FOSTUL PREMIER AL ROMANIEI,DETINUTUL POLITIC AL REGIMULUI TRAIAN BASESCU,ADRIAN NASTASE A DECLARAT LUNI ,LA TRIBUNALUL BUCURESTI CA S-A GANDIT SA RENUNTE LA CETATENIA ROMAN!

28 apr.

Fostul premier Adrian Năstase a declarat luni, la Tribunalul București, că s-a gândit la un moment dat să renunțe la cetățenia română, iar justiția i-a oferit „un concept de moarte civilă” prin interzicerea dreptului de a mai candida la o funcție publică pe o perioadă de cinci ani.

 

Declarația a fost făcută în procesul în care el a solicitat judecătorilor contopirea pedepselor primite în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”.

Adrian Năstase i-a spus judecătoarei care se ocupă de acest caz că ar trebui să țină seama și de faptul că a fost achitat în dosarul „Mătușa Tamara”.

De asemenea, el consideră că, prin aplicarea pedepsei complementare de interzicere a unor drepturi civile pe o perioadă de 5 ani de zile, printre care și dreptul de a fi ales într-o funcție publică, Justiția i-a oferit „un concept de moarte civilă”.

„M-am gândit, la un moment dat, să renunț la cetățenia română”, a mai spus Năstase.

Procurorul de ședință a fost de acord cu cererea de contopire a pedepselor primite de Adrian Năstase în cele două dosare, însă a solicitat ca la pedeapsa rezultată de 4 ani să fie adăugat un spor de un an închisoare.

Unul dintre motivele invocate de procurorul DNA a fost faptul că sunt cu atât mai grave faptele pentru care a fost condamnat Năstase, cu cât el a ocupat funcții importante în stat.

De cealaltă parte, avocații au depus la dosar un CV al lui Năstase și au arătat că pedepsele primite de fostul premier au fost orientate spre minimum prevăzut de legea penală.

Avocatul Viorel Roș a arătat că nu trebuie aplicat un spor de pedeapsă, pentru că fostul premier nu are nevoie să fie reeducat, „pentru că el este educat prin definiție”.

„A scris sute de articole și studii. A fost invitat să țină cursuri la Sorbona. A scris o bibliotecă, cât alții nu citesc o viață întreagă”, a mai spus avocatul.

Avocații au solicitat instanței contopirea pedepselor, însă fără acordarea unui spor.

Instanța se va pronunța în acest caz pe 8 mai.

Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul „Zambaccian”. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calității”, din care a efectuat opt luni de detenție, fiind eliberat condiționat. Prin contopirea celor două pedepse și dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiționată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.

În dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul șef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China și contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu și București.

În dosarul „Trofeul calității”, Adrian Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ”influența sau autoritatea funcției de președinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calității în construcții” cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, la care urma să participe.

AGERPRES.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: