REPLICA” LA MISTO „A PRESEDINTELUI FEDERATIEI RUSE,VLADIMIR PUTIN,PENTRU SEFII LUI G 7: „POFTA BUNA!”

6 iun.

g 78

Preşedintele Vladimir Putin, exclus din G7 după ce a anexat Crimeea, le-a transmis un scurt mesaj liderilor din acest grup care s-au întâlnit fără el la Bruxelles şi au participat joi la un dineu la finalul reuniunii. ‘Aş dori să le urez poftă bună’, a răspuns Putin la ieşirea de la o întâlnire la Societatea Rusă de Geografie, întrebat de un ziarist cum se simte să afle că în acele momente liderii din G7 iau masa fără el. După aceea, a plecat în grabă.
Dacă ar mai fi făcut parte din G8, devenit acum G7 după excluderea Rusiei, preşedintele Putin ar fi fost gazda acestei reuniuni în staţiunea Soci de pe ţărmul Mării Negre. 
Însă această excludere nu l-a izolat complet de lumea occidentală, liderul de la Kremlin urmând să fie prezent vineri în Franţa la ceremoniile dedicate aniversării a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia. El se va întâlni acolo cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierul britanic David Cameron, dar nu şi cu preşedintele american Barack Obama.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: