Arhiva | 4:55 pm

„RAZBOINICUL ANTIRUS”,TRAIAN BASESCU LASAT DE CIA SI NATO LA MANA PRESEDINTELUI RUSIEI VLADIMIR PUTIN,”MIAUNA CA UN PISICUTZ”,LA ADRESA MOSCOVEI!

17 apr.

Președintele Traian Băsescu solicită Federației Ruse să revină în cadrul angajamentelor asumate în instituțiile internaționale și să contribuie la stabilizarea situației din regiune, arată un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale remis, joi, AGERPRES.

 

Șeful statului susține, potrivit sursei citate, că în ultima perioadă a remarcat în discursul președintelui Vladimir Putin o serie de luări de poziție care încalcă principiile dreptului internațional și fundamentele sistemului de securitate în Europa.

„Punerea în discuție a frontierelor recunoscute internațional este inadmisibilă și afectează direct pacea și stabilitatea la nivel regional. Mișcările revizioniste generate artificial din exterior reprezintă amenințări directe la adresa suveranității și integrității teritoriale a statelor și nu pot fi soluții pentru apărarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. Repunerea în discuție a organizării statale și impunerea de modele federale și autonomiste prin angajarea persoanelor aparținând minorităților naționale în acțiuni subversive la adresa statului ai cărui cetățeni sunt constituie un amestec direct în treburile interne ale statelor suverane”, se precizează în comunicatul de presă.

Potrivit președintelui Traian Băsescu, România este gata să sprijine găsirea unor „soluții adecvate” la solicitarea Republicii Moldova pentru a asigura „libera circulație a persoanelor, mărfurilor și serviciilor în condițiile legii și ale normelor europene, pentru cetățenii și companiile din regiunea separatistă nistreană”.

„România susține consecvent principiile dreptului internațional și consideră că valorile democratice și standardele europene de protejare a drepturilor minorităților naționale oferă cadrul adecvat soluționării preocupărilor de securitate din regiune”, mai arată documentul.

AGERPRES.

PRESEDINTELE RUSIEI,VLADIMIR PUTIN IL BAGA IN SPERIETI PE „RAZBOINICUL ANTIRUS”,TRAIAN BASESCU!

17 apr.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va răspunde dacă SUA continuă planurile privind instalarea elementelor scutului de apărare antirachetă în Europa de Est, acuzând totodată Washingtonul de alimentarea unei curse a înarmărilor de tipul ‘războiului rece’, transmite Reuters.

Foto: (c) Alexei Nikolskyi/RIA Novosti/Kremlin/REUTERS

‘Când infrastructura unui bloc militar se apropie de granițele noastre, acest lucru ne cauzează îngrijorări și întrebări. Trebuie să facem câțiva pași pentru a răspunde’, a declarat Putin cu prilejul emisiunii anuale televizate de întrebări și răspunsuri.

Vladimir Putin a acuzat NATO că a încercat să scoată Rusia de pe teritoriul său istoric din regiunea Mării Negre, unde flota rusească este staționată în orașul Sevastopol. ‘Navele NATO ar fi acostat în glorie în orașul flotei ruse Sevastopol’, a adăugat Putin.

El a subliniat că Moscova vrea să continue discuțiile cu Washingtonul privind obiecțiile sale asupra planurilor SUA privind apărarea antirachetă și că va lua toate măsurile pentru a-și asigura securitatea. Partea rusă a cerut garanții suplimentare din partea SUA și a NATO că sistemul antirachetă nu va amenința securitatea Rusiei.

‘Desfășurarea acestor sisteme în apropierea granițelor noastre blochează pozițiile rachetelor noastre strategice. Trebuie să reacționăm într-un fel. Este alimentată o cursă a înarmărilor’, a declarat Putin, adăugând că Rusia ‘va continua aceste negocieri, dar în orice caz va face tot ce este posibil pentru a garanta securitatea poporului rus’.

În cadrul emisiunii anuale televizate, desfășurată joi, președintele rus Vladimir Putin a răspuns unei game variate de întrebări legate mai ales de securitatea națională a Rusiei și de situația economică, dar și de probleme personale.

AGERPRES.

„PENALUL PENALILOR TRAIAN BASESCU PRINS „IN CORZI”: A DOUA PLANGERE PENALA INAINTATA ASTAZI LA PARCHETUL ICCJ!

17 apr.

O nouă plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu a fost transmisă Parchetului General, în care 173 de parlamentari îl acuză pe șeful statului de săvârșirea infracțiunii de șantaj, în legătură cu afirmațiile sale la adresa senatorului PSD Gabriela Firea.

 

Printre semnatarii denunțului se află Victor Ponta, Daniel Constantin, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea, Ilie Sârbu, Eugen Nicolicea, Nicolae Bănicioiu, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica, Radu Stroe, Ecaterina Andronescu, Titus Corlățean și Sorin Roșca Stănescu.

În denunțul adresat procurorului general al României se arată: „Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei 13.04.2014, în cadrul emisiunii ‘Jocuri de putere’, realizată de Rareș Bogdan, referindu-se la activitatea parlamentară a d-nei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei Parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: ‘mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… Nu-i atentă… Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.

Semnatarii plângerii susțin că afirmația făcută de Traian Băsescu în referire directă la activitatea de primar a soțului Gabrielei Firea „constituie un mijloc de constrângere a acesteia în scopul determinării neîndeplinirii atribuțiilor parlamentare care îi revin, ce sunt de natură să lezeze interesele personale ale numitului Băsescu Traian și ale familiei acestuia”.

Comisia parlamentară a fost înființată prin Hotărârea Parlamentului nr. 74/10.12.2013, membrii acestei comisii având ca obiect, în conformitate cu regulamentul ei, analiza legalității transmisiilor succesive ale drepturilor de proprietate în zona comunei Nana.

„Ne aflăm în prezența săvârșirii infracțiunii de șantaj, consumată prin aceea că amenințarea proferată public ca mijloc de insuflare a unei temeri și realizare a unei constrângeri morale servește la determinarea împiedicării acțiunilor d-nei senator în folosul autorului exprimărilor în sensul art. 207 C.pen ce definește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. Denunțul nostru este motivat și de împrejurarea că prin admiterea unor asemenea practici se aduce atingere directă libertății de exprimare și acțiune a parlamentarilor, astfel cum este garantată de imunitățile constituționale. Menționăm că noi, parlamentarii semnatari ai prezentului denunț, considerăm că numitul Băsescu Traian, care ocupă funcția de președinte al României, se bucură numai de imunitatea prev. art. 84 alin 2 din Constituția României, care nu îl ocrotește în ceea ce privește viața și afacerile sale private conform principiului egalității în fața legii prev. de art. 16 alin 1 din Constituție, el neputându-se situa mai presus de lege conform alin. 2 al aceluiași text de lege. Pentru aceste considerente solicităm cercetarea și trimiterea în judecată a numitului Băsescu Traian”, se mai arată în plângere.

Victor Ponta a declarat marți că a fost primul care a semnat plângerea penală a Gabrielei Firea împotriva lui Traian Băsescu, susținând că un președinte nu are voie să șantajeze și să amenințe un membru al Parlamentului doar pentru că acesta face parte dintr-o comisie care anchetează o anumită situație.

„Semnarea acestei plângeri nu este un gest al Partidului Social Democrat sau al coaliției de guvernare. Dacă parlamentarul amenințat și șantajat de președinte făcea parte din orice grup parlamentar, de la PP-DD, de la PNL, de la PDL, aș fi semnat cu aceeași convingere. În primul rând, un președinte al țării nu are voie să șantajeze și să amenințe un membru al Parlamentului doar pentru că acesta face parte din comisia care anchetează o anumită situație. E un gest intolerabil și niciun președinte, niciun prim-ministru, niciun om care ocupă funcții importante în stat nu are voie să șantajeze, să amenințe un membru al Parlamentului. Al doilea mesaj este că, practic, prin ceea ce a făcut duminică președintele Băsescu a aruncat în aer și a dat o impresie foarte clară că el este cel care controlează justiția”, a spus Ponta.

Aceasta este a doua acțiunea împotriva lui Traian Băsescu, după ce miercuri senatorul Gabriela Firea a depus la Parchetul General o plângere penală, în care îl acuză pe șeful statului de amenințare și șantaj în legătură cu aceleași declarații.

AGERPRES.

CIRCULA PE NET. RASPUNS LA ISULTA ADRESATA DE CETATEANUL VASILE ANDREESCU,SEFIILOR CIA DE LA WASHINGTON ,PRIVIND INTERVENTIA JIGNITOARE A ATASATULUI DE AFACERI EXTERNE USA LA BUCURESTI,DUANE BUTCHER(MACELARU,SAU OM DE NIMIC)!

17 apr.

Răspuns unei insulte

Răspuns unei insulte

Prezenta luare de poziţie este adresată de mine, Vasile Andreescu, în calitate de simplu cetăţean roman, şefilor CIA de la Washington şi priveşte subiectul la care mă refer în continuare.

Voi intra direct în subiect: azi, 14 aprilie 2014, în calitate de om obişnuit, care refuză să se lase spălat pe creieri, m-am simţit profund jignit de intervenţia insultătoare a ataşatului de afaceri SUA la Bucureşti, Duane Butcher. Respectivul ins a trimis cu ordin de publicare o rugăminte adresată colonizaţilor romîni prin care le cere deschis să sprijine Ucraina contra Rusiei. Argumentînd în decursul peroraţiei fără sens despre ceea ce ar vrea să sune ca idealismul, puritatea, inocenţa, dorinţa de dreptate şi de libertate a paşnicilor manifestanţi de pe maidan, care au îndurat cu stoicism şi credinţă în demersul lor frigul de afară toată iarna, şi nedînd vreo explicaţie acătării despre reacţia ruşilor din Crimeea de a se alipi liber patriei-mamă printr-un referendum absolut liber şi democratic, dar străpungînd cu nişte cuvinte ce se vor vîrf de lance fapta mîrşavă a Rusiei de a sprijini un asemenea demers perfect legitim şi a le satisface conaţionalilor săi cererea lor liber exprimată, respectivul funcţionar, locţiitor de ambasador al SUA nu face decît să se producă într-un mod jalnic în presa aservită din Romînia, într-un stil de exprimare de limbă de lemn situată la un nivel de şcoală gimnazială sau de spălat pe creier, dovedindu-şi nivelul cultural scăzut, demn de un reprezentant trimis într-o fostă ţară ajunsă colonie de mîna a doua, pe care SUA o foloseşte drept depozit de fiare vechi şi rachete şi alte jucării de prost gust.

Răvaşul trimis de respectivul măcelar (sau om de nimic, butcher avînd ambele sensuri în romînă) este prin forma sa o insultă adusă inteligenţei celor ce nu doresc să se lase spălaţi pe creier de siropul otrăvitor al propagandei de nivel rural al aparatului de dezinformare al SUA din Romînia. Numele respectivului funcţionar cu ochi larg deschişi (dar, probabil că e doar un defect de care nu e bine să rîzi, căci dacă o face studiat, nu-i stă deloc bine) se potriveşte cu atitudinea sa jalnică de a scrie prostii. În primul rînd dovedeşte însărcinatul vizibil… cu afaceri… că are prea mult timp liber să-şi exploreze creierul cu degetul prin nas, scriind atît de mult şi atît de prost. În al doilea rînd îşi face de rîs ţara scriind atît de jalnic. În al treilea rînd arată cam ce crede SUA despre colonia Romînia cînd trimite asemenea oameni nepregătiţi la un post pentru care nu se oboseşte să trimită un ambasador plin. În al patrulea rînd arată ce linguşitoare şi supusă e presa, care a executat ordinul cu promptitudine. Eu am avut răbdarea să citesc mesajul pe Hotnews, o agentură de foarte slabă calitate de dezinformare eşuată pro-nord-americană şi pro-băsistă deţinută de fraţii Păunescu, ca şi B1TV şi Naşul TV, în slujba lui Băsescu, agentul local de serviciu numărul 1 al stăpînirii americane în Romînia. Dar şi Romînia Liberă a preluat misiva şi, probabil, şi alte medii de dezinformare la scară naţională din acel teritoriu, fostă ţară, pe care SUA o tratează ca pe unul dintre coşurile sale de gunoi. Să nu mai vorbesc de fiţuica zisă în batjocură Adevărul, care a început de cîtva timp un adevărat torent contra Rusiei, e atît de ocupat de bulgări contra situaţiei catastrofale din acea ţară şi contra preşedintelui său dictator încît nu prea mai are nici pagini unde să publice atît gunoi nereciclabil, pe care nu prea-l mai citeşte nimeni pînă la capăt fără să aibă reacţii de vomă instantanee.

Măcar fostul ambasador nord-american, Mark Gitenstein, era mai deştept: a reuşit să se învîrtă să pună gheara pe fondul Proprietatea, să facă ce a vrut cu el, umplîndu-şi buzunarul, devenind apoi şi, i-auzi, consilier special al Omniasig, mergînd ei la el, la Washington, nu el la ei… Păi se putea altfel? Cît de flexibilă coloană vertebrală să ai, ca firmă, să te pleci aşa, din picioare, să atingi cu gura direct vîrful bocancului angajatului tău?

Dar mai e ceva: atît fostul cît şi actualul, sînt, pe de altă parte, fervenţi susţinători ai unei aşa-zise asociaţii obscure numite StartEvo, cu un profil foarte ambiguu, care dă şi burse pentru evoluare (sau evoluţie, depinde cum vezi lucrurile, de unde atîta bănet, oare) şi te inspiră, îţi dă idei să ajungi cineva în viaţă! Şi, curios, cine mai susţine respectiva asociaţie misterioasă plină-ochi de bani, înfiinţată din doi anoşti aparent soţ şi soţie şi un om arătat ca invalid în cărucior, care, bineînţeles, prin efort personal, s-a realizat în viaţă? Păi toată floarea gurilor mari de pe toate televiziunile, toţi gurnaliştii mai tineri şi zvăpăiaţi, distinşi oameni aşa-zis de afaceri, diverşi saltimbanci, pardon, actori, adică vedetele ce se mai iau de păr una cu alta oficial prin diverse teveuri, dar îşi dau frăţeşte mîna în această magnifică asociaţie. Şi pentru că au făcut treabă bună în Romînia, s-au extins şi peste hotare, desigur, în Republica Moldova, care, la rîndul său, va urma, probabil, clar, acelaşi proces inspiraţional sub bagheta magică a binefăcătorilor cu gura mare şi cu buzunarele pline, bine ghidaţi de fostul şi actualul funcţionari cu rol de ambasadori ai SUA în Romînia.

Dacă mafioţii mari, de la vîrf, sînt unşi ca politicieni doar după absolvirea aşa-zisului Colegiu Naţional de Apărare (a ocupaţiei SUA în Romînia), acum dirijat de incultul Mircea Fota, marele cică, consilier prezidenţial pe probleme de securitate (doar le ştie, că de acolo provine, nu?) fabrica exclusivistă de politicieni despre care mai răbufnesc unele aprecieri negative prin presă, că, de, trebuie să dăm senzaţia de democraţie), despre StartEvo nu vezi vreun cuvînt de dispreţ, ba toată lumea o laudă ca pe Sfînta Maria. Nu catadicsesc să mă cobor să dau nume din lista simbriaşilor, pardon, susţinătorilor, acestei agenturi, scuze, asociaţii. Vă las plăcerea să scrieţi StartEvo pe Google căci iese chiar prima de pe prima pagină de căutare. Intrînd apoi pe pagina lor veţi vedea despre ce e vorba… Atenţie: dacă aveţi alergie la mahalagii, e bine să nu intraţi. Eu m-am scîrbit după primele 30 de secunde, dar am rezistat stoic vreo două minute. Comparativ, a-mi ţine răsuflarea e un exerciţiu mult mai uşor… Revenind la chestia aia de uns mafioţi de sus, apreciez democraţia sa: Ponta şi Băsescu, printre alţii, majoritatea celor de la toate partidele, fie de la guvern, fie din opoziţie, fie de la minorităţi, care le fac romînilor viaţa imposibilă, s-au perindat pe acolo. Dar, de fapt, ştim, pentru că fac circ pe la teveuri înseamnă că se luptă, domnule, unul cu altul, democratic, ei chiar pun suflet, domnule, nu? Adică nu fac teatru de ochii lumii, e pe bune ce se ceartă ei acolo, sigur!

Aşa că SUA e extrem de bine implantată în Romînia, pe care o deţine din toate unghiurile, exact cum se arată foarte explicit şi în documentarul francez „Les ÉtatsUnis a La Conquête de L’Est” despre expansiunea nord-americană spre Est şi provocarea revoluţiilor portocalii acum cîţiva ani. Prin colegiul de apărare îşi apără posesiunile, iar prin gurnaliştii, saltimbancii, măscăricii, fufele de pe sticlă şi de pe lîngă îi spală pe creier pe toţi gură-cască ce se lasă duşi de nas. Iar armata sa e deja implantată în teritoriul, iar pe vasele sale se pun steaguri romîneşti să poată face ce vor ele pe unde nu le fierbe oala. Iar soldăţeii romînaşi sînt buni de carne de tun pe la talibani, că dacă aşa au avut ei norocul, ce să-i faci, asta e…

Totuşi, nu e totul pierdut: am fost foarte plăcut surprins de ploaia de comentarii negative ce au invadat agentura Hotnews azi, în ciuda minusurilor date comentariilor potrivnice locţiitorului, cu care angajaţii săi şi postacii plătiţi din aceleaşi surse primare au încercat să le închidă gura. Ei s-au simţit jigniţi de insulta aruncată inteligenţei lor de către un funcţionar de mîna a doua, nepregătit, care-şi asumă un rol prea mare pentru educaţia sa precară. În numele lor şi a multora ca ei, care nu pot accepta la fel de uşor ca masa manipulată maniera în care li se adresează trimisul Washingtonului în Romînia: ca unor supuşi în propria lor ţară, ca unor colonizaţi, scriu această replică. Toţi aceşti cetăţeni ce-şi exprimă indignarea legitimă faţă de modul libidinos şi ipocrit în care înţeleg să li se adreseze stăpînii de peste oceanul Atlantic sînt în drept să fie indignaţi: eşti hoţ cît eşti neprins, dar cînd eşti prea prost să emiţi păreri şi te prind cu minciuna şi ipocrizia ta, iar tu continui să încerci să-mi livrezi acelaşi reziduu al pseudogîndirii tale, atunci chiar eşti prost, nepregătit. Dar mai proşti sînt chiar şefii lor de la Washington care au desconsiderat prea mult şi continuă s-o facă, inteligenţa unui popor adus la stadiul de trogloditism al gîndirii colective în care se află azi în primul rînd de către propria moliciune şi tendinţă la corupere. Adică, vor ei să zică, şi mă alătur lor, veniţi şi voi, mă, democraţilor nord-americani, cu ceva nou, cu care să ne impresionaţi, să nu ne prindem chiar aşa, din prima, că devine plictisitor, ne dezamăgiţi, nu fiţi zgîrciţi, mai investiţi un pic în propagandă, că asta e expirată, e prea de la ţară!

Aşa că, exprimîndu-mi prin prezenta luare de poziţie opinia în mod liber faţă de slaba calitate a misivei măcelarului, care m-a indignat prin slaba sa pregătire, adresez cu seriozitate un îndemn şefilor CIA să nu mai arunce banii contribuabililor nord-americani pe geam pentru întreţinerea unor asemenea rebuturi care mănîncă banii statului degeaba, de pomană, trezind numai reacţii adverse pe oriunde merg.

În speranţa că am fost înţeles, mulţumesc anticipat organelor de decizie americane în privinţa teritoriului ocupat Romînia pentru măsurile de remediere a acestor pierderi financiare cauzate de salarii plătite degeaba pe care le vor lua, sper, cu promptitudine.

TRAIAN BASESCU, DESPRE „ATASAMENTUL” USA ,FATA DE EUROPA DE EST,SFARSITUL EPOCII PAX AMERICANA, SAU „ISTORIA LINIEI MAGINOT”SI EPOCA DOCTRINEI MONROE!

17 apr.

Băsescu şi retragerea SUA sau SFARSITUL PAX AMERICANA IN EUROPA DE EST!

Băsescu şi retragerea SUA

Principala declaraţie făcută de preşedintele României în cadrul recentelor apariţii televizate vizează recunoaşterea unei stări de fapt pe care propaganda de la Bucureşti a negat-o vehement. Influenţa americană în Europa de Est este din ce în ce mai redusă

„Eu de la instalarea administraţiei Obama, când am înţeles că SUA se retrage din Europa de Est, i-am atenţionat că e o greşeală strategică. UE nu e suficient de solidară şi unitară pentru a suplini lipsa SUA. UE nu are pârghii să gestioneze derapajele, sunt prea slabe acele pârghii de care dispune”, a declarat preşedintele duminică seara, la Realitatea TV.

Ceea ce vedem azi în Ucraina, unde „şoimii Războiului Rece” sunt pe cale să piardă încă o bătălie majoră, confirmă retragerea americană. Pe lângă inabilitatea de a coaliza ţările europene (de Asia nici nu mai vorbim) pentru relansarea războiului rece împotriva Rusiei, Washington-ul demonstrează existenţa unei rupturi principiale în interiorul administraţiei de la Casa Albă. Faptul că evenimentele din Ucraina nu sunt altceva decât un „proiect privat” al unor „clanuri” din interiorul elitei politice americane a devenit deja un secret deschis. Totodată dorinţa echipei lui Obama de a tempera agresivitatea periculoasă şi inutilă a radicalilor care încă nu au fost epuraţi din structurile de conducere a SUA a devenit foarte vizibilă.

Pentru cei care doresc să înţeleagă situaţia reală, este suficient să analizeze atent declaraţia lui Serghei Lavrov cu privire la situaţia de la Washington:

„Probabil, există aici un reflex în privinţa dorinţei unor forţe politice americane de a influenţa administraţia prezidenţială pentru a nu permite apariţia unor întrebări în privinţa leadership-ului global al SUA, aş cum îl înţeleg ei, şi pentru a nu permite apariţia chiar şi a unui gând că ceva poate să se petreacă altfel decât a fost gândit la Washington.

O multitudine de fapte arată că cei care în Congres au o poziţie vehement antirusească, de fapt urmăresc scopul principal de a submina poziţia individuală a lui Barack Obama şi de a se pregăti pentru alegerile prezidenţiale viitoare”.

Sapienti sat. Cei care azi încearcă să relanseze Războiul Rece, inclusiv în România, nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu echipa Obama, ci se alătură „insurgenţei fosilelor radicale” care va fi înfrântă mai devreme sau mai târziu.

SUA nu mai poate şi nu mai vrea să ofere garanţii ferme şi sprijin puternic pentru guvernele-marionetă pe care le-au adus la putere. Din această cauză, Traian Băsescu, un guvernator nelegitim care a fost menţinut în funcţie printr-o intervenţie directă a Departamentului de Stat, se simte vizat direct de evenimentele din Ucraina. Din această cauză, George Maior, şeful SRI, declară că „Rusia este interesată de România”. Toţi cei care se simt vizaţi s-au repezit să ceară ”întărirea, extinderea, aprofundarea şi accelerarea” cooperării cu SUA, deoarece simt că le dispare unica forţă care le oferea o brumă de legitimitate. Din păcate pentru ei, şi din fericire pentru toţi ceilalţi, procesul este aproape de punctul de a deveni ireversibil.

„Analiştilor” de la Bucureşti care se vor repezi să argumenteze „eternul ataşament” al SUA faţă de România în baza existenţei „scutului” de la Deveselu li se poate aminti despre sugestia făcută de şeful Stratfor care le-a recomandat politicienilor români să citească „istoria Liniei Maginot”. Epoca Pax Americana s-a terminat. Cel mai probabil reintrăm în epoca Doctrinei Monroe.

„PUFOASA” DEMOCRAT – LIBERALA ,ADRIANA SAFTOIU,FOST CONZILIER PREZIDENTIAL IL FACE PRAF PE MENTORUL EI TRAIAN BASESCU!

17 apr.

TRAIAN BASESCU - DECLARATIE DE PRESA

Oamenii care la un moment dat au stat în jurul președintelui Traian Băsescu, dar care ulterior nu au mai făcut parte din planurile acestuia dau cărțile pe față în ceea ce privește războaiele din ultima perioadă de pe scena politică. Este și cazul Adrianei Săftoiu, actual purtător de cuvânt al PDL și fost consilier prezidențial, care îi caracterizează în linii extrem de dure pe Traian Băsescu și Victor Ponta. 

”Traian Băsescu şi Victor Ponta nu trebuie să se oprească. Trebuie să continue. Şi îmi doresc ca amândoi să aibă forţa, energia, timpul de a merge mai departe. E singura noastră şansă. Fără ei şi fără confruntarea lor nu ne vom da seama cât de jos se poate ajunge.

Ar fi păcat să îi oprească cineva – chiar şi un gând cuviincios. Să continue să ne arate ce se poate întâmpla atunci când eşti Preşedinte şi Prim-ministru, într-o ţară în care mai sunt voci ce pot să găsească, ba unuia, ba altuia argumente raţionale pentru ultimele ieşiri în spaţiul public.

Dar eu vreau să nu se oprească. Cei doi să meargă până la capăt, ca să ne putem ridica. În sfârşit, a apărut o speranţă. Datorită şi mulţumită, chiar şi graţie ieşirilor lor, avem şansa să ştim de cine nu mai e nevoie în politică. Asta dacă mai vrem să contăm ca ţară, ca oameni, în calitate de cetăţeni europeni. Pentru că ceea ce oferă aceşti doi mahalagii de palate e dincolo de imaginaţie. Vreau ca seară de seară – se poate şi la matinalele din zori – Traian Băsescu să ne facă horoscopul. Să ne spună cine se îmbuibă cu carne în Postul Mare, care bărbat exasperat de scorpia de nevastă caută un „cuib“ mai primitor, mai puţin ghinionist. Să defileze de gât cu corupţii pe care el, acest Cid, acest simbol al Dreptăţii, Cinstei şi Onoarei, îi prinde înaintea Justiţiei independente, să îi dea în mama, tatăl şi bunicii lor de nenorociţi pe toţi cei care au vreun gând să îi deranjeze familia, să se atingă de onoarea lui de familist. Să demaşte toţi feseniştii, să ne spună despre apucăturile marinăreşti, el, sihastrul de la Cotroceni, un model de preacuviinţă şi purtare adânc creştinească.

Să preia apoi microfonul prea-umilul şi degrabă băgătorul prin puşcării, Victor Ponta. Să se dedea la vorbe crude despre celulele care îi aşteaptă pe unii, să le dea speranţă altora că le va face „dreptate până la capăt”, să dea „live” mutarea dintr-o clădire în alta, în căutarea celui mai confortabil buncăr, să ne arate şedinţele cu designeri de buncăr şi să ne arate cum sprinţar aleargă spre dealul Cotroceniului.

E păcat să se oprească cei doi. Ar fi necesară o ordonanţă de urgenţă sau un decret prezidenţial care să pedepsească orice cetăţean inconştient care îşi ocupă timpul cu altceva decât să îi privească pe ei şi să îi asculte. Trebuie ascultaţi! Fără oprire, până în noiembrie. Poate atunci vom şti exact cine şi de ce nu mai are voie să ajungă în nici o funcţie publică. Ei sunt doar matricea pentru alte modele, care se dau buni de tot de ales. Dacă nici aşa nu ne dăm seama ce votăm şi ce alegem, merită să coborâm până la fundul mlaştinei ca ţară. Până în ziua când altă generaţie se va scutura de această mocirlă şi chiar va începe sa reconstruiască România.

Cu astfel de oameni, cu aşa un limbaj, cu aşa caractere, cu aşa lipsă de etică politică, cu aşa penurie de valori, nu poţi să construieşti nici măcar o cocioabă care să reziste la prima suflare a lupului, cu atât mai puţin o ţară”, scrie Adriana Săftoiu, în editorialul său de pe Adevărul.ro.

„MAIMUTA”LUI TRAIAN BASESCU,PSIHOPATUL CRIN „PARSIVEL” ANTONESCU ISI SCRIE DISCURSURILE FIIIND INDRUMAT DE MENTORUL SAU LUCIFER BASESCU!

17 apr.

basescu antonescu

Asemănarea de discurs între Crin Antonescu și Traian Băsescu a devenit una izbitoare, cu atât mai mult în ultima perioadă. Cei doi au un discurs aproape identic, după ce Ponta a anunțat că-și va muta biroul în sediul MApN.

Iată ce spune Antonescu despre problemă: 

‘Asistăm la fenomene tulburătoare. Dl Victor Ponta şi-a pierdut cumpătul. Nici una, nici două ne anunţă că se refugiază cu birou cu tot de prim-ministru în sediul unei unităţi militare, respectiv MApN, fapt totuşi fără precedent. Nu este vreo comparaţie de făcut, dar să remarcăm că nici Nicolae Ceauşescu în faţa unei revolte naţionale nu s-a mutat cu biroul într-o altă clădire, pur şi simplu a fugit cu un elicopter. Sigur că a ajuns într-o unitate militară până la urmă, împotriva voinţei sale. La mineriade, la mineriada care a doborât Guvernul Roman, totuşi, Petre Roman nu a fugit cu biroul şi cu secretara în altă parte. Ce s-a întâmplat de primul-ministru al ţării anunţă şi încă anunţă mândru că fuge cu biroul la MApN? Care sunt explicaţiile publice pe care le dă? Ca să nu-i fie înregistrate convorbirile, înţeleg, cu alţi şefi de guvern şi mai ales ultima dintre ele, ca să nu-i însceneze preşedintele ceva’, a declarat Antonescu într-o conferinţă de presă.

Iată ce spune Băsescu despre problemă:

‘Este unic în Europa, şi ca atitudine, şi ca soluţie. Nu am auzit, de 25 de ani de la Revoluţie, şi cu atât mai puţin în ultimii zece ani, dintre toţi premierii din UE ca vreunul să se fi retras în buncărul de la Ministerul Apărării. Victor-Viorel are o problemă de nervi. A cedat nervos. I se pare că numai Armata îl mai poate apăra de furia baronilor. De a mea sigur nu are de ce să se ferească, că eu nu sunt furios pe el. Eu sunt la stadiul la care deja de un timp bun îl compătimesc pentru cum a ajuns. Din păcate, trage şi ţara după el’, a apreciat Băsescu.

‘La Palatul’. Păi, voi credeţi că în faţa unui baron Victor Viorel este cum este în faţa microfoanelor? Îl plesnesc ăia de nu se vede. Îi merg ful Victoria, baronii nu pot fi opriţi; şi ăia vin şi fac cum făcea Mircea Badea pe la emisiuni: ‘Mă duc, îl iau şi îl dau cu capul de toţi pereţiigii. Nu poate avea obrăznicia pe care o afişează în faţa ziariştilor atunci când este în faţa baronilor şi atunci şi-a spus că buncărul de la Ministerul Apărării este soluţia, la Ministerul Apărării fiind unitate militară. (…) Oricât s-ar ascunde în buncărul de la Ministerul Apărării, Victor-Viorel Ponta nu va scăpa de responsabilitatea pe care şi-a asumat-o să apere corupţii – pentru că asta a promis partidului, că îi apără de justiţie În schimb, va face ca România să fie privită ca o mare curiozitate – premierul refugiat într-un buncăr într-o unitate militară, pentru a conduce de acolo Executivul. Este fără precedent în UE şi arată imaginea unui om care a cedat nervos’, a spus preşedintele Băsescu.

De remarcat că Antonescu a fost primul care a rostit acest discurs, Traian Băsescu venind la 2 ore distanță, după conferința de presă a liderului PNL.

%d blogeri au apreciat asta: