PREMIERUL VICTOR PONTA: „MARTI VOM DEPUNE PLANGERE PENALA IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU!

15 apr.

Parlamentarii din partidele coaliției de guvernare vor înainta, marți, o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu pentru infracțiunea de amenințare și cea de șantaj la adresa senatorului PSD Gabriela Firea, a anunțat luni premierul Victor Ponta.

 

„Am discutat, în întâlnirea săptămânală a coaliției de guvernare, din punct de vedere politic și legal, consecințele atacului mafiot efectuat de către Traian Băsescu împotriva colegei noastre Gabriela Firea și am decis ca toți parlamentarii, nu doar din coaliția de guvernare, dacă sunt și liberali, dacă sunt și de la PDL, până mâine avem o plângere penală împotriva președintelui pentru două infracțiuni — infracțiunea de amenințare și de șantaj. (…) Vom depune această plângere penală mâine, semnată de un număr cât mai mare de parlamentari și, evident, cel mai târziu în decembrie, domnul Băsescu va trebui să răspundă în fața legii”, a spus Ponta, la finalul întrevederii avute, luni, cu reprezentanții partidelor din coaliția de guvernare.

Premierul a precizat totodată că va fi sesizată și conducerea Parlamentului European cu privire la atitudinea președintelui Traian Băsescu față de senatorul PSD Gabriela Firea.

„Tot azi am dat colegilor noștri din Parlamentul European să informeze conducerea PE pentru acest atac mafiot prin care domnul Băsescu, pentru simplul motiv că doamna Firea, ca parlamentar, face parte din Comisia de anchetă care anchetează toate ilegalitățile — spălarea de bani, evaziunea fiscală comisă de Traian Băsescu — a fost amenințată, ea și familia”, a informat Ponta, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, prin afirmațiile la adresa Gabrielei Firea, președintele Traian Băsescu a încercat să intimideze parlamentarii care fac parte din Comisia Nana, fapt ce necesită o reacție clară a instituțiilor statului astfel încât membrii comisiei să se simtă protejați de lege și să își continue ancheta.

„Am discutat apropo de toate grupurile parlamentare și mâine avem sesizarea, o voi semna și eu, o vor semna toți senatorii și deputații care consideră că un asemenea comportament mafiot trebuie să fie sancționat legal. Doamna Firea, ca și toți colegii noștri care sunt în comisia de anchetă trebuie să știe că sunt apărați de Parlament, de regulile europene și că asemenea gesturi de intimidare sunt cu totul și cu totul inacceptabile. (…) Asemenea atitudini mafiote, într-o țară membră a UE și NATO, care are o separație a puterilor în stat, un sistem de justiție independent, sunt absolut inacceptabile. (…) Trebuie să vedem că modelul mafiot cu care am fost conduși nouă ani și jumătate în niciun caz nu intimidează. Domnul Băsescu, aseară, a vrut să intimideze, să sperie, să le fie frică parlamentarilor să se uite pe documente și să vadă ceea ce este din ce în ce mai evident că este vorba de spălare de bani, de evaziune fiscală, de acte ilegale în ceea ce privește terenurile domnului Băsescu. Mesajul nostru trebuie să fie foarte clar și instituțiile statului și Justiția trebuie să îl tragă la răspundere indiferent de cine este omul care comite faptele de amenințare și șantaj”, a precizat premierul.

Ponta a adăugat că este prima dată, din 1989 încoace, când un membru al Parlamentului este amenințat direct „de către o persoană cercetată pentru încălcarea legilor acestei țări”.

„Cred, într-adevăr, că este un element fără precedent, care nu mai are deja niciun fel de acoperire în disputa politică, când spune Băsescu despre toți că suntem corupți, comuniști. Acolo este o dispută politică tipică domnului Băsescu, domnia sa fiind un corupt comunist și securist și își permite să spună de alții. Dar, în momentul în care ameninți familia unui senator, mai ales că doamna Firea nu a exprimat în public propriile opinii, ci ceea ce a găsit comisia și anume că s-au încălcat o mulțime de legi, atunci trebuie să existe răspundere penală”, a completat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, președintele Traian Băsescu va da socoteală în fața Justiției pentru actele sale, „din decembrie încolo”.

„Din decembrie, da, va fi (chemat la Parchet — n.r.). Parchetul a deschis un dosar pentru că este foarte clar că s-au încălcat multe legi în ceea ce privește achiziția terenurilor, (…) proprietăți pe care Traian Băsescu le avea de mult, iar acum, pe final de mandat, încearcă să le albească, să le treacă oarecum legal. Cercetările sunt la început. Vor mai fi și alte elemente care apar legat de ceea ce comisia a solicitat ANAF-ului, celor de la Combaterea Spălării Banilor, iar nervozitatea domnului Băsescu, materializată în amenințările de tip mafiot, atât timp cât încalcă legea penală, riposta trebuie să fie legală și foarte clar”, a conchis premierul.

AGERPRES.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: