PRESEDINTELE SENATULUI,CALIN POPESCU TARICEANU TRATEAZA ” CU DISPRET SUVERAN”,PARLAMENTUL,DAR SI CEI 7,4 MILIOANE DE ROMANI CARE L-AU DEMIS IN 2012!

25 iun.

Președintele Traian Băsescu tratează „cu dispreț suveran” Parlamentul și îl ignoră ca instituție în declarațiile sale, a afirmat șeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, miercuri în plenul reunit al celor două Camere.

 

„Știm din declarația făcută luni la Palatul Cotroceni că nu-și va prezenta demisia de onoare indiferent de votul nostru. Știm că domnia sa tratează cu dispreț suveran Parlamentul, că îl ignoră ca instituție în declarațiile sale, că a vrut să-l reducă la tăcere și să-l transforme într-o formă fără fond”, a spus Tăriceanu.

Potrivit acestuia, orice vot contra sau abținere în ceea ce privește declarația prin care se cere demisia președintelui „se constituie într-o aprobare tacită a situației”.

„Votul nostru de astăzi poate fi considerat, dincolo de orice îndoială, ca un test al exigenței noastre în lupta cu corupția, cu toleranța față de acest flagel care a cuprins familia președintelui României, vot care va fi interpretat atât în țară, cât și în străinătate ca un gest politic semnificativ, ca un gest concret în favoarea respectului față de instituțiile statului.

Orice vot contra și orice manifestare de abținere se constituie într-o aprobare tacită a situației și a imaginii incompatibile cu statutul funcției de președinte al României”, a afirmat Tăriceanu.

AGERPRES.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: