FOSTUL CONSILIER PREZIDENTIAL ADRIAN RADULESCU NU S-A PREZENTAT IN FATA COMISIEI DE ANCHETA PARLAMENTARA „NANA!!”

5 feb.

 

Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu nu s-a prezentat, miercuri, la Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din Călăraşi deşi i-au fost trimise 2 invitaţii la Cotroceni, a declarat senatorul PSD Gabriela Firea.

„În acest moment au fost transmise două invitaţii pentru domnul Adrian Rădulescu. Prima a fost înainte de acea perioadă de înzăpezire când domnia sa era consilier prezidenţial şi a fost transmisă această invitaţie la Administraţia Prezidenţială şi a mai fost transmisă ulterior după ce au fost reluate audierile la Comisie după deszăpezire încă o invitaţie. L-a sunat şi domnul preşedinte (al Comisiei Nana – n.r.) Nicolicea pe domnul Rădulescu. Am înţeles că nu a răspuns la telefon”, a afirmat Firea, citată de Mediafax.

Ea a spus că membrii Comisiei îi vor transmite lui Adrian Rădulescu o invitaţie şi la domiciliu pentru a se prezenta săptămâna viitoare în faţa Comisiei.

„Vom transmite astăzi şi la domiciliul domnului Adrian Rădulescu o invitaţie pentru săptămâna viitoare şi îl aşteptăm în faţa comisiei pentru că dumnealui a declarat în mai multe rânduri că nu are nimic de ascuns şi că vrea să pună la dispoziţie orice fel de informaţie care ar fi utilă acestei comisii de anchetă”, a precizat Firea.

Ea a spus că sub nicio formă nu se pune problema obligativităţii sau a aducerii cu mandat a lui Adrian Rădulescu la Parlament deoarece această Comisie nu este organ judiciar sau de poliţie, dar că fostul consilier prezidenţial dacă respectă valorile democratice se va supune regulilor şi va veni.

Comisia parlamentară Călărași sau Nana, cum mai este ea cunoscută, are în vizor achiziţionarea de către familia lui Traian Băsescu a unui teren în suprafață de 291 de hectare.

Adrian Rădulescu a fost cel care i-a facilitat Ioanei Băsescu achiziția terenului.

„M-am dus să văd terenul, nu mi-a venit să cred. I-am spus domnului preşedinte că i-l recomand (…). Dumnealui şi-a exprimat public de mai multe ori dorinţa să cumepere teren, între 200 şi 300 de hectare. Mi-a dat adresa celui care avea terenul, o firmă românească ai cărei acţionari erau în Italia. I-am dat telefonul avocatei, Ioana a luat legătura cu avocata şi de acolo nu mai ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost o întâmplare fericită”, declara Rădulescu anul trecut la Realitatea TV.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: