ALTA LOVITURA PENTRU FAMILIA BASESCU DE LA RUDA LOR INTERLOPUL ANGHEL SANDU,ZIS BERCEA MONDIAL!

22 iun.

bercea_mondial

Fratele presedintelui este amenintat cu noi dezvaluiriFamilia lui Sandu Anghel ameninţă cu publicarea unor noi înregistrări. Materialele l-ar putea compromite şi mai mult pe fratele preşedintelui, dar şi persoane din sistemul judiciar, spune avocatul lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, într-o declaraţie pentru Digi24. Mircea Băsescu e în arest de aseară, iar acum îşi pregăteşte apărarea pentru recursul depus la această decizie.

Până la decizia magistraţilor Curtii de Apel, fratele preşedintelui rămâne în arestul Poliţiei Capitalei. Împreună cu avocatul pregăteşte strategia pentru contestarea deciziei de arestare preventive. Avocatul a declarat că nu se aștepta la decizia de arestare a clientului său, dar se pare că procurorii au fost mai convingători.

Între timp, avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, susţine că va aduce drept probe şi alte înregistrări, pe care le va prezenta Parchetului.

„În cursul săptămânii viitoare urmează să prezinte alte înregistrări şi după ce le voi examina, voi vedea în ce măsură ele pot constitui suport pentru probarea faptelor pentru care este cercetat dl Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, dar şi pentru alte persoane care au avut relaţii cu ei din sistemul judiciar său”, a declarat la Digi24 Pavel Abraham, avocatul familiei Anghel.

El a spus că după ce va studia probele va depune denunțuri în consecință.

„Pe măsură ce vor fi predate, ele vor fi prezentate Parchetului sau în alte situaţii, dacă nu au legătură cu competenţa DNA, voi face denunţuri la organele de Parchet competente în vederea cercetării”, a spus Abraham.

El a precizat că aceasta se va întâmpla în cursul săptămânii viitoare. „Voi vedea aceste imagini şi, în raport de conţinutul lor, dacă sunt consistente, mă voi pronunța și voi stabili o strategie pentru punerea lor în practică şi sprijinirea organelor de Parchet care să îşi facă datoria”, a subliniat Pavel Abraham.

În acelasi dosar, judecătorii au decis să rămână în arest şi Marian Căpăţână, cel despre care procurorii spun că ar fi intermediarul banilor pe care familia lui Bercea Mondial i-ar fi dat fratelui preşedintelui.

Prezent la Paris, la o reuniune a liderilor social-democraţi europeni, Victor Ponta a declarat că arestarea fratelelui preşedintelui reprezintă o bilă albă pentru justiţia din România.

În acelaşi timp, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va cere ca serviciile secrete – SRI şi SPP – să prezinte rapoartele privind protecția şefului statului Comisiilor de specialitate din Parlament, pentru a afla dacă Traian Băsescu a fost informat cu privire la întâlnirile cu familia Bercea.

Preluare: DIGI24.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: