PROTEST. MEMBRII GRUPULUI DE INTIATIVA PENTRU PASTRAREA IDENTITATII LIBERALE,”PROTESTAM VEHEMENT IMPOTRIVA „POLITICII”PUMNULUI IN GURA”,CARE SE APLICA DE O CONDUCERE ILEGITIMA CONDUSA DE AMICUL LUI TRAIAN BASESCU, KLAUS IOHANNIS!

15 iun.

liberalii

Declarațiile și amenințările publice la adresa colegilor liberali, care s-au angajat nemijlocit față de opinia publică, față de electoratul care ne-a votat și față de Istoria PNL pentru păstrarea identității liberale, declarații și amenințări venite din partea unor lideri ai PNL în frunte cu demisionarul prim vicepreședinte, Klaus Iohannis, ca și unele sancțiuni deja adoptate sunt cauzele care ne-au determinat să dăm publictății prezentul PROTEST, se relatează într-un comunicat de presă remis stiripesurse.ro

Mesajul dat de întrunirea ocazionată de lansarea Grupului de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale a fost cât se poate de limpede. Dorim o DEZBATERE REALĂla Congresul PNL din 28 iunie pe marginea unor teme cruciale legate de viitorul partidului și de angajamentele pe care ni le-am asumat în campania electorală din 2012:

  1. Analiza activității conducerii centrale demisionare a PNL, care a condus la rezultatul nesatisfăcător obținut la alegerile europarlamentare;
  2. Dezbaterea pe fond a oportunității politice și etice în vederea unei fuziuni cu PDL;
  3. Dezbaterea pe fond a oportunității politice și etice a părăsirii grupului liberalilor europeni, ALDE, și a aderării PNL la Partidul Popular European;
  4. Dezbaterea pe fond a stadiului realizării promisiunilor noastre electorale la aproape 2 ani de la alegeri.

Din nefericire, dezbaterea liberă în PNL este practic suspendată în această perioadă, chiar dacă cei din conducerea demisionară fac eforturi, fără vreun rezultat, ca să păstreze aparențele. Etichetările, amenințările și excluderile din partid s-au amplificat ca o practică curentă moștenită din epoca Antonescu, prin care conducerea demisionară își devoalează stilul antidemocratic de lucru și speră, în același timp, să-și conserve funcțiile în partid.

Ca urmare a acestei stări de fapt, Grupul de Inițiativă pentru Păstarea Identității Liberale este în acest moment singurul cadru de dezbatere reală a temelor de mai sus. Este motivul pentru care au aderat la Grup parlamentari și membri ai PNL. Grupul nostru și-a propus să coaguleze un nucleu cât mai mare de colegi liberali, membri sau nemembri de partid, care să pledeze la Congres pentru păstrarea identității liberale.

Președintele interimar s-a opus public revenirii în PNL a domnului Călin Popescu-Tăriceanu, care ar fi putut, cu autoritatea și prestigiul său de membru fondator în 1989 al PNL, să convingă majoritatea delegaților la Congres să se opună fuziunii PNL cu forțele politice aflate sub influența lui Traian Băsescu. Lucrurile nu s-au oprit aici. În aceste zile de pregătire, orice posibilă atitudine opusă conducerii demisionare, care s-ar putea manifesta la Congres, este exclusă din start.

Membrii Grupului de Inițiativă pentru Păstarea Identității Liberale protestăm vehement împotriva politicii ”pumnului în gură”, care pune între paranteze dezbaterea democratică în partid, cerem oprirea sancționării membrilor PNL pentru delictul de opinie contrară conducerii demisionare a partidului și cerem o dezbatere liberă, la care să se poată exprima puncte de vedere diferite. În caz contrar, deciziile pe care conducerea demisionară intenționează să le impună Congresului vor genera haos și derută în PNL și vor afecta în mod semnificativ prestigiul, popularitatea și forța PNL în rândul electoratului.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: