INTERVIUL SENIORULUI LIBERAL MIRCEA IONESCU QUINTUS :” UNITATEA USL ESTE MAI IMPORTANTA DECAT CANDIDATURA LUI ANTONESCU!”

16 feb.

 

INTERVIU Quintus: Unitatea USL mai importantă decât candidatura lui Antonescu/AUDIO

 
Mircea Ionescu Quintus

Fostul președinte al PNL Mircea Ionescu Quintus face un apel la liderii USL și în special la președintele Crin Antonescu să lase interesele personale deoparte și să aibă în vedere interesul național. El susține în cadrul unui interviu pentru STIRIPESURSE.RO că e mai importantă soarta statului și felul cum este guvernată decât eventuala candidatură a Lui Crin Antonescu la funcția supremă în stat.

Ce credeți… ar trebui PNL-ul să părăsească USL sau să rămână la guvernare alături de PSD?

Nu numai ce cred eu, pentru că eu ca vechi liberal și ca om care ține la țara asta și la stabilitatea ei, nu pot să mă gândesc la ruperea USL.. Deși USL-ul a însemnat o construcție destul de greu de împlinit, dar s-a împlinit, încât eu și știu foarte bine și atitudinea, îmi permit să spun chiar a președintelui cu care am niște relații destul de bune și al conducerii, nimeni din partidul nostru nu gândește și nu dorește să se rupă USL-ul, asta o pot spune cu siguranță.

Cum vedeți schimbul de replici foarte dur și condițiile puse și de o parte și de alta?

Vreau să vă spun un lucru ca glumă – în America luptele de cocoși sunt infracțiune! Sunt doi cocoși, să le dea Dumnezeu sănătate că sunt și tineri și destul de înzestrați, care s-au cocoșit acum… nu cocoșat. Au atitudine de cocoși. Eu am avut de curând o discuție cu… foarte de curând cu președintele nostru și cred că l-am făcut să înțeleagă că din antiteza asta de neîmpăcat nu se poate ieși decât printr-o soluție de compromis necompromițătoare.

Care ar fi…?

Nu am să vă spun ce soluție i-am oferit eu președintelui nostru. E ceva ce poate cu nițică bunăvoință din partea PSD-ului să se accepte. Prin urmare ne luptăm… și eu din toată puterea cât o mai am să evităm o criză care ar fi rea pentru noi toți, și pentru cele două partide importante, dar mai ales pentru țară. Vă spune un om care a luptat în toate campaniile, care a făcut închisoare grea pentru țară și război și nu știu câte. Eu sunt român înainte de toate și pentru România, pentru țara noastră, o asemenea dezmembrare în preajma unor alegeri importante, mai ales cele de la sfârșitul anului nu ar fi deloc folositoare încât pot să vă asigur atât cât cunosc eu atitudinea partidului nostru și știu și mai în jos nu doar din vârf, se vor încerca orice soluții pentru a împiedica o asemenea rupere.

Președintele Antonescu spunea alaltăieri că el e foarte sigur că PSD-ul nu-l va susține la prezidențiale, în condițiile astea ar mai sta?

Vreau să vă spun că astea pentru noi și pentru el au mai puțină importanță. Toată problema asta a noastră nu este ca neaparat să-l împingem neaparat pe Crin Antonescu în fruntea statului. Dacă el va avea la momentul respectiv o adeziune suficientă cu sau fără susținerea USL-ului va fi o altă problemă, dar nu periclitarea candidaturii lui poate să ducă la ruperea USL-ului. Nu asta e problema importantă. Important e acuma ca țara să fie guvernată bine așa cum a fost guvernată până acum, bine – cât s-a putut de bine.

Un sfat pentru ei doi…

Să le dea Dumnezeu înțelepciunea pe care o am eu. Eu am reîntregit partidul ăsta numai printr-o înțelepciune și prin soluții care au putut fi acceptate și de o parte și de alta și am datoria să găsim și acum și să sprijin o soluție care să ne ducă mai deprte împreună.

 Ascultă AUDIO aici:

Mircea Ionescu Quintus

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: