Arhiva | 5:37 pm

PANICAT DE AVERTISMENTUL PRESEDINTELUI RUSIEI VLADIMIR PUTIN, „RAZBOINICUL MARINER”,TRAIAN BASESCU ,FACE APEL LA PACE!

28 apr.

Președintele Traian Băsescu face apel la președintele Rusiei, Vladimir Putin, să condamne ferm acțiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk și să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcționare a Misiunii OSCE în estul Ucrainei, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

 

Potrivit sursei citate, președintele Traian Băsescu a luat act cu „preocupare” de acțiunile separatiștilor pro-ruși din localitatea Slaviansk (Ucraina), care au reținut opt observatori occidentali membri ai Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) pe 25 aprilie.

„Acțiunea de reținere a reprezentanților din cadrul Misiunii OSCE chemați să monitorizeze situația din estul Ucrainei este un atac direct la eforturile internaționale de detensionare a situației și un gest ilegal din partea unor forțe paramilitare ilegitime. Tendința de negociere a eliberării membrilor misiunii, care au statut diplomatic, de către răpitori, contra unor infractori deținuți de autoritățile legale ale unui stat, are elementele unei luări de ostatici și a acțiunilor unui grup terorist”, se arată în comunicat.

Traian Băsescu consideră că orice acțiune de reținere ilegală, răpire, utilizare a civililor pașnici ca scuturi umane în operațiuni separatiste este în măsură să antreneze răspunderea penală pentru infracțiuni la adresa drepturilor omului.

„România condamnă orice separatism și utilizarea presiunilor de tip militar în soluționarea unor deziderate de natură politică”, se subliniază în comunicat.

Șeful statului face apel la președintele Rusiei să condamne acțiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk.

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, face apel la președintele Federației Ruse, domnul Vladimir Putin, să condamne ferm acțiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk și să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcționare a Misiunii OSCE în estul Ucrainei. De asemenea, separatismul militarizat ca argument pentru atingerea unor deziderate politice este sancționat penal în orice stat din lume care respectă normele și principiile dreptului internațional și care apără coexistența pașnică în Europa”, conchide Administrația Prezidențială.

AGERPRES.

COORDONATORUL CAMPANIEI PSD LA EUROPENE,LIVIU DRAGNEA ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU CARE INCALCA CONSTITUTIA: „SA INCETEZE CU PARTIDUL -POSETA!”

28 apr.

dragnea

Coordonatorul campaniei PSD la europene, Liviu Dragnea, a declarat luni ca partidul ii cere lui Traian Basescu sa nu se mai implice direct in campanie pentru Partidul Miscarea Populara.

“Dl Traian Basescu contiuna sa incalce Constitutia implicandu-se in campanie si militand deschis pentru PMP, partidul-poseta al Elenei Udrea. A participat vineri la dezbaterea organizata de PMP. Vreau sa-i reamintesc ca presedintele, chiar daca e jucator, nu are dreptul sa joace pentru niciuna din echipele politice care intra in alegeri”, a declarat Liviu Dragnea.

“Facem un apel la presedinte sa inceteze promovarea electorala si sa-i lase pe ai sai, pe Udrea, pe Baconschi, pe Florin Popescu, sa-si faca singuri campanie”, a mai spus Dragnea.

PURTATOAREA DE CUVINTE „TUTARA”,LUI CRIN „CHUCKY”ANTONESCU, CRISTINA POCORA,FOSTA CRUCERU:”TOTI LIDERII PNL-ANTONESCU ,RECITA IN SINCRON:”CON ANTONESCU CRIN!”

28 apr.

pnl tv

După ce purtătorul de cuvânt al PNL a ieșit astăzi declarând că PSD  a dezvăluit ”ultima piesă dintr-o schemă tactică demult pusă la cale în laboratoarele” sale, ce are ca ”obiectiv final acapararea totală a puterii în România”, a venit rândul și altor membri de partid care să recite aceeași poveste.

Printre cei care au preluat mesajele transmise cel mai probabil de Departamentul de comunicare al partidului se numără pe lângă Cristina Pocora și senatorul Cătălin Boboc, ca și fostul ministru al culturii, deputatul Gigel Știrbu.

Astfel, Știrbu a declarat și el că ştia de un an că PSD îşi doreşte să aibă candidat propriu la prezidenţiale, arătând că, din păcate, cetăţenii sunt obligaţi să asiste la ‘reprezentaţii de prost gust’ pe scena politică, în care ‘întreaga suflare a baronilor PSD’ îi cere lui Victor Ponta să candideze la Preşedinţie: ‘Victor Ponta şi PSD reprezintă întruchiparea minciunii în politica românească. La sfârşitul săptămânii trecute toţi românii au putut afla, dacă mai era vreun dubiu, că de fapt Uniunea Social Liberală nu mai există pentru că Victor Ponta şi liota sa adunată sub umbrela marelui Partid Social Democrat şi-au dorit să aibă candidat propriu la prezidenţiale, să-l mute pe locatarul din Palatul Victoria la Palatul Cotroceni. Partidul Naţional Liberal ştia de un an de zile că acesta este planul mişelesc al lui Victor Ponta şi partidul său şi n-a putut fi spectator la piesa de teatru regizată în faţa românilor. Victor Ponta pretindea că e fecioară la televizor, jurându-se că este exclusă candidatura sa la prezidenţiale şi că nu-şi doreşte să schimbe funcţia de premier cu cea de preşedinte. Ar trebui să îi fie ruşine că a minţit un întreg popor, şi nu mă refer aici doar la electoratul PNL şi USL, ci la toţi cei care sunt chemaţi la urne la sfârşitul acestui an‘.

O declarație pe aceeași linie a avut și senatorul Cătălin Boboc, care a declarat, la rândul său, că PSD a pus la punct un plan diabolic de a controla toată puterea în ţară printr-o candidatură a lui Victor Ponta la Preşedinţie: ‘Ni s-a devoalat în cele din urmă, la acest sfârşit de săptămână, cauza reală pentru care Partidul Social Democrat a rupt Uniunea Social Liberală. Motivul adevărat, şi nu minciunile pe care le-a tot propagat PSD prin aparatul său de propagandă, este intenţia clară a premierului Victor Ponta de a candida la alegerile prezidenţiale de la finalul acestui an. Majoritatea cetăţenilor României ştia că această hotărâre fusese luată demult de către social-democraţi, cu luni de zile înaintea ruperii USL. În acest fel, PSD a trădat încrederea românilor, în special a celor care îşi dăduseră votul pentru ca proiectul USL să fie pus în aplicare‘.

Citește și: PNL dezvăluie ultima piesă din schema tactică a PSD

Ceva mai devreme, același mesaj era transmis de colega lor de partid Cristina Pocora care spunea că ‘s-a confirmat, în sfârşit, ceea ce Partidul Naţional Liberal ştia de mai bine de un an de zile, şi anume faptul că Victor Ponta va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. Iată motivul pentru care Victor Ponta şi Partidul Social Democrat au împins spre ruperea Uniunii Social Liberale şi au ales să trădeze în acest fel voturile milioanelor de români care au creditat această alianţă cu încrederea lor

CRIN „CHUCKY”ANTONESCU HUIDUIT LUNI IN MUNICIPIUL HUNEDOARA ,DE SIMPATIZANTII PNL!

28 apr.

antonescu crin

Liderul PNL Crin Antonescu a fost huiduit luni, in municipiul Hunedoara, de o serie de simpatizanti PNL.

Acestia i-au reprosat liderului PNL iesirea de la guvernare, potrivit presei locale. Cei care l-au huiduit au fost simpatizanti PNL adusi de partid la fata locului.

Evenimentul s-a produs cand Antonescu a venit la sediul PNL Hunedoara, de unde urmeaza sa plece la Deva la o reuniune de partid la Sala Sporturilor.

PRESEDINTELE PARTIDULUI CONSERVATOR (PC),DANIEL CONSTANTIN SUSTINE CA PRIN DECLARATIILE SALE CA VA FI MAI RAU DECAT TRAIAN BASESCU,CRIN „CHUCKY” ANTONESCU NU VA AJUNGE NICIODATA PRESEDINTELE ROMANIEI!

28 apr.

Președintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin, susține că liderul PNL, Crin Antonescu, nu va ajunge niciodată președintele României și că afirmațiile sale despre faptul că nu va încheia un pact de coabitare cu premierul dacă va fi ales la Cotroceni reprezintă un atac la adresa românilor.

 

„A fost un atac la cetățeni, pentru că domnul Crin Antonescu vine și prezintă într-un fel platforma program prin care spune că România dacă va ajunge să fie condusă de domnia sa va fi mai rea decât a făcut-o Traian Băsescu. Deci, din punctul acesta de vedere, atacul principal a fost la cetățeni, dar eu — ca și partener sau fost partener al lui Crin Antonescu — nu aș fi crezut vreodată că unul dintre colegii mei din USL își propune să fie mai rău decât Traian Băsescu. (…) Domnul Crin Antonescu și-a dat acum arama pe față și a arătat că de la început a dorit să omoare USL, de aceea este și deranjat de sloganul pe care noi l-am susținut că USL Trăiește!, noi ne refeream la spiritul USL și îl asigur și pe domnul Crin Antonescu și pe domnul Traian Băsescu, care încearcă zi de zi să omoare acest spirit, că USL, spiritul USL, va merge mai departe prin alianța electorală PSD-UNPR-PC”, a declarat Daniel Constantin la Parlament.

Președintele PC a afirmat că Antonescu nu va ajunge niciodată președinte al României.

„Cu astfel de platformă program, eu mă întreb dacă sunt colegi din PNL care mai susțin o astfel de platformă, prin care domnul Antonescu își propune pentru România să facă lucruri mai rele ca și președinte. Eu cred că niciodată nu va mai ajunge Crin Antonescu (președinte — n.r.) și cred că principala vină îi aparține domniei sale”, a arătat Constantin.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat duminică la Ploiești că premierul Victor Ponta îl va regreta pe președintele Traian Băsescu, întrucât, dacă va câștiga alegerile prezidențiale, liderul liberalilor spune că nu va încheia un pact de coabitare cu prim-ministrul.

„Vom avea alegeri prezidențiale, vom avea un președinte liberal și, sperând să fiu acel președinte liberal, îi spun lui Victor Ponta de pe acum: ‘Ai simțit ceva. Ai să îl regreți pe Băsescu. O să îl regreți dintr-un singur motiv, acela că eu, dacă ajung președinte, nu fac pact de coabitare, pentru că mie îmi ajunge Constituția, îmi ajung legile țării și îmi ajunge votul pe care oamenii trebuie să mi-l dea ca să ajung președinte. Nu am nevoie de coabitări, de baroni, nu am nevoie de Ghiță (Sebastian Ghiță — n.r.)”, a afirmat Antonescu în discursul susținut cu ocazia lansării candidaților PNL pentru alegerile europarlamentare.

AGERPRES.

FOSTUL PREMIER AL ROMANIEI,DETINUTUL POLITIC AL REGIMULUI TRAIAN BASESCU,ADRIAN NASTASE A DECLARAT LUNI ,LA TRIBUNALUL BUCURESTI CA S-A GANDIT SA RENUNTE LA CETATENIA ROMAN!

28 apr.

Fostul premier Adrian Năstase a declarat luni, la Tribunalul București, că s-a gândit la un moment dat să renunțe la cetățenia română, iar justiția i-a oferit „un concept de moarte civilă” prin interzicerea dreptului de a mai candida la o funcție publică pe o perioadă de cinci ani.

 

Declarația a fost făcută în procesul în care el a solicitat judecătorilor contopirea pedepselor primite în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”.

Adrian Năstase i-a spus judecătoarei care se ocupă de acest caz că ar trebui să țină seama și de faptul că a fost achitat în dosarul „Mătușa Tamara”.

De asemenea, el consideră că, prin aplicarea pedepsei complementare de interzicere a unor drepturi civile pe o perioadă de 5 ani de zile, printre care și dreptul de a fi ales într-o funcție publică, Justiția i-a oferit „un concept de moarte civilă”.

„M-am gândit, la un moment dat, să renunț la cetățenia română”, a mai spus Năstase.

Procurorul de ședință a fost de acord cu cererea de contopire a pedepselor primite de Adrian Năstase în cele două dosare, însă a solicitat ca la pedeapsa rezultată de 4 ani să fie adăugat un spor de un an închisoare.

Unul dintre motivele invocate de procurorul DNA a fost faptul că sunt cu atât mai grave faptele pentru care a fost condamnat Năstase, cu cât el a ocupat funcții importante în stat.

De cealaltă parte, avocații au depus la dosar un CV al lui Năstase și au arătat că pedepsele primite de fostul premier au fost orientate spre minimum prevăzut de legea penală.

Avocatul Viorel Roș a arătat că nu trebuie aplicat un spor de pedeapsă, pentru că fostul premier nu are nevoie să fie reeducat, „pentru că el este educat prin definiție”.

„A scris sute de articole și studii. A fost invitat să țină cursuri la Sorbona. A scris o bibliotecă, cât alții nu citesc o viață întreagă”, a mai spus avocatul.

Avocații au solicitat instanței contopirea pedepselor, însă fără acordarea unui spor.

Instanța se va pronunța în acest caz pe 8 mai.

Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul „Zambaccian”. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calității”, din care a efectuat opt luni de detenție, fiind eliberat condiționat. Prin contopirea celor două pedepse și dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiționată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.

În dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul șef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China și contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu și București.

În dosarul „Trofeul calității”, Adrian Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ”influența sau autoritatea funcției de președinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calității în construcții” cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, la care urma să participe.

AGERPRES.

PREMIERUL VICTOR PONTA ATAC DUR LA CRIN „CHUCKY” : ” NU VEI AJUNGE PRESEDINTE!,NU-L VOI REGRETA PE BASESCU!”

28 apr.

victor ponta

Premierul Victor Ponta i-a răspuns președintelui PNL Crin Antonescu care i-a transmis ieri că în cazul în care va ajunge el președinte îl va regreta pe actualul președinte pentru că el nu va semna pacte de coabitare.

“Se înșeală. Nu o să îl regret niciodată pe Băsescu, din punctul asta de vedere poate sa stea liniștit. Domnul Antonescu nu va ajunge președintele României așa că nu avem ce pact de coabitare să semnăm. Ar fi avut cele mai mari șanse dacă rămânea candidatul USL”, a spus premierul Victor Ponta.

PREMIERUL VICTOR PONTA A FELICITAT GUVERNUL DE LA CHISINAU,CONDUS DE PREMIERUL IUIRE LEANCA SI CETATENII R.MOLDOVA PENTRU LIBERALIZAREA VIZELOR DE CALATORIE IN SPATIUL EUROPEAN,INCEPAND CU 28 APRILIE 2014!

28 apr.

Premierul Victor Ponta felicită Guvernul Republicii Moldova și cetățenii acestei țări pentru liberalizarea vizelor de călătorie în spațiul european începând de luni, se arată într-un comunicat remis AGEPRES.

 

„Țin să felicit Guvernul de la Chișinău, precum și toți cetățenii Republicii Moldova, pentru liberalizarea vizelor de călătorie în spațiul european, începând cu 28 aprilie 2014. Republica Moldova devine astfel primul stat din cadrul Parteneriatului Estic care se bucură de această libertate europeană fundamentală care este libertatea de circulație. Este o veste mult așteptată de fiecare cetățean de peste Prut, de toți cei care cred cu tărie în idealul european, în revenirea Republicii Moldova în comunitatea de valori căreia îi aparține în mod firesc și acolo unde îi este locul — în Uniunea Europeană”, afirmă Ponta în mesajul transmis cu ocazia liberalizării vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova.

El arată că această decizie a fost anunțată, în premieră, de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o la Bruxelles împreună cu premierul moldovean, Iurie Leancă, în noiembrie anul trecut.

„Sunt bucuros că demersurile noastre au dat roade și, iată, se materializează. Decizia de ridicare a vizelor a fost obținută în urma unui proces cuprinzător de reforme legislative și administrative care a implicat întreaga administrație de la Chișinău și a necesitat, pe parcursul ultimilor patru ani, susținerea clasei politice și a societății de peste Prut. Liberalizarea vizelor este atât o binemeritată răsplată a acestui efort comun, al autorităților și cetățenilor deopotrivă, cât și o dovadă a sprijinului de care se bucură, în plan european, procesul integrării europene a Republicii Moldova”, afirmă prim-ministrul.

Ponta menționează că va avea în curând ocazia să-i adreseze prim-ministrului Iurie Leancă și în mod direct felicitările sale și ale Guvernului României pentru această reușită.

„Voi reconfirma, totodată, angajamentul nostru ferm față de parcursul european al Republicii Moldova, față de angajarea acesteia pe un traseu democratic și european ireversibil”, conchide Ponta.

AGERPRES.

DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU L-O PE PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVEI,NICOLI TIMOFTI PENTRU ELIMINAREA VIZELOR PENTRU UE!

28 apr.

Basescu-Timofti-imbratisati-Chisinau

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis luni, 28 aprilie a.c., un mesaj cu ocazia intrării în vigoare a deciziei privind introducerea Republicii Moldova printre statele ai căror cetățeni vor putea circula fără viză în spațiul Schengen.

Vă prezentăm textul mesajului:

„Vreau să îmi exprim deplina satisfacţie pentru faptul că de astăzi cetăţenii Republicii Moldova vor putea să călătorească liber în Europa, fără vize. Din păcate, această apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană se petrece pe fundalul violenţelor şi presiunilor politice făcute de Rusia asupra unor ţări independente şi suverane, Ucraina şi Republica Moldova, ai căror cetăţeni şi-au exprimat clar opţiunea de a se racorda la spaţiul de civilizaţie politică occidentală. Pe de altă parte, asistăm la apropierea dintre NATO și UE în fața unei primejdii comune, Rusia. Europenii realizează acum importanţa vitală a solidarităţii şi a unei acţiuni politice comune, pragmatice, care să pună capăt presiunilor ruseşti. 

Fireşte, dreptul la libera circulaţie în UE va trebui să fie asumat cu deplină responsabilitate de fiecare persoană. Un drept nu este un dat, acesta poate fi retras dacă nu sunt îndeplinite şi obligaţiile pe care trebuie să le accepte orice cetăţean al Europei. Este nevoie de dialog, de cunoaşterea şi de asumarea unor principii pe care se sprijină identitatea noastră în Europa. Mai ales în contextul internaţional tensionat pe care îl traversăm avem nevoie să ne stabilim clar priorităţile, să consolidăm încrederea şi respectul fără de care nu vom avea capacitatea să edificăm un viitor comun într-o lume demnă şi liberă, democratică. 

Sunt convins că atât liberalizarea circulaţiei în UE pentru cetăţenii moldoveni, cât şi apropiata semnare a Acordul de asociere şi de liber-schimb va consolida parcursul european al Republicii Moldova. Acest lucru este o prioritate pentru România şi vom susţine, prin toate mijloacele de care dispunem, integrarea Republicii Moldova în marea familie europeană.

INTAIUL DEMENT AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU SIMTE FIORI RECI DIN CAUZA MEDICULUI RAED ARAFAT SI LEGEA SANATATII!

28 apr.

basescu

Președintele Traian Băsescu își aduce aminte de episoadele din anul 2012, atunci când a încercat să treacă o nouă Lege a Sănătății, împreună cu Guvernul Boc. La vremea respectivă, președintele a avut o dispută cu Raed Arafat, în urma căreia au început ample proteste în Piața Universității. 

”Eu am plătit costuri imense pentru Legea Sănătății, în ianuarie 2012”, a spus președintele, care a acuzat mafia din sistemul medical că s-a opus acelei legi.

Traian Băsescu le-a transmis medicilor că în cazul în care ar fi susținut legea Sănătății, ”acum ar fi avut venituri mult mai mari, apropiate de ceea ce câștigă acum prin fraudă a sistemului, dar fără riscul procurorului”.

Președintele a lansat un atac extrem de dur la adresa medicilor, pe care a spus că-i respectă, dar le-a reproșat că duc o adevărată campanie de căpușare a sistemului medical prin intermediul spitalelor și cabinetelor private, care subzistă pe banii spitalelor de stat.

CRISTINA CAZANGIU ,VICEPRIMAR LIBERAL,ACUZE DURE LA ADRESA LUI CRIN „CHUCKY” ANTONESCU SI „TUTARUL” SAU,MIHAI VOICU: „M-AU EXECUTAT!,A FOST O REGLARE DE CONTURI!,VOI RAMANE IN PNL,AM MAJORITATEA!

28 apr.

Acuzații dure la conducerea PNL: ”M-au executat! A fost reglare de conturi!”

 
Antonescu

La PNL e război în toată regula, iar Crin Antonescu încearcă să își fidelizeze apropiații, probabil pentru furtuna de după europarlamentare. La solicitarea lui Mihai Voicu, lider PNL Dolj, întregul Birou Politic al PNL Craiova a fost destituit, cu girul lui Crin Antonescu. 

Citește și: A început războiul: o filială PNL, decapitată la ordinul lui Antonescu

De menționat că în urmă cu o lună, PNL Dolj a dorit schimbarea lui Mihai Voicu din funcția de președinte. Atunci, liderul Crin Antonescu a mers de urgență în teritoriu și l-a salvat pe Voicu.

Citește și: Antonescu se impune: a salvat un greu PNL de la mazilire

Pentru a afla ce s-a întâmplat la Craiova, am vorbit cu fostul lider al BP Craiova, Cristina Calangiu. Prin schimbarea Cristinei Calangiu, PNL ar putea pierde și funcția de viceprimar al Craiovei.

”Astăzi nu a fost sub nicio formă o chestiune legată de partea politică, ci a fost pur și simplu o reglare de conturi. Eu am discuții mari cu conducerea partidului de aici de la noi (Craiova n.r.), cu Mihai Voicu, cu care sunt certată de vreo 8 ani. Nu din cauza domnului Ene s-a întâmplat ce s-a întâmplat, că el tot un trădător rămâne, nu pleci de la PNL la PSD, dacă ai ceva în cap. Ideea este că Mihai Voicu ne-a dus pe toți în pragul nebuniei cu un fel de a conduce pe care nu-l mai înțelege nici el și astăzi era vorba, știți că noi o să avem alegeri interne după europarlamentare, pentru că ne-a plecat jumătate din BP și așa, ca o simulare a respectării Statutului, vor face alegeri interne. Ca pondere, delegația din Craiova reprezintă o treime, ori dânsul era absolut convins că nu voi opta pentru dânsul ca președinte și atunci a ales acest moment prielnic, pentru că avea majoritate confortabilă în Biroul Județean și m-a executat. E simplu! Noi certați suntem de 8 ani, nu are legătură cu partea politică. Dacă ar fi putut, m-ar fi executat mai de mult”, a declarat Cristina Calangiu, pentru STIRIPESURSE.RO.

Cristina Calangiu dă asigurări că nu va pleca din PNL și va rămâne viceprimar al Craiovei, în ciuda deciziei lui Mihai Voicu.

”Eu l-am ajutat pe dânsul să ajungă președinte acum mulți, mulți ani, trebuie să-mi fac mea culpa. Ce-și face omul cu mâna lui se numește lucru manual. Eu nu am plecat din PNL, sunt încă viceprimar, sunt membru în Biroul Politic Județean. Un singur lucru i-am spus: este o tactică dezastruoasă să împuști calul din căruța în care stai. Dânsul e bucureștean, nu are nicio treabă cu politica la Craiova, ține postul ăsta ocupat în interesul dânsului și s-a gândit să-l omoare pe ăla care-i face scor de foarte mulți ani.

Ce motiv a invocat conducerea pentru a vă mazili. ”Ăsta e ultimul slogan: sunt prea vândută PSD-ului! Dacă eu pot să fiu vândută PSD, care sunt de 12 ani în partidul ăsta, mă rog”.

Cristina Calangiu susține că i-a explicat, acum o lună, situația și lui Crin Antonescu, dar s-a lovit de un zid.

”Acum nu am mai încercat. Recunosc că știu de o săptămână ce se pregătește, dar nu am încercat, nu am vrut. Acum o lună, la Delegația Teritorială i-am explicat foarte pe îndelete, dacă asta a fost decizia dânsului, eu ce să mai spun?”.

Referitor la o eventuală schimbare a sa din funcția de viceprimar al Craiovei, Cristina Calangiu ne-a explicat că va rămâne în această funcție atât cât i se va permite.

”Dacă mă schimbă PSD-ul, care-i problema? Ce să-mi ia? Boii de la căruță? Eu sunt medic, nu rămân fără alternative. Eu rămân în PNL, cel puțin deocamdată, pentru că am și eu responsabilitățifață de oamenii care au fost executați odată cu mine. Ce vină au acei oameni? Eu am și alte responsabilități”.

Pentru a vedea ce se întâmplă cu funcția de viceprimar al Craiovei, am mers direct la sursă și am întrebat-o pe Lia Olguța Vasilescu, dacă va face vreo. ”Deocamdată nimic. Nu am niciun motiv, că eu am majoritate și fără PNL”, ne-a precizat primarul Craiovei.

PRESEDINTELE P.E.MARTIN SCHULTZ , DESPRE ATACUL AGRESIV A LUI TRAIAN BASESCU LA ADRESA SA :”POATE UN CONSILIER I-O DAT HARTIILE GRESITE!”

28 apr.

martin_schulz

Presedintele Parlamentului European Martin Schulz a declarat duminica la Antena 3 ca atacurile presedintelui Traian Basescu la adresa sa s-ar putea datora unei erori facute de consilieri, care “poate i-au dat hartiile gresite”.

“Nu voi comenta ce a spus despre mine, nu voi raspunde la acelasi nivel pentru ca respect presedintele Romaniei, institutia prezidentiala. Vreau sa precizez insa ca in mine Romania a avut un sprijin intotdeauna si ea si Republica Moldova. M-am intalnit cu lideri din Republica Moldova si am subliniat ca pot conta pe noi ca sprijin in Uniunea Europeana, pentru aderarea in UE. Cred ca s-a inselat, in afirmatiile facut. Poate unul dintre consilierii sai i-a dat hartiile gresite”, a spus Martin Schulz.

Premierul Victor Ponta a adaugat la randul sau ca presedintele Traian Basescu a uitat ca “vorbea de bine” de Martin Schulz cand ii prezenta pactul de coabitare la Bruxelles.

“Mi s-a parut inacceptabila pozitia presedintelui. (…) Dupa alegerile din 2012, vorbea de bine de domnul Schultz, cand ii dadea hartii sa ii arate ca s-a inteles cu prim-ministrul, ca e un presedinte constitutional”, a spus Ponta.

PRESEDINTELE P.E.,SOCIALISTUL MARTIN SCHULTZ :TRAIAN BASESCU ARE DOUA FETE!

28 apr.

martin_schulz

Președintele Parlamentului European, socialistul Martin Schulz, a refuzat duminică seara, într-o emisiune televizată, să comenteze criticile președintelui României la adresa sa. El s-a declarat, totuși, surprins de acestea, precum si de cazul Gabi Firea, precizând că la nivel instituțional a avut o cooperare foarte bună cu Traian Băsescu.

El a spus ca la nivel european a colaborat intotdeauna foarte bine cu Traian Basescu.

„L-am respectat mereu și m-am simțit respectat de domnia sa. La Bruxelles este puțin diferit față de cum este la București”, a declarat Martin Schulz la Antena 3.

Video

MYLENE FARMER – C’EST DANS L’AIR!

28 apr.

Video

JESSIE J – WHO YOU ARE!

28 apr.

%d blogeri au apreciat: