PREMIERUL VICTOR PONTA PRIMIT DE SANCTITATEA SA PAPA FRANCISC I LA VATICAN!

1 mart.

Premierul Victor Ponta, primit de Papa Francisc la Vatican

 
ponta papa

Premierul Victor Ponta a avut o întâlnire, la Vatican, cu Papa Francisc. Întâlnirea dintre premierul Victor Ponta și Papa este programată să dureze 25 de minute. Ponta este însoțit la această întâlnire de soția sa, Daciana Sârbu. 

Premierul Victor Ponta i-a dus și două cadouri Papei. Un tricou semnat de Gică Hagi, Papa Francisc fiind cunoscut ca un împătimit al fotbalului, dar și o icoană din partea Patriarhului Daniel, care a trimis astfel un mesaj din partea Patriarhiei Române.

papa

“M-am inspirat din faptul ca a primit un cadou de la presedintele Braziliei, doamna Rousseff, asa incat, alaturi de icoana de la Patriarh, o sa fie un cadou mai personalizat din punctul de vedere al Romaniei”, a afirmat Ponta.
“Sunt foarte onorat de faptul că voi fi primit de către Sanctitatea Sa, Papa. Am un mesaj de prietenie, de cele mai bune gînduri, pe care i-l transmit, în primul rând în numele României, în al doilea rând din partea Patriarhului României, Preafericitul Daniel, cu care am discutat şi care, dealtfel, mi-a şi dat un cadou pe care, mâine, îl voi prezenta Sanctităţii Sale”
Ponta a marturisit ca este onorat ca va fi primit de Suveranul Pontif: “Sunt onorat ca voi fi primit de Sanctitatea Sa Papa Francisc. Voi transmite un mesaj din partea romanilor si ii voi oferi un cadou de la Patriarhul Daniel. Ii voi multumi ca, in Italia, romanii pot folosi lacasurile de cult de care au atata nevoie si ii voi garanta ca toleranta si egalitatea este garantata in Romania pentru toti credinciosii romano-catolici si greco-catolici”.
papa 2
El a afirmat că îi va mulţumi Papei pentru faptul că reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române pot folosi lăcaşurile de cult pentru slujbele şi evenimentele religioase de care comunitatea românească are nevoie.
Premierul a mai afirmat că îi va garanta Suveranului Pontif că România este o ţară tolerantă, care respectă credincioşii altor religii şi culte religioase, adăugând că toţi credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din România se bucură de toate drepturile şi de tot respectul autorităţilor române.

Ponta este cel al 5-lea premier care se întâlnește cu un Suveran Pontif. Primul premier care a fost primit la Vatican este Radu Vasile, care s-a întâlnit cu papa Ioan Paul al II-lea.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: