Arhiva | 5:46 pm

GUVERNATORUL TRAIAN BASESCU IN NEMERNICIA SA DE TRADATOR DE NEAM ROMANESC SI PLIN DE URA IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN CARE L-O DEMIS A RECUNOSCUT CA A TURNAT ROMANIA LA FMI!

3 mart.

Guvernatorul Traian Băsescu a declarat ieri că a informat conducerea FMI despre “racilele sistemului funcţionăresc român” şi a cerut Fondului şi Andreei Schaechter, şeful misiunii FMI în România, să fie atenţi cum negociază cu partenerii români. “Am o relaţie foarte bună cu această doamnă, dar să spunem că cunoaşte foarte puţin racilele sitemului funcţionăresc românesc. (…) Nu am cerut schimbarea şefei delegaţiei FMI pentru România, ci mai multă atenţie la obiectivele de fond ale României, la dezvoltarea durabilă, la aplicarea unor soluţii care să nu fie bazate pe conjuncturi politice şi multă atenţie la modul cum negociază cu partenerii români. Am o relaţie foarte bună cu doamna, dar relaţia are acest iz al preşedintelui unei ţări pe care o asistă Fondul dar căruia nu poţi să îi spui orice”, a declarat Băsescu în cadrul emisiunii tv “După 20 de ani”.

Imagine

 

Guvernul a aprobat miercuri memorandumul cu FMI şi l-a transmis preşedintelui Traian Băsescu spre aprobare. Şeful statului a refuzat de două ori să semneze scrisoarea de intenţie cu FMI, iar în lipsa semnăturii sale acordul cu Fondul nu a putut intra în Board spre aprobare.

“Am vorbit cu conducerea Fondului”
La finalul celei de-a doua runde de negocieri cu FMI, Băsescu a lansat un atac fără precedent la Andreea Schaechter despre care spunea că nu are experienţă suficientă pentru a conduce delegaţia Fondului în România. “Eu nu sunt un copil. Să nu credeţi ca am spus acest lucru înainte să am discuţii cu conducerea Fondului. FMI ştie că am făcut politică naţională, nu politica unui partid. Experienţa pe care o am îmi dă dreptul să calific modul în care România este asistată. Nu am fost de acord cu introducerea taxei suplimentare pe combustibil, pe care dl Ponta ţine neapărat să o introducă, dar Fondul a renunţat la a o mai trece în scrisoarea de intenţie, şi nu am fost de acord cu electorata. Am informat conducerea FMI şi Guvernul şi nu o mai avem în scrisoare”, a comentat Băsescu declaraţiile făcute în 13 februarie. 

“Ponta a făcut trafic de influenţă”
Băsescu a continuat atacul la adresa Autorităţii de Supraveghere Fiscală, pe care o consideră în cotinuare “o cloacă” ce ar trebuie reconstruită.
Mai mult, el a plusat acuzându-l pe premierul Victor Ponta că ar fi făcut “trafic de influenţă” în cazul emiterii Ordonanţei privind ASF. Băsescu a susţinut că în cazul emiterii Ordonanţei de urgenţă privind ASF a fost implicat, pe lângă Dan Radu Ruşanu, şi Viorel Hrebenciuc, menţionând că probabil premierul Victor Ponta ar fi făcut “trafic de influenţă”.   El a fost întrebat dacă premierul ştia ce anume conţine ordonanţa în cazul ASF. “Când semnezi se presupune că ştii… Nu avea cum să nu ştie, când nu discutase. De regulă, actele normative în pregătire se discută, mai ales că era vorba de ASF. Asta a apărut peste noapte şi probabil tot pe trafic de influenţă, că eu asta îi reproşez, ca şi corupţie premierului, acest trafic de influenţă”, a mai spus şeful statului.
 Băsescu a respins acuzaţiile lui Dan Radu Ruşanu că l-ar cunoaşte pe patronul Astra Asigurări şi că i-ar fi sponsorizat campania, menţionând că acest lucru “este o minciună”: “Am căutat prin toate campaniile mele dacă apare printre sponsori Astra sau patronatul Astra. Am discutat cu patronul Astra o singură dată pe tema asigurărilor de sănătate, în contextul noii legi a sănătăţii în 2011”. Preşedintele a mai cerut ca salariile de la ASF şi de la celelalte instituţii de stat să fie publice.

PREMIERUL VICTOR PONTA A PREZENTAT OFICIAL NOUL GUVERN CU CARE URMEAZA SA SE PREZINTE MARTI IN PLENUL PARLAMENTULUI PENTRU VOTUL DE INCREDERE!,NOUTATI,GABRIELA SZABO-MINISTRU AL SPORTULUI,BOGDAN STANOEVICI,MINISTRU DELEGAT PENTRU ROMANII DE PRETUTINDENI SI IOANA PETRESCU,MINISTRU AL FINANTELOR PUBLICE,RAZVAN COTOVELEA MINISTRUL PENTRU SOCIETATEA INFORMATIONALA!!

3 mart.

 

OFICIAL – Lista Guvernului Ponta III

 
ponta 1

Premierul Victor Ponta a anunţat luni propunerile pentru noul Guvern cu care urmează să se prezinte marţi în plenul Parlamentului pentru votul de încredere.

Acestea sunt:

* Liviu Dragnea, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale

* Gabriel Oprea, vicepremier, ministrul Afacerilor Interne

* Daniel Constantin, vicepremier, ministrul Agriculturii

* Kelemen Hunor, vicepremier, ministrul Culturii

* Robert Cazanciuc, ministru al Justiţiei

* Titus Corlăţean, ministru al Afacerilor Externe

* Mircea Duşa, ministru al Apărării Naţionale

* Rovana Plumb, ministru al Muncii şi Familiei

* Attila Korodi, ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice

* Nicolae Bănicioiu, ministru al Sănătăţii

* Gabriela Szabo, ministru al Tineretului şi Sportului

* Remus Pricopie, ministru al Educaţiei Naţionale

* Constantin Niţă, ministru al Economiei

* Eugen Teodorovici, ministru al Fondurilor Europene

* Ioana Petrescu, ministru al Finanţelor Publice

Ponta a menţionat că Ioana Petrescu are, în ciuda vârstei tinere, experienţă în domeniu, ceea ce o recomandă pentru a deţine funcţia de ministru al Finanţelor. Petrescu a fost numită în septembrie în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

* Alexandru Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informaţională

* Dan Şova, ministru al Transporturilor

* Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget

* Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământul Superior

* Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism

* Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul

* Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie

* Doina Pană, ministru delegat pentru Apă şi Păduri

* Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social

* Bogdan Stanoevici, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni.

CRIN PORUMBACU SI PNL -ARIPA ANTONESCU SE TEME DE DISIDENTA.VREA VOT LA VEDERE IMPOTRIVA GUVERNULUI!

3 mart.

 

PNL se teme de disidenţă. Vrea vot la vedere împotriva Guvernului

 
PNL

Parlamentarii liberali vor participa la audierile miniştrilor şi la votul din plen asupra Guvernului, dar vor vota ‘la vedere’ împotriva noului Cabinet, au anunţat, luni, liderii grupurilor parlamentare ale PNL, Puiu Haşotti şi George Scutaru.

‘Grupurile comune au luat decizia firească a unui partid din Opoziţie ca la audierile pentru miniştri să voteze împotrivă şi de asemenea să voteze împotrivă şi la vedere la învestirea Guvernului care va avea loc mâine după o procedură, înţelegem noi, ultra rapidă pe care o impune actuala nouă majoritate’, a spus Haşotti.

George Scutaru a precizat că, potrivit deciziei grupurilor reunite, parlamentarii PNL vor participa la audieri, dar şi la învestirea Guvernului, însă vor vota împotrivă.

El a arătat că nu s-au luat în discuţie măsuri împotriva liberalilor care nu vor respecta decizia PNL.

‘Există o decizie a grupului luată aproape în unanimitate, a fost un singur vot împotrivă. Eu sunt convins că se va merge pe această opinie’, a spus liderul deputaţilor liberali.

Agerpres

COMPONENTA NOULUI GUVERN PONTA III – USD + UDMR!

3 mart.

 

Victor Ponta și-a prezentat luni după amiază noul Guvern după ce liberalii au fost nevoiți să părăsească Executivul.

Noul Executiv din care fac parte PSD – PC – UNPR și UDMR va fi susținut și de parlamentarii lui Dan Diaconescu în Parlament. 

Vicepremieri: Liviu Dragnea

                   Gabriel Oprea

                   Daniel Constantin

                   Kelemen Hunor

Miniștri:

Liviu Dragnea – ministrul Dezvoltării

Gabriel Oprea – ministru de Interne

Kelemen Hunor – ministrul Culturii

Daniel Constantin – ministrul Agriculturii

Mircea Dușa – ministrul Apărării

Titus Corlățean – ministru de Externe

Liviu Voinea – ministru pentru Buget

Constantin Niță – ministrul Economiei

IOANA PETRESCU, 34 de ani, consilieră a lui Ponta a fost desemnată ministru al Finanțelor

NICOLAE BĂNICIOIU – ministru al Sănătăţii

Dan Șova – ministru al Transporturilor

Rovana Plumb – ministru Muncii

Robert Cazanciuc – ministrul Justiţie –

Attila Korodi – ministrull Mediului 

Remus Pricopie – ministrul Educaţiei Naţionale

Gabriela Szabo – ministrul Tineretului şi Sportului

Eugen Nicolicea – ministru delegat la Relaţia cu Parlamentul

Florin Jianu – ministru delegat pentru IMM-uri

Răzvan Nicolescu – ministru delegat pentru Energie

Aurelia Cristea – ministru pentru dialog social şi societate civilă

PROTOCOLUL SEMNAT DE USD SI UDMR PENTRU INTRAREA LA GUVERNARE !

3 mart.

Protocolul semnat de USD și UDMR pentru intrarea la guvernare

 
20140303_155508

USD și UDMR au semnat protocolul pentru cooptarea maghiarilor în Guvern. În protocol este prevăzută și rezolvarea problemei de la UMF Târgu Mureș, una dintre cele mai spinoase probleme pe parcursul negocierilor. 

Protocolul este semnat de toți cei patru președinți ai partidelor care intră în alianță: Victor Ponta (PSD), Daniel Constantin (PC), Gabriel Oprea (UNPR) și Kelemen Hunor (UDMR).

PRESEDINTELE PD-L ,VASILE BLAGA : „VOM VOTA PENTRU INLOCUIREA LUI ANTONESCU DE LA SEFIA SENATULUI!”

3 mart.

 

Președintele PDL Vasile Blaga a anunțat luni că partidul său va vota pentru schimbarea din funcția de președinte al Senatului a lui Crin Antonescu, dar și împotriva oricărei propuneri venită din partea USD, noua alianță PSD – PC – UNPR.

„Vă aduc aminte, și nu este o afirmație revanșardă, dar vă aduc aminte acțiunea domnului Crin Antonescu din vara anului 2012, când a spus că modificându-se majoritatea se modifică și componența Biroului (BP al Senatului — n.r.). Și, prima dată după 22 de ani, președintele Senatului și al Camerei nu au mai fost schimbați așa cum spunea Regulamentul, la cererea expresă a propriului grup parlamentar. Dovadă că au încălcat grav Regulamentul și au spus: suntem majoritari, au convocat Biroul Permanent cu unic punct pe ordinea de zi, alegerea noului președinte. Și Curtea Constituțională le-a dat dreptate, spunând: nu putem să ne opunem unor decizii ale Parlamentului. Asta se va întâmpla. Noi vom vota pentru a pleca din fruntea Senatului domnul Antonescu și împotriva oricărei persoane propusă de noua Putere”, a afirmat Vasile Blaga.

Vasile Blaga a fost schimbat de la șefia Senatului în vara anului 2012 de USL, din care făceau parte liberalii.

LENUTA DI’PLESCOI, FACE MISTO DE CRIN PORUMBACU PE CARE IL ACUZA CA” FACE OPOZITIE IN GENUNCHI” PENTRU A-SI PASTRA FUNCTIA DE PRESEDINTE AL SENATULUI!

3 mart.

Antonescu, acuzat că “face opoziţie în genunchi” pentru a-şi păstra funcţia

 
crin antonescu

Deputatul Elena Udrea a declarat luni că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, face ‘o opoziţie în genunchi’ şi a afirmat că declaraţia lui Antonescu potrivit căreia nu va ataca la Curtea Constituţională o eventuală hotărâre a Parlamentului de aprobare a componenţei noului Guvern arată că liderul PNL îşi negociază funcţia de preşedinte al Senatului.

‘Crin Antonescu deja ne demonstrează ce tip de opoziţie este dispus să facă, o opoziţie în genunchi, în care îşi negociază de fapt funcţia de preşedinte al Senatului. Îi cerem lui Crin Antonescu să plece din funcţia de preşedinte al Senatului pe care a obţinut-o ca urmare a susţinerii din partea USL-ului. Cum USL nu mai există şi PNL a părăsit guvernarea, domnul Crin Antonescu de asemenea are obligaţia morală să plece din funcţia de preşedinte al Senatului, cu atât mai mult cu cât vedem că această funcţie îl împiedică să facă opoziţie’, a declarat Elena Udrea în cadrul unei conferinţe de presă a Partidului Mişcarea Populară.

De asemenea, Elena Udrea a anunţat că PMP, prin cei 17 parlamentari pe care îi are, a decis să atace la Curtea Constituţională eventuala hotărâre a Parlamentului prin care guvernul propus de Victor Ponta ar trece prin forul legislativ.

GUVERNATORUL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU SI PLANGEREA PENALA IMPOTRIVA PREMIERUL VICTOR PONTA SAU CUM UN BOLNAV MINTAL DIN FRUTEA STATULUI DEMIS DE 7,4 MILIOANE DE ROMANI ,ISI BATE JOC E EI SI VREA SA ARUNCE ROMANIA IN HAOS PENTRU A-SI SCAPAPIELEA!

3 mart.

 

 

Preşedintele Traian Băsescu susţine că se gândeşte la o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, însă afirmă că are reţineri cu privire la momentul când să facă acest demers.

 

 

Foto:

„Nu în asta stăm. Sigur că un asemenea premier trebuie să aibă o plângere penală şi să răspundă în faţa legii pentru modul abuziv în care guvernează. Însă, şi eu am reţinerile mele asupra momentului când să o fac, pentru că, totuşi, cred că am fi fără precedent în UE – preşedintele îl dă în judecată pe premier. Şi, poate, mă gândesc, aşa, către sfârşitul mandatului”, a spus Băsescu, duminică, la B1 TV, întrebat cu privire la plângerea penală împotriva premierului, despre care vorbea recent.
Preşedintele Traian Băsescu declara în urmă cu câteva săptămâni că a cerut unor jurişti să analizeze dacă premierul Victor Ponta ar putea răspunde în faţa legii pentru unele decizii, menţionând că este foarte posibil să depună plângere penală împotriva acestuia. AGERPRES.

DEMENTUL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU VREA SA ARUNCE TARA IN HAOS!

3 mart.

 

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că luni va avea consultări cu specialiştii privind schimbarea structurii Executivului, pentru a nu da naştere unui precedent legat de „instalarea neconstituţională a unui guvern”.

 

„Luni voi avea consultări foarte serioase cu oameni de specialitate, inclusiv cu direcţia mea juridică, care analizează de vineri tot acest proces (al formării noului guvern – n.r.) şi să putem lua o decizie care să nu creeze un precedent care să fie legat de instalarea neconstituţională a unui guvern”, a afirmat Băsescu, duminică seară, la B1 TV.
El a subliniat că nu doreşte să facă „jocuri politice”, însă vrea să aibă conştiinţa împăcată că nu a încălcat Constituţia. AGERPRES.

IN DEMENTA SA,TRAIAN BASESCU SE SIMTE ABANDONAT DE UE SI USA,DAR CA UN IRESPONSABIL ATACA RUSIA -AGREOR IMPOPTRIVA UKRAINEI,UITAND CA FACE RAU REPUBLICII MOLDOVA!

3 mart.

 

 

România cere Federaţiei Ruse sistarea oricărei operaţiuni militare care vizează Ucraina, a declarat preşedintele Traian Băsescu.

 

 

„România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ulterioare deja existente este o agresiune la adresa Ucrainei. În momentul de faţă, noi considerăm că Ucraina este agresată de forţele militare ale Federaţiei Ruse. România consideră că statele semnatare ale Memorandumului de la Budapesta din 1994 au obligaţia să declanşeze imediat un proces de negociere care să ducă la restabilirea legalităţii internaţionale, inclusiv prin încetarea oricărei acţiuni a Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei. Acest acord între SUA, Marea Britanie şi Federaţia Rusă reprezintă în viziunea noastră, alături de legislaţia internaţională în materie, garanţia pentru independenţa şi suveranitatea Ucrainei”, a afirmat Băsescu, duminică, la Palatul Cotroceni.

În context, Băsescu cere Rusiei sistarea oricărei operaţiuni militare ce vizează Ucraina.

„România cere Federaţiei Ruse sistarea oricărei operaţiuni militare care vizează Ucraina şi revenirea în limitele Acordului de la Kiev şi de la Harkov, semnate între Ucraina şi Federaţia Rusa în anul 1997 şi 2010. Sunt acordurile care vizează staţionarea Flotei Ruse la Sevastopol”, a adăugat Băsescu.

El a precizat că România susţine fără rezerve integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei AGERPRES.

RUSIA SI CHINA OFICIAL -UESI USA NEOFICIAL PE ACEEASI LUNGIME DE UNDA IN PRIVINTA UKRAINEI!

3 mart.

Rusia şi China – pe aceaşi lungime de undă în privinţa Ucrainei

 
china-rusia

Şefii diplomaţiilor de la Moscova şi Beijing au constatat luni concordanţa opiniilor Rusiei şi Chinei în privinţa situaţiei din Ucraina în cadrul unei convorbiri telefonice, a anunţat Ministerul rus de Externe.

Serghei Lavrov şi Wang Yi au subliniat ‘larga concordanţă de opinii ale Rusiei şi Chinei asupra situaţiei din această ţară şi din jurul ei’, se arată într-un comunicat al diplomaţiei de la Moscova, citat de AFP.

‘Miniştrii au convenit să continue contactele lor strânse asupra acestui subiect’, subliniază comunicatul menţionat.

Rusia şi China sunt deja aliaţi împotriva Occidentului în mai multe dosare diplomatice, precum Siria. Cele două ţări au blocat în Consiliul de Securitate al ONU mai multe proiecte de rezoluţie ce îl condamnau pe preşedintele sirian Bashar al-Assad.

După unda verde dată sâmbătă de parlamentul rus pentru o intervenţie militară în Ucraina, occidentalii au făcut bloc comun împotriva Moscovei, notează AFP. Liderii din şapte state membre ale G8 – a opta ţară în acest grup fiind Rusia – au anunţat cu o zi în urmă suspendarea pregătirilor pentru summitul Grupului din iunie de la Soci (staţiune rusă). Secretarul de stat american John Kerry a prevenit, între altele, că Rusia ar putea să-şi piardă locul la masa G8.

Agerpres

UE SI RUSIA AU BATUT PALMA: TRAIAN BASESCU VAZUT CA UN „HOPA MITICA” LA BRUXELLES.MINISTRII DE EXTERNE DIN GERMANIA SI FRANTA SI-AU ANULAT VIZITA LA CHISINAU!

3 mart.

 

Miniştrii de Externe din Germania şi Franţa şi-au anulat vizita la Chişinău

 
republica moldova

Miniştrii de Externe din Germania şi Franţa, Frank-Walter Steinmeier şi Laurent Fabius, şi-au anulat vizita programată pentru luni la Chişinău.
Amânarea are loc în contextul în care o reuniune de urgenţă a şefilor diplomaţiilor europene are loc la Bruxelles pe tema crizei din Ucraina, relatează cotidianul Timpul.
Ministerul de Externe de la Chişinău anunţase anterior că vizita celor doi miniştri a fost programată în cadrul unui turneu în regiune care includea şi Georgia.
Republica Moldova şi Georgia urmează să semneze Acordurile de Asociere cu UE în vara acestui an.
Ultimele evoluţii din Ucraina, în special tensiunile din Crimeea, precum şi modalităţile de acţiune ale Uniunii Europene în acest context, vor fi analizate luni, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre UE.
Totodată, șefii diplomației ruse și chineze au constatat luni coordonarea viziunilor lor cu privire la situația Ucrainei, în cadrul unei discuții prin telefon.
Serghei Lavrov şi Wang Yi au subliniat “concordanţa de vederi largă a Rusiei şi Chinei pe tema situaţiei din această ţară”, potrivit unui comunicat al ministerului.

GUVERNATORUL ROMANIEI ,TRAIAN BASESCU ABANDONAT DE USA CU PRIVIRE LA BAZA MILITARA DE LA DEVSELU PRIVIND SECURITATEA MARII NEGRE!

3 mart.

Basescu: M-aş bucura ca SUA să facă prioritate din securitatea la Marea Neagră

 
Traian Basescu

Preşedintele Traian Băsescu spune că s-ar bucura ca SUA să se comporte ca până acum 8 ani şi să facă din securitatea la Marea Neagră o prioritate.
Preşedintele a declarat că în zona Mării Negre va apărea un nou conflict îngheţat, Crimeea, în condiţiile în care formatele de negociere de până acum pentru astfel de conflicte s-au dovedit “ineficiente”.
Băsescu a evocat şi tendinţele separatiste, în special din Republicii Moldova. Președintele a amintit de referendumul din Găgăuzia, din 2 februarie, şi de intenţia comuniştilor moldoveni de a organiza o consultare populară în nordul Republicii Moldova, la Bălţi, pentru a vedea dacă cetăţenii vor în UE sau în Uniunea Eurasiatică, susţinând că astfel de acţiuni sunt “şi finanţate şi susţinute politic”.
Întrebat dacă marile puteri conştientizează atitudinea Rusiei în regiune, Traian Băsescu a spus că SUA ar trebui să revină şi să asigure securitatea în zona Mării Negre.
“M-aş bucura mult ca SUA să se comporte ca până acum vreo 8 ani şi să fie foarte interesate de securitatea acestei regiuni, să facă din securitatea regiunii Mării Negre o prioritate. Am înţeles toţi că s-au concentrat pe Pacific, pe zona Asia-Pacific, însă, având în vedere diversitatea de abordări din interiorul UE, eu cred că SUA trebuie să-şi găsească timp să revină şi să facă din securitatea acestei regiuni o prioritate, pentru că lucrurile evoluează negativ”, a spus Traian Băsescu, la B1TV.
Preşedintele a declarat că situaţia din Ucraina trebuie negociată de SUA şi Marea Britanie cu Rusia.

DEPARTAMENTUL DE STAT AL USA A ANUNTAT CA SECRETARUL DE STAT JOHN KERRY SE VA DEPLASA MARTI LA KIEV-UKRAINA!

3 mart.

 

Secretarul de stat american John Kerry merge în Ucraina

 
kerry

Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marţi la Kiev, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene, în contextul în care trupele ruse deţin controlul total asupra Crimeei, au anunţat duminică oficiali americani, relatează AFP.

Statele Unite au decis să intervină direct în criza din Ucraina, secretarul de stat american anunţând că mâine va ajunge la Kiev. Anunţul vine după ce în această noapte NATO ceruse Rusiei să-şi mute toate trupele în baze.

Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei.

“Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întâlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

În Ucraina, şeful diplomaţiei americane “va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei”, potrivit comunicatului.

TRAIAN BASESCU „LIDERUL REGIONAL SPERIAT DE MOARTE DE INTERVENTIA RUSIEI IN UKRAINA: „SECURITATEA ROMANIEI IN PERICOL!”

3 mart.

 

 

Apariţia unui nou conflict îngheţat localizat în Crimeea este de natură a accentua instabilitatea regională şi implicit apariţia unor tensiuni ce pot duce inclusiv la conflicte armate, din acest punct de vedere România consideră că propria ei securitate este supusă riscului pe terme mediu şi lung, afirmă preşedintele Traian Băsescu.

 

 

Apariţia unui nou conflict îngheţat localizat în Crimeea este de natură a accentua instabilitatea regională şi implicit apariţia unor tensiuni ce pot duce inclusiv la conflicte armate, din acest punct de vedere România consideră că propria ei securitate este supusă riscului pe termen mediu şi lung, afirmă preşedintele Traian Băsescu.

„Situaţia din Ucraina nu este în acest moment o ameninţare directă şi imediată la securitatea României, la independenţa României şi la suveranitatea statului român asupra teritoriului naţional. În acelaşi timp, România atenţionează că apariţia unui nou conflict îngheţat localizat în Crimeea – după cele din Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia şi Transnistria -, este de natură a accentua instabilitatea regională şi implicit apariţia unor tensiuni ce pot duce inclusiv la conflicte armate. Din acest punct de vedere, România consideră că propria ei securitate este supusă riscului pe termen mediu şi lung”, a spus Băsescu, duminică, la Palatul Cotroceni.

El a explicat că, în momentul de faţă, evenimentele din Ucraina nu sunt o ameninţare la adresa României, în schimb, apariţia unui nou conflict îngheţat în Crimeea „întregeşte lanţul de conflicte îngheţate din jurul Mării Negre”, putând deveni pe termen mediu şi lung un risc la adresa securităţii ţării noastre.

România cere cetăţenilor ucraineni de etnie română să continue să nu se angajeze în manifestări violente, a declarat, duminică seară, preşedintele Traian Băsescu.

„România cere cetăţenilor ucraineni de etnie română să continue să nu se angajeze în manifestări violente. România le cere noilor autorităţi ucrainene, pe care le recunoaşte ca reprezentanţi legitimi ai ţării, să respecte drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor”, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

De asemenea, Băsescu a subliniat că fostul preşedintele ucrainean trebuie să-şi anunţe demisia pentru a putea fi găsite soluţii la tensiunile interne şi la cele ruso-ucrainene.

„România consideră că, prin măsurile luate de fostul preşedinte Ianukovici – autorizarea deschiderii focului cu muniţie de război împotriva populaţiei, precum şi părăsirea teritoriului naţional într-un moment dificil pentru ţară – îl pun pe preşedinte în situaţia de a-şi fi pierdut legitimitatea dată de alegerile din 2010 şi trebuie să-şi anunţe imediat demisia, pentru a uşura găsirea unei soluţii la actualele tensiuni interne, dar şi cele ruso-ucrainene”, a conchis Băsescu.

AGERPRES.

%d blogeri au apreciat: