CANCELARUL GERMAN „ACEA FATA DIN EST”,ANGELA MERKEL MIZEAZA PE „RELATIA SPECIALA” CU VLADIMIR PUTIN!,CE NU FACE ANGELA PENTRU GAZELE NATURALE!

4 mart.

 

Germania mizează pe ‘relaţia sa specială’ cu Rusia pentru a încerca să-l convingă pe Vladimir Putin să renunţe la intenţiile sale belicoase la adresa Ucrainei, scrie cotidianul francez Le Figaro.

 

 

Foto: (c) Ye Pingfan / XINHU

Cancelarul federal german, Angela Merkel, s-a întreţinut de două ori cu Vladimir Putin la sfârşitul săptămânii trecute. Ea discutat şi cu liderul american Barack Obama, după ce vineri l-a felicitat pe noul premier ucrainean Arseni Iaţeniuk…

Angela Merkel şi-a asumat responsabilităţi. Pentru a evita escaladarea armatei la porţile Europei, în zona de influenţă a Germaniei, cancelarul federal nu are altă soluţie decât să se plaseze în prima linie. Pentru SUA, Ucraina nu este o prioritate, iar Uniunea Europeană (UE) se chinuie în continuare în a se face auzită ca voce unitară. În ceea ce priveşte Germania, ea se bazează pe relaţia sa ‘specială’ cu Rusia, pentru a încerca să-l convingă pe liderul rus Vladimir Putin să renunţe la intenţiile sale belicoase, subliniază cotidianul francez menţionat.

La fel ca alte puteri europene, Angela Merkel a ridicat tonul şi a denunţat ‘violarea’ de către Rusia a principiilor de drept internaţional şi a înregistrat o mică victorie: Vladimir Putin a acceptat, duminică seara, propunerea cancelarului federal german privind înfiinţarea unui ‘grup de contact’ şi de mediere sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

‘Încă nu este prea târziu pentru a rezolva criza pe cale politică’, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert. Pentru a reuşi în acest demers, Angela Merkel veghează asupra menţinerii dialogului cu preşedintele rus. Astfel, Berlinul a aşteptat mai mult ca alte ţări pentru a anunţa boicotarea pregătirilor pentru summitul G8 de la Soci. Luni, diplomaţia germană a insistat, de asemenea, ca opiniile ucrainenilor rusofoni să fie respectate.

Pentru a păstra atenţia lui Vladimir Putin, Angela Merkel mizează pe legăturile istorice strânse dintre Germania şi Rusia, subliniază Le Figaro. Beneficiară a 8,7% din comerţul exterior rus, Germania este cel de-al treilea partener comercial al Moscovei. Investiţiile germane în Rusia reprezentau 22 miliarde de dolari în 2013.

În ceea ce priveşte gazul rusesc, acesta ajunge direct în Europa prin Germania, prin gazoductul North Stream, care trece prin Marea Baltică. Gazul rus reprezintă mai mult de o treime din importurile de gaz ale UE, iar dependenţa – în special a Germaniei, care renunţă la energia nucleară – nu va face decât să sporească în anii viitori, prognozează cotidianul francez.

Însă, pe plan strategic, interesele ruse, europene şi germane sunt divergente, continuă Le Figaro. ‘Vladimir Putin are o viziune foarte diferită de cea a cancelarului federal german şi a partenerilor săi’, a explicat, într-o formă diplomatică, purtătorul de cuvânt Steffen Seibert.

Relaţiile politice dintre Germania şi Rusia nu sunt atât de bune ca înainte, după cum a demonstrat şi recenta boicotare a Jocurilor Olimpice de la Soci de către preşedintele german Joachim Gauck. ‘Germania poate avea o influenţă asupra preşedintelui rus, însă aceasta nu trebuie supraestimată’, avertizează Stefan Meister, specialist în relaţiile ruso-germane în cadrul European Council on Foreign Relations (ECFR). ‘Obiectivul Angelei Merkel este cel de a-l aduce pe Vladimir Putin la masa negocierilor’, explică Meister.

Potrivit Le Figaro, cancelarul federal este printre puţinii care contează în ochii Moscovei. ‘Liderii ruşi nu menţin decât raporturi de forţă. Or, pentru Vladimir Putin, Angela Merkel este cea care deţine puterea în Europa’, asigură Stefan Meister.

În opinia Susanei Stewart, coordonare a grupului de studii privind Rusia în cadrul Fundaţiei germane de Ştiinţă şi Politică (SWP), între Merkel şi Putin nu există o relaţie specială: dimpotrivă, relaţiile dintre cei doi ‘nu sunt deloc unele uşoare’. De când Merkel se află în funcţia de cancelar federal, ea a ‘insistat mai mult ca predecesorii săi asupra unor subiecte precum democraţia sau respectarea drepturilor omului’, subliniază Stewart.

Totuşi, dat fiind istoria sa personală din Germania de Est, Angela Merkel întreţine o relaţie specială cu Rusia, conchide cotidianul francez.

AGERPRES.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: