Arhiva |

PURTATORUL DE CUVANT AL GUVERNATORULUI TRAIAN BASESCU,PREOTUL BOGDAN OPREA(FOST), A PRECIZAT CA NU A FOST CONVOCATA PENTRU SAMBATA NICIO SEDINTA CSAT,CU PREMIERUL VICTOR PONTA NEINVITAT,CI ESTE O SEDINTA DE LUCRU!

22 feb.

 

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a precizat pentru AGERPRES că nu a fost convocată pentru sâmbătă nicio şedinţă a CSAT, ci este vorba despre o şedinţă de lucru la care şeful statului l-a invitat şi pe premierul Victor Ponta.

 

 

Anterior, Guvernul anunţase printr-un comunicat că premierul Victor Ponta a fost informat de convocarea unei şedinţe CSAT pentru ziua de sâmbătă şi că l-a împuternicit pe vicepremierul Gabriel Oprea să îl reprezinte şi să participe la această reuniune.

„Primul-ministru Victor Ponta a fost informat de convocarea unei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru ziua de astăzi, la ora 17,00. Ca urmare a absenţei sale din Bucureşti, primul-ministru a luat decizia de a-l împuternici pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe şi să îl reprezinte la aceasta şedinţă”, se arată în comunicatul Guvernului.

AGERPRES.

BAI ANTONESCULE,PREGATESTE-TE SUFLETESTE SA PRIMESTI VREO CATEVA CARPELI PESTE OBRAZ DE LA LIBERALI,CAND NU VOR FI VOTATI LA EUROPARLAMENTARE,DATORITA CA TU AI HOTARAT CA „ASA VREA MUSCHII MEI” LA ORDINUL AMICULUI TAU BASESCU,RUPEREA USL!”,DA-TI DEMISIA,CA ESTI SANTAJAT !

22 feb.

Crin Antonescu: Ori vom avea un guvern USL, ori vom avea un guvern cârpit de Victor Ponta

 
Imagine
 
 
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a explicat, sâmbătă, de la Palatul Parlamentului, că stă la dispoziţia lui Victor Ponta oricând pentru o discuţie, dar că acesta din urmă nu răspunde la telefon. 
 
„Oricând stau la dispoziţia domnului Ponta. Eu cred că este cazul. Nu există varianta să îmi amân vizita oficială programată pentru luni, pentru că este o vizită oficială şi nu pot să amân aşa ceva decât dacă este o catastrofă în România. Nu pot să amân aşa ceva pentru că nu îmi răspunde Victor Ponta la telefon.”
 
De asemenea, Antonescu a explicat că PNL nu are ce să discute cu actuala opoziţie. 
 
„Şi dacă rămânem la guvernare şi dacă ieşim de la guvernare, nu avem ce să discutăm cu reprezentanţii opoziţiei. Văd tot soiul de afirmaţii din opoziţie, dar nici nu pot să le consider a fi bune de răspuns. Nu noi am tăiat pensii şi salarii, nu noi ne-am bătut joc de ţara asta patru ani de zile. Eu am spus şi spun şi voi spune şi în calitate de prezidenţiabil al PNL: Candidaţii sunt susţinuţi sau nu de cetăţenii României. Varianta cu Antonescu susţinut de nu ştiu cine este doar în capul domnului Ponta.”
 

Cât despre posibila ieşire de la guvernare, Antonescu a arătat că este prea devreme pentru a vorbi despre aşa ceva, dar că România va avea ori un guvern USL, ori un guvern „cârpit” de Victor Ponta.

CRIN ANTONESCU, „MARELE ANTI BASESCU” ,NU S-A MAI ASCUNS DUPA CIRES,A RECUNOSCUT CA S-O INTALNIT DE DOUA ORI CU TRAIAN BASESCU FARA SA-L ANUNTE PE COLEGUL SAU DE USL,VICTOR PONTA!

22 feb.

Preşedintele PNL Crin Antonescu recunoaşte că s-a întâlnit de două ori cu preşedintele Traian Băsescu. Întâlnirile au avut loc în decembrie, anul trecut.

Prima întrevedere a fost înaintea vizitei din Republica Moldova, chiar la începutul lunii decembrie, iar cea de-a doua a avut loc aproape de sfârşitul lui decembrie.

Antonescu spune că au vorbit despre securitatea naţională, dar şi teme de politică externă. Liberalul a mai ţinut să sublinieze că nu l-a reevaluat pe Băsescu, iar aceste discuţii sunt normale.

ROSCOVANA LIBERALA,BASISTA CONVINSA,CRISTINA ANCUTA POCORA,PURTATOAREA DE CUVINTE A LUI CRIN ANTONESCU,L-A ATACAT PE CATALIN IVAN ,PSD, CARE I-O RASPUNS: „NU SE POATE SA FITI ATAT DE IPOCRITA,CU TOT RESPECTUL!”,BA UITE CA POATE MAI ALES CA SE VISEAZA DEJA MINISTRU AL MUNCII!

22 feb.

Purtătorii de cuvânt ai PNL și PSD, Cristina Ancuța Pocora, respectiv Cătălin Ivan, s-au certat pe tema conflictului din USL, acuzându-se reciproc de ipocrizie și minciună. Liberala și social-democratul au avut un conflict verbal, joi, la Antena 3, care s-a intesificat după ce Pocora a acuzat PSD că a creat în Parlament coaliții de conjunctură pentru a-l salva pe deputatul PSD Vlad Cosma sau pentru a adopta amendamentele aduse Codului Penal.

 

Imagine

 

Cătălin Ivan a fost iritat de întreruperile colegei sale de platou, Cristina Pocora, căreia i-a reproșat lipsa de eleganță.

Ivan: Dna Pocora, nu este elegant din partea dumneavoastră să mă întrerupeți, pentru că eu vă ascult cu mare atenție. Haideți să rămânem eleganți, părerea mea.

Pocora: Sunt de acord cu dvs, dar spuneți adevărul pentru că asta este prima regulă a eleganței.

Ivan: Deci acum mă acuzați că-s mincinos?

Pocora: Denaturați puțin lucrurile.

Ivan: Este foarte, foarte elegant din partea dumneavoastră.

Purtătorul de cuvânt al PSD a izbucnit după ce Ancuța Pocora a spus că social-democrații au creat blocajul din USL, iar cheia este la Victor Ponta. Liberala a continuat prin a-i acuza pe reprezentanții PSD că s-au aliat cu partide mai mici din Parlament cu scopul de a-l salva de arest pe prahoveanul Vlad Cosma sau “pentru a schimba Codul Penal și imunitățile”.

“Nu se poate să fiți atât de ipocrită, cu tot respectul”, a replicat Cătălin Ivan.

“Eu lucrez cu materialul clientului și mă sperie aceste lucruri”, a revenit Pocora.

“Sunteți de o ipocrizie maximă. Când l-am salvat pe dl. Vosganian a fost bine?”, a adăugat Ivan.

Cei doi au continuat disputa pe tot parcursul emisiunii, cerându-și reciproc să dea dovadă de “un elementar bun simț”.

PRESEDINTELE ASF,LIBERALUL DAN RADU RUSANU SI RAZBUNAREA LUI TRAIAN BASESCU PENTRU CA L-A TACAT PE AMICUL DAN ADAMESCU SEFUL ASTRA -ASIGURARI,PUSCULITA LUI BASESCU PENTRU VIITOARELE ALEGERI!

22 feb.

Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a format în aprilie 2013 cu scopul de a rezolva disfuncționalitățile de pe o piață financiară de peste 25 de miliarde de euro. Controversele s-au ținut lanț. Printre motivele care a dus la apariția lor se numără: salarii uriașe, numărul mare de angajați și relația de rudenie dintre ei. Președintele ASF a explicat fiecare punct care a dus la o controversă, inclusiv punerea sa sub urmărire penală și neregulile de Asta Asigurări. Dan Radu Rușanu a mai dezvăluit și legătura dintre Astra, CNADNR și ASF.

 

Imagine

 

 

Primul punct: salarii

Președintele ASF a luat în ultimele două luni ale anului 2013, o sumă totală de 72.000 de euro. Dan Radu Rușanu a declarat, despre salariile imense de la ASF, că nu sunt, pe două luni, așa cum au fost calculate de 72.000, în cazul său, şi 68.000 la domnul Dăianu, “ele sunt mult mai mici, în jur de 50.000″. “Aşa cum s-a aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă, salariul este de 14.000. O primă de vacanţă şi o primă de sfârşit de an. Nu puteam să reziliez contractul la patru luni după înfiinţare. Pentru 2014 am desfiinţat aceste bonusuri şi alte premieri. Când am venit, am găsit salarii mult mai mari. Am găsit bonusuri de confidenţialitate de 45% din salariu, de vechime de 25%”.

“Pentru 2014 am negociat cu sindicatele, nu mai sunt sporuri, nu mai dăm nici prime de vacanţe, salariile se vor reduce, sperăm noi până la 50%“, a precizat președintele ASF. Rușanu a mai spus: ”Trebuie să stabilim clar. Salariile nu sunt atât de mici în UE. Veniturile sunt foarte mari. La celelalte instituţii asemănătoare ASF, au prime de şedinţă. Piaţa din România este mult mai complexă şi nereglementată decât alte pieţe din Europa. Este mult mai complicat să administrezi o astfel de piaţă”, a mai sous Rușanu.

Punctul doi: situația salariaților și “nepotismul”

“Până în mai 2013, când facem un an de zile de existenţă, existau trei instituţii separate, fiecare cu domeniul său. Când s-a înfiinţat ASF-ul, a fost obligat să preia toţi angajaţii, cu toate drepturile salariale. Pentru simplul motiv că X era înrudit cu Y de la altă instituţie, nu puteai să faci aceste epurări. Am făcut criterii de performanţă iar acum, începând cu 1 martie, se va face această evaluare şi pentru toţi salariaţii. În urma acestei reevaluări, probabil că vor rămâne cam două treimi din toţi angajaţii”, a spus Dan Radu Rușanu.

El a mai precizat că în cadrul ASF “avem circa 150 de persoane care sunt rude de gradul I și II, adică soț-soție, părinți-copii… Am băgat o reglementare ca rudele până la gradul III să nu mai lucreze în aceeași instituție. Problema este că va fi foarte greu, pe cei care i-ai prins în instituție să-i dai afară”.

Directoarea direcției juridice de la ASF, soția avocatului Astra Asigurări

“Nu mai este directoare, este simplu consilieri juridic din septembrie-octombrie 2013. Mi s-a semnalat că soțul doamnei a reprezentat într-o perioadă și firma de asigurări Astra, un conflict clar de interese”, a precizat Rușanu.

Astra Asigurări și controlul înțelegător

“Unii erau controlați la sânge, alții erau controlați înțelegător. Mi s-a sugerat, din ASF și din piață, că e bine să nu mă iau de Astra, pentru că liderul de piață. Cei care au avut un conflict cu Astra au terminat prin a pleca de acolo. Nu este ușor să iei măsuri vizavi de acest colos”, a declarat Rușanu.

Legătura dintre ASF, Astra și CNADNR

“Să vă spun unul dintre punctele pentru care am introdus administrarea specială la Astra. Are un litigiu cu CNADNR pentru o poliță de 93 de milioane de lei. CNADNR, la vremea respectivă, solicita pentru lucrările pe care le câștigau la licitație să vină ori cu o scrisoare de garanție bancară, ori cu asigurări. Firma respectivă a venit cu o poliță de asigurare de la Astra. În clipa în care s-a întâmplat o problemă CNADNR a trecut la executarea poliței de asigurare și Astra a refuzat să plătească. CNADNR a dat-o în judecată. S-au judecat în primă fază, a câștigat CNADNR, sunt în faza a doua. 90% va câștiga și în faza a doua. În discuțiile pe care le-am avut în ianuarie, le-am impus celor de la Astra să facă provizionul pentru suma respectivă, dar nu l-au făcut pentru că argumentația lor a fost că suma nu este corectă și nu consideră o datorie din partea lor. CNADNR probabil va trece la executarea silită”, a declarat Dan Radu Rușanu.

Cât despre bani dați de Astra Asigurări către Medien Holding, președintele ASF a spus că “în mod cert, banii nu mai sunt acolo, au fost cheltuiți. Administratorul special de la Astra se va îndrepta împotriva Medien Holding și-i va obliga să aducă aceste împrumuturi”. A spus că banii au mers către multe trusturi de media.

“Cloaca de la ASF”

Cât despre declarațiile președintelui Traian Băsescu, președintele ASF a spus: ”O exprimare foarte dură. Am văzut exprimarea domnului Adamescu de marţi, care a spus că conducerea ASF este incompetentă. A fost preluată miercuri în discursul preşedintelui care a spus acelaşi lucru. Deci cei doi domni sunt de acord că suntem incompetenţi. Vom vedea dacă vizavi de acţiunea “nejustificată” de la Astra Asigurări a fost incompetenţă”.

Punctul final: DEMISIA 

Întrebat dacă-și dă demisia, președintele ASF a răspuns: “Demisia mea este la dispoziția Parlamentului. Vom avea o discuție cu comisia parlamentară ca să analizăm situația din ASF. Apoi, probabil ne vom da demisiile sau vom fi dați afară”.

În ceea ce privește acuzațiile DNA, el a mai precizat că nu are nicio tangență cu societatea Carpatica și în legătură cu OUG a precizat că a avut puncte de vedere, pentru că ASF trebuie să-și dea un punct de vedere cu privire la toate actele care se referă la ASF. “Nu a fost niciun control la Carpatica”, a mai precizat Rușanu.

El a conchis: “Problema nu se va rezolva și vor fi probleme și mai mari”.

JURNALISTUL ANDREW GARDNER DE LA PUBLICATIA BRUXELLEZA EUROPEAN VOICE A REALIZAT PROFILUL PREZIDENTIABILULUI CRIN ANTONESCU,PE CARE IL DESCRIE DREPT UN POLITICIAN AL RISCULUI!

22 feb.

Publicația bruxelleză European Voice a realizat un profil al prezidențiabilului Crin Antonescu, pe care îl descrie drept un politician al riscului, dar care a mers pe o carte proastă în timpul referendumului din 2012.

 

Imagine

 

 

European Voice, fondată de “The Economist Group” în 2005, începe profilul președintelui PNL prin a aminti rolul său din vara anului 2012, când liberalul a fost președintele ad-interim al României pentru 48 de zile. Recunoscut pentru calitățile sale oratorice, Crin Antonescu a avut o retorică sălbatică și ascuțită în timpul crizei politice, notează jurnaliștii EV, care spun că partidul liberal pe care îl conduce a avut ieșiri anti-americane și anti-europene în tentativa de a dezminți că procesul suspendării este o abatere de la Constituție.

Publicația prezintă multe detalii biografice ale lui Antonescu, făcând un succint tablou al istoricului care iubește să se plimbe prin anticariatele din Bruxelles atunci când vizitează capitala Belgiei împreună cu soția sa, europarlamentarul Adina Vălean.

“Niciunul dintre aceste aspecte nu explică de ce în timpul interimatului său s-a dovedit a fi un politician confruntațional și emoțional care a jucat, dar a pierdut”, scrie EV.

Andrew Gardner, numele cu care este semnat acest articol, face o incursiune în  trecutul politic al lui Crin Antonescu, tânărul din Tulcea care nu s-a alăturat, cum poate era de așteptat, Frontului Salvării Naționale, condus de Ion Iliescu, un fost membru al Partidului Comunist. “Descendeții politici direcți ai lui Iliescu sunt fostul premier Adrian Năstase (în prezent în închisoare” și Ponta. Cariera lui Băsescu a început tot în FSN”, scrie European Voice. În schimb, Antonescu a ales reîncarnarea partidului liberal de dinainte de război, PNL.

“Dar nu Antonescu a încercat să facă din profilul său non-comunist un aset, ci Băsescu, care a fost comunist (one-time communist – în engleză), este cel care vorbește României despre trecutul ei comunist. Deci ce altceva, în afară de ambiție și oratorie, îl poziționează pe Antonescu drept succesor al lui Băsescu”.

“Diplomații care au lucrat cu el spun că, atunci când i se cer insistent detalii, repetă mesajul de bază. Analiștii susțin că de la asumarea președinției PNL, în 2009, a eșuat în a proiecta o viziune politică”.

European Voice amintește că Antonescu a reușit să câștige șefia partidului în fața fostului premier Călin Popescu Tăriceanu și precizează că modul riscant în care își calculează mutările poate fi o explicație pentru inconsecvența sa politică.

“O victorie în noiembrie ar aduce recompense mixte. Și-ar termina călătoria improbabilă de la profesor de la țară la președinte, dar dacă Guvernul reușește să modifice Constituția, puterile sale vor fi reduse – deși, insistă el, nesemnificativ. Partidul său și-ar pierde liderul, dar reîmprospătarea i-ar putea face bine.

În primul rând, Antonescu trebuie să câștige. Și-a nuanțat retorica. Face acum saltul pe scena internațională. Caută să se afișeze ca prezidențiabil, sensibil, deși nu are simțul străzii (common touch – în engleză = a empatiza cu oamenii de rând). Pericolele care îl așteaptă țin de “dar dacă”, iar cel mai important este acela privind candidatura la prezidențiale a lui Ponta.

Riscul pentru votanții din România este acela că Antonescu s-ar putea dovedi un alt președinte puternic și imprevizibil, cum a fost Băsescu. Dar este posibil ca, odată ce și-a satisfăcut ambițiile, să se dovedească a fi un lider stabil, mai aplecat spre a proiecta o viziune liberală și spre a reprezenta o generație diferită”, mai scrie European Voice.

ASCULTA ANTONESCULE SI BAGA LA CAP CE O SPUS IN INTERVIUL SAU PRESEDINTELE DE ONOARE SI SENIORUL LIBERAL,FOST DETINUT POLITIC ,17 ANI,PE CARE NU L-AI APARAT DE ATACUL BESTIEI CU CHIP DE OM BASESCU: „UNITATEA USL ESTE MAI IMPORTANTA DECAT CANDIDATURA LUI ANTONESCU!”

22 feb.

INTERVIU Quintus: Unitatea USL mai importantă decât candidatura lui Antonescu/AUDIO

 
Mircea Ionescu Quintus

Fostul președinte al PNL Mircea Ionescu Quintus face un apel la liderii USL și în special la președintele Crin Antonescu să lase interesele personale deoparte și să aibă în vedere interesul național. El susține în cadrul unui interviu pentru STIRIPESURSE.RO că e mai importantă soarta statului și felul cum este guvernată decât eventuala candidatură a Lui Crin Antonescu la funcția supremă în stat.

Ce credeți… ar trebui PNL-ul să părăsească USL sau să rămână la guvernare alături de PSD?

Nu numai ce cred eu, pentru că eu ca vechi liberal și ca om care ține la țara asta și la stabilitatea ei, nu pot să mă gândesc la ruperea USL.. Deși USL-ul a însemnat o construcție destul de greu de împlinit, dar s-a împlinit, încât eu și știu foarte bine și atitudinea, îmi permit să spun chiar a președintelui cu care am niște relații destul de bune și al conducerii, nimeni din partidul nostru nu gândește și nu dorește să se rupă USL-ul, asta o pot spune cu siguranță.

Cum vedeți schimbul de replici foarte dur și condițiile puse și de o parte și de alta?

Vreau să vă spun un lucru ca glumă – în America luptele de cocoși sunt infracțiune! Sunt doi cocoși, să le dea Dumnezeu sănătate că sunt și tineri și destul de înzestrați, care s-au cocoșit acum… nu cocoșat. Au atitudine de cocoși. Eu am avut de curând o discuție cu… foarte de curând cu președintele nostru și cred că l-am făcut să înțeleagă că din antiteza asta de neîmpăcat nu se poate ieși decât printr-o soluție de compromis necompromițătoare.

Care ar fi…?

Nu am să vă spun ce soluție i-am oferit eu președintelui nostru. E ceva ce poate cu nițică bunăvoință din partea PSD-ului să se accepte. Prin urmare ne luptăm… și eu din toată puterea cât o mai am să evităm o criză care ar fi rea pentru noi toți, și pentru cele două partide importante, dar mai ales pentru țară. Vă spune un om care a luptat în toate campaniile, care a făcut închisoare grea pentru țară și război și nu știu câte. Eu sunt român înainte de toate și pentru România, pentru țara noastră, o asemenea dezmembrare în preajma unor alegeri importante, mai ales cele de la sfârșitul anului nu ar fi deloc folositoare încât pot să vă asigur atât cât cunosc eu atitudinea partidului nostru și știu și mai în jos nu doar din vârf, se vor încerca orice soluții pentru a împiedica o asemenea rupere.

Președintele Antonescu spunea alaltăieri că el e foarte sigur că PSD-ul nu-l va susține la prezidențiale, în condițiile astea ar mai sta?

Vreau să vă spun că astea pentru noi și pentru el au mai puțină importanță. Toată problema asta a noastră nu este ca neaparat să-l împingem neaparat pe Crin Antonescu în fruntea statului. Dacă el va avea la momentul respectiv o adeziune suficientă cu sau fără susținerea USL-ului va fi o altă problemă, dar nu periclitarea candidaturii lui poate să ducă la ruperea USL-ului. Nu asta e problema importantă. Important e acuma ca țara să fie guvernată bine așa cum a fost guvernată până acum, bine – cât s-a putut de bine.

Un sfat pentru ei doi…

Să le dea Dumnezeu înțelepciunea pe care o am eu. Eu am reîntregit partidul ăsta numai printr-o înțelepciune și prin soluții care au putut fi acceptate și de o parte și de alta și am datoria să găsim și acum și să sprijin o soluție care să ne ducă mai deprte împreună.

 Ascultă AUDIO aici:

Mircea Ionescu Quintus

AVAND SFATUITOR PE AMICUL LUI TRAIAN BASESCU,COZMIN GUSA,CRIN ANTONESCU AR PUTEA DEMISIONA DE LA SEFIA SENATULUI

22 feb.

Crin Antonescu ar putea demisiona de la șefia Senatului

 
antonescu

Liderul PNL, Crin Antonescu, ar putea demisiona din funcția de președinte al Senatului, după ruperea USL. Surse din USL ne-au precizat că Antonescu a făcut de mai multe ori această promisiune în cadrul negocierilor pe care le-a purtat cu Victor Ponta. 

Surse din USL susțin că Antonescu ar fi jucat cu mandatul pe masă și nu a cedat poziției PC, cei care l-au informat că stă acolo pe locul cuvenit lor, conform protocolului ACD.

La aceste afirmații, Antonescu le-a răspuns liderilor USD că el își depune oricând mandatul, iar în cazul unei ruperi a USL ”nu apucați voi să mă dați jos, că plec eu singur”, le-ar fi spus Antonescu, liderilor USD.

În acest moment, USD are 84 de voturi în Senat, iar pentru majoritate are nevoie de 86 de voturi. Din informațiile noastre, USD a ajuns la un acord cu UDMR, care va oferi susținere parlamentară, astfel că la Senat se obține o majoritate de 92 de voturi, suficientă pentru a-l schimba pe Antonescu, dacă acesta nu își păstrează promisiunea și nu demisionează.

CRISTIANA ANGHEL : „SENZATIA ESTE CA ANTONESCU E SANTAJAT,AMENINTAT!

22 feb.

 

INTERVIU – Cristiana Anghel: Senzația este că Antonescu e șantajat, amenințat/ AUDIO

 
anghel

Cristiana Anghel a fost unul dintre motoarele USL. În perioada de opoziție devenise emblema USL și lupta împotriva lui Traian Băsescu și a sistemului din jurul președintelui. Acum este senator, din partea PC. În numele membrilor de la talpa partidului le transmite un mesaj celor doi lideri USL: am fi niște idioți dacă am rupe USL-ul! 

Cristiana Anghel recunoaște că nu mai înțelege nimic din războiul de la vârful USL, însă are senzația că Antonescu este șantajat de cineva, altfel nu s-ar fi dus la Cotroceni pentru negocieri cu Traian Băsescu. Actualul senator susține că Antonescu s-a schimbat, nu mai este același om care a pus bazele USL, însă le cere liderilor să treacă peste tot și toate și să nu rupă USL-ul.

R. Ați fost unul dintre motoarele USL. Cum vedeți acum situația, când ruperea e iminentă?

C.A. Lupt în continuare pentru USL. Această alianță nu se poate rupe.

R. Ce vă mai mână în luptă? Faceți parte din PC, iar partidul dumneavoastră a fost terfelit de Crin Antonescu.

C.A. Nu contează lucrul acesta! Contează votul a 7,5 milioane de oameni. Eu am puterea să trec peste lucrurile, iar dacă USL-ul ar fi bine și ar merge mai departe în momentul în care eu m-aș retrage, așș face asta fără să ezit. Aici e vorba despre un om, care este un nou pretext: Iohannis. Nu s-a întâmplat absolut nimic și nu s-a ales praful de USL până nu s-a pus problema de Iohannis. Și aici este un pretext, pentru că premierul nu a avut nimic împotrivă să-l numească ministru de Interne. Singura problemă a fost la a-l pune să și răspundă ca vicepremier pentru celelalte probleme de Interne, dar acolo era domnul Oprea. Deci nu poți să spui, ești venit nou: scoală-te tu, să mă așez eu. A doua la mână, domnul Iohannis sunt convinsă că ar câștiga până la urmă, dar ar două procese penale la care așteaptă răspuns. Întrebare: cum crede domnul Antonescu că va câștiga în momentul în care, doamne ferește, peste câteva luni de zile unul dintre complete îl găsește vinovat pe domnul Iohannis? Cu ce față va ieși dumnealui în fața oamenilor? L-a ținut în brațe pe Fenechiu. Bun! Eu înțeleg că te legi sufletește și că ți la niște oameni, dar ai în spate 7,5 milioane de voturi, nu poți să distrugi toate speranțele românilor doar de dragul unui om.Cine este domnul Iohannis? Domnul Iohannis este persoana care în 2007 a fost medaliat de către ministrul de Interne al Germaniei pentru merite deosebite aduse Germaniei. Atenție! Germaniei, nu României. Cine este Germania la ora actuală? Este doamna Merkel. Cine este doamna Merkel pentru 7,5 milioane de oameni? Este cea care a călcat în picioare votul nostru.

R. Treceți peste orice? Chiar și peste vizitele lui Crin Antonescu la Cotroceni?

C.A. Trec peste tot numai să rămână USL-ul.

R. Chiar și peste vizitele la Cotroceni?

C.A. Eu sunt convinsă că domnul Antonescu nu face lucrurile astea de plăcere. Nu știu cine îl amenință, cu ce îl amenință. Nu a pornit, așa, din senin, pur și simplu. Am senzația că cineva îl strânge cu ușa, că nu pot să cred că de bună voie își bate joc de votul a 7,5 milioane de oameni. Eu aș vrea să spun un lucru pe care l-am învățat în viață: indiferent cât vrei să ascunzi un lucru, mai devreme sau mai târziu va ieși la iveală, iar dacă dumnealui crede că trădând interesele USL-ului poate să treacă peste un moment care a fost nu neapărat rușinos, dar pe care nu vrea să-l aducă public. Mai devreme sau mai târziu va ieși la iveală.

R. La ce moment vă referiți?

C.A. Încerc să spun că nu cred că de bună voie domnul Antonescu face lucrul acesta.

R. Nici Geoană nu s-a dus la Vântu de bună voie.

C.A. Încerc să spun un alt lucru: domnul Băsescu îi respectă mai degrabă pe dușmanii care au curajul să lupte cu dumnealui, decât pe cei care sunt yes mani și fac jocurile dumnealui. Uitați-vă dacă este vreo persoană care l-a servit pe domnul Băsescu și până la capăt a rămas bine mersi.

R. Ar fi doamna Udrea.

C.A. Nu se știe niciodată. Doamna Udrea încă îi servește domnului Băsescu. Domnul Băsescu are interesul să se formeze acel partid, să ia niște voturi, măcar cât Eba să ajungă în Parlamentul European. Doamna Udrea încă îi folosește.

R. Și Crin Antonescu la ce i-ar folosi?

C.A. Nu știu, încerc să mă dumiresc. Sunt pur și simplu năucă! Eu nu pot să înțeleg ce poate fi în sufletul tău când faci un lucru ca acesta și cu ce curaj te vei duce în fața oamenilor, când te duci la braț cu domnul Băsescu. Tu, care până acum ai spus că trebuie dat afară, că trebuie să plece acasă, că a făcut o grămadă de mizerii. Și cum să spun? S-a interpretat la un moment dat că eu am zis împotriva liberalilor. Nu! Aici vorbim de domnul Crin Antonescu. Liberalii s-au simțit obligați să facă zid în jurul dumnealui, cei de sus. Cei de jos sunt convinsă că sunt foarte nemulțumiți și vor fi și mai nemulțumiți dacă se rupe USL-ul, pentru că vor avea o grămadă de reproșuri și unii dintre ei o grămadă de pierderi. Există neșansa, în toată chestia asta, să pui în PNL-ul aceeași situație ca PNȚCD-ul.

R. În ce sens?

C.A. Să zicem că ar fi șanse să ajungi să guvernezi, să fi președinte. Șansele sunt foarte mici, în momentul în care te aliezi cu domnul Băsescu, dar ai toate șansele să distrugi al doilea partid istoric. Pentru că eu voi avea grijă să le spun oamenilor și să le reamintesc că USL-ul doar pentru că ne-am făcut ambiția și l-am vrut neapărat pe domnul Iohannis.

R. Aș vrea să evităm clișeele din punctajele de partid. Asta cu Iohannis este doar una dintre probleme.

C.A. Nu, este singura problemă și culmea este că eu îl respect pe domnul Iohannis, dar domnul Iohannis este folosit ca pretext. Atât! Culmea este că domnul Iohannis s-a înțeles cu domnul Oprea, care ce atribuții să ia. Și atunci care e problema ta? Vi și spui că nu vrea Ponta să îți numească miniștrii. Și-au dat demisia miniștrii tăi și nu i-a numit exact pe cei pe care i-ai dorit tu? De ce nu pornim exact de la esență? Nu poți să numești miniștrii, dacă aceștia nu și-au dat demisia. Îi dai tu afară? Păi pe urmă spune că a dat minștrii PNL-ului afară. Totul este un pretext, iar eu sunt convinsă că domnul Antonescu nu face acest joc de bună voie. Este pus cu spatele la zid și nu are de ales.

R. Cu ce poate fi șantajat Antonescu? El este recunoscut ca unul dintre oamenii politici fără probleme cu ANI, DNA sau alte schelete prin dulap.

C.A. În schimb, oamenii pe care îi susține majoritatea au probleme.

R. Și credeți că dacă se duce alături de Băsescu, acei oameni scapă?

C.A. Nu, nu, nu. Nu vreau să pară că eu am zis lucrul acesta. Eu încerc să găsesc o explicație la modul cum se comportă domnul Antonescu, absolut inexplicabil. Nu-i găsesc vină. Eu încerc să găsesc o explicație a acestui comportament, nu pot să-i spun aberant, mie mi se pare lipsit de logică. Și atunci încerc să înțeleg ce se întâmplă cu dumnealui și atunci singura explicație pe care o găsesc este că fie a fost amenințat cu ceva, fie a fost șantajat cu ceva. N-aș putea să spun cu ce. Dacă dumnealui face lcururile acestea, nu cred că le face din convingere sau cu sufletul ușor. Nu pot să cred că timp de un an și jumătate, aproape doi, tu ai mințit de fapt și nu-l văd mințind din punctul acesta de vedere. Adică ceea spunea era din convingere. Ceea ce văd acum la B1 TV mi se pare o jenă când vorbește. Vorbește cu jenă, nu mai este dumnealui cel care era.

R. Dacă ați fi acum la aceeași masă cu Antonescu și Ponta, ce le-ați spune, ce mesaj le-ați transmite?

C.A. Eu le-aș spune că în pozițiile respective nu au ajuns pentru că au apăsat pe un buton și au vrut. Acolo sunt nu numai oameni care i-au votat. Sunt speranțe și sunt niște interese naționale pentru care trebuie să lăsăm toate mizeriile deoparte. Și noi am greșit, și Ponta a greșit, am greșit toți până la urmă. Domnule, hai să terminăm! Pe domnul Ponta nu l-am văzut să îl facă pe domnul Antonescu chelner sau mincinos. Domnul Ponta are alt stil. Nu poți să faci lucrurile astea cu un om cu care ai mers braț la braț și alături de care ai luptat. Sau bun, le-ai făcut! Pe noi, cei de la PC, ne-ai făcut pulbere. Eu, în nume personal, dar cred că și al colegilor, suntem dispuși să trecem peste toate astea, ștergem totul cu buretele. Nu contează lucrul ăsta, contează ideea de USL, iar ideea de USL nu este unirea a două partide, este speranța oamenilor. Dacă le luăm și ultima speranță…Eu merg pe stradă, eu merg cu trenul. Nimeni, în afara acestui fapt nu mi-a reproșat decât că am promis că îl trântim pe domnul Băsescu și că0l trimitem acasă și n-am făcut lucrul acesta. Oamenii ăștia au pus niște speranțe fantastice! Nu poți să le ucizi aceste speranțe din niște ambiții prostești. Să se închidă domnule într-un birou, să se și bată, dacă așa consideră, dar să nu rupă USL-ul. Să facă cum se făcea pe vremuri. Să trimită fiecare armată pe cel mai viteaz și cine câștigă, ăla ia totul. Dar nu lăsați oștile să moară! Avem atâtea probleme, oamenii trăiesc din 6 milioane, o duc greu. Uitați-vă ce avem în jurul nostru, că în afară de Marea Neagră avem numai ”prieteni”. Chiar trebuie să ne batem joc de tot? Și pe urmă le mai cerem românilor să mai vină la vot? Păi care român mai vine la vot, în afară de cei îndoctrinați politic, care mai vine cu inima ușoară, când vede că toți suntem o apă și un pământ?

R. La vârf lucrurile par că se joacă la un alt nivel.

C.A. Eu încerc să spun că atunci când urci pe un munte și ajungi aproape de vârful lui, atmosfera e rarefiată și s-ar putea ca uneori să amețești din cauza lucrului acestuia.

PREMIERUL VICTOR PONTA A POSTAT PE PAGINA SA DE FACEBOOK : „UN NOU APEL LA MODERATIE,DIALOG SI INTELEPCIUNE PENTRU SALVAREA USL!”

22 feb.

 

 

„Un nou apel la moderaţie, dialog şi înţelepciune pentru salvarea USL!”, scrie primul ministru Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

 

 

Foto: http://www.facebook.com

„Eu încă sper că putem, în zilele următoare, să găsim soluţii pentru continuarea guvernării USL! Fac apel la toţi liderii PNL şi USD să acţionăm în acest sens! Dacă toţi ne dorim cu sinceritate asta, putem reuşi!

Trebuie însă să condamn ferm ca fiind contraproductive, incorecte şi iresponsabile declaraţiile domnului Senator Teodor Atanasiu (propus de PNL şi acceptat de mine ca Ministru al Economiei în Guvernul României) – prezentate în articolul de mai jos!

Îi rog pe toţi cei care vor binele USL sa fie mai ponderaţi şi mai cinstiţi în declaraţiile publice!”

AGERPRES.

PURTATORUL DE CUVANT AL PSD,EURODEPUTATUL CATALIN IVAN A PRECIZAT CA PSD NU DORESTE”DEZBINAREA USL!

22 feb.

 

 

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, precizează că social-democraţii nu doresc „dezbinarea USL”, adăugând că premierul Victor Ponta a comentat o „ipoteză” atunci când s-a referit la viitoarea candidatură a preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale.

 

 

Ivan răspunde astfel, printr-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES, recentelor afirmaţii ale purtătorului de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, legate de acest subiect.

„Consider cu fermitate că proiectul USL trebuie să meargă mai departe. Guvernul este al tuturor românilor, nu al PSD sau PNL, şi trebuie să evităm o criză politică. Până în ultima clipă credem că USL trebuie să rămână unită, şi acesta este sensul tuturor declaraţiilor de până acum ale liderului PSD, Victor Ponta. Regret că doamna Pocora, în calitatea sa de purtător de cuvânt, continuă să promoveze o informaţie greşită, dată pe surse, legat de ce ar fi declarat premierul Victor Ponta în privinţa candidaturii lui Crin Antonescu. Domnul Victor Ponta a comentat o ipoteză, nu a făcut afirmaţiile pe care doamna Pocora le creditează ca fiind adevărate cu privire la candidatura domnului Antonescu”, arată Ivan, potrivit sursei amintite.

Acesta a adăugat că social-democraţii aşteaptă în continuare ca PNL să ia o decizie şi să vină cu propuneri de noi miniştri în Guvern.

„Aşa cum a declarat şi premierul României, noi vrem în continuare noii miniştri desemnaţi de PNL şi aşteptăm ca partenerii noştri liberali să ia o decizie cât mai repede în privinţa acestora. Încă de la început, aceştia au fost invitaţi să îşi preia portofoliile de miniştri, chiar dacă discuţia despre postul de vicepremier s-a prelungit ulterior. Reamintim că, pentru a evita blocajul, premierul i-a propus lui Crin Antonescu să numească miniştri interimari din partea PNL măcar la ministerele Economiei şi Finanţelor. A fost o dovadă de maximă deschidere. Din păcate, preşedintele PNL a refuzat, situaţie în care prim-ministrul a decis să înainteze preşedintelui Băsescu alte propuneri de interimari, până când posturile ar urma să fie ocupate de propunerile liberale”, adaugă social-democratul.

Cătălin Ivan s-a referit şi la faptul că informaţiile privind susţinerea Guvernului pentru legea amnistiei sunt „neadevărate” şi a reamintit faptul că Guvernul a dat, prin Ministerul Justiţiei, un aviz negativ proiectului de lege, „cerând dezbatere publică pe un asemenea act normativ”.

În ceea ce priveşte Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2014-2016 şi măsuri precum reducerea impozitării muncii prin scăderea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit, liderul PSD a subliniat faptul că respectivele măsuri sunt asumate „încă din 2012 de toate partidele din USL, în oferta electorală şi în programul de guvernare al USL”.

„Sunt obiective asumate în 2012, care nu ar trebui să surprindă pe nimeni în 2014. Faptul că ele se menţin în strategiile noastre arată că vrem să punem în aplicare aceste măsuri. (…) Din punctul de vedere al PSD, USL rămâne un proiect major, pe care îl considerăm necesar şi extrem de important pentru alungarea de la putere a regimului Băsescu. În legătură cu neadevărurile difuzate în spaţiul public, inclusiv în comunicatul de astăzi al purtătorului de cuvânt al PNL, ne abţinem să le comentăm mai mult. Nu dorim să evidenţiem cu tactica cui de comunicare se aseamănă această regretabilă abordare, venită din partea colegilor noştri. Şi vom crede până la capăt în bună credinţă a aliaţilor noştri şi în dorinţa tuturor de a ajunge la un numitor comun cu privire la continuarea guvernării în această formulă”, mai spune Cătălin Ivan, potrivit comunicatului de presă.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a afirmat că acţiunile premierului Victor Ponta şi ale PSD din ultimele săptămâni arată încercările „disperate” de a se opune continuării parteneriatului cu liberalii.

Pocora consideră că declaraţiile premierului privind candidatura lui Crin Antonescu la Preşedinţie din opoziţie indică faptul că Victor Ponta şi PSD par să fi decis că merg mai departe în afara formulei USL şi că încearcă să arunce vina pe liberali.

„Declaraţiile lui Victor Ponta arată cum înţelege preşedintele PSD, co-preşedinte al USL, să răspundă efortului PNL de a rezolva această criză creată oricum artificial. PNL a propus soluţii rapide, PSD vorbeşte de prelungirea blocajului încă 45 de zile. PNL şi-a desemnat imediat miniştrii pe locurile vacante, PSD amână de două săptămâni numirea lor. PNL îl aduce pe Klaus Iohannis în Guvern, PSD vine cu Daniel Constantin. PNL a propus CAS scăzut şi scutirea de impozit la profitul reinvestit, PSD cere legea amnistiei şi graţierii. Toate acţiunile lui Victor Ponta şi ale PSD din ultimele săptămâni arată încercările disperate de a se opune prin orice mijloace continuării parteneriatului cu PNL şi cu oamenii susţinuţi de noi în Guvern, în frunte cu Klaus Iohannis”, a precizat Pocora, într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Aceasta a mai susţinut că premierul încearcă să plaseze de la sine PNL în opoziţie.

În cursul zilei de joi, premierul Victor Ponta a declarat că impresia sa este că preşedintele PNL, Crin Antonescu, a decis să candideze la prezidenţiale fără a-şi asuma responsabilitatea guvernării.

„Impresia mea, strict personală, este că domnul Antonescu a decis să candideze la prezidenţiale fără a-şi asuma responsabilitatea guvernării până atunci. (…) Cred că problema, în realitate – şi aş vrea să nu ne mai ascundem după vorbe-, este convingerea, deja şi a mea şi a colegilor mei, că domnul Antonescu a luat decizia de a candida practic în Opoziţie cu guvernarea, pentru că e mai uşor să critici şi e mai uşor să nu răspunzi de nimic. Or, asta, recunosc, mă dezamăgeşte şi mi-aş dori să găsim o soluţie până luni, să nu fie aşa”, a subliniat Ponta.

AGERPRES.

Video

GINA G – TI AMO!

22 feb.

Video

MAITRE GIMS – BELLA!

22 feb.

Video

BRITNEY SPEARS – WORK B ** CH!

22 feb.

Video

FERGIE ft. Q -TIP &GONNAROCK – A LITTLE PARTY NEVER KILLED NOBODY!

22 feb.

%d blogeri au apreciat: