Arhiva | 2:25 pm

INTALNIRE DE GRADUL 0 ,LUNI INTRE CRIN ANTONESCU SI VICTOR PONTA INAINTE DE SEDINTA COMUNA A CELOR DOUA CAMERE A PARLAMENTULUI!

15 feb.

 

Intalnire Crin Antonescu-Ponta luni dimineata inainte de sedinta comuna a Camerelor.
 

Liderul PNL Crin Antonescu spune ca interpreteaza “optimist” declaratia premierului potrivit careia a ales ca guvernarea sa continue in formula USL si intelege din spusele lui Victor Ponta ca renunta la conditia vicepremierului PC, nemaifiind atunci niciun motiv sa nu se mearga mai departe de luni. Antonescu a fost intrebat, intr-o interventie telefonica la Antena 3, cum interpreteaza raspunsul lui Victor Ponta la solicitarea sa.
 

“Nu pot sa-l interpretez decat optimist, in sensul ca a revenit la spiritul initial al intelegerii noastre, spirit care inseamna in esenta ca USL inseamna un acord de fond intre PSD si PNL. si, daca acesta este sensul declaratiei premierului, nu pot decat sa o salut”, a spus Antonescu.

 

El a mentionat totodata ca nu a avut nicio discutie zilele acestea nici cu Victor Ponta, nici cu alti “fruntasi” PSD si ca, din cate stie, nici alti colegi ai sai nu au fost contactati de social-democrati.

 

“Eu consider ca nu exista nicun motiv temeinic, serios pentru ca alianta sa nu continue si, in al doilea rand, ca in ceea ce ma priveste si in ceea ce priveste PNL suntem cat se poate de dispusi la acest lucru”, a mai spus Antonescu, solicitat sa precizeze cum evalueaza actuala situatie din USL.

 

Crin Antonescu a aratat totodata, chestionat in legatura cu vicepremierul PC, ca din punctul sau de vedere aceasta chestiune este “foarte clara”.

 

“Nu a existat si nu va exista. Pastram toate raporturile de reprezentare in acest Guvern asa cum au functionat ele de la inceput si pana acum si mergem mai departe. Inteleg din declaratia domnului Ponta ca renunta la o asemenea conditie, asa o citesc eu, optimist, si atunci evident ca nu avem niciun fel de motiv sa nu mergem mai departe de luni, cu o noua formula guvernamentala, in sensul a cativa oameni noi, dar pe aceleasi temeiuri pe care am construit si pe care au functionat alianta si guvernul”, a mai spus Antonescu.

 

Liderul PNL a mai spus ca o intalnire cu PSD ar putea avea loc, din punctul sau de vedere, oricand ar fi solicitata.

 

“Cred ca luni dimineata cel mai tarziu ar trebui ca ea sa aiba loc, ca sa putem luni deja sa solicitam convocarea Camerelor in sedinta comuna. Pe de alta parte, nici n-ar mai fi nevoie de vreo discutie, pana la urma n-ar fi nevoie decat ca lucrurile pe care ne-am inteles, care sunt in comun agreate, cu exceptia acestei inventii cu vicepremier Daniel Constantin, sa vina in Parlament si atunci e foarte simplu, nici nu mai e nevoie de o discutie. Dar probabil ca o astfel de discutie se va face”, a mentionat Antonescu.

 

Presedintele PSD, premierul Victor Ponta a raspuns solicitarii liderului PNL, Crin Antonescu, de a alege intre PNL si USD, spunand ca raspunde acestei cereri alegand ca guvernarea sa continue pana in 2016, inclusiv, in formula USL si refuzand sa raspunda altor intrebari pe aceasta tema.

 

“Am ales ! Am ales ca, in 2014-2016, sa pastram formula de succes USL. Cred ca cea mai buna formula de guvernare este USL”, a spus Ponta, fara sa raspunda la alte intrebari pe aceasta tema in pofida insistentelor presei.

 

El nu a dorit nici sa precizeze daca postul de presedinte al Senatului apartine, de fapt, PNL sau PC, conform protocolului de functionare a USL.

 

De asemenea, premierul Victor Ponta a declarat, in cursul serii de vineri, ca doar Uniunea Social Liberala poate oferi stabilitate politica si guvernamentala in anii 2014, 2015, 2016, stabilitate necesara pentru ca rezultatele economice bune din 2013 sa fie obtinute si in viitor.

 

“Imi doresc un singur lucru: ca rezultatele extraordinare din punct de vedere economic pe care le-am avut in 2013, confirmate azi, sa continue si in 2014, 2015, 2016. Pentru asta avem nevoie de stabilitate politica si guvernamentala si aceasta stabilitate poate fi oferita doar de USL”, a precizat Ponta.

 

Prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, ca PNL nu accepta sa fie pus pe picior de egalitate cu PC, el afirmand: “PSD trebuie sa aleaga intre noi si ei”.”Din punctul nostru de vedere, e limpede: nu vrem nimic de la altii.

 

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la B1TV, ca premierul Victor Ponta are de raspuns “cetatenilor din Romania” pana luni daca mai vrea sa faca guvern cu PNL, cu Klaus Iohannis vicepremier, sau construieste alta alianta, cu Gabriel Oprea, Daniel Constantin si Dan Voiculescu.

DEUTSCHE WELLE ATAC DUR LA LIDERUL LIBERAL- DEMOCRAT CRIN ANTONESCU SI PRIMARUL SIBIULUI KLAUS JOHANNIS ” UN NEINITIAT LA INTERNE!”

15 feb.

 
Cheia conflictului dintre PNL şi PSD pare să fie, la fel ca în 2009, controlul Ministerului de Interne în an electoral.

Crin Antonescu, surprins de direcția în care merge USL?

Ceea ce e straniu în democraţiile recente este că politica care se face live, la televiziune, a devenit tot mai puţin transparentă. Iluzia perfectă că mesajele se transmit instantaneu şi direct, fără niciun intermediar, îngăduie politicienilor să practice o manipulare mai eficace ca niciodată.

Cândva, cititorul unui ziar arbora de la bun început o anumită prudenţă, căci era pe deplin conştient că opiniile unui ministru erau relatate de cineva care le prezenta în felul său propriu. Astăzi oamenii cad cu sutele de mii în capcana unei fraze rostite live, cu toată aparenţa bine jucată a sincerităţii.

De aceea interpreţii avizaţi ai vieţii politice şi-au format reflexul de a lua totul ca pe un spectacol bine regizat, căutând să decodifice cuvintele şi gesturile şi să discearnă în spatele lor planul sau mai exact ”adevăratul” plan, ascuns de ochii opiniei publice.

Paradoxal, niciodată nu s-au făcut atât de multe speculaţii privind intenţiile oamenilor politici decât în epoca televiziunii şi a transmisiilor live. Totul este perfect expus şi, în ciuda acestui fapt, totul pare să fie perfect ascuns.

În realitate însă nici regia nu e perfectă. Oamenii sunt adesea sinceri şi spontani, iar ceea ce se vede este poate de multe ori adevărat, chiar dacă pare ilogic. De exemplu, Crin Antonescu nu pare deloc să-şi fi regizat supărarea ca să provoace ruperea alianţei. El pare chiar intrigat şi tulburat.

Vocea din intervenţiile sale telefonice are acel timbru uşor alterat al unei emoţii autentice. Dar mai relevante sunt repetiţiile aproape obsesive ale unei fraze, care nu au cum să fie trucate.

De exemplu, în intervenţia sa telefonică de la B1TV din seara de joi, Crin Antonescu a spus de mai multe ori, la intervale foarte apropiate: ”Nu merge cu mine”; a spus, apoi, ”Cu Partidul National Liberal nu merge” şi, în sfârşit, se înşală cine crede că ”Eu sunt un om care să fie pus de cineva (în funcţie)”.

Toate acestea doreau să spună că nu este un om slab, manevrabil, dispus la concesii. Dar repetarea propoziţiei pe un ton vădit tulburat nu putea fi rezultatul premeditării, căci impresia produsă nu a fost una de forţă reală, ci mai curând de curaj indus prin voinţă.

Crin Antonescu a dat impresia că joacă o carte fără să cunoască urmările şi că îşi impune să aleagă o conduită fermă cu toate riscurile. E foarte probabil că liderul PNL Crin Antonescu nu cunoaşte deznodământul acestei înfruntări neaşteptate şi că ceea ce întreprinde acum nu este aplicarea unui plan dinainte stabilit.

S-a vorbit atât de mult de ruperea USL, încât există tentaţia de a vedea în înfruntările din această săptămână rezultatul unui plan metodic prin care PNL se rupe de PSD în vederea alegerilor prezidenţiale din toamnă.

Elena Udrea a prezentat recent cu mare siguranţă de sine scenarii pe care le-a acreditat ca fiind exacte, dar fără să precizeze sursa. În realitate, preşedinta neoficială a Mişcării Populare recurge la un procedeu verificat: dacă spui că va ninge, cu siguranţă că mai devreme sau mai târziu va veni şi ziua aceea.

Klaus Johannis, propunerea PNL pentru Interne

Dacă luăm în considerare varianta sincerităţii lui Crin Antonescu, atunci totul se schimbă. El l-a propus pe Klaus Johannis la Interne, un minister de care se spune, din motive nu întotdeauna clare, că e foarte important la alegeri, ceea ce a părut ameninţător pentru PSD.

Cei care au adoptat o conduită nefirească au fost liderii PSD care, îngrijoraţi de numirea unui „neiniţiat” într-un minister-cheie, au formulat prompt condiţii noi despre care nu mai fusese vorba înainte. Să ne amintim că alianţa de guvernare PDL-PSD din 2009, an cu alegeri prezidenţiale, s-a rupt tot din cauza Ministerului de Interne.

Premierul Victor Ponta a dat joi un interviu amplu pentru Agerpres, în care menţine condiţia sa de a institui patru adjuncţi (vicepremieri), ceea ce nu lasă mari speranţe unei reconcilieri. Crin Antonescu şi ceilalţi liberali au refuzat această formulă menită vădit să le diminueze capacitatea de a influenţa politica Guvernului.

Crin Antonescu, Klaus Johannis, Eugen Nicolaescu sunt oameni foarte încăpăţânaţi, care nu cedează din principiu. Aşadar, mai înainte de a vorbi de scenariul unei apropieri a lui Crin Antonescu de Traian Băsescu sau de alianţa dintre PNL şi PDL, ar trebui să acceptăm că reacţia liderilor PNL este autentică, cu atât mai mult cu cât ei nu au motive să iasă de la guvernare.

Aşa cum am arătat într-o analiză anterioară, PNL pierde acum dacă părăseşte guvernul, cel puţin pe termen scurt. În schimb, PSD reorganizat sub forma unei noi alianţe nu pierde mai nimic. Liberalii sunt cei slabi care joacă o carte tare.

SENATORUL SORIN ROSCA STANESCU IL ACUZA PE CRIN ANTONESCU CA FIIND SUSPECT DE COABITARE CU TRAIAN BASESCU!,PUPAZA SI CUCU’!

15 feb.

 

Domnul ministru Daniel Constantin, care este si presedintele Partidului Conservator, mai recent membru de vaza al Uniunii Social Democrate, i-a adus lui Crin Antonescu o acuzatie extrem de grava.

Si anume ca l-ar fi vazut cu ochii lui, inainte cu o zi de funesta intamplare de la Cotroceni, corectand un document, care nu era altceva decat pactul de coabitare. Cel semnat de Ponta si de Basescu.

Intelegerea pe care Crin Antonescu a afirmat de fiecare data ca a refuzat sa o semneze si pentru care, in repetate randuri, i-a batut obrazul premierului. Eu unul ma indoiesc ca Daniel Constantin a vazut ceea ce spune ca a vazut. Dar, pentru ca lucrurile sa fie lamurite, este indispensabil ca domnul Antonescu sa faca o precizare.

Este extrem de important ca aceasta imprejurare sa fie lamurita. Daca chiar asa stau lucrurile, cum afirma liderul Partidului Conservator, atunci, pentru prima data, am avea o dovada asupra duplicitatii lui Crin Antonescu. Ceea ce ar fi de natura sa arunce o cu totul alta lumina asupra multora dintre gesturile sale politice si chiar asupra candidaturii sale la functia prezidentiala. Ar insemna ca domnul Crin Antonescu nu numai ca a fost prezent, asa cum acum se stie, in ceas de seara la semnarea pactului de coabitare pe care l-a blamat in mod constant si uneori deosebit de virulent, dar, mai mult decat atat, daca este real ca ar fi intrat in posesia documentului cu o zi mai devreme si ca a mai si fost consultat asupra continutului acestuia, atunci lesne am putea ajunge la concluzia nu numai ca el a dezinformat in mod scandalos opinia publica, ci si – sau mai ales – ca a comis o grava nedreptate fata de partenerul sau din USL. Acuzandu-l, in mod constant, pe Ponta ca se face vinovat de coabitare.

Am insa cateva motive sa imi mentin increderea nestirbita in Crin Antonescu. Un motiv este acela ca Victor Ponta, psihanalizat fiind, chiar si sumar, nu poate fi identificat cu un personaj care incaseaza, fara sa loveasca la randul sau. Dimpotriva, Victor Ponta este uneori excesiv de impulsiv. Face gesturi, afirmatii si da replici in viteza pe care de multe ori, in sufletul sau, le regreta. Nu imi vine, asadar, sa cred ca a tacut stoic si a incasat toate urechelile repetate ale lui Antonescu, in conditiile in care ar fi stiut ceea ce afirma ca stie Daniel Constantin. Victor Ponta nu s-ar fi abtinut si, macar o singura data, l-ar fi admonestat pe Antonescu, aratand, in mod public, ca acesta nu numai ca a fost prezent la semnarea pactului de coabitare, dar, intr-un fel, este si coautor. Al doilea motiv, care imi creaza o suspiciune in legatura cu dezvaluirea lui Daniel Constantin, este frustrarea acestuia. Daca este adevarat ceea ce aflam abia acum, si anume ca, printr-un document oficial, s-ar fi convenit initial in USL ca presedintia Senatului sa-i revina nu liderului PNL, ci liderului PC, iar pana la urma Constantin ar fi fost lasat pe tusa, este de inteles ca acesta, neprimind nimic in compensatie, a acumulat o suparare din ce in ce mai mare. Si poate, suparat fiind, i s-a parut ca a vazut ceea ce spune ca a vazut.

Dar, pana cand domnul Crin Antonescu nu iese la rampa pentru a spune raspicat, cum ne-a obisnuit, ce si cum, adevarul sta undeva suspendat intre o afirmatie si o tacere.

Sorin Roşca Stănescu

Sursa: corectnews.ro.

MINISTRUL MEDIULUI , ROVANA PLUMB PSD: ” CU SIGURANTA USL NU SE VA RUPE!”

15 feb.

 

”Cu siguranţă Uniunea Social Liberală nu se va rupe. Avem o obligaţie şi o responsabilitate asumată faţă de români.

Trebuie să guvernăm într-un mod inteligent, într-un mod eficient, în aşa fel încât să răspundem tuturor dorinţelor românilor şi să luptăm contra abuzurilor.

Principala noastră preocupare aceasta este şi în special PSD în momentul de faţă este unit, este o forţă care a strâns lângă ea UNPR, PC şi vrem ca prin USD să ne atingem obiectivele propuse şi vreau să vă spun că din punct de vedere politic atât acţiunile, cât şi măsurile cât şi obiectivele asumate de USL sunt asumate şi de USD”.

CIRCULA PE NET.FOSTUL PRESEDINTE AL PNL,MEMBRU FONDATOR,CALIN POPESCU TARICEANU IL PUNE LA PUNCT PE CRIN ANTONESCU,FOST MEMBRU PAC: „E CUMVA INTERESUL PNL SA IASA DE LA GUVERNARE?,NU!”

15 feb.

 

Fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că liberalii nu au niciun interes să iasă de la guvernare. Fostul premier a făcut un apel către liderii USL să se abţină de la declaraţii publice până la găsirea unui compromis. 

„E cumva interesul PNL să iasa de la guvernare? Nu. Strategic vorbind, ar trebui să profităm de pe urma USL și a succesului electoral ca să ne atingem obiectivul strategic principal: alegerea unui preşedinte al României liberal”, a spus Călin Popescu Tăriceanu la Digi24.

Tăriceanu a declarat că această criză între PSD și PNL putea fi evitată dacă cele două formațiuni candidau la europarlamentare pe liste comune, întrucât un asemenea demers obliga la „o logică de coabitare”. El consideră că decizia candidaturilor separate s-a luat „în pripă”.

„Listele comune presupun o anumită logică de funcționare a USL și a partidelor, o logică de conlucrare, de coabitare, de cooperare. În momentulîn care se discută de liste separate, această logică dispare si e înlocuită, care n-are legătură cu înţelegerea”, a declarat Tăriceanu.

Actuala criză ar putea fi depășită în trei-patru săptămâni, dar există riscul ca ea să reizbucnească apoi în 20 de organizații locale, crede Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu, care a traversat la rândul său o criză politică atunci când se afla la guvernare, spune că actuala criză din politica românească este una atipică. „Criza asta politică, cu miniștrii care au demisionat și nu și-au depus demisiile, e o criză românească cum n-am mai văzut”, a spus fostul premier.

Dacă se va ajunge la instabilitate politică, atât PNL, cât şi PSD vor avea de pierdut, mai crede senatorul liberal.

Întrebat dacă știe cam care e proporția liberalilor care vor despărțirea de USL, senatorul susține că, dimpotrivă, mulți colegi liberali cu care s-a consultat în ultima vreme doreau liste comune.

Pe de altă parte, liberalul spune că USD – alianța făcută de PSD cu UNPR și PC – poate guverna singură, teoretic, dar practic nu este atât de sigur. „Lucrul acesta îl știu și cei din PSD. Nu te poți baza pe o oaste de strânsură”, a comentat fostul premier.

Tăriceanu a pledat pentru reconciliere în USL, avertizând că România încă nu a scăpat de criza economică, oamenii așteaptă salarii și pensii, dar au parte de un spectacol politic care s-a mutat pe micile ecrane și care nu poate avea ca efect decât o scădere și mai mare a încrederii populației în politicieni.

În replică la afirmaţiile lui Călin Popescu Tăriceanu privind listele comune la europarlamentare, preşedintele PNL Crin Antonescu a spus Digi 24 că decizia participării pe liste separate nu a fost luată unilateral. „Faptul că noi suntem pe liste separate e o decizie luată de ambele partide. Dacă Tăriceanu vrea să lase să se înţeleagă că PNL a respins oferta de liste comune, nu a fost o asemenea ofertă. PSD a zis de jumătate de an că merge singur. Noi nu am stat la uşa PSD, ca să încercăm să facem liste comune”, a spus Crin Antonescu.

Antonescu a mai declarat, joi seară, că Tăriceanu „poate vrea să intre în USD” dacă propune liste comune la europarlamentare ale USL, în condiţiile în care a fost constituită alianţa electorală pentru europarlamentare PSD-PC-UNPR. „Ce spune domnul Tăriceanu este cumva că o să mă însor, dar urmează întrebarea: «Cu cine, vreo femeie ai găsit?». E caraghios. Ce liste comune, cu cine? Şi PSD şi noi am luat decizia de a merge pe liste separate, PSD nu a propus, nu ne-a rugat pe noi «Hai mă, să mergem pe liste comune» şi noi am zis «Nu dom’le, nu». Fiecare şi-a luat această decizie independent de altul, PSD şi-a construit o altă alianţă. Chiar nu e caraghios ca domnul Tăriceanu… poate vrea să intre în USD. E în regulă, dar eu nu cred că PNL are o asemenea opţiune”, a precizat Antonescu într-o intervenţie la B1 Tv.

ANALISTUL POLITIC,”BASISTUL NAIV”,BOGDAN CHIREAC-STS,ARUNCA O DIVERSIUNE BASISTA:TRAIAN BASESCU SI CRIN ANTONESCU AR PUNE LA PUNCT UNPLAN DE INTRAREA PNL IN PPE!,SA NU UITE BOGADAN SI CRIN CAT DE GREU NOI,LIBERALII FODATORI AM REUSIT SA INTRAM IN ALDE!,DACA AI ASEMENEA INTENTII CRINE POTI SA-TI DAI DEMISIA SAU SA PLECI LA MISCAREA POPULARA A LUI BASESCU CUCU,CA ESTI O PUPAZA BASISTA ,DAR LIBERAL NU ESTI!”

15 feb.

Traian Băsescu și Crin Antonescu ar pune la punct un plan pentru intrarea  PNL în familia PPE, alianță  din care face parte PDL, dar în care  Traian Băsescu vrea să afilieze și Mișcarea Populară. În aceste condiții, s-ar forma la nivel european o alianță între PDL, Mișcarea Populară și PNL. Personajul cheie ar fi Antonio Lopez, secretar general al PPE, care ar fi avtut întâlniri atât cu Băsescu, dar și cu  Antonescu, precizează RTV.

Băsescu ar sprijini intrarea PNL în familia PPE. Chirieac: Băsescu bagă bățul prin gardIdeea ieșirii din familia ALDE a PNL este mai veche, din câte se pare. O decizie de a părăsi grupul ALDE de către liberali ar putea avea loc după alegerile europarlamentare din mai, dar înainte de alegerile prezidențiale, mai susține sursa citată.

Crin Antonescu se află în această perioadă la Bruxelles, unde a mers să-i aniverseze  ziua de naștere  a soției sale, europarlamentarul Adina Vălean.

Președintele Traian Băsescu s-a aflat și el, vineri, la Bruxelles unde s-a întâlnit cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Analistul Bogdan Chirieac este de părere că “singurul vis al lui Traian Băsescu este  să se spargă USL-ul. Altul nu mai există. Ce face dânsul acum este un joc deocamdată  pueril. Restul de treabă i-au făcut-o  liderii USL. Traian Băsescu nu a făcut decât  să bage bățul prin gard: Iohannis e bun”, a declarat Chirieac.

“Am văzut o declarație inspirată a domnului Ponta. Eu nu am mai văzut o declarație inspirată a domnului Ponta  de la summit-ul China-Europa de Este de la București, din noiembrie, anul trecut. Acum l-am auzit pe domnul Ponta cu o declarație super-inspirată: Ce bine ar fi fost pentru România dacă făcea echipă în 2009 cu primul-ministru Iohannis. Vedeţi, răzgândirile domnului preşedinte îmi permit să le iau sub beneficiu de inventar. Sunt atât de dese încât mi-e greu să le urmăresc, declara Ponta.

Dacă se rupe USL-ul, pentru noi, presa, poate că este bine pentru că vom avea ce discuta încă patru ani de zile cu domnul Traian Băsescu poate premier”, a mai afirmat Bogdan Chirieac.

JURNALISTUL BASIST CRITIAN YUDOR POPESCU ADEVAR GARIESTE: „CRIN ANTONESCU DORESTE RUPEREA USL!”

15 feb.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că liberalul Crin Antonescu este cel care lasă impresia că forțează ruperea USL, rupere care, dacă va avea loc, va fi în dezavantajul președintelui PNL.

 

 

Imagine

 

 

“În vreme ce domnul Ponta are numai atitudini defensive, refuză să răspundă la nivelurile de insultă pe care le licitează mereu domnul Antonescu – chelner, moșier – de asemenea a mai făcut o precizare că nu va veni cu un guvern USD, în vreme ce domnul Antonescu forțează continuu. E problema lui personală, nu o face nici măcar în folosul PNL-ului”, a declarat Cristian Tudor Popescu, joi seara, la Digi24.

“Partidul Național Liberal nu are de câștigat nici din a merge pe liste separate față de PSD la alegerile europarlamentare și cu atât mai puțin prin ieșirea de la guvernare”, a adăugat jurnalistul.

Scriitorul consideră că, în timp ce  Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu sau Traian Băsescu sunt pentru menținerea PNL la guvernare – chiar dacă din punct de vedere tactic – singura persoană care forțează ieșirea PNL de la guvernare pare a fi Crin Antonescu.

“Factorul determinant este Crin Antonescu, care pierde oricum. Dacă USL se rupe, atunci pierde și PNL – care nu va scoate în alegerile europarlamentare un scor mai bun decât cel pe care l-ar fi avut pe liste comune cu PSD – domnul Crin Antonescunu mai are șanse la președinție. Își face iluzii dacă dreapta o să-l îmbrățișeze după toți acești ani de lipire de PSD. Dacă USL nu se rupe, atunci domnul Antonescu va ieși diminuat din toată această convulsie, colcăială, pentru că poziția sa a fost timpul de forțare, de rupere”, a mai spus Popescu.

FOSTUL PREMIER LIBERAL SI MEMBRU FONDATOR AL PNL,CALIN POPESCU TARICEANU SI „SOLUTIA DE BUN SIMT PENTRU CRIZA DIN USL!”

15 feb.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Călin Popescu Tăriceanu a sugerat o soluție de bun simț liberalilor pentru a pune capăt scandalului din Uniune. Fostul premier a subliniat că mingea este în curtea liberalilor. Tăriceanu propune ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, să preia Finanțele cu tot cu funcția de vicepremier sau să rămână la Interne și să renunțe la pretenția de vicepremier.

 

 

Imagine

 

 

Liberalul  a declarat, la Digi 24: “E cumva interesul PNL să iasa de la guvernare? Nu. Strategic vorbind, ar trebui să profităm de pe urma USL și a succesului electoral ca sa ne atingem obiectivul strategic principal: alegerea unui preşedinte al României liberal”.

Tăriceanu mai susține că această criză putea fi evitată dacă PSD și PNL mergeau pe liste comune la europarlamentare, considerând că decizia candidaturilor separate a fost luată în pripă.

Crin Antonescu i-a replicat, la Digi 24: “Faptul că noi suntem pe liste separate e o decizie luată de ambele partide. Dacă Tăriceanu vrea să lase să se înţeleagă că PNL a respins oferta de liste comune, nu a fost o asemenea ofertă. PSD a zis de jumătate de an că merge singur. Noi nu am stat la uşa PSD, ca să încercăm să facem liste comune”.

PRESEDINTELE PSD DAMBOVITA ,ADRIAN TUTUIANU A ANUNTAT VINERI,LA ANINOASA CA LA INAUGURAREA CLUBULUI SOCIAL DEMOCRAT DAMBOBITA SI LA CE AL PSD AU FOST PREZENTI 15 PRIMARI PDL CARE VIN „SA INTAREASCA”ORGANIZATIA JUDETEANA A SOCIAL-DEMOCRATILOR!

15 feb.

 

 

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, vineri , la Aninoasa, că la inaugurarea Clubului Social Democrat Dâmboviţa şi la Comitetul Executiv al PSD Dâmboviţa au fost prezenţi 15 primari PDL care vin ”să întărească” organizaţia judeţeană a social-democraţilor.

 

 

În sală au fost prezenţi primarii PSD, viceprimarii PSD, membrii Biroului Permanent Judeţean, şefi de servicii publice care sunt membri PSD şi, pentru că suntem într-un moment când putem dovedi că PSD aduce permanent oameni aproape de politica pe care o promovează, aproape de Guvern, vă spun că sunt prezenţi în sală 15 primari care au candidat în anul 2012 pe listele PDL şi care au înţeles că locul dânşilor – şi azi şi mâine – este în PSD”, a spus Ţuţuianu.

Liderul organizaţiei judeţene i-a nominalizat pe primarii PDL prezenţi la şedinţa de partid a social democraţilor: Nica Gheorghe – primar al comunei Dobra, Tudorache Nicolae – primar Brezoaiele, Alexandru Marian – primar Conţeşti, Păun Marin – primar Ciocăneşti, Toma Matei – primar Costeşti Vale, Oprea Florin – primar Finta, Dincă Laurenţiu – primar Ludeşti, Alexandru Constantin – primar Măneşti, Buibăr Iulian – primar Răscăieţi, Brebeanu Gheorghe – primar Runcu, Preda Ion – primar Brăneşti, Cismaru Viorel – primar Ocniţa, Procopie Toma – primar Malu cu Flori, Rădulescu Floarea – primar Cornăţelu, Alexe Marian – primar Bărbuleţu.

Ţuţuianu le-a mulţumit primarilor democrat-liberali pentru sprijinul pe care îl acordă social democraţilor.

”Sper să facem împreună o echipă mai mare, mai puternică pentru că avem nevoie să ne consolidăm toate structurile noastre de partid. De asemenea, se va alătura la activitatea noastră primarul independent de la Vulcana Băi, Drăghici Emil”, a mai spus Ţuţuianu.

La cele două evenimente politice ale PSD Dâmboviţa au fost prezenţi ministrul Mediului, Rovana Plumb – deputat în colegiul 2 Pucioasa, europarlamentarii Corina Creţu şi Viorica Dăncilă, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, ministru delegat pentru Dialog Social – Doina Pană.

AGERPRES.

INREVIUL DAT DE PRESEDINTELE PARTIDULUI CONSERVATOR,DANIEL CONSTANTIN AGENTIEI AGERPRES,CARE SPERA IN CONTINUITATEA USL!

15 feb.

 

 

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că speră în continuitatea Uniunii Social Liberale (USL), chiar dacă în ultimele zile s-a discutat „poate prea mult” despre ruperea USL şi despre conflictul care a apărut în cadrul acesteia.

 

 

Constantin afirmă că nu îl interesează „târguielile” pe funcţii politice, iar decizia de a renunţa la postul de vicepremier nu este unilaterală deoarece propunerea a venit din partea primului-ministru, care îşi doreşte un Guvern funcţional.
Şeful PC afirmă totodată că Alianţa de Centru Dreapta (ACD) a funcţionat foarte bine în Opoziţie, iar în momentul în care s-a intrat la guvernare s-a produs o ruptură.

În interviul acordat AGERPRES, Constantin mai spune că îl surprind abordările preşedintelui PNL, Crin Antonescu, despre care afirmă că s-a schimbat neaşteptat.

AGERPRES: Domnule preşedinte, se rupe USL? Preşedintele PNL, Crin Antonescu, insistă că premierul Victor Ponta trebuie să aleagă între Dan Voiculescu şi Klaus Iohannis…
Daniel Constantin: Cred că este o abordare incorectă a preşedintelui Crin Antonescu. Eu, ca să vă răspund direct la întrebare, sper să nu se rupă Uniunea Social Liberală. De altfel, cred că s-a discutat destul de mult, poate prea mult în aceste zile, despre ruperea USL, despre conflictul care a apărut în cadrul acesteia şi cred că oamenii aşteaptă să ne întoarcem la ceea ce s-a prezentat la Guvern şi anume la dezbaterile despre teme economice, cum influenţează economia viaţa fiecărui român. Fiecare român aşteaptă astăzi să vadă că acest Guvern USL, Uniunea Social Liberală, se ţine de promisiune şi că, în acelaşi timp, guvernează pentru cetăţean. Am văzut rezultate economice foarte bune, semn că la Guvern s-a consolidat o echipă foarte bună. Lucrurile merg foarte bine, fiecare ştie ce are de făcut şi cred că în această formulă, dacă am avut succes cu Uniunea Social Liberală la Guvern, putem să continuăm fără niciun fel de rezervă. Abordările domnului Antonescu sigur că mă surprind şi pe mine, dar de această dată am decis să răspund după nenumărate situaţii în care am decis să tac şi să trec peste anumite atacuri, jigniri pe care domnul Antonescu le-a propagat în spaţiul public. Cred că este momentul să spunem adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în această perioadă şi despre schimbarea, din punctul meu de vedere neaşteptată, a domnului Antonescu, dar atât şi nimic mai mult. Cred că trebuie să ne oprim cu aceste discuţii.

AGERPRES: Sunteţi dispus să renunţaţi la poziţia de vicepremier?
Daniel Constantin: Nu cred că mai este o opţiune singulară, a mea, sunt preşedintele unui partid care merită această poziţie, un partid care are această poziţie prin semnătura domnului Ponta, a mea şi a domnului Antonescu. Este o decizie a partidului ca atare şi a Uniunii Social Democrate din care facem parte. Eu vreau să mai aduc în atenţie câteva lucruri şi anume faptul că am făcut, cred, concesii şi, de aceea, am simţit nevoia să ies în aceste zile, să clarific mai multe neadevăruri care s-au spus în spaţiul public. Două dintre ele erau extrem de importante fără a avea pretenţia de a schimba sau de a obţine ceva. Una dintre ele se referă la faptul că preşedinţia Senatului, printr-un protocol care nu a fost public până în acest moment, revenea Partidului Conservator. Era un lucru clar, fără niciun fel de alte condiţii, nu presupunea ca domnul Antonescu să fie la Preşedinţia României. Acest lucru era stipulat în protocolul Alianţei de Centru Dreapta (ACD) şi nu în acordul pe care l-am prezentat. De altfel, domnul Antonescu a recunoscut acest lucru, dar, sigur, a schimbat puţin sensul. Am vrut să clarific aceste lucruri pentru că opinia publică trebuie să cunoască Partidul Conservator, că a făcut toate concesiile, că a întreprins toate demersurile pentru ca domnul Antonescu să aibă toată forţa de a candida şi de a deveni viitorul preşedinte al României.

Al doilea neadevăr pe care am simţit nevoia să îl lămuresc, în aceste zile, se referă la acest post de viceprim-ministru. În primul rând, este un post care, ca şi propunere, a venit din partea domnului prim-ministru, pentru că îşi doreşte un Guvern funcţional, un Guvern care să nu aibă niciun fel de sincope din punct de vedere politic. Dincolo de această dorinţă a primului-ministru, pe care au înţeles-o sigur cu toţii, dincolo de acest aspect funcţional, este vorba şi de o negociere politică ce a avut loc atunci când s-a constituit Alianţa de Centru Dreapta. Încă din anul 2011, s-a stipulat foarte clar în protocolul de funcţionare că în cazul în care sunt mai multe funcţii de viceprim-ministru una trebuie să revină PNL şi alta PC. Sigur că, ulterior, protocolul Uniunii Social Liberale spune că ar trebui să fie doar o singură funcţie de viceprim-ministru. De altfel, când s-a format Guvernul Ponta 1 şi a existat o singură funcţie de viceprim-ministru nimeni nu a solicitat. Era un lucru normal, agreat de toată lumea. În momentul în care, în decembrie 2012, s-a format cel de-al doilea Guvern, toate partidele trebuiau să aibă câte o funcţie de viceprim-ministru. Algoritmul politic spunea că Partidul Conservator trebuie să aibă două funcţii de ministru, iar dincolo de algoritm, aşa cum era stipulat în protocol, trebuia să fie şi o funcţie de viceprim-ministru. Nu am marşat atunci pe acest lucru, o altă concesie aş spune pe care am făcut-o, ne-am dorit ca USL să mergă mai departe. Am făcut toate aceste lucruri pentru ca românii să simtă cu adevărat că programul nostru de guvernare, programul USL, indiferent câte funcţii are fiecare partid, se poate implementa în această formulă, dar era extrem de important de lămurit opinia publică că nu este o bătălie, că nu e o solicitare care nu i se cuvine PC, ci un lucru pe care domnul Antonescu l-a refuzat în 2012, deşi s-a angajat la el în 2011 şi iată că refuză şi de această dată.

Repet, nu am pretenţia să redeschid, nu sunt omul care să mă târguiesc pe funcţii politice, nu mă interesează acest lucru, mă interesează să îmi desfăşor activitatea la minister acolo unde lucrurile funcţionează bine şi cred că asta interesează 7 milioane de oameni care locuiesc în mediul rural astăzi şi care încep să simtă că lucrurile intră în normal. Iată 96% din plăţile directe sunt azi, la jumătatea lunii februarie, în conturile fermierilor. 67% din fondurile europene pe PNDR sunt atrase, reabilitarea sistemului de irigaţii este astăzi un lucru care poate deveni realitate pentru că sunt fonduri europene alocate pentru toată infrastructura secundară, sunt şi pentru cea principală. Sunt lucruri care mă preocupă zi de zi şi nu am intrat în niciun fel de polemică pentru funcţii timp de doi ani. Dar este momentul să spunem stop jignirilor domnului Antonescu şi să spunem cu adevărat cum stau lucrurile.

AGERPRES: Şeful de campanie al PC, Codrin Scutaru, preciza zilele trecute că partidul pe care îl conduceţi s-a abţinut să răspundă până acum jignirilor repetate, pe care Crin Antonescu vi le-a adresat dumneavoastră şi lui Dan Voiculescu începând de anul trecut. Care a fost motivul acestei reţineri?
Daniel Constantin: Este motivul pe care l-am spus şi mai devreme. Am vrut ca lucrurile să funcţioneze şi ca această formaţiune USL să funcţioneze. Alianţa de Centru Dreapta nu a funcţionat şi o spun deschis nu din cauza PC. Dar e mai puţin important şi nu vreau să arăt cu degetul acum. Am trecut de fiecare dată peste toate aceste lucruri, nu am venit să batem cu pumnul în masă pentru acel 10% stipulat şi angajat de domnul Antonescu niciodată, chiar dacă el nu s-a împlinit niciodată.

Nici acum nu vrem aceste lucruri. Vrem doar să fim respectaţi, iar lucrul acesta, din păcate, văd că nu se mai întâmplă. Jignirile nu au fost numai la adresa mea sau la adresa preşedintelui fondator au fost şi la adresa domnului Ponta, dacă vă amintiţi, iar o astfel de atitudine cred eu că nu este bine să fie tolerată la maxim, pentru că ne amintim de preşedintele ţării, comportamentul pe care l-a avut la un moment dat, cu acele jigniri pe care le-a avut. Nu e cazul să reiau ce jigniri mi-a adus şi domnul Antonescu, pentru că, repet, aş vrea să nu mai discut despre aceste lucruri, ci să încercăm ne întoarcem cu toţii la discuţiile pe teme economice.

AGERPRES: A funcţionat vreodată Alianţa de Centru Dreapta? Aţi avut proiecte împreună, ce a stat la baza acestei alianţe?
Daniel Constantin: Da, a funcţionat foarte bine cât am fost în Opoziţie. Practic, am militat în Opoziţie şi noi şi liberalii şi domnul Antonescu pentru nişte priorităţi. Poate că a fost pentru prima dată când la baza semnării unui protocol al unei alianţe politice, în ianuarie 2011, nu au stat numai anumite negocieri, ci au stat anumite principii de guvernare. Sunt câteva lucruri pe care noi le-am trecut acolo şi după aceea au fost preluate şi în protocolul USL. Mă refer la reducerea TVA la produse alimentare, la neimpozitarea profitului reinvestit, măsuri pentru clasa de mijloc. Sunt câteva lucruri care ţin de ceea ce promovează Partidul Conservator: familia, conservarea tradiţiilor, identitatea naţională, lucruri la care ţinem foarte mult şi pe care am încercat să le avem şi în Alianţa de Centru Dreapta şi în USL. Au fost măsuri la care am ţinut foarte mult, am construit foarte mult împreună cu liberalii cât am fost în Opoziţie. În momentul în care s-a intrat la guvernare, din păcate, s-a produs o ruptură. Nu am vorbit niciodată despre ea pe larg, nici nu îmi propun să discut, numai că am o dezamăgire firească şi, până la urmă, fără să înţeleg foarte bine de ce s-a ajuns până aici.

AGERPRES: Aţi discutat în ultimele zile cu Crin Antonescu?
Daniel Constantin: Nu.

AGERPRES: Când vor continua negocierile privind restructurarea Guvernului?
Daniel Constantin: Când este nevoie şi oricând se doreşte. Eu sunt deschis să discutăm, dar cred că în momentul de faţă este o discuţie mai mult instituţională. Sigur că atunci când vorbim de restructurarea Guvernului trebuie să fie o discuţie la care să participe liderii celor patru partide, dar când vorbim de propunerile PNL este o problemă strict instituţională între şeful Guvernului şi preşedintele unuia dintre partidele care doreşte să facă remaniere. Vă amintesc că toate aceste discuţii au plecat de la propunerea de remaniere pe care a făcut-o domnul Antonescu şi nu numai remaniere, ci restructurarea Guvernului pentru că a schimbat oarecum funcţia de viceprim-ministru care avea şi funcţia de ministru de Finanţe cu cea de ministru de Interne.

PREMIERUL VICTOR PONTA :”CE BINE AR FI FOST DACA BASESCU FACEA ECHIPA CU JOHANNIS IN 2009!”

15 feb.

 

 

Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, că ar fi fost mai bine dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi făcut echipă cu Klaus Iohannis în 2009, când acesta a fost propus pentru postul de prim-ministru.

 

 

„Ce bine ar fi fost pentru România dacă făcea echipă în 2009 cu primul-ministru Iohannis. Vedeţi, răzgândirile domnului preşedinte îmi permit să le iau sub beneficiu de inventar. Sunt atât de dese încât mi-e greu să le urmăresc. Cred că România ar fi arătat mult mai bine dacă preşedintele Băsescu n-ar fi refuzat învestirea Guvernului Iohannis. În mod sigur, am fi evitat câţiva ani de catastrofă şi incompetenţă şi hoţie ale Guvernului Boc. Aici mă alătur domnului preşedinte Băsescu şi iată găsim şi puncte comune”, a declarat premierul, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Bruxelles, că ar fi un lucru bun dacă ar putea să facă echipă pentru intrarea României în Spaţiul Schengen cu un ministru de Interne care s-ar numi Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, şeful Guvernului a explicat că nu îşi mai doreşte alte interimate, în condiţiile în care există deja un ministru interimar la Interne.

„Avem deja un interimat la Ministerul de Interne. Nu vreau să mai avem interimate la niciun alt minister. Deci, voi trimite preşedintelui României concomitent propunerea de revocare pentru un ministru şi de numire pentru un alt ministru”, a afirmat Ponta.

AGERPRES.

Video

TONI BRAXTON – SPANISH GUITAR!

15 feb.

Video

NO DOUBT – DON’T SPEAK!

15 feb.

Video

R.E.M. – LOSING MY RELIGION!

15 feb.

Video

STYX – BOAT ON THE RIVER!

15 feb.

%d blogeri au apreciat: