Arhiva | 5:19 pm

INAUGURAREA CELULEI „CORNELIU COPOSU”DE LA FORTUL 13,JILAVA VA AVEA LOC VINERI ,LA ORELE 12,00!

19 mai

Celula „Corneliu Coposu” de la Fortul 13 Jilava va fi inaugurată vineri, în cadrul seriei de evenimente ce marchează 100 de ani de la nașterea fostului lider țărănist, anunță Fundația Română pentru Democrație (FRD).

* In Memoriam Corneliu Coposu : 20 Mai, 2014 : Centenar Coposu *

Să strângem rândurile şi să promovăm Valorile!
"
Sub auspiciile Familiei Regale a României, Marți, 20 mai 2014, are loc la Ateneul Român un concert extraordinar, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea omului de stat Corneliu Coposu, figură legendară a democrației românești din secolul al XX-lea. Cu această ocazie va fi interpretată Simfonia a III-a Eroica de Ludwig van Beethoven.

Altețele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae vor lua parte la concertul de la ora 19, precum și la vernisajul de la ora 18.30 al expoziției de documente și fotografii dedicată lui Corneliu Coposu, din foaierul Ateneului.

***

Joi, 22 mai 2014, la ora 19.30, Majestatea Sa Regele a autorizat pe Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare să ofere un dineu, la Palatul Elisabeta, în memoria lui Corneliu Coposu. Principesa Moștenitoare, împreună cu Principele Radu, vor fi gazdele unui număr de treizeci de personalități din viața românească, printre care se vor număra doamnele Rodica Coposu și Flavia Bălescu. Dineul va avea loc în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta și va fi precedat de primirea musafirilor în Sala Regilor
"

Sursa:
http://www.romaniaregala.ro/jurnal/in-memoriam-corneliu-coposu-la-ateneul-roman/

Mai multe despre Anul Coposu la
http://www.privesc.eu/Arhiva/36554/Conferinta-de-presa-pentru-prezentarea-evenimentelor--Centenarului-Corneliu-Coposu---organizata-de-Fundatia--Corneliu-Coposu-

* In Memoriam Corneliu Coposu : 20 Mai, 2014 : Centenar Coposu *

 

 

 

 

Inaugurarea celulei „Corneliu Coposu” de la Fortul 13 Jilava va avea loc la ora 12,00.

Acest spațiu este inclus în circuitul „Memorialul Fortul 13 Jilava”, proiect inițiat de FRD în 2012 și inaugurat public în 31 august 2013, cu ocazia beatificării monseniorului Vladimir Ghika, preot martir decedat în închisoarea Jilava, se arată într-un comunicat al FRD transmis luni AGERPRES.

FRD organizează împreună cu Fundația „Corneliu Coposu” ceremoniile care marchează împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu.

Astfel, marți, la ora 12,00, va avea loc ceremonia depunerii de coroane de flori la bustul lui Corneliu Coposu de lângă Biserica Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 45, realizat de sculptorul Mihai Buculei.

La ora 13,00 va avea loc depunerea de coroane de flori la bustul lui Corneliu Coposu, realizat de artiștii Iliescu și Bolborea, din fața fostului sediu al Convenției Democrate din România din strada Batiștei nr. 24.

Miercuri, între orele 10,00 și 14,00, publicul este invitat să viziteze expoziția de documente și fotografii „Corneliu Coposu. Un om al istoriei”, realizată de FRD în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. În holul Ateneului Român va avea loc expoziția filatelică „Corneliu Coposu” realizată de Romfilatelia. Intrarea este liberă.

AGERPRES.

CASA REGALA A ROMANIEI,PE 17 IUNIE,CU OCAZIA IMPLINIRII A 150 DE ANI DE LA INFIINTAREA SENATULUI,A INVITAT LA CASTELUL PELES ,LA UN DINEU OFICIAL MEMBRII BIROULUI PERMANENT AL SENATULUI,LIDERII GRUPUTILOR SI PRESEDINTILOR DE COMISII!

19 mai

Membrii Biroului permanent al Senatului, liderii grupurilor și președinții comisiilor au fost invitați de Casa Regală pe 17 iunie, la Castelul Peleș, la un dineu oficial cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Camerei superioare a Parlamentului, a anunțat luni vicepreședintele Cristian Dumitrescu.

 

„Am avut pe ordinea de zi a Biroului permanent invitația Casei Regale a României, adresată de către principesa Margareta, ca membrii Biroului permanent, liderii grupurilor parlamentare și președinții comisiilor din Senat să participe, dacă doresc, la Castelul Peleș, la un dineu oficial, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Senatului, pe data de 17 iunie. Aceasta e o decizie individuală, invitația au primit-o membrii Biroului permanent, liderii de grupuri și președinții de comisii și îi vor da curs în măsura în care doresc”, a spus Dumitrescu după ședința Biroului permanent al Senatului.

AGERPRES.

DEMENTUL TRAIAN BASESCU A DECLARAT DUMINICA LA IASI CA „ROMANIA NU ESTE COMPLET INTEGRATA IN UE!

19 mai

basescu

Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iași că în perioada viitoare, pe termen mediu, România trebuie să facă pașii următori în procesul de integrare în Uniunea Europeană, referindu-se la aderarea la spațiul Schengen și adoptarea monedei euro.

Aflat la o dezbatere organizată de PMP, Traian Băsescu a atras atenția celor prezenți că deși a aderat la Uniunea Europeană, România mai are de îndeplinit o parte dintre criteriile de integrare.

‘De intrat am intrat în Uniunea Europeană dar de integrat nu suntem complet integrați. Efortul de integrare nu este mic și nici nu este întotdeauna un succes’, a spus președintele Băsescu în alocuțiunea sa.

El a afirmat totodată că este important și mai ales obligatoriu ca România să îndeplinească toate criteriile privind integrarea în Uniunea Europeană, respectiv îndeplinirea condițiilor pentru spațiul Schengen și adoptarea monedei euro.

‘Aceste lucruri sunt obligatoriu a fi făcute pentru că ne-am asumat în Tratatul de Aderare să fim și membri Schengen și să adoptăm moneda euro. Și cu una și cu alta nu suntem foarte departe, dar nu suntem acolo unde vrem noi. Sper ca anul acesta în iunie să se stabilească intrarea integrală în spațiul Schengen cu aeroporturile și cu porturile, iar din 2015 să se producă și intrarea cu frontierele terestre. În ceea ce privește euro, cred că anul viitor România va îndeplini cele cinci criterii de la Maastricht privind intrarea în zona euro. Sunt elemente de care nu suntem departe’, a spus șeful statului.

Traian Băsescu a accentuat faptul că România îndeplinește patru dintre cele cinci condiții ale Tratatului, lucru care nu este suficient atât timp cât nu există o zonă economică de stat competitivă. Referitor la acest fapt, șeful statului a spus că dacă este trecută pe zona euro, economia de stat s-ar prăbuși pur și simplu din cauză că nu-i competitivă.

‘Experiența altor state ne arată că îndeplinirea celor cinci criterii nu este suficientă. Au fost multe state care au intrat în zona euro îndeplinind condițiile Tratatului de la Maastricht după care nu au rezistat în această zonă competitivă — Grecia, Portugalia, Spania, care au trecut prin crize extrem de grele și nu le-au terminat nici acum deși au intrat odată cu noi în criză. Este important ca la cele cinci criterii să se adauge competitivitatea economiei, un criteriu care nu este trecut nicăieri. Am văzut că unele state au avut economiile zdrobite din cauza zonei euro (…) Bine ar fi ca înainte de a intra în zona euro sa ne rentabilizăm și sectorul economiei de stat, pentru a fi o economie competitivă și pentru a reuși în zona euro’, a spus Traian Băsescu.

Agerpres.

DEMONUL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU HUIDUIT LA IASI!

19 mai

Traian Basescu

Presedintele Traian Basescu, aflat duminica la Iasi la o dezbatere organizata de PMP, a fost intampinat de un grup de pensionari care l-au huiduit si i-au reprosat ca nu sunt bani, locuri de munca si ca le pleaca copiii din tara. Reactia presedintelui la aceste reprosuri a fost seaca: “Eu v-am trecut prin criza, altfel erati ca-n Grecia!”

O batrana i-a reprosat presedintelui ca “ne pleaca copiii de acasa”. Basescu nu s-a aratat afectat de spusele femeii si a intrebat-o pe aceasta: “De ce nu vi l-ati tinut acasa?”

Cand a fost ridicata problema locurilor de munca, replica presedintelui a fost: “Pai Ponta v-a promis un milion de locuri de munca, nu eu! Eu nu v-am promis. Eu v-am trecut prin criza, ca altfel eram ca in Grecia”.

Inainte ca Traian Basescu sa plece, batrana i-a amintit: “Dumneavoastra sunteti de 10 ani presedinte!”, potrivit Romania TV.

DEMISUL PENAL AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU SI MONEDA EURO!

19 mai

basescu

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat convins, duminică, la Iaşi, că România va îndeplini anul viitor toate cele cinci criterii pentru aderarea la zona euro, însă a precizat că nu e suficient, un element extrem de important fiind competitivitatea economică.

”În ce priveşte zona euro, cred că anul viitor România va îndeplini toate criteriile – cele cinci criterii de la Maastricht (…). În momentul de faţă, România îndeplineşte patru din cele cinci criterii, însă experienţa altor state care au intrat în zona euro ne arată că îndeplinirea celor cinci criterii nu este suficientă”, a afirmat şeful statului.

Traian Băsescu a adăugat că au fost state care au intrat în zona euro după care nu au rezistat în această zonă extrem de competitivă, ca urmare a lipsei de competitivitate a propriilor economii, el dând ca exemplu Grecia, Portugalia şi Spania.

Şeful statului a subliniat că, pentru aderarea la euro, este obligatoriu un element extrem de important: competitivitatea economică.

El a spus însă că sunt motive de optimism din acest punct de vedere.

România a transmis Comisiei Europene noul program de convergenţă, pentru perioada 2014-2017, anunţându-i pe oficialii de la Bruxelles că angajamentul de adoptare a monedei euro “va deveni un obiectiv realizabil şi necesar” la data de 1 ianuarie 2019.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, declarat, la începutul lunii mai, că fixarea unui obiectiv ambiţios precum aderarea la zona euro în 2019 ar putea avea efecte benefice, de mobilizare a ţării, dar presupune o bună înţelegere a eforturilor din partea politicienilor, stabilirea unor termene intermediare clare şi consens larg politic şi social.

De asemenea, viceguvernatorul BNR Cristian Popa spunea că obiectivul de adoptare a monedei euro de la 1 ianuarie 2019 are o mare componentă politică, el considerând că este fezabil, dar şi abiţios în acelaşi timp şi reamintind că România trebuie să fie pregătită pentru a face faţă rigorilor unei pieţe unice.

Mediafax.

MOTIUNEA DE CENZURA „PARASUTATILOR” DIN PNL-ANTONESCU SE DECIDE LUNI IN PARLAMENT!LOVITURA CRUNTA PENTRU CRIN „CHUCKY” ANTONESCU A CARUI MOTIUNE VA FI DEZBATUTA DUPA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE DIN 25 MAI 2014!

19 mai

camera deputatilor, vot

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se vor reuni, luni, în şedinţă, pentru a stabili calendarul prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură depuse de PNL, iniţiatorii cerând ca citirea să aibă loc luni, în timp ce puterea doreşte amânarea până după europarlamentare.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de PNL, iar demersului liberalilor s-au alăturat şi celelalte partide din opoziţie.

Moţiunea a fost depusă la Parlament marţi.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

După unele ezitări, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor au convocat Birourile permanente reunite marţi, însă şedinţa nu a avut cvorum, iar stabilirea calendarului prezentării şi dezbaterii acesteia a fost amânată pentru următoarea şedinţă.

Birourile permanente se vor reuni din nou luni, la ora 12.00.

Conform Regulamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

În baza acestei prevederi, iniţiatorii moţiunii solicită ca plenul reunit să fie convocat tot luni pentru citirea moţiunii, iar dezbaterea şi votul asupra acesteia să fie dat joi.

PNL solicită public reprezentanţilor majorităţii parlamentare în conducerea celor două Camere, în principal celor ai PSD, să pună pe ordinea de zi de luni citirea moţiunii de cenzură iniţiate de liberali şi să respecte astfel Constituţia şi legile, a declarat, vineri, preşedintele PNL Crin Antonescu.

“Cerem public reprezentanţilor majorităţii parlamentare, PSD în principal, în conducerea celor două Camere să respecte Constituţia, legile şi să pună pe ordinea de zi de luni a Camerei şi Senatului citirea moţiunii de cenzură”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că PNL a iniţiat o moţiune de cenzură, care reprezintă un act elementar de democraţie şi care ţine de procedurile parlamentare şi a subliniat că acest lucru s-a respectat în cei 25 de ani de democraţie din România, indiferent de majoritatea parlamentară.

Antonescu a precizat că luni expiră cele cinci zile în care legea obligă la citirea moţiunii de cenzură şi a spus că liberalii sunt pregătiţi ca acest lucru să aibă loc.

Totuşi, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi, respectiv, Valeriu Zgonea, au sugerat că acest lucru nu se va întâmpla, iar plenul reunit va fi convocat abia după alegerile europarlamentare, cel mai probabil în 26 mai.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului nu a avut cvorum, motiv pentru care nu a putut fi stabilită data dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiată de PNL, acest lucru urmând a fi tranşat luni.

El a fost întrebat de la ce moment se calculează termenul obligatoriu de cinci zile pentru citirea moţiunii de cenzură în plenul Parlamentului, de la momentul înregistrării documentului sau de la momentul şedinţei Birourilor Permanente reunite.

“Poate cineva să pună pe ordinea de zi a plenului fără aprobarea Birourilor Permanente reunite? Nu există nici la Senat, nici la Camera Deputaţilor posibilitatea ca un deputat să introducă pe ordinea de zi a plenului, fără aprobarea Biroului Permanent. Chiar şi grupurile politice parlamentare depun prima dată o cerere la BP, după ce este respinsă de Birou atunci are posibilitatea să o depună în plen. Altfel nu se poate completa ordinea de zi. Se poate respecta acea prevedere cu obligativitatea ca Birourile Permanente reunite să fie în cvorum şi să ia o decizie, până atunci nu putem decât să încălcăm legea”, a răspuns Zgonea.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că nu ştie dacă moţiunea de cenzură depusă de PNL va fi citită şi dezbătută în Parlament până în 25 mai, data alegerilor europarlamentare, el arătând că BP reunite vor stabili luni calendarul în acest sens.

Mediafax.

CRIN „CHUCKY”ANTONESCU,”MAIMUTA”LUI TRAIAN BASESCU SE TEME DE TRADARE !,STIE EL CE STIE DOAR A TRADAT PRIN RRUPREA USL VOTUL A 5.6 MILIOANE DE ROMANI CARE L-AU ALES PARLAMENTAR PE LISTELE USL SI NU PNL!,RUSINE CRINE!

19 mai

crin antonescu black

Liderul PNL, Crin Antonescu, a pomenit în fiecare dintre vizitele turneului său electoral despre potențiali trădători. Am întrebat în PNL ce înseamnă această teamă de trădare, de care tot vorbește liderului partidului. 

Din PNL ni s-a semnalat un plan bine pus la punct al lui Crin Antonescu. Liderul PNL a discutat cu fiecare lider de organizație în parte și a cerut susținere, dacă lucrurile la alegerile europarlamentare ies prost, adică PNL ia sub 20%, iar Antonescu este nevoit să demisioneze.

Crin Antonescu ar fi cerut sprijinul liderilor de organizații pentru momentul Congresului, în care își va pune mandatul pe masă. Antonescu va juca în scenariul: eu mi-am pus demisia pe masă, dar partidul nu a dorit să mi-o accepte.

Pentru a-i convinge pe liderii de organizații să-l susțină, Crin Antonescu le-a reamintit acestora datorii mai vechi pe care le au față de el. Mai mult decât atât, Antonescu a pus la cale o serie de decapitări, imediat după alegerile europarlamentare. În acest sens, Antonescu a promis sprijin unor oameni de rang secund, dar care ar urma să ajungă la putere, dacă-l vor sprijini pentru rămânerea la conducerea PNL.

Surse din PNL ne-au explicat că în acest joc, Crin Antonescu este all-in și pune la bătaie orice resurse pe care le mai are. ”El își joacă întreaga carieră politică și viitorul politic. Ai fost candidat și ești candidat de atâta timp. Să ieși din joc cu câteva luni înainte de prezidențiale ar fi o catastrofă pentru el”, ne-au explicat surse din PNL.

Scenariul expus de Crin în fața liderilor județeni este următorul: chiar dacă am scăzut, tot noi suntem singurii capabili să intrăm în turul II cu Ponta și atunci coalizăm toate forțele în jurul nostru, iar asta înseamnă că avem șanse reale de câștig.

%d blogeri au apreciat asta: