
Așa cu stiripesurse.ro a anunțat în exclusivitate, PDL și PNL vor demara negocieri pentru o alianță.
Președintele PDL, Vasile Blaga, declară că s-a stabilit deja o echipă de negociatori:
“Noi am avut o discuție informală. Am evaluat situația politică la zi și posibilitățile de coagulare a dreptei pe care nu le-am exclus niciodată. Nu am contribuit la ruperea dreptei niciodată. Vom discuta cu PNL și o să avem o discuție miercuri la Parlament. Voi merge cu Flutur, Predoiu și 3 vicepreședinți. Dacă îl susțin pe Antonescu? Am mai negociat cu PNL. Când pornești de la nume, nu ajungi la nicio concluzie. Vom vedea. O să discutăm principalele formațiuni, noi cu PNL, apoi cu alții, gen PMP. Va fi nevoie pe termen mediu de un singur partid pe centru drepta. Trebuie să vorbim și de alegerile din 2016, nu doar de cele prezidențiale.”
Preşedintele PDL a precizat că alături de el la întâlnirea cu liberalii se vor afla Gheorghe Flutur, Cătălin Predoiu, Mircea Hava, Gheorghe Falcă şi George Scripcaru.
“Deocamdată nu e cazul de o fuziune cu PNL. Unii cred că au partidele în buzunar, dar nu e așa. Discuțiile în teritoriu durează și un an.”, a mai spus Blaga.
INTELEPCIUNE SI ADEVAR