Arhiva | 11:59 am

DEMENTUL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU VREA CA „MOSIA SA ,ROMANIA”,SA FIE CONDUSA DE OAMENI COMPETENTI,SPECIALISTI LOIALI REGIMULUI MAFIOT BASESCU!

11 mai

Președintele Traian Băsescu a declarat duminică, la Timișoara, că statul este ineficient pentru că nu acceptă să fie gestionat de oameni competenți iar în funcțiile de conducere sunt numiți de multe ori oameni politici care nu sunt întotdeauna și cei mai buni specialiști.

 

El a dat ca exemplu, printre altele, faptul că instituțiile statului au ajuns să fie considerate „moșii ale partidelor”, fiind nevoie ca Serviciul Român de Informații să intervină în rezolvarea unor cazul de evaziune fiscală, și nu instituțiile statului care au această îndatorire.

În altă ordine de idei, Traian Băsescu a mai declarat că în ultima zi de mandat va reveni la Sânnicolau Mare, localitate în care a decis să mai candideze la un mandat de președinte.

Șeful statului a fost invitat de Filiala Timiș a Fundației „Mișcarea Populară” la o dezbatere cu tema ‘Continuăm reforma statului’, la care participă și candidatul PMP pentru funcția de deputat al Colegiului 3 Timișoara, Daniel Funeriu.

AGERPRES.

INCOMPETENTUL TRAIAN BASESCU REVOLTAT PE AGENTIA DE RATING STANDARD &POOR’S CA MENTINE ROMANIA LA „JUNK!”

11 mai

Președintele Traian Băsescu a susținut, sâmbătă, la Arad, că agenția de rating Standard & Poor’s menține România în categoria nerecomandată pentru investiții, deși Bucureștiul are deficit sub 3% și creștere economică de 3,5%.

 

„Există o casă de acordare a ratingurilor, ea se numește Standard & Poor’s, care încă menține România la evaluarea de ”junk”, adică țară nerecomandată pentru investiții. Sunt trei agenții de rating recunoscute în lume: Fitch, Moody’s și Standard&Poor’s. Două din ele — Moody’s și Fitch — au dat României investment grade-ul de mult. Moody’s—ul nici măcar pe timpul crizei nu l-a retras. Dar există acest Standard & Poor’s, care și astăzi, după ce România are deficit sub 3% și creștere economică de 3,5% pe anul trecut, își permite să mențină România la calificativul ”junk”, nerecomandat pentru investiții”, a declarat președintele Băsescu.

El s-a declarat revoltat de „comportamentul” acestei agenții de rating, adăugând că românii așteaptă explicații după perioada de austeritate.

„Românii au acceptat sacrificiile de reechilibrare macroeconomică, cu reduceri de salarii, cu creșteri de TVA, iar o agenție de rating nu-și poate permite să se joace cu calificativul unei țări care și-a făcut treaba. Noi n-am fost din categoria țărilor care și-au prelungit criza până în zilele noastre. Din 2008, tot vedem că și Grecia, și Portugalia, și Spania, și Irlanda abia au ajuns, unele dintre ele, pe la jumătate și cer reeșalonări și regândiri de program. România a avut curajul să își ia măsurile obligatorii pentru ca imediat să-și poată relua creșterea. De aceea, acest Standard & Poor’s mi se pare extrem de incorect față de România, nedându-i calificativul de țară sigură pentru investiții”, a mai declarat președintele Traian Băsescu.

AGERPRES.

GUVERNATORUL COLONIEI USA,TRAIAN BASESCU DE FRICA CA DMITRI ROGOZIN ,VICEPREMIERUL RUS ,ARE RESTRICTII DE A SURVOLA ROMANIA SE SPALA PE MAINI CA”PONTIU DIN PILAT!”

11 mai

basescu 1

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, despre restricţia intrării vicepremierului rus Dmitri Rogozin în spaţiul aerian românesc, că el crede că “cei care au luat decizia” “ştiu ce fac şi cum interpretează restricţiile puse unor persoane”, Rogozin fiind una dintre aceste persoane, noteaza Mediafax.

“Cei care au luat decizia cred că ştiu ce fac şi cum interpretează restricţiile puse unor persoane. Rogozin este una dintre persoane. Să-i fie de bine”, a spus Traian Băsescu, întrebat de jurnalişti despre faptul că Rogozin a acuzat că România că nu-i permite trecerea prin spaţiul său aerian.

Întrebat cum a reuşit aeronava să traverseze România, preşedintele a răspuns: “Nu ştiu cum au interpretat autorităţile române, dar nu Rogozin mă frământă pe mine acum”, a spus şeful statului.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a afirmat într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter, din Transnistria, citat de agenţia Itar-Tass: “La solicitarea Statelor Unite, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec”.

TRAIAN BASESCU PANICAT DE AVERTISMENTUL DAT DE VICEPREMIERUL RUS DMITRI ROGOZIN ,AL CARUI AVION A FOST INTORS LA ORDINUL USA,DE LA CHISINAU!

11 mai

Avionul în care vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a sosit vineri la Chișinău, pentru a participa la festivitățile dedicate Zilei Victoriei la Tiraspol, a fost întors din zbor, iar el a plecat la Moscova cu o cursă de linie.

 

Avionul lui Rogozin a fost întors de către autoritățile ucrainene, dar acesta nu se afla în avionul respective, transmite Publika TV, care citează reprezentanți ai ambasadei Ucrainei de la Chișinău și ai Ministerului moldovean de Externe. ‘Reprezentanții Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova au declarat pentru Publika TV că Rogozin nu se afla la bordul aeronavei. Și reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău au confirmat faptul că avionul a făcut cale întoarsă după ce a intrat în spațiul aerian al Ucrainei, însă au precizat că vicepremierul rus a plecat spre capitala Rusiei din Chișinău cu un avion de linie’, potrivit Publika TV.

Rogozin a întreprins o vizită la Tiraspol, prin Chișinău, fără a o coordona cu autoritățile Republicii Moldova. El a nu a exclus vineri posibilitatea recunoașterii independenței Transnistriei. Rogozin a declarat presei din regiune că problema recunoașterii internaționale a independenței Transnistriei este una complicată, dar a adăugat că ‘totul va depinde de cum va evolua situația’, potrivit agenției oficiale de știri de la Tiraspol Novosti PMR. Rogozin s-a referit la principiul internațional al integrității teritoriale, dar a adăugat că în unele cazuri, cum a fost în Crimeea, dreptul la autodeterminare poate prevala. ‘În dreptul internațional există prioritatea dreptului la integritate teritorială și el se bucură de un respect special, dar când există un pericol în ce privește viața și securitatea cetățenilor care locuiesc într-o parte sau alta a țării, atunci dreptul la autodeterminare devine mai presus decât cel la integritatea teritorială. Tocmai acest lucru s-a întâmplat în Crimeea’, a declarat Rogozin, citat de Novosti PMR. De asemenea, Rogozin a avertizat Chișinăul ‘cu cele mai grave urmări’ dacă va semna Acordul de asociere cu UE și i-a cerut să amâne semnarea acestuia până după alegerile parlamentare care urmează să se desfășoare la sfârșitul anului.

Rogozin a scris sâmbătă pe contul său de Twitter că, la solicitarea SUA, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul său. „La solicitarea SUA, România și-a închis spațiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu mă lasă din nou să trec. Data viitoare voi zbura la bordul (aeronavei) TU-160”, a scris, pe contul său de Twitter în limba engleză, Dmitri Rogozin, care se afla de vineri într-o vizită în Transnistria, necoordonată cu autoritățile Republicii Moldova. „Voi zbura, în pofida interdicției”, a mai scris vicepremierul rus, într-o postare ulterioară.

Ministerul Afacerilor Externe român califică drept o „declarație foarte gravă” amenințarea vicepremierului rus Dmitri Rogozin cu folosirea unui bombardier strategic, în condițiile în care România și-ar fi închis spațiul aerian pentru avionul său. „Ministerul Afacerilor Externe apreciază că amenințarea cu folosirea unui bombardier strategic rus, de către un vicepremier rus, reprezintă o declarație foarte gravă, în actualul context regional, în care Federația Rusă a încălcat suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, iar forțe separatiste proruse violează grav ordinea publică din statul vecin”, precizează Biroul de presă al MAE, într-un comunicat.

AGERPRES.

„ICONOMISTUL SEF AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU SI CELE 105 MILIOANE DE EUROI,PUSE LA DISPOZITIA UE PENTRU TINERII DIN ROMANIA!

11 mai

Președintele Traian Băsescu a susținut sâmbătă, la Arad, că Uniunea Europeană a alocat României 105 milioane de euro pentru tineri, fonduri care trebuie cheltuite în perioada 2014-2015, în caz contrar fiind redistribuite pentru alte tipuri de programe.

 

„Mecanismele prin care acești bani trebuie să fie puși la dispoziția tinerilor nu au fost create, iar tinerii nu știu că Uniunea Europeană le-a dedicat 105 milioane de euro, care trebuie cheltuiți în 2014 și 2015, pentru a se crea locuri de muncă pentru ei”, a precizat președintele Băsescu.

De asemenea, șeful statului a vorbit și despre o altă resursă pusă la dispoziție de Uniunea Europeană, de 465 de milioane de euro, pentru România, pentru a crea locuri de muncă pentru persoanele defavorizate.

„Deci, pentru tineri — 105 milioane, iar pentru persoane defavorizate, în care tinerii intră, alte 465 de milioane, pentru a se crea întreprinderi mici și mijlocii. Cei 105 milioane sunt despărțiți de cele 465 de milioane, pentru că cele 465 de milioane pot fi utilizate și pe un spectru mai larg, spre exemplu să creezi IMM-uri în mediul rural, unde oamenii n-au locuri de muncă, pe când cei 105 milioane trebuie să fie utilizați strict pentru cetățeni ai României cu vârstă până la 35 de ani”, a explicat președintele Băsescu.

Președintele a spus că România nu are probleme cu șomajul în rândul tinerilor, dar a atras atenția că banii respectivi trebuie cheltuiți în interesul lor.

„Față de media UE, România are un șomaj acceptabil, deși în creștere față de anul 2010 și 2011. Dar în acest procent de 7,2% șomaj sunt euroregiuni, cum ar fi cele din sud și centru, unde șomajul în rândul tinerilor atinge 25%. Deci, acești bani trebuie utilizați aici, cei 105 milioane pot fi utilizați pe proiecte foarte simple, cu alocare imediată”, a precizat președintele Băsescu.

Traian Băsescu a mai explicat mecanismul de funcționare a fondurilor alocate în perioada următoare de la Bruxelles.

„În Consiliul European s-a stabilit că fiecare stat membru care dorește să creeze locuri de muncă pe programe naționale poate să pună în garanție la Banca Europeană de Investiții o sumă care este repartizată pentru fonduri de coeziune. România, spre exemplu, are 21 de miliarde fonduri de coeziune din totalul de 43 de miliarde, cât este bugetul alocat de UE pentru exercițiul următor. Guvernul poate să pună în garanție un miliard de euro din cei 21 de miliarde și să primească de la BEI trei miliarde de euro, cu care să creeze locuri de muncă pentru persoane defavorizate, pentru tineri pe orice tip de program vrea să funcționeze, aceasta fiind o a treia și cea mai mare sursă de creare de locuri de muncă în proiecte dedicate”, a mai spus președintele Traian Băsescu.

AGERPRES.

DIN CICLUL CEI DOI MAFIOTI CARE AU JEFUIT ROMANIA,IL PADRINO ,TRAIAN BASESCU SI SLUGA SA EMIL BOBU,SCUZE BOC „PITICUL ATOMIC” LA REUNIUNEA PMP!

11 mai

boc basescu

“Avem 35 de taxe noi chiar dacă am ieșit de doi ani din criză și avem și creștere economică. E clar care este justificarea acestor taxe: aceea de a oferi bani de campanie electorală clientelei PSD-ului, furând din buzunarul românilor.”, a declarat fostul premier Emil Boc, care a participat, la Arad, alături de președintele Băsescu și membrii ai fundației și ai partidului Mișcare Populară, la dezbaterea – ”Integrarea tinerilor în piața muncii prin crearea de locuri de muncă, investiții  și creștere economică”.

La evenimentul organizat de Fundație, Emil Boc a menționat, în discursul său fatul că, deși rata generală a șomajului în România se află sub media Uniunii Europene, există în țară zone, unde procentul șomerilor depășește 25%. Fostul prim ministru  a adăugat că investițiile în crearea de noi locuri de muncă trebuie susținute printr-o politică fiscală adecvată, fapt ce nu s-a întâmplat, deoarece deși în perioada de criza România și Polonia aveau cel mai mare procent din PIB alocat investițiilor, în prezent țara noastră este pe un loc codaș.

“Acest guvern trăiește din programele fostei guvernări susținute de președinte. Printre acestea se numără programele StartUp, programele pentru IMM-uri, acordurile de finanțare, Codul Muncii, legea asistenței sociale sau cele patru coduri juridice. Acest guvern nu e preocupat să găsească noi oportunități de locuri de muncă, ci mai degrabă de scandaluri politice și stat apariții la televizor. Astăzi vedem un guvern și un premier care fac tot ce pot ca să îi denigreze pe cei care au salvat România”, a explicat primarul Clujului.

Alături de șeful statului și primarul Clujului, la dezbaterea organizată de Fundației Mișcarea Populară au mai participat președintele FMP, Marian Preda, președintele PMP, Eugen Tomac, deputatul PMP Elena Udrea, primarul Aradului, Gheroghe Falcă, eurodeputatul Siegfried Mureșan precum și deputații PMP, Florin Secară și Daniel Geantă.

Video

DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU A FOST HUIDUIT SAMBATA LA ARAD UNDE A PARTICIPAT LA O DEZBATERE A PARTIDULUI SAU FASCIST PMP!

11 mai

Câteva zeci de persoane s-au adunat la Arad, acolo unde președintele Traian Băsescu participă la o dezbatere inițiată de Fundația Mișcarea Populară.

Când a sosit președintele, aceștia au început să-l huiduie, iar jandarmii au intervenit și i-au ridicat pe aceștia.
Traian Basescu nu este cel care le-a taiat cu 15% pensiile parintilor meu dupa 40 ani de munca si nu este cel care i-a taiat cu 25% salariul sotiei mei in acelasi timp in care fata domniei sale isi achizitiona „din vanzari anterioare” un apartament de 1.000.000 euro. ..nu stiu cum sunt altii dar eu si in gaura sa sarpe il voi cauta si il voi apostrofa.
Traian Băsescu a fost întâmpinat cu huiduieli la Arad, unde participă la o dezbatere legată de intergrarea tinerilor pe piaţa muncii. Mai multe persoane au strigat mesaje antiprezidenţiale. Şeful statului a glumit pe seama manifestanţilor, despre care a spus că au fost trimişi acolo de adversarul său politic, Dan Voiculescu.

”Știu că i-a trimis Voiculescu” a spus Traian Băsescu, în momentul în care i-a auzit pe protestatari. Șeful statului a mers, sâmbătă, la un târg educațional organizat la Arad. Băsescu a participat, apoi, la dezbaterea „Integrarea tinerilor în piața muncii prin crearea de locuri de muncă, investiții și creștere economică,” organizată de Fundația „Mișcarea Populară”, scrie stareanatiunii.com.

%d blogeri au apreciat asta: