RUDA LUI FAMILIEI LUI TRAIAN SI MIRCEA BASESCU, INTERLOPUL SANDU ANGHEL ,ZIS BERCEA MONDIAL ACUZA PE LIVIA STANCIU SI LAURA CODRUTA LASCU(FOSTA KOVESI),CA SUNT IMPLICATE IN SCANDALUL MONSTRU DE TIP MAFIOT INTRE FAMILIILE BASESCU SI ANGHEL!

19 iun.

 

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost adus, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care fiul său l-a acuzat pe Mircea Băsescu de trafic de influenţă.

Bercea Mondial a strigat din duba în care se afla că a dat 2 milioane de euro pentru a scăpa de închisoare şi că în acest caz ar mai fi implicate procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, care ar fi primit banii prin şoferul ei, şi Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mircea Băsescu, fratele şefului statului, este aşteptat, astăzi, la DNA Central, pentru a fi audiat în acest dosar.

Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a formulat o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare în legatură cu dosarul în care el este acuzat de şantaj.

Avocatul acestuia, Pavel Abraham, a depus pe 13 iunie noi probe la dosar, audio şi video, care l-ar incrimina pe Mircea Băsescu, acesta fiind acuzat de familia interlopului că ar fi primit sute de mii de euro ca să intervină pentru eliberarea din arest a lui Bercea Mondial.

Fiica şi ginerele lui Bercea Mondial sunt cercetaţi de procurorii DNA – Serviciul teritorial Constanţa după ce, la sfârşitul lunii mai, au fost prinşi în flagrant în timp ce-l şantajau pe Mircea Băsescu, ameninţându-l cu darea în vileag a unor pretinse fapte de corupţie dacă nu le va da suma de 280.000 de euro.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: