SENATORUL PSD,MIRCEA GEOANA NUMIT PRINTR-O DECIZIE A PREMIERULUI VICTOR PONTA,INALT REPREZENTANT AL PREMIERULUI PENTRU PROMOVAREA PROIECTELOR ECONOMICE STRATEGICE SI DE DIPLOMATIE PUBLICA!

12 feb.

 

 

Senatorul PSD Mircea Geoană a fost numit, printr-o decizie a premierului Victor Ponta, Înalt Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică.

 

 

Potrivit deciziei respective, publicate miercuri în Monitorul Oficial, postul pe care-l va ocupa Geoană a fost înfiinţat în cadrul Cancelariei premierului, fiind vorba despre o funcţie onorifică şi neremunerată.

În document se menţionează că Înaltul Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică are următoarele obiective: promovarea unor obiective economice regionale ale României, ţinând seama de interesul mediului de afaceri din România de a accesa noi pieţe, inclusiv din perspectiva iniţiativei de creare a unui coridor economic denumit generic „Noul Drum al Mătăsii”; organizarea în România a unor conferinţe anuale în domeniul economic, care să atragă personalităţi din domeniul politicii internaţionale şi mediului de afaceri; participarea la proiectele Guvernului privind promovarea României în străinătate în vederea atragerii investiţiilor străine; cooperarea cu organizaţii ale mediului civic, economic şi academic pentru promovarea relaţiilor României cu ţări cu economii emergente; promovarea oportunităţii de afaceri în România în cadrul unor evenimente din mediul economic sau în relaţie cu organizaţii internaţionale.

Înaltul Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică are sprijinul financiar şi logistic al Cancelariei premierului pentru îndeplinirea mandatului primit, inclusiv prin asigurarea cheltuielilor de deplasare şi cazare la reuniuni internaţionale.

În decizia semnată de Ponta se mai precizează că în îndeplinirea mandatului său, Înaltul Reprezentant va conlucra cu ministere şi instituţii cu atribuţii în domeniu, cu precădere Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie şi Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

De asemenea, participarea Înaltului Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică la reuniunile internaţionale, precum şi rapoartele de activitate sau participare vor fi supuse spre aprobarea premierului, cu avizul MAE şi, după caz, al ministerelor cu atribuţii în domeniul de activitate. AGERPRES.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: