiplă.

„Vinovăţia STS este multiplă: nu a făcut investiţiile tehnice necesare pentru a preîntâmpina astfel de tragedii, nu s-a implicat direct în localizarea avionului, a furnizat coordonate greşite şi mult prea târziu, a încercat să paseze responsabilitatea şi nu şi-a asumat nimic. Este vorba despre nepăsare şi incompetenţă de la început şi până la sfârşit în cazul STS. De aceea, în şedinţa CSAT de astăzi, Marcel Opriş trebuie demis!”, conchide social-democratul.

Preşedintele Traian Băsescu a convocat duminică o şedinţă a CSAT ca urmare a unei solicitări semnate de cinci membri ai CSAT şi transmise Administraţiei Prezidenţiale pe 24 ianuarie.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află raportul privind gestionarea de către autorităţile administraţiei publice cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă a evenimentului de aviaţie din data de 20 ianuarie în care a fost implicată aeronava BN-2, prezentat de prim-ministrul Victor Ponta, raportul directorului STS privind activităţile desfăşurate conform legilor, metodologiilor şi procedurilor interinstituţionale existente în legătură cu acest eveniment aviatic, prezentat de directorul STS. AGERPRES.

%d blogeri au apreciat asta: